ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2323/2024

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 martie 2022, pe rolul Tribunalului Bihor, Secția I civilă, sub nr. x/111/2022, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta B solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în principal: să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1385 din data de 10 august 2010 de către B.N.P. C pentru cauză ilicită și imorală; să se constate nulitatea absolută a cărții funciare nr. (...) Oradea cu nr. topo (...) prin radierea poziției (...) și (...); să se dispună repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare nr. (...) Oradea cu nr. topo (...) prin radierea pozițiilor (...) și (...).

În subsidiar, a solicitat să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1385 din data de 10 august 2010 de către B.N.P. C pentru lipsa cauzei și vicierea consimțământului prin dol; repunerea părților în situația anterioară; rectificarea cărții funciare nr. (...) Oradea cu nr. topo (...) prin radierea pozițiilor (...) și (...).

Totodată, a solicitat obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat.

Pârâta B, la data de 27 aprilie 2022, a depus întâmpinare, prin care a arătat că este proprietara a casei, pe care ar fi cumpărat-o de la D, dar nu mai are actele fiind furate de concubina fiului ei E. A mai arătat că este în vârstă, o doare un picior și nu se poate prezenta și nici nu poate mandata pe fiica F, deoarece ea și fiica au fost amenințate de reclamant, de nora reclamantului și de G zis H, de care ascultă și reclamantul și nora lui.

La data de 22 septembrie 2022, reclamantul a depus o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să-și întemeieze în drept cererea de chemare în judecată în ceea ce privește capătul de cerere principal pe dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 948, art. 966 - 968 vechiul C. civ., iar în ceea ce privește capătul de cerere subsidiar pe dispozițiile art. 953 și art. 960 - 961 vechiul C. civ.

Numitul G, în calitate de legatar universal al defunctei B, decedată la data de 25 septembrie 2022, a depus, la data de 11 octombrie 2022, întâmpinare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiate și prescrise, formulând, totodată, și cerere reconvențională prin care a solicitat să se dispună evacuarea reclamantului-pârât reconvențional din imobilul situat în Oradea str. (...), jud. Bihor, înscris în CF (...) Oradea cu nr. top. (...) Oradea, pe care îl ocupă fără niciun drept, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, Secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 52/C din data de 22 martie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/111/2022, Tribunalul Bihor, Secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material cu privire la acțiunea în anularea actului juridic și, ca urmare, a respins ca prescrisă acțiunea civilă introdusă de reclamantul A în contradictoriu cu pârâții G, I, J, K, în calitate de reprezentantă legală a minorului L (toți în calitate de succesori în drepturi și obligații după pârâta inițială B, în prezent decedată), având ca obiect anulare act juridic.

A respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâții G, I, J, L, (toți patru în calitate de succesori în drepturi și obligații după pârâta inițială B în prezent decedată), având ca obiect constatare nulitate act juridic și rectificare de carte funciară.

A admis acțiunea reconvențională introdusă de pârâtul-reclamant reconvențional G (succesor după pârâta inițială B, în prezent decedată), în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional A, având ca obiect evacuare, și prin urmare:

A dispus evacuarea reclamantului-pârât A din imobilul situat în mun. Oradea, str. (...), jud. Bihor, înscris în CF (...) Oradea, nr. top (...).

L-a obligat pe reclamantul A să achite cu titlul de cheltuieli de judecată: pârâtului G suma de 20 de lei constând în taxă de timbru aferentă cererii revonvenționale; pârâtei I suma de 1.500 lei constând în onorariu avocațial; pârâtei K în calitate de reprezentantă legală a minorului L suma de 1.000 lei constând în onorariu avocațial.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 232/2024-A din data de 6 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/111/2022, Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul-pârât A, în contradictoriu cu intimații-pârâți G, I, J, K, în calitate de reprezentantă legală a minorului L (toți în calitate de succesori în drepturi și obligații după pârâta inițială B, în prezent decedată), împotriva sentinței civile nr. 52/C din data de 22 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Bihor.

A luat act de declarația intimatului-pârât-reclamant G că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Calea de atac formulată

II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă

Împotriva deciziei civile nr. 232/2024-A din data de 6 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă a declarat recurs reclamantul A, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă la data de 7 mai 2024, sub nr. x/111/2022.

II.2. Motivele de recurs

Susținând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor în vederea analizării și cercetării fondului cauzei.

