Decizia nr. 233/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 111/85/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.900/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: " Dacă, prin interpretarea prevederilor art. 2, art. 7 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, funcționarul public consilier juridic din cadrul unei unități militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit ocupă o funcție publică de stat sau teritorială și, în consecință, dacă îi sunt aplicabile prevederile din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d) sau din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017".

Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit și puncte de vedere din partea părților.

Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 3 decembrie 2024, în Dosarul nr. 111/85/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 9 decembrie 2024, cu nr. 2.900/1/2024. II. Normele legale incidente

Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 346/2006 " Art. 2. - Sistemul de structuri centrale, structuri și forțe ale Ministerului Apărării Naționale constituie Armata României, denumită în continuare armata." " Art. 7. - (1) Structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, sunt: a) Statul Major al Apărării; b) Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale; c) Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului; d) Direcția generală de informații a apărării; e) Secretariatul general; f) Direcția generală pentru armamente; g) Direcția generală management resurse umane; h) Corpul de control și inspecție; i) Direcția generală financiar-contabilă; j) Direcția generală juridică; k) Direcția audit intern; l) Direcția domenii și infrastructuri; m) Direcția informare și relații publice; n) Direcția de prevenire și investigare a corupției și fraudelor; o) Direcția medicală. (...)" " Art. 31. - (1) Forțele pentru sprijin logistic sunt reprezentate de Comandamentul Logistic Întrunit, care are în subordine mari unități și unități logistice, structuri de sprijin de luptă și structuri de educație și instrucție. (...)"

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. VIII Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" Capitolul I A. Salarizarea funcționarilor publici I. Salarii pentru administrația publică centrală d) Funcții publice generale de execuție II. Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale b) Funcții publice generale de execuție

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu m modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul administrativ " Art. 383. - Categorii de funcții publice (1) Funcțiile publice se clasifică după cum urmează: (...) c) funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale. (...)" " Art. 385. - Funcțiile publice de stat, teritoriale și locale (1) Funcțiile publice de stat sunt funcțiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, structurilor de specialitate ale Administrației Prezidențiale, structurilor de specialitate ale Parlamentului României, autorităților publice autonome prevăzute în Constituția României și altor autorități administrative autonome, precum și în cadrul structurilor autorității judecătorești. (2) Funcțiile publice teritoriale sunt funcțiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și instituțiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a ministerelor și a celorlalte organe ale administrației publice centrale. (3) Funcțiile publice locale sunt funcțiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul aparatului propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora." III. Expunerea succintă a procesului

Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanta, persoană fizică, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, Unitatea Militară (...) și Direcția generală management resurse umane, a solicitat: - obligarea pârâților la emiterea tuturor actelor administrative premergătoare modificării și înlocuirii ordinului de numire, precum și emiterea altor acte administrative în sensul stabilirii categoriei funcției publice ca funcție publică de stat, începând cu 20.12.2019, conform Legii-cadru nr. 153/2017 - anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d); - obligarea pârâților la modificarea și înlocuirea funcției publice teritoriale de consilier juridic superior, clasa I, conform Legii-cadru nr. 153/2017 - anexa nr. VIII, cap. II lit. A pct. II lit. b), în funcție publică de stat, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 - anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d), începând cu 20.12.2019; - obligarea pârâților la emiterea ordinului de numire a reclamantei pe funcția publică de stat, începând cu 20.12.2019, precum și la emiterea fișei postului corespunzătoare funcției publice de stat, prin înmulțirea coeficientului cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu 2.350 lei, și a sumei care acoperă activitatea în locuri de muncă sub acțiunea câmpurilor electromagnetice în procent de 10%, pentru anul 2019, precum și a sporurilor, începând cu data de 20.12.2019, defalcat cu majorările salariale ulterioare aduse de actele normative până la data plății; - obligarea pârâților la achitarea diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele datorate în considerarea funcției publice de stat, conform celor de mai sus, prin înmulțirea coeficientului cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu 2.350 lei, și a sumei care acoperă activitatea în locuri de muncă sub acțiunea câmpurilor electromagnetice în procent de 10%, pentru anul 2019, precum și a sporurilor, actualizate cu dobânda legală penalizatoare și cu indicele de inflație, începând cu data de 20.12.2019 și până la plata efectivă; - obligarea pârâților la modificarea și înlocuirea cuantumului salariului pentru funcția publică teritorială pe care o ocupă reclamanta, prin înmulțirea coeficientului cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu 2.350 lei, și a sumei care acoperă activitatea în locuri de muncă sub acțiunea câmpurilor electromagnetice în procent de 10%, pentru anul 2019, precum și a sporurilor, începând cu 20.12.2019, defalcat cu majorările salariale ulterioare aduse de actele normative până la data plății; - obligarea pârâților la achitarea diferenței dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele datorate în considerarea funcției publice teritoriale pe care o ocupă reclamanta, prin înmulțirea coeficientului cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, cu 2.350 lei, și a sumei care acoperă activitatea în locuri de muncă sub acțiunea câmpurilor electromagnetice în procent de 10%, pentru anul 2019, precum și a sporurilor, începând cu 20.12.2019, defalcat cu majorările salariale ulterioare aduse de actele normative până la data plății, în condițiile în care au fost greșit calculate în ordinele de numire și cele ulterioare.

