CtEDO 12.04.2007 Auto

SEVER AND ASLAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
12.04.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SEVER AND ASLAN v. TURKEY (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Reclamanții, dl Aykan Sever și dl Yașathak Aslan, sunt resortisanți turci născuți în 1968 și, respectiv, în 1952. Locuiesc în Ankara și Artvin. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna S. Coșkun, avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este editorul unei cărți intitulate „Scrierile din 1982” (“1982 Yazıları”), scrise de al doilea reclamant. La cererea procurorului public, judecătorul de la Curtea de Securitate de Stat din Ankara a emis o injuncție care interzice distribuția acestei cărți. Ofițerii de poliție din Hotărârea de Securitate din Ankara au confiscat exemplarele cărții de la ediția publică și le-au prezentat procurorului public. La 25 ianuarie 2001, procurorul a depus un acuzație la Curtea de Securitate de Stat din Ankara, acuzând reclamanții în conformitate cu art. 61 și 169 din Codul Penal, precum și cu art. 5 din Legea privind prevenirea terorismului. Inculparea se bazează pe următoarele extracte din carte: „Nu trebuie uitată că toate evaluările noastre cu privire la ultimii ani au fost în scopul luptei noastre revoluționare. O evaluare a trecutului care nu aduce lumină asupra prezentului și viitorului nostru ar fi inutilă. Ar fi doar o critică inadecvată a trecutului... În viitor, ar trebui să ne gândim mai serios la crearea unui partid politic. Eforturile noastre privind înființarea partidului ar trebui să evolueze pe două motive diferite care sunt legate unul de celălalt. În primul rând, acest partid politic ar trebui să se bazeze pe o luptă armată pentru a lua controlul guvernului. Ar trebui să fie o organizație militantă și dinamică care este pregătită să lupte în diferite domenii... Facem un pas important pe calea noastră de a urmări datoria noastră revoluționară. Deocamdată, cu participarea a opt grupuri (Rodul Revoluționar („Devrimci Yol”), PKK (Partiul Muncitorilor Kurdistan), Emekçu (Partiul Mișcării Muncii), SVP (Partiul Socialist Homeland), TKEP (Partiul Comunist Comunist Turc), Acilciler (Vanguardii Revoluționarii Populare), Devrimci Savaș (Războiul Revoluționar) și İșin Sesi (Partiul Comunist Turc – Vocea muncitorilor), FKBDC (Frontul Unificat de Rezistență împotriva Fascismului). În viitorul apropiat, organizația formată de doar câteva grupuri ar trebui extinsă prin reunirea tuturor forțelor socialiste și ar trebui transformată într-o autoritate reală... Suntem conștienți că lupta armată este singura cale de a iniția o revoluție în Turcia. Prin urmare, datoria noastră principală este să creăm și să organizăm această luptă armată. În consecință, în viitorul apropiat, atât partidul politic, cât și frontul ar trebui să fie stabilit pentru a realiza această luptă înarmată... în ciuda condițiilor extrem de dificile în care ne găsim, sute de militanti rutieri revoluționari sunt într-o luptă onorabilă pentru existență. Această luptă este demnă de drumul nostru revoluționar... Ca militant rutier revoluționar, ceea ce ar trebui să faceți este să recaptureze spiritul de a face parte dintr-o mișcare politică cheie...” În petiția sa scrisă prezentată Curții de Securitate de Stat din Ankara, primul reclamant a susținut că interzicerea cărților a fost inacceptabilă într-o societate democratică. Curtea Gebze Assize, care a acționat sub competențe delegate de Curtea de Securitate de Stat din Ankara, a convocat al doilea reclamant, care a îndeplinit o condamnare în închisoarea Gebze, să își prezinte apărarea. Reclamantul a susținut că el doar a colectat în carte toate articolele, pamfletele, acuzațiile și cererile de apărare care au fost deja publicate mai devreme de câțiva ani. În plus, în observațiile scrise adresate Curții de Securitate de Stat, al doilea reclamant a susținut că cartea a fost de natură documentară și că face o evaluare a evenimentelor și a mișcărilor politice care au avut loc cu 20 de ani mai devreme. La 12 septembrie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a achitat reclamanții, întrucât a considerat că lipseau elementele constitutive ale infracțiunii, susținând că, având în vedere că cartea a fost confiscată înainte de distribuție, ideile din aceasta nu au devenit publice. Astfel, propaganda organizațiilor ilegale nu a fost niciodată făcută. Curtea a ordonat confiscarea exemplarelor deja publicate și a interzis cartea din continuare. La 20 noiembrie 2001, reclamanții au apelat împotriva hotărârii Curții de Securitate de Stat, susținând că eseurile critice de acest tip, care au făcut o evaluare a trecutului politic, nu ar trebui interzise. În plus, au invocat articolele 25-29 din Constituție care garantează libertatea mass-media, libertatea de exprimare și dreptul de a primi și divulga informații. La 5 februarie 2002, Curtea de Casație a susținut decizia Curții de Securitate de Stat. La 5 martie 2002, decizia Curții de Casație a fost depusă în registrul instanței de primă instanță. Înainte de 22 iunie 1999, secțiunea 5 din Legea nr. 2845 a Curților de Securitate de Stat, cu condiția ca unul dintre cei trei membri ai grupului de ședință în Curții de Securitate de Stat să fie un judecător militar. În urma intrării în vigoare a Legii nr. 4390, la data menționată mai sus, judecătorii militari nu mai au mai fost autorizați să se așeze în aceste instanțe, care au fost în cele din urmă abolite prin Legea nr. 5190 din 16 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă