ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.02.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2025

HOTĂRÂRE
13.02.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 324/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 31/1990, O.U.G. nr. 116/2009 și Ordinului Ministerului Justiției nr. 2594/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor.

Prin încheierea de ședință din 09 martie 2023, instanța a constatat că au calitate de părți în dosar titulara cererii de intervenție, în calitate de petentă, respectiv Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și numitul B, în calitate de intimat, fiind titularul cererii de înregistrare mențiuni, față de care s-a formulat cererea de intervenție.

Prin urmare, s-a dispus scoaterea din cauză a societății A S.R.L. și introducerea în cauză, în calitate de intimat, a numitului B, în raport cu dispozițiile art. 7 ind. 1 din O.U.G. nr. 116/2009.

Prin sentința civilă nr. 294 din 22 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/85/2022, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive, lipsei de obiect a acțiunii și lipsei de interes a reclamantei, invocate de intimatul B, prin întâmpinare.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu față de cererea de radiere înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub nr. x din 28.01.2022.

Prin încheierea din 20 februarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă a suspendat judecata cauzei potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât dezlegarea acesteia depinde de soluționarea dosarului nr. x/85/2023, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, având ca obiect intrarea în insolvență a debitoarei A S.R.L.

În motivare, recurentul a prezentat situația juridică a societății A S.R.L., precum și dosarele în care aceasta este sau a fost parte.

În opinia recurentului, instanța de apel a admis cererea de suspendare formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. fără a motiva soluția, reținând doar faptul că dezlegarea cauzei depinde de soluționarea dosarului nr. x/85/2023, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței debitoarei A S.R.L.

În opinia recurentului, prin nemotivarea încheierii de suspendare a judecății cauzei au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În aprecierea recurentului, adoptarea măsurii suspendării judecății cauzei depinde într-adevăr de aprecierea instanței, însă aceasta este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

B a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, înlăturarea apărărilor formulate de intimată.

Cauza a fost înregistrată la 15 iulie 2024 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 28 octombrie 2024 s-a fixat termen la 13 februarie 2025.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Analizând cu prioritate criticile recurentului privind nemotivarea încheierii recurate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată motivul de casare ca fiind fondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 425 alin. (l) lit. b) C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, astfel încât din considerentele acesteia să rezulte justețea soluției date și să poată fi realizat controlul judiciar al respectivei soluții. De asemenea, respectarea acestei dispoziții procedurale se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin încheierea recurată, curtea de apel a dispus suspendarea cauzei, reținând în motivare că dezlegarea cauzei depinde de soluționarea dosarului nr. x/85/2023, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu, având ca obiect cererea de deschidere a procedurii insolvenței debitoarei A S.R.L., fiind îndeplinite cerințele art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Examinând încheierea recurată, instanța supremă constată că soluția suspendării cauzei pendinte până la soluționarea dosarului nr. x/85/2023 al Tribunalului Sibiu este nemotivată, în sensul că instanța de apel nu a dezvoltat argumentele pentru care a apreciat că se impune măsura suspendării cauzei, aceasta cu atât mai mult cu cât a indicat ca text de lege art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care prevede un caz de suspendare facultativă.

Așadar, se impunea ca instanța de apel să expună considerentele care au dus la convingerea instanței că dezlegarea ce se va da în procesul pendinte depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența dreptului care face obiectul dosarului mai sus menționat.

Or, în încheierea recurată, curtea de apel s-a limitat în a reține incidența cazului de suspendare prevăzut de textul de lege mai sus indicat pe motiv că dezlegarea cauzei depinde de soluționarea dosarului nr. x/85/2023, fără a argumenta în vreun fel soluția pronunțată.

Ca atare, în absența unei motivări care să o susțină, soluția de suspendare a cauzei este pur formală, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecarea cererii de suspendare.

Prin urmare, Înalta Curte reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care constituie temei suficient pentru admiterea recursului formulat, fiind de prisos examinarea celuilalt motiv invocat de recurent, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul B împotriva încheierii din 20 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă, cu consecința casării încheierii recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecarea cererii de suspendare, aceleiași instanțe, cu aplicarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

Având în vedere că această soluție vizează doar un incident procedural, cheltuielile de judecată solicitate în această fază procesuală de către recurent vor putea fi avute în vedere în economia totală a dosarului, respectiv la finalizarea acestuia.

Admite recursul declarat de recurentul B împotriva încheierii din 20 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a civilă.

Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecarea cererii de suspendare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2026-02-19
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 232/2026
Ședința publică din data de 19 februarie 2026 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administra
ÎCCJ 2024-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 557/2024
Ședința publică din data de 7 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 07.04.2
ÎCCJ 2025-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1182/2025
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 29.04.2024, sub nr. x/2015**. La data de 20 iunie 2024, a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul A., prin care au fos
ÎCCJ 2023-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 587/2023
împuternicită potrivit datelor din Hotărârile Generale ale Asociaților nr. 7 și nr. 8 adoptate la data de 21.11.2014. S-a stabilit că pârâtul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București va efectua mențiunile în registrul
ÎCCJ 2024-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2095/2024
Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu – Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal la 18 august 2022, sub nr. x/85/2022, reclamantele A (fostă B) și S.
Sursă