Prin precizările scrise din 3 noiembrie 2023, reclamanta a arătat că acțiunea vizează în principal funcția publică de stat, capetele de cerere privind salarizarea în considerarea funcției publice teritoriale fiind formulate în subsidiar.

Pârâții, prin întâmpinare, au arătat că funcția publică pe care reclamanta trebuie să fie încadrată este cea teritorială, salarizarea reclamantei fiind realizată corespunzător.

În cadrul soluționării acțiunii s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării, care susțin admisibilitatea sesizării

În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă, instanța de trimitere a constatat admisibilitatea sesizării, motivat de faptul că: a) există o cauză aflată în curs de judecată, în primă instanță, în competența legală a unui complet de judecată al Tribunalului Sibiu învestit să soluționeze litigiul, fiind, așadar, întrunite exigențele art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) litigiul privește obligarea la emiterea unor acte administrative pentru personalul plătit din fonduri publice, vizează raporturi de muncă și de serviciu ale acestui personal și de asemenea implică plata unor drepturi salariale sau de natură salarială pentru acesta, conform art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; c) chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei este însăși întrebarea adresată instanței supreme, iar potrivit minutei întâlnirii președinților secțiilor de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicate unificării practicii judiciare (3-4 octombrie 2024), sintagma "chestiune de drept", prevăzută de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, are înțelesul oricărei probleme de drept ce se ivește în litigiile ce se circumscriu acesteia, independent de dificultatea de interpretare, având în vedere scopul declarat al actului normativ; d) de lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 2, art. 7 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 și de aplicare a dispozițiilor din Legea-cadru nr. 153/2017 - anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d), respectiv anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. II lit. b), sub aspectul învederat anterior, depinde soluționarea pe fond a cauzei. Astfel, reclamanta a fost încadrată în funcția de consilier juridic - personal contractual civil în cadrul U.M. (...), în baza unui contract individual de muncă. Prin Decizia nr. 1.725 din 16.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 3.430/85/2019, pârâții au fost obligați să stabilească postul contractual ocupat de reclamantă ca funcție publică și să o numească pe reclamantă în funcția publică respectivă. Reclamanta a formulat o cerere de completare și lămurire a acestei decizii, cu privire la tipul funcției publice în care trebuie transformată, respectiv dacă este de stat sau teritorială. Prin Decizia nr. 633 din 22.06.2022, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea reclamantei de completare și lămurire, reținând că pârâții au fost obligați să identifice pentru reclamantă funcția publică corespunzătoare, nicidecum să o numească obligatoriu într-o funcție publică anume. Astfel, reclamanta a fost încadrată pe funcție publică teritorială de consilier juridic în cadrul U.M. (...). În prezentul demers judiciar reclamanta susține în principal, în esență, că funcția publică pe care trebuia să fie încadrată este de stat, nu teritorială și că trebuie să fie salarizată în consecință. De lămurirea acestei chestiuni depinde soluționarea cauzei, așa cum rezultă din formulările propuse de părți pentru termenul din 25 noiembrie 2024; e) față de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 apare irelevant dacă chestiunea de drept este sau nu nouă ori dacă a fost deja sau nu conturată o jurisprudență anume a instanțelor naționale în interpretarea și aplicarea acestor texte; f) în urma consultării jurisprudenței instanței supreme, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunțată în recurs în interesul legii; g) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. V. Punctul de vedere al completului de judecată

În opinia instanței de trimitere, art. 2 din Legea nr. 346/2006, ce prevede că sistemul de structuri centrale, structuri și forțe ale Ministerului Apărării Naționale (printre care și forțele pentru sprijin logistic reprezentate de Comandamentul Logistic Întrunit) constituie Armata României, nu sprijină solid teza reclamantei.

