ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3949/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea.

Prin sentința.

Împotriva încheierii finale (dezinvestire) din 23.05.2024, contestatorul A a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale a Româniri cu excepția de neconstituționalitate a art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și prin raportare la art. 486 alin. (1) lit. e și art. 489 din același cod.

În motivare, recurentul susține că statul are obligația de a asigura sau de a se asigura că jucătorii, funcționarii prin care „se înfăptuiește justiția” sunt profesioniști, cunosc și aplică legea în mod corect și onest, sunt imparțiali și nu vor folosi funcția sau poziția de putere în care sunt puși prin natura funcției să își rezolve probleme personale, să se răzbune, să judece fiind influențați de propriile lor probleme sau limite sau din exterior, de factori care pot ține chiar și de o eventuală și nedorită corupere a funcției.

În opinia recurentului motivările Curții Constituționale prin care arată ca sunt normale și acceptabile interpretarile diferite ale aceluiași art. de lege în situații diferite, și de către judecători diferiți, încalcă obligațiile statului și ale judecătorilor, și afectează în mod ireversibil drepturile privind accesul la o instanță, la informație, la apărare și dreptul la un proces echitabil și la o cale de atac eficientă,

Apreciază că instanțele, prin anularea recursurilor pentru falsa lipsă a semnăturii (de exemplu când recursul este imprimat, semnat și apoi scanat și trimis instanței în această formă), încalcă puterea de lucru judecat și autoritatea de lucru judecat a Deciziei Curții Constituționale a României (CCR) nr. 605/2016, publicată în Monitorul Oficial, numărul 2 din 3 ianuarie 2017 și că solicitarea unor instanțe ca cererile/actele de procedură/recursurile să fie semnate „în original”, iar în lipsa îndeplinirii acestei pretinse obligații, reprezintă o încălcare a obligațiilor judecătorilor și o denaturare a procedurilor judiciare.

În recursul său recurentul indică din jurisprudența ÎCCJ, soluții prin care instanța supremă a hotărât că cererea de chemare în judecată semnată și trimisă prin e-mail îndeplinește condiția semnăturii olografe, astfel că nu se impune semnarea cererii în original și cu atât mai puțin anularea cererii pentru lipsa semnăturii, pentru că: "necesitatea semnării în original a cererilor adresate instanței nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă și prin mijloacele rapide de comunicare: fax, poștă electronică". (Decizia nr. 1941 din 5 aprilie 2023, pronunțată de Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-o speță în care partea pârâtă, cea care a pierdut procesul este Inspecția Judiciară).

De asemenea indică și soluția dată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii (RIL) în sensul că „nu se poate considera că lipsa semnăturii din cererea (de recurs) ar atrage nulitatea acesteia (....) situație ce ar fi și de natură a împiedica înfăptuirea justiției prin încălcarea dreptului părților la un proces echitabil" (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Nr. XXXIX din 7 mai 2007, Monitorul Oficial, Partea I nr. 833 din 05/12/2007)!

Precizează recurentul că, deși este cunoscut faptul că nici în lege și nici în jurisprudență nu este prevăzută o etapă de regularizare a cererii de chemare în judecată în recurs, regularizarea este totuși făcută de completul de judecată, motiv pentru care, în acest caz, sunt aplicate dispozițiile corespunzătoare reexaminării împotriva anulării cererii de chemare în judecată și în recurs.

Un al doilea aspect pe care recurentul îl invocă și față de care înțelege să ridice excepția de neconstituționalitate, este condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - „care are legătură cu soluționarea cauzei” considerând că limitează în mod nepermis și abuziv accesul cetățenilor la Curtea Constituțională, fapt ce nu permite corectarea abuzurilor și prevederilor care încalcă ordinea de drept.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii finale (dezînvestire) Civilă din data de 23 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. X/l/2023/a2 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca temeinică și legală.

