SEVER AND ASLAN v. TURKEY

Reclamanții, dl Aykan Sever și dl Yașathak Aslan, sunt resortisanți turci născuți în 1968 și, respectiv, în 1952. Locuiesc în Ankara și Artvin. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna S. Coșkun, avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este editorul unei cărți intitulate „Scrierile din 1982” (“1982 Yazıları”), scrise de al doilea reclamant. La cererea procurorului public, judecătorul de la Curtea de Securitate de Stat din Ankara a emis o injuncție care interzice distribuția acestei cărți. Ofițerii de poliție din Hotărârea de Securitate din Ankara au confiscat exemplarele cărții de la ediția publică și le-au prezentat procurorului public. La 25 ianuarie 2001, procurorul a depus un acuzație la Curtea de Securitate de Stat din Ankara, acuzând reclamanții în conformitate cu art. 61 și 169 din Codul Penal, precum și cu art. 5 din Legea privind prevenirea terorismului. Inculparea se bazează pe următoarele extracte din carte: „Nu trebuie uitată că toate evaluările noastre cu privire la ultimii ani au fost în scopul luptei noastre revoluționare. O evaluare a trecutului care nu aduce lumină asupra prezentului și viitorului nostru ar fi inutilă. Ar fi doar o critică inadecvată a trecutului... În viitor, ar trebui să ne gândim mai serios la crearea unui partid politic. Eforturile noastre privind înființarea partidului ar trebui să evolueze pe două motive diferite care sunt legate unul de celălalt. În primul rând, acest partid politic ar trebui să se bazeze pe o luptă armată pentru a lua controlul guvernului. Ar trebui să fie o organizație militantă și dinamică care este pregătită să lupte în diferite domenii... Facem un pas important pe calea noastră de a urmări datoria noastră revoluționară. Deocamdată, cu participarea a opt grupuri (Rodul Revoluționar („Devrimci Yol”), PKK (Partiul Muncitorilor Kurdistan), Emekçu (Partiul Mișcării Muncii), SVP (Partiul Socialist Homeland), TKEP (Partiul Comunist Comunist Turc), Acilciler (Vanguardii Revoluționarii Populare), Devrimci Savaș (Războiul Revoluționar) și İșin Sesi (Partiul Comunist Turc – Vocea muncitorilor), FKBDC (Frontul Unificat de Rezistență împotriva Fascismului). În viitorul apropiat, organizația formată de doar câteva grupuri ar trebui extinsă prin reunirea tuturor forțelor socialiste și ar trebui transformată într-o autoritate reală... Suntem conștienți că lupta armată este singura cale de a iniția o revoluție în Turcia. Prin urmare, datoria noastră principală este să creăm și să organizăm această luptă armată. În consecință, în viitorul apropiat, atât partidul politic, cât și frontul ar trebui să fie stabilit pentru a realiza această luptă înarmată... în ciuda condițiilor extrem de dificile în care ne găsim, sute de militanti rutieri revoluționari sunt într-o luptă onorabilă pentru existență. Această luptă este demnă de drumul nostru revoluționar... Ca militant rutier revoluționar, ceea ce ar trebui să faceți este să recaptureze spiritul de a face parte dintr-o mișcare politică cheie...” În petiția sa scrisă prezentată Curții de Securitate de Stat din Ankara, primul reclamant a susținut că interzicerea cărților a fost inacceptabilă într-o societate democratică. Curtea Gebze Assize, care a acționat sub competențe delegate de Curtea de Securitate de Stat din Ankara, a convocat al doilea reclamant, care a îndeplinit o condamnare în închisoarea Gebze, să își prezinte apărarea. Reclamantul a susținut că el doar a colectat în carte toate articolele, pamfletele, acuzațiile și cererile de apărare care au fost deja publicate mai devreme de câțiva ani. În plus, în observațiile scrise adresate Curții de Securitate de Stat, al doilea reclamant a susținut că cartea a fost de natură documentară și că face o evaluare a evenimentelor și a mișcărilor politice care au avut loc cu 20 de ani mai devreme. La 12 septembrie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a achitat reclamanții, întrucât a considerat că lipseau elementele constitutive ale infracțiunii, susținând că, având în vedere că cartea a fost confiscată înainte de distribuție, ideile din aceasta nu au devenit publice. Astfel, propaganda organizațiilor ilegale nu a fost niciodată făcută. Curtea a ordonat confiscarea exemplarelor deja publicate și a interzis cartea din continuare. La 20 noiembrie 2001, reclamanții au apelat împotriva hotărârii Curții de Securitate de Stat, susținând că eseurile critice de acest tip, care au făcut o evaluare a trecutului politic, nu ar trebui interzise. În plus, au invocat articolele 25-29 din Constituție care garantează libertatea mass-media, libertatea de exprimare și dreptul de a primi și divulga informații. La 5 februarie 2002, Curtea de Casație a susținut decizia Curții de Securitate de Stat. La 5 martie 2002, decizia Curții de Casație a fost depusă în registrul instanței de primă instanță. Înainte de 22 iunie 1999, secțiunea 5 din Legea nr. 2845 a Curților de Securitate de Stat, cu condiția ca unul dintre cei trei membri ai grupului de ședință în Curții de Securitate de Stat să fie un judecător militar. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 4390, la data menționată mai sus, judecătorii militari nu mai au mai fost autorizați să se așeze în aceste instanțe, care au fost în cele din urmă abolite prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004.