Având în vedere că unitatea militară nu este enumerată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 printre structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, fiind reglementată de art. 31 alin. (1) din legea specială drept în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit și, ținând cont că nici Comandamentul Logistic Întrunit nu figurează în enumerarea de la art. 7 alin. (1), punctul de vedere al completului de judecată este că funcționarul public încadrat în unitatea militară ocupă funcție publică teritorială, urmând a fi salarizat în consecință.

Concluzia se sprijină și pe prevederile art. 385 alin. (2) ultima teză din Codul administrativ, referitoare la funcțiile publice stabilite în cadrul instituțiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor și a celorlalte organe ale administrației publice centrale, care fac vorbire despre funcții publice teritoriale. VI. Punctul de vedere al părților

Reclamanta a arătat că trebuie să ocupe o funcție publică de stat și să fie salarizată în consecință, deoarece structurile și forțele, alături de structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, sunt încadrate în Armata României, ministerul acționând la nivel național prin acestea, fiind un organ de specialitate al administrației publice centrale (emite statele de organizare ale tuturor structurilor, indiferent de locul unde acestea sunt dislocate) care conduce și desfășoară, potrivit legii, activitățile în domeniul apărării țării în condițiile art. 2 din Legea nr. 346/2006.

Activitatea Ministerului Apărării Naționale nu este încadrată în definiția dată de art. 5 lit. d) din Codul administrativ și de art. 5 lit. x) din același cod, întrucât Ministerul Apărării Naționale nu este descentralizat (nu s-a realizat transferul de competențe administrative și financiare de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale), respectiv de art. 5 lit. ll) din Codul administrativ, întrucât acesta nu are servicii publice deconcentrate (structurile de specialitate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate din unitățile administrativ-teritoriale ale administrației publice centrale care răspund de satisfacerea unor nevoi de interes public/general în concordanță cu obiectivele politicilor și strategiilor sectoriale ale Guvernului).

Prin urmare, în cazul său sunt aplicabile, în materia salarizării, prevederile din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la salariile pentru administrația publică centrală și nu cele din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. II lit. b) din aceeași lege privind salariile personalului din unitățile teritoriale.

Pârâtul susține că funcția publică pe care reclamanta trebuie să fie încadrată este cea teritorială, conform prevederilor din Legea nr. 346/2006, salarizarea urmând a fi stabilită prin raportare la aceasta. Astfel, potrivit art. 1 din lege, Ministerul Apărării Naționale este organul de specialitate al administrației publice centrale, fiind format din structuri centrale, structuri și forțe subordonate acestora. Art. 7 alin. (1) din aceeași lege prevede care sunt structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, iar printre acestea nu se regăsește eșalonul unității militare în care este încadrată reclamanta. Comandamentul Logistic Întrunit figurează la art. 29 și art. 31 alin. (1) din capitolul V al Legii nr. 346/2006. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

La nivelul Curții de Apel București, magistrații din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat ca fiind relevante dispozițiile art. 2 din Legea nr. 346/2006 ce prevăd că sistemul de structuri centrale, structuri și forțe ale Ministerului Apărării Naționale, printre care și forțele pentru sprijin logistic reprezentate de Comandamentul Logistic Întrunit, constituie Armata României. Unitatea militară nu este enumerată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 printre structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, fiind reglementată de art. 31 alin. (1) din legea specială în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit. De asemenea, Comandamentul Logistic Întrunit nu figurează în enumerarea de la art. 7 alin. (1), astfel că funcționarul public încadrat în unitatea militară ocupă o funcție publică teritorială, urmând a fi salarizat în consecință. S-au avut în vedere și prevederile art. 385 alin. (2) ultima teză din Codul administrativ, referitoare la funcțiile publice stabilite în cadrul instituțiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor și a celorlalte organe ale administrației publice centrale, care fac vorbire despre funcții publice teritoriale.