Arată că prin recurs nu se aduc critici încheierii finale (dezînvestire) civilă din data de 23 mai 2024 cu privire la excepția de neconstituționalitate și nu aduce nicio critică cu privire la modul de verificare de către instanță a îndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. l din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a excepției de neconstituționalitate invocată ci doar solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Arată că recurentul reclamant nu argumentează în nici un fel din punctul său de vedere neîndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate prevăzute de alin. l al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României cu completările și modificările ulterioare.

În privința invocării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 486 alin. (3) art. 486 alin. l lit. e și art. 489 C. proc. civ., susține că aceasta nu îndeplinește cumulativ cele trei condiții de admisibilitate prevăzute de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României.

În cauza de față această excepție a fost formulată într-o contestație în anulare depusă împotriva soluției de anulare (pentru lipsa semnăturii) a unui recurs declarat de către A, astfel că, și în cazul în care ar fi admisă excepția invocată, nu poate produce nici un efect în aceasă cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauza ce a format dosarul nr. X/1/2023, având ca obiect contestație în anulare, contestatorul A a invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 486 alin. (3) art. 486 alin. (1) lit. e și art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora:

- art. 486 alin. (1) lit. e și alin. (3) C. proc. civ.

,. (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

(...) e) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic.

(...) (3) Mențiunile prevăzute la alin. (I) lit. a și c) - e). precum și cerințele

art. 489 C. proc. civ.

"(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488

(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie in procedura de filtrare, fie în ședință publică. "

Cu privire la această excepție de neconstituționalitate, Înalta Curte a respins-o ca inadmisibilă apreciind că, prin cererea formulată, contestatorul A nu a oferit o motivare circumstanțiată a acesteia și s-a limitat la a preciza că invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate, neindicând art. din Constituția României pretins încălcate.

De asemenea, a mai reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale a României fiind formulată în cadrul unei căi extraordinare de atac - contestație în anulare - promovate împotriva unei soluții de anulare (pentru lipsa semnăturii) a unui recurs declarat de contestator, o eventuală constatare a neconstituționalității dispozițiilor art. 489 C. proc. civ. (care vizează obligația de motivare a recursului și sancțiunea aplicată) nu poate produce vreun efect în prezenta cauză și nici nu este de natură a aduce vreun folos procesual contestatorului.

Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că atât cererea de sesizare a Curții Constituționale cât și recursul din cauză nu indică art. din Constituție, considerate de reclamant a fi încălcate de dispozițiile art. 486 alin. (3) art. 486 alin. (1) lit. e și art. 489 C. proc. civ., fapt ce echivalează cu nemotivarea cererii.

Este adevărat că sesizarea Curții Constituționale se face, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției de neconstituționalitate însă, când cererea este făcută de una dintre părți, obligația expunerii argumentelor privind neconstituționalitatea dispozițiilor legale pentru care se ridică excepția de neconstituționalitate și a indicării art. din Constituție încălcate este în sarcina părții care formulează cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În acord cu cele reținute de prima instanță sesizată indicarea prevederilor constituționale presupus a fi încălcate este un aspect esențial în stabilirea caracterului admisibil al excepției de neconstituționalitate dat fiind faptul că, potrivit art. 142 și 146 din Constituția României și Legii nr. 47/1992, Curtea Constituțională a României analizează aspectele de neconstituționalitate expuse, in limitele sesizării formulate.

Întrucât cererea de sesizare a Curții Constituționale a României a fost formulată în cadrul contestației în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 3531 din 27 iunie 2023 prin care a fost anulat recursul pentru lipsa semnăturii în mod corect Înalta Curte a apreciat că eventuala constatare a neconstituționalității dispozițiilor art. 489 C. proc. civ. (care vizează obligația de motivare a recursului și sancțiunea aplicată) nu poate produce vreun efect în prezenta cauză și nici nu este de natură a aduce vreun folos procesual contestatorului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A împotriva Încheierii din 23 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de A împotriva Încheierii din 23 mai 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.