ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 700/2025
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 700/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia
Prin decizia civilă nr. 2656/11.07.2024, Curtea de Apel Alba Iulia-Secția I civilă a constatat perimat apelul declarat de reclamanta Asociația A împotriva sentinței civile nr. 859/06.10.2021 a Tribunalului Sibiu-Secția I civilă.
2.Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 2656/11.07.2024 a Curții de Apel Alba Iulia-Secția I civilă a declarat recurs reclamanta Asociația A.
Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurenta a solicitat admiterea recursului, arătând că a primit hotărârea prin poștă, la 31.07.2024, dată până la care nu a avut cunoștință despre decizia recurată.
A susținut că dosarul nu este perimat și că nu au trecut 6 luni de la suspendare, întrucât suspendarea a fost dispusă la 12.10.2023, partea a formulat cerere de repunere pe rol la data de 11.04.2024, iar la data de 27.06.2024, instanța a rămas în pronunțare asupra perimării, fără a ține cont de cererea de amânare formulată în cauză.
3.Apărări formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la data de 24.09.2024, avocat B, în calitate de curator pentru intimații persoane fizice, a arătat că instanța de recurs va analiza, dacă termenul de 6 luni pentru constatarea perimării este unul corect, iar față de susținerea recurenților că nu a fost admisă cererea de amânare pentru întregirea cadrului procesual cu alți pârâți, de asemenea, se va aprecia dacă instanța, în virtutea rolului activ, trebuia sau nu să acorde termen. A mai arătat că solicită cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat și cheltuieli de deplasare (cazare, masă, transport), fără a depune dovezi în acest sens.
Prin întâmpinarea depusă la 07.10.2024, intimata S.C. C S.R.L. a invocat excepția tardivității recursului, iar pe fond, a arătat că, în mod corect, a fost admisă excepția perimării. A solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, pentru care a depus acte doveditoare.
Recurenta a depus răspuns la întâmpinările formulate.
4.Procedura de filtru
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin raport, s-a reținut că partea are deschisă calea de atac a recursului, recursul este legal timbrat și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, însă este tardiv declarat.
S-a mai reținut că, dacă se va trece peste excepția tardivității declarării recursului, invocată de intimata S.C. C S.R.L., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Completul de filtru nr.x, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 111-119 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la 31.01.2025, 03.02.2025, 04.02.2025, pentru curatorul special fiind transmis și prin programul informatic TDS la 14.02.2025 (fila 120).
Părțile nu au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport cu excepția procesuală a tardivității invocată prin întâmpinarea intimatei-pârâte S.C. C S.R.L., potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În ce privește excepția de tardivitate, ca efect al depunerii cererii de recurs cu depășirea termenului legal imperativ, Înalta Curte reține că potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.
În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.
În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 2656, a fost pronunțată în data de 11 iulie 2024, dată de la care curge termenul de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.
Calea de atac exercitată de recurentă a fost înregistrată la data de 05 august 2024, astfel cum reiese din dovada aflată la fila 5 din dosarul Înaltei Curți.
Or, raportat la datele menționate, recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal imperativ de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care s-a împlinit la 17 iulie 2024.
Referitor la o eventuală neîncadrare a criticilor formulate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte relevă că această chestiune nu se mai impune a fi analizată, câtă vreme excepția nulității pentru neexercitarea în termenul legal a căii de atac declarate este prioritară, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ce statuează că „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Față de soluția ce se va pronunța și având în vedere că intimata S.C. C S.R.L. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte va face aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, fundamentul plății cheltuielilor de judecată fiind dat de culpa procesuală în care se află partea care a pierdut procesul. Întrucât intimata a dovedit cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat în cuantum de 2000 lei cu factura seria SB VGO nr. 0784509/20.09.2024, aflată la fila 46 dosar, Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata acestora, în cuantumul menționat, în favoarea intimatei S.C. C S.R.L.
În ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reprezentantul intimaților-pârâți persoane fizice, avocat B, în calitate de curator, Înalta Curte constată că această solicitare nu se circumscrie dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.” Întrucât reprezentantul intimaților-pârâți, persoane fizice, nu a depus înscrisuri, din care să rezulte care este cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate, Înalta Curte constată că cererea de acordare a acestor cheltuieli nu este dovedită și o va respinge ca atare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta Asociația A împotriva deciziei civile nr.2656 din 11 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia-Secția I civilă și va obliga pe recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte S.C. C S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații pârâți persoane fizice prin curator special avocat B nu a fost dovedită, motiv pentru care va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta Asociația A împotriva deciziei nr. 2656 din 11 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte S.C. C S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații pârâți persoane fizice prin curator special avocat B.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2025.