Punctul de vedere exprimat la nivelul Curții de Apel Iași - Secția de contencios administrativ și fiscal este că din interpretarea coroborată a art. 7 alin. (1), art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 și a art. 385 alin. (2) ultima teză din Codul administrativ, funcționarul public încadrat în unitatea militară aflată în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit ocupă o funcție publică teritorială și nu de stat, acesta (comandamentul) și unitățile din subordinea sa nefigurând în enumerarea de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 printre structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale. Tribunalul Iași a apreciat că funcționarul public încadrat în unitatea militară ocupă funcție publică teritorială, urmând a fi salarizat în consecință, având în vedere că unitatea militară nu este enumerată de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 printre structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, fiind reglementată de art. 31 alin. (1) din legea specială drept în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit. De asemenea, nici Comandamentul Logistic Întrunit nu figurează în enumerarea de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, ceea ce întărește concluzia că funcționarul public încadrat în unitatea militară ocupă funcție publică teritorială. Concluzia se sprijină și pe prevederile art. 385 alin. (2) ultima teză din Codul administrativ, referitoare la funcțiile publice, stabilite în cadrul instituțiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea ministerelor și a celorlalte organe ale administrației publice centrale, care fac vorbire despre funcții publice teritoriale. Faptul că art. 2 din Legea nr. 346/2006 prevede că sistemul de structuri centrale, structuri și forțe ale Ministerului Apărării Naționale constituie Armata României nu sprijină solid teza funcției publice de stat, această prevedere vizând organizarea generală și nu natura funcțiilor publice. Tribunalul Vaslui a arătat că, din interpretarea coroborată a art. 7 alin. (1), art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 și a art. 385 alin. (2) ultima teză din Codul administrativ, funcționarul public încadrat în unitatea militară aflată în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit ocupă o funcție publică teritorială și nu de stat.

Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal a înaintat: - Sentința nr. 68 din 9.02.2024, nedefinitivă, pronunțată în Dosarul nr. 2.845/105/2022*, conform căreia "Curtea nu apreciază că funcțiile publice pe care urmează a fi încadrate reclamantele sunt funcții de stat, având în vedere că acestea nu se regăsesc în cadrul ministerului, ci în cadrul unei instituții publice aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale, astfel încât funcțiile sunt teritoriale"; - Sentința nr. 155 din 3.04.2024 și Sentința nr. 375 din 24.09.2024 (de îndreptare eroare materială), nedefinitive, ambele pronunțate în Dosarul nr. 4.676/105/2022*. Prin prima hotărâre judecătorească s-a dispus transformarea postului contractual al reclamantei în funcție publică, fără a se stabili tipul funcției publice, în vreme ce prin secunda, respingându-se sub acest aspect cererea de îndreptare eroare materială, s-a stipulat: "considerentele dezvoltate susțin soluția privind transformarea posturilor contractuale în funcții publice, iar nu în funcții publice de stat".

Tribunalul Constanța - Secția I civilă a comunicat punctul de vedere în sensul că raportat la împrejurarea că unitatea militară nu este enumerată la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 printre structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, fiind reglementată de art. 31 alin. (1) din legea specială drept în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit și ținând cont că nici Comandamentul Logistic Întrunit nu figurează în enumerarea de la art. 7 alin. (1) din legea mai sus menționată, s-a apreciat că funcționarul public încadrat în unitatea militară ocupă funcție publică teritorială, urmând a fi salarizat în consecință.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu a fost identificată jurisprudență relevantă. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție Asupra admisibilității sesizării

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2004, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519-520 din Codul de procedură civilă a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziții arată că se completează.

În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum este cazul prezent, sunt circumscrise următoarelor elemente: - existența unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze (de dreptul muncii, de contencios administrativ și fiscal); - instanța de trimitere să judece cauza în primă instanță ori în calea de atac; - sesizarea să privească o chestiune de drept; - soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Evaluând elementele sesizării, se rețin următoarele: Sesizarea provine dintr-un litigiu având ca obiect emiterea unor acte administrative în favoarea unui funcționar public și plata către acesta, din fondurile publice, a unor drepturi salariale sau de natură salarială, litigiu care se înscrie astfel în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat.

Tribunalul este învestit cu soluționarea acestei cauze în primă instanță în virtutea competenței sale legale conturate prin dispozițiile art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborate cu prevederile art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Chestiunea sesizată este chiar cea dedusă judecății în cauza cu soluționarea căreia instanța de judecată a fost învestită, verificându-se, așadar, și condiția de admisibilitate a legăturii de determinare, anume ca de chestiunea sesizată să depindă soluționarea pe fond a litigiului.