The applicants, Mr Aykan Sever and Mr Yașathak Aslan, are Turkish nationals who were born in 1968 and 1952, respectively. They live in Ankara and Artvin. They were represented before the Court by Ms S. Coșkun, a lawyer practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The first applicant is the publisher of a book entitled “The writings of 1982” (“1982 Yazıları”), written by the second applicant. On 7 November 2000, at the request of the public prosecutor, the judge at the Ankara State Security Court issued an injunction prohibiting the distribution of the book. It held that it praised and promoted the activities of illegal leftist organisations. Police officers from the Ankara Security Directorate seized copies of the book from the publishing house and submitted them to the public prosecutor’s office. On 25 January 2001 the public prosecutor filed an indictment with the Ankara State Security Court, charging the applicants under Article 61 and 169 of the Criminal Code, as well as Article 5 of the Law on Prevention of Terrorism. The indictment relied on the following extracts from the book: “It should not be forgotten that all our evaluations concerning the past years were for the purpose of our revolutionary struggle. An evaluation of the past that does not shed light on our present and future would be futile. It would be nothing but an inadequate critique of the past... In the future, we should be thinking more seriously about establishing a political party. Our efforts concerning the establishment of the party should evolve on two different grounds which are connected to each other. First of all, this political party should be based on an armed struggle in order to take control of the government. It should be a militant and dynamic organisation that is ready to fight in different areas... We are making a big step on our way to pursuing our revolutionary duty. For the time being, with the participation of eight groups (the Revolutionary Road (“Devrimci Yol”), the PKK (the Kurdistan Workers’ Party), the Emekçi (the Labour Movement Party), the SVP (the Socialist Homeland Party), the TKEP (the Turkish Communist Labour Party), the Acilciler (the People’s Revolutionary Vanguards), Devrimci Savaș (Revolutionary War), and the İșçinin Sesi (the Communist Party of Turkey – Workers’ voice), the FKBDC (the Unified Resistance Front Against Fascism) has been founded. In the near future, the organisation which was formed by only a few groups should be extended by assembling all socialist forces, and should be transformed into a real authority... We are aware that the armed struggle is the only way to initiate a revolution in Turkey. Therefore, our primary duty is to create and organise this armed struggle. Accordingly, in the near future, both the political party and the front should be established in order to accomplish this armed struggle... Despite the extremely difficult conditions in which we find ourselves, hundreds of revolutionary road militants are in an honourable fight for existence. This struggle is worthy of our Revolutionary Road... As a revolutionary road militant, what you should do is to recapture the spirit of being part of a key political movement...” In his written petition submitted to the Ankara State Security Court, the first applicant argued that the banning of books was unacceptable in a democratic society. The Gebze Assize Court, acting under powers delegated to it by the Ankara State Security Court, summoned the second applicant, who was serving a sentence in Gebze prison, to submit his defence. The applicant contended that he had merely collected in the book all the articles, pamphlets, indictments and defence petitions which had already been published several years earlier. Moreover, in his written submissions to the State Security Court, the second applicant maintained that the book was of a documentary nature and that he was making an evaluation of the events and political movements which had occurred 20 years earlier. On 12 September 2001 the Ankara State Security Court acquitted the applicants as it considered that the constituent elements of the offence were missing. It held that, since the book was seized prior to distribution, the ideas therein never became public. Thus, the propaganda of the illegal organisations was never made. The court ordered the confiscation of the copies already published and banned the book from further publication. On 20 November 2001 the applicants appealed against the decision of the State Security Court, contending that critical essays of this kind, which made an evaluation of the political past, should not be banned. Moreover, they invoked Articles 25 to 29 of the Constitution which guarantee freedom of the media, freedom of expression and the right to receive and impart information. On 5 February 2002 the Court of Cassation upheld the decision of the State Security Court. On 5 March 2002 the decision of the Court of Cassation was deposited with the registry of the first instance court. Before 22 June 1999, section 5 of the State Security Courts Act, Law no. 2845, provided that one of the three members of the bench sitting in State Security Courts had to be a military judge. Following the entry into force of Law no. 4390, on the abovementioned date, military judges were no longer allowed to sit in such courts, which were eventually abolished by Law no. 5190 of 16 June 2004.