Astfel, recurentul-reclamant a afirmat că hotărârile pronunțate anterior în cauză sunt nelegale, în primul rând, ca urmare a faptului că nu a fost stabilit în mod corect cadrul procesual după decesul pârâtei B.

A menționat că, în cauză, au fost introduși ca pârâți doar G, ca moștenitor testamentar, și descendeții (I, J și L) fiului predecedat E, fiind omisă constatarea calității de succesor și introducerea în cauză în calitate de pârâtă a numitei F, fiica defunctei B.

Totodată, a precizat că, în fața instanței de apel, în vedere dovedirii calității de succesor a numitei F, a depus încheierea de suspendare a dezbaterii succesiunii după defuncta B, emisă la data de 19 ianuarie 2024 de notarul public M, în care se indică expres faptul că numita F este fiica defunctei B.

Recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a respins critica pe care a formulat-o cu privire la acest aspect, motivând că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a numitei F, întrucât aceasta nu a acceptat moștenirea.

În opinia recurentului-reclamant, în raport cu faptul că, deși succesiunea nu a fost încă dezbătută, ceilalți succesori au fost introduși în cauză, această soluție apare ca nelegală și netemeinică.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune a apreciat că această excepție a fost admisă în mod neîntemeiat.

Astfel, susține că termenul de prescripție trebuia raportat la momentul la care a luat cunoștință despre existența actului juridic – începutul anului 2022 –, când pârâta B i-a adus la cunoștință existența, respectiv conținutul real al actului juridic încheiat la data de 10 august 2010.

A arătat că, așa cum a invocat și a dovedit, este nevăzător, iar membrii familiei sale sunt neștiutori de carte, astfel că nu putea lua cunoștință de conținutul actului juridic, astfel cum se menționează în cuprinsul său – „părțile declarăm că am citit personal cuprinsul actului”.

Ca atare, a considerat că poate invoca suspendarea cursului prescripției extinctive, așa cum este reglementată prin legea în vigoare, respectiv prin Decretul nr. 167/1958 la art. 13 lit. a).

În ceea ce privește cererea de constatare a nulității actului juridic, a apreciat că soluția este netemeinică, dată fiind necercetarea fondului cauzei.

A precizat că, în cauză, cererile de probațiune au fost respinse prin invocarea art. 1191 C. civ. vechi și a dispozițiilor art. 309 C. proc. civ.

În opinia recurentului-reclamantă, maniera în care a fost gestionată cauza și a fost desfășurată cercetarea judecătorească este contrară legii, atâta vreme cât art. 309 C. proc. civ. interzice dovedirea cu martori a actului juridic doar dacă nu ne aflăm într-una dintre cazurile reglementate la alin. (4), cazuri printre care regăsim (pct. 5) situația în care actul juridic este atacat pentru fraudă, eroare, dol, violență ori este lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită sau imorală.

Sub acest aspect, a arătat că, prin cererea introductivă, a invocat tocmai cauza ilicită și imorală a actului juridic.

Astfel, a susținut că înscrisul oficial, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, a fost contrafăcut cu prilejul întocmirii acestuia prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, iar, pe de altă parte, în hotărârea instanței de fond s-a reținut (pag. 8 alineat ultim) că este posibil ca raporturile între părțile contractante și familiile extinse ale acestora să fie mai extinse, aspect confirmat și de întâmpinarea depusă de pârâta inițială.

Prin urmare, recurentul-pârât a apreciat că, în atare situație, devine neîndoielnic caracterul imoral al actului încheiat în modalitatea prezentată, aspecte care însă se impun a fi cercetate prin administrarea unui probatoriu.

Totodată, menționează și că, după comunicarea hotărârii instanței de fond, văzând motivarea, s-a adresat organelor judiciare penale, solicitând constatarea comiterii infracțiunilor de fals, prevăzută de art. 321 C. pen., și înșelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen., în legătură cu actul juridic intitulat ,,Contract de vânzare-cumpărare”.

II.3. Apărările formulate în cauză

II.3.1. Întâmpinarea

La data de 1 august 2024, cu depășirea termenului legal prevăzut pentru fomularea întâmpinării, intimatul-pârât G a depus „Întâmpinare/Note de ședință/Concluzii scrise”, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În esență, intimatul-pârât a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, instanțele apreciind în mod corect că s-a împlinit termenul de prescripție, care curge de la momentul la care recurentul-reclamant a semnat și și-a însușit contractul de vânzare-cumpărare la notar.