De asemenea, nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare chestiunea de drept sesizată, relativă stabilirii din perspectiva prevederilor art. 2, art. 7 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 a tipului de autoritate publică al unei unități militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit, cu consecința determinării caracterului de stat sau teritorial al funcției publice de consilier juridic desfășurate în cadrul său, caracter care circumstanțiază nivelul salarizării, date fiind prevederile din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. I lit. d), respectiv din anexa nr. VIII, cap. I lit. A pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Cât privește condiția distinctă de admisibilitate ca sesizarea să privească o "chestiune de drept", se observă că motivarea încheierii de sesizare o omite, rezumându-se la evocarea minimală a celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, instanța de trimitere arătând că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe calea mecanismului dezlegării chestiunii de drept în temeiul ordonanței nu este circumscrisă acestei condiții.

Contrar aprecierii instanței de trimitere, admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu poate fi desprinsă de condiția existenței unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanței supreme asupra oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acțiunii deduse judecății instanței de trimitere. Punctul de vedere al instanței de trimitere ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și de "preluare" apoi, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile, în timp ce Înaltei Curți de Casație și Justiție i-ar atribui funcții similare instanței care judecă prin delegare.

Expunerea de motive din cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 - care evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă, a chestiunilor dificile de drept -, dar și norma de trimitere din cuprinsul art. 4 al ordonanței, în virtutea căreia dispozițiile acesteia se completează cu prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îndreptățesc concluzia că interpretarea literală și izolată a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în sensul că nu s-ar impune condiția existenței unei reale chestiuni de drept asupra căreia urmează a se pronunța instanța supremă, nu este conformă literei și spiritului actului normativ.

Sintagma "chestiune de drept" nu poate fi sinonimă cauzei acțiunii, ci are un caracter autonom, iar condițiile ce trebuie verificate pentru constatarea existenței ei sunt cele conturate în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-520 din Codul de procedură civilă. Cerința ca dezlegarea problemei de drept să reflecte o dificultate considerabilă este așadar subsumată logic condițiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce prin aceste mecanisme instanța supremă realizează nemijlocit funcția de asigurare a unei jurisprudențe unitare, hotărârea prealabilă reprezentând un mijloc eficient de a preveni apariția practicii neuniforme, în contextul în care instanțele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenței neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În legătură cu această cerință de admisibilitate, instanța supremă a statuat constant că, în privința sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (a se vedea în acest sens, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, sau nr. 113 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 29 ianuarie 2025).

Rămân astfel valabile cazurile incontestabile în care s-a stabilit că nu se verifică condiția dificultății chestiunii de drept, conturate în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519-520 din Codul de procedură civilă, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluționare a întrebării adresate; b) când se solicită instanței supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră și trebuie să rămână în sfera de competență a instanței de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuție au primit, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranșate în jurisprudența constantă și clară a Curții de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curții Constituționale ori a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin raportare la aceste exigențe expuse, se constată că sesizarea formulată nu întrunește condiția de admisibilitate de a privi "o chestiune de drept" care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului și înțelesului unor norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente și, pe cale de consecință, a unei jurisprudențe neunitare, date fiind argumentele care succed.

Astfel, în esență, se observă că întrebarea preliminară cu care a fost sesizată instanța supremă nu cuprinde identificarea de către instanța de trimitere a unor norme de drept neclare, imperfecte, apreciate ca fiind apte a genera poziții divergente de interpretare, considerate ca fiind deopotrivă pertinente și care să justifice necesitatea dezlegării de principiu, în scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

Dimpotrivă, se constată că întrebarea preliminară pendinte vizează de fapt chiar rezolvarea raportului juridic concret dedus judecății și pronunțarea soluției asupra cererii de chemare în judecată, prin stabilirea concretă a faptului dacă una dintre normele juridice invocate, clare, lipsite de echivoc, respectiv art. 7 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, este incidentă în speță, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei.

Astfel, se observă că în cauză, grefat pe prevederile art. 385 alin. (2) din Codul administrativ care disociază categoriile de funcții publice în funcții publice de stat, teritoriale sau locale, în raport cu criteriul categoriei autorității publice în cadrul căreia funcționarul public își desfășoară activitatea, instanța de trimitere solicită practic Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să decidă dacă unităților militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit, reglementate prin art. 31 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 346/2006, li se aplică și dispozițiile art. 7 alin. (1) din același act normativ, dispoziții care reglementează structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, aspect cu înrâurire asupra stabilirii caracterului funcției publice exercitate și succesiv asupra nivelului de salarizare reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017.

În acest scop, instanța de trimitere indică Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept grupul celor trei norme juridice din Legea nr. 346/2006, dintre care art. 2 reglementează structura armatei, art. 7 alin. (1) menționează structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, iar art. 31 alin. (1) Comandamentul Logistic Întrunit și unitățile din subordinea acestuia - grup de norme în privința căruia nu invocă și nici nu rezultă că ar întâmpina vreo dificultate de interpretare - și solicită practic instanței supreme să deceleze dacă art. 7 alin. (1) din lege se aplică și în privința unităților militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit.

Deci, ceea ce se prezintă instanței supreme nu este o problemă de interpretare a dispozițiilor legale indicate, în legătură cu care nu se evidențiază nicio minimă deficiență de interpretare a instanței de trimitere, ci una de stabilire a aplicării lor în cauza dedusă judecății.

Or, această prerogativă este și rămâne în puterea suverană a judecătorului cauzei, fiind arondată funcției jurisdicționale pe care acesta o are de îndeplinit și la care nu îi este permis să renunțe sau pe care nu o poate delega. Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor judecătorești de interpretare și aplicare a legii în cauzele deduse judecății, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților întâmpinate în interpretarea unor texte de lege (în acest sens, Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Definitorie în cadrul mecanismului prezent de unificare a practicii judiciare este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă asupra unei norme legale (îndoielnice, neclare) stabilite deja ca incidentă cauzei de către instanța de trimitere și aptă să ducă la dezlegarea raportului litigios, iar nu - astfel cum procedează tribunalul în sesizarea prezentă - determinarea de către instanța supremă a incidenței în cauză a unor anumite norme clare, lămuritoare, cărora ulterior instanța de trimitere să le facă aplicare punctuală la speță, întrucât nu acesta este scopul mecanismului prezent.

Instituția dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept reprezintă un instrument procedural a cărui premisă necesar a fi îndeplinită o reprezintă identificarea de către judecătorul cauzei a existenței unei chestiuni de drept care relevă aspecte dificile și controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepțiuni deopotrivă de justificate față de imprecizia redactării textului legal aplicabil, și nu stabilirea incidenței unei/unor norme clare raportat la circumstanțele particulare ale speței deduse judecății.

Niciunul dintre considerentele încheierii de sesizare nu ilustrează vreo dificultate de interpretare a normelor juridice menționate. Se observă că instanța de trimitere nu are niciun dubiu asupra modului de interpretare a prevederilor legale enunțate, fie ele privite individual sau sistematizat, mod pe care l-a enunțat tranșant în cuprinsul punctului său de vedere expus. În esență, completul de judecată respectiv pune doar problema dacă în privința categoriei de unități militare subordonate Comandamentului Logistic Întrunit, reglementate de art. 2 și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, se aplică și dispozițiile tranșante ale art. 7 alin. (1) din lege care reglementează structurile centrale ale Ministerului Apărării Naționale, premisă a stabilirii caracterului de stat al funcției publice desfășurate, cu consecința unei salarizări superioare.

Jurisprudența națională restrânsă transmisă de curțile de apel și punctele de vedere exprimate de colectivele de magistrați confirmă concluzia configurată supra. Din cuprinsul acestora nu rezultă conturarea vreunei divergențe de interpretare a normelor juridice regăsite în sesizare și nici a vreunei dificultăți de interpretare a lor, neîntrezărindu-se așadar, nici din această perspectivă, riscul apariției și dezvoltării unei practici judiciare neunitare pe marginea textelor legale respective, astfel încât să devină necesară activarea mecanismului preventiv de uniformizare reprezentat de pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Concluzionând, întrucât noțiunii "chestiune de drept" nu îi poate fi subsumată în cadrul procedurii întrebării prealabile stabilirea incidenței la cazul concret a unor norme juridice clare, care nu suscită dificultăți de interpretare, potrivit celor expuse în precedent, rezultă că operațiunea juridică solicitată instanței supreme rămâne în competența exclusivă a Tribunalului Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța de judecată sesizată cu soluționarea cauzei, potrivit art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar soluția care se impune în privința prezentei sesizări este aceea de respingere, ca inadmisibilă.