II.3.2. Răspunsul la întâmpinare

În cauză nu a fost răspuns la întâmpinare.

II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluția din data de 8 iulie 2024, în temeiul art. 471 ind. 1 alin. (6) C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, când, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului și a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra acestei excepții și, în subsidiar, asupra recursului.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, se constată că, deși criticile formulate au fost subsumate de către recurentul-reclamant pct. 5 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea reprezintă o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, recurentul-reclamant ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Astfel, critica, formulată prin cererea de recurs, prin care se susține că nu a fost corect stabilit cadrul procesual de către prima instanță a reprezentat și primul motiv de apel îndreptat împotriva sentinței tribunalului, motiv de apel apreciat a fi nefondat de către curtea de apel.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, în fața primei instanțe, recurentul-reclamant nu a formulat nicio cerere de introducere în cauză și a fiicei F, indicată prin întâmpinare, iar, în apel a depus la dosar încheierea de suspendare a dezbaterii succesiunii după defuncta B, emisă la data de 19 ianuarie 2024 de notarul public M, în care se menționează expres că fiica defunctei, F, a arătat că nu va semna niciun act cu privire la dezbaterea acestei succesiuni.

Totodată, curtea de apel a constatat că, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în caz de deces al unei părți în timpul procesului, se introduc în cauză moștenitorii (deci nu succesibilii) și a apreciat că, în speță, nu s-a făcut dovada că F are calitatea de moștenitor, în sensul art. 1100 C. civ., aceasta neacceptând moștenirea.

Prin urmare, a reținut că nu există niciun temei de drept sau de fapt pentru a concluziona că această persoană este moștenitoarea pârâtei defuncte, că ar fi trebuit să aibă calitatea de parte în proces în fața tribunalului (deși nimeni nu a făcut vreo cerere în acest sens) și, cu atât mai puțin, că ar trebui trimisă cauza spre rejudecare pentru că nu ar fi fost stabilit corect cadrul procesual.

Și criticile formulate prin cererea de recurs, prin care recurentul-reclamant pretinde că în mod neîntemeiat a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și că, în ceea ce privește motivele de nulitate a contractului, nu a fost analizată cauza pe fond, se regăsesc identic în cuprinsul cererii de apel și au fost analizate de instanța de control judiciar anterioară.

Astfel, instanța de apel, în raport cu prevederile art. 953 C. civ. de la 1864 și ale art. 9 din Decretul-lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, a reținut că, în ceea ce privește violența, ca viciu de consimțământ, termenul de prescripție curge de la momentul încetării violenței, context în care, prioritar, trebuia făcută dovada violenței, dovadă care din cuprinsul materialului probatoriu și din susținerile recurentului-reclamant nu s-a realizat, acesta neindicând cine ar fi exercitat acte de violență contra sa pentru încheierea contractului și când acestea ar fi încetat.

Totodată, a apreciat că, în condițiile în care contractul a cărui nulitate se solicită a se dispune a fost încheiat în anul 2010, nu se poate admite nici teoretic că violența s-a menținut până în anul 2022, moment de la care recurentul-reclamant susține că a cunoscut existența contractului și moment de la care ar curge termenul de prescripție de trei ani.

Pe de altă parte, curtea de apel, referitor la viciul de consimțământ al dolului, față de prevederile art. 9 din Decretul-lege nr. 167/1958, a constatat că legea stabilește două momente alternative care marchează începutul termenului de prescripție și anume, fie momentul subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare, fie momentul obiectiv al expirării celor 18 luni de la încheierea actului juridic.

A arătat că termenul de 18 luni are rolul de a marca momentul de la care începe să curgă prescripția pentru ipoteza în care cauza de nulitate relativă nu a fost cunoscută înăuntrul termenului de 18 luni, fiind astfel instituită o prezumție absolută conform căreia nulitatea relativă, alta decât violența, a fost cunoscută ori trebuia să fie cunoscută de cel interesat să invoce nulitatea relativă, cel mai târziu la expirarea termenului de 18 luni de la încheierea actului.

Ca atare a reținut că și din perspectiva dolului, ca viciu de consimțământ, acțiunea este prescrisă, dat fiind faptul că actul a cărui nulitate relativă se solicită a se constata a fost încheiat la data de 10 august 2010, termenul de prescripție incident în litigiul pendinte fiind cel general de trei ani, iar acțiunea a fost înregistrată în anul 2022.

În plus, a reținut că, și în ipoteza în care dolul nu ar fi fost descoperit de reclamant în interiorul celor 18 luni de la momentul încheierii contractului, la expirarea celor 18 luni a început să curgă termenul de trei ani de zile, termen care, în cauză, s-a fi împlinit la 10 februarie 2015.

Referitor la criticile formulate de recurentul-reclamant cu privire la existența cauzei ilicite și imorale a contractului în litigiu, de natură să atragă nulitatea absolută și, totodată, referitor la faptul că judecătorul fondului nu ar fi admis sub aspect probatoriu proba testimonială, curtea de apel a reținut că, în dovedirea existenței cauzei ilicite și imorale partea a invocat faptul că la momentul încheierii contractului a cărui nulitate absolută solicită a fi constatată nu ar fi cunoscut felul operațiunii juridice pe care o încheie, dat fiind faptul că ar fi nevăzător.

Sub acest aspect, a arătat că, în ceea ce privește cauza ilicită și imorală, potrivit art. 966 vechiul C. civ.: „Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.”, iar, conform art. 968 din același cod: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.”

Instanța de apel a constatat că, în speță, contractul a cărui nulitate absolută se solicită este unul de vânzare-cumpărare, adică unul prin care se strămută un drept real, dreptul de proprietate asupra unui teren cu construcție, pentru care Legea nr. 247/2005 la art. 2 Titlul X, cere forma scrisă ad validitatem, iar art. 309 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres că în cazul în care legea cere forma scrisă pentru validitatea unui act juridic, acesta nu poate fi dovedit cu martori.

Ca atare, curtea de apel a apreciat că nu suntem în ipoteza reglementată de alin. (4) al art. 309 C. proc. civ., invocată de recurentul-reclamant, întrucât aceste prevederi legale au în vedere doar situația în care pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, întrucât, după cum s-a arătat mai sus, pentru contractul translativ de proprietate asupra unui teren, legea impune, pentru validitate forma autentică.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că nu pot fi primite argumentele recurentului-reclamant referitoare la faptul că acesta la momentul încheierii actului nu ar fi văzut ce semnează deoarece suferă de o deficiență vizuală, apreciind că el însuși avea obligația de a pune în vedere notarului public acest aspect, anterior încheierii actului, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Mai mult, a avut în vedere și că recurentul-reclamant, la o data anterioară încheierii contractului în litigiu, a mai încheiat un contract de vânzare-cumpărare și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1299 din data de 25 mai 2009, fără a ridica probleme cu privire la lipsa acuității vizuale la acel moment.

Totodată, a apreciat relevant faptul că, în cartea funciară, cea înscrisă ca proprietară a imobilului în litigiu este defuncta B, ceea ce întărește concluzia că recurentul-reclamant a avut cunoștință de faptul că la data de 10 august 2010 a încheiat de fapt un contract de vânzare-cumpărare și nu un contract de împrumut cu ipotecă așa cum susține.

Or, prin motivele de recurs recurentul-reclamant trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel.

Totodată, Înalta Curte reține că nu este aptă a reprezenta o veritabilă critică de nelegalitate, neputând fi încadrată în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege, singura susținere formulată prin cererea de recurs ce vizează judecata desfășurată în fața curții de apel, potrivit căreia instanța a respins critica cu privire la cadrul procesual motivând că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor a numitei F, în contextul în care recurentul-reclamant depusese încheierea de suspendare a dezbaterii succesiunii după defuncta B, emisă la data de 19 ianuarie 2024 de notarul public M, în care se indică expres faptul că numita F este fiica defunctei B, iar, în aceleași circumstanțe, ceilalți succesori au fost introduși în cauză.

Or, prin această afirmație, recurentul-reclamant tinde a contesta concluzia la care instanța de apel a ajuns în urma administrării probatoriului administrat în cauză, conduită care nu este permisă în calea extraordinară de atac a recursului, în care pot fi invocate doar motive ce vizează legalitate hotărârii și nu și temeinicia ei, astfel cum impun prevederile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte constată că, în fața primei instanțe, recurentul-reclamant nu s-a opus introducerii în cauză a celorlalți succesori ai defunctei B, ci a invocat acest aspect prin cererea de apel, atunci când a criticat stabilirea cadrului procesual de către tribunal.

Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Prin urmare, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Având în vedere soluția ce urmează a fi dată, astfel cum a fost anterior arătată, în raport de prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza pe fond a motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei civile nr. 232/2024-A din data de 6 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.