A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 25525/04 prezentate de Hasan ALKIȘ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 12 aprilie 2007 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka, președinte, I. Cabral Barreto, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 mai 2004, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, dl Hasan Alk. este un resortisant turc, născut în 1970. Este în prezent încarcerat în închisoarea Sincan. Este reprezentat în fața Curții de către dl Erbil, avocat la Recurentul, condamnat de două ori la condamnare pe viață în 1998 și 1999 de Curtea de Securitate a Statelor Unite, își ispășise pedeapsa la închisoarea din Chaankpașa. Începând cu anul 2000, a fost spitalizat de mai multe ori. La 18 septembrie 2003, ca urmare a unui atac de cord, a fost transferat la închisoarea de tip H din Bayrampașa, care dispunea de echipamente medicale adecvate. La 12 februarie 2004, a fost supus unei intervenții chirurgicale cu inima deschisă la spitalul Kosuyolu. În urma acestei operații, a solicitat să i se acorde o suspendare a executării pedepsei în conformitate cu art. 399 din Codul de procedură penală în vigoare la momentul respectiv. La 24 martie 2004, acesta întocmește un raport prin care recomandă autorităților suspendarea executării pedepsei reclamantului pentru trei luni echivalente cu perioada de recuperare a unei astfel de intervenții, începând cu data operațiunii cardiace. Cu privire la aceasta, procurorul general al statului Eyüp, responsabil pentru închisoarea din Bayrampașa, a solicitat procurorului general al statului Quank Într-un raport din 9 aprilie 2004, institutul a solicitat din nou suspendarea pentru o perioadă de trei luni de la data operației cardiace și a solicitat revizuirea subiectului la sfârșitul acestei perioade pentru problema menținerii în detenție. La 27 aprilie 2004, procurorul general din Carankhor a respins cererea de suspendare a executării pe motiv că raportul institutului nu recomanda eliberarea reclamantului, că acesta era convins că reclamantul va fugi în caz de eliberare și că, pe de altă parte, nu mai rămăsese decât un termen de șaisprezece zile în ceea ce privește perioada de convalescență. El a cerut să continue să-l păstreze pe reclamant în unitatea penitenciară a spitalului Bayrampașa sub o supraveghere medicală de 24 de ore din 24. Pe 18 mai 2004, instanța de asediu a lui Carankher a respins opoziția formulată împotriva acestei decizii. Într-un raport din 23 iunie 2004, institutul medico-legal a luat în considerare faptul că nu mai era necesar să se suspende execuția pedepsei reclamantului, dar că trebuia să fie supus unor controale periodice. Dreptul și practica internă relevante În ceea ce privește dispozițiile constituționale și legislative privind grația prezidențială pentru condamnații care suferă de o boală ireversibilă (art. 104 din Constituție), condițiile de suspendare a executării pedepselor din motive de sănătate (articolele 399 și 402 din Codul de procedură penală ( La componența și funcționarea institutului medico-legal și în domeniul activităților Consiliului Europei în domeniul serviciilor de sănătate în penitenciare, Curtea face trimitere la Hotărârea Tekin Y Invocând articolele 2 și 3 din Convenție, reclamantul se plânge că autoritățile judiciare au întârziat să pronunțe o hotărâre, cu numai 16 zile înainte de expirarea perioadei de suspendare de trei luni care fusese recomandată cu privire la problema menținerii sale în detenție și nu au urmat recomandarea medicală a Institutului. De asemenea, reclamantul a declarat că a rămas în condiții nesănătoase în închisoare. Starea sa de sănătate nu s-a îmbunătățit de atunci. Praful, lipsa de soare și o alimentație neadecvată ar fi făcut mai rău mai rău situația sa. ÎN ȚARA reclamantului se plânge de condițiile de detenție care sunt incompatibile cu starea sa de sănătate. Guvernul subliniază condițiile favorabile ale închisorilor și precizează că asistența medicală necesară este administrată tuturor deținuților; dacă este necesar, cei interesați sunt transferați la spital sau eliberați temporar. Curtea va examina obiecțiunile cu privire la compatibilitatea stării de sănătate a reclamantului cu condițiile de închisoare sub aspectul articolului 3 din convenție, dat fiind că, amanta calificării juridice a faptelor cauzei, aceasta nu este obligată de cea pe care o atribuie reclamanților sau guvernelor acestora (Büyükda În ceea ce privește jurisprudența referitoare la compatibilitatea stării de sănătate a unui deținut bolnav cu menținerea acestuia în detenție în temeiul articolului 3 din convenție, Curtea face trimitere la Hotărârea Tekin Y Cu toate acestea, este necesar să se reamintească faptul că, pentru a cădea sub incidența articolului 3, un tratament greșit trebuie să atingă un minim de gravitate. La aprecierea acestui minim este relativă prin esență, ea depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de durata prelucrării și a efectelor sale fizice și mentale, precum și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (hotărârile Mouisel c. Franța, nr. 67263/01, § 37, 14 noiembrie 2002 Kudla c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 91, CEDH 2000-XI și Peers c. Grecia, 28524/95, § 67, CEDO 2001-III). Convenția nu conține nici o dispoziție specifică privind situația persoanelor private de libertate, dar nu este exclus ca deținerea unei persoane bolnave să poată crea probleme din punctul de vedere al articolului 3 din Convenție. În cazul în care nu se poate deduce din aceasta o obligație generală de a elibera un deținut din motive de sănătate, această dispoziție impune în orice caz statului membru să protejeze integritatea fizică a persoanelor private de libertate, în special prin administrarea asistenței medicale necesare ( Hurtado c. Elveția, Hotărârea din 28 ianuarie 1994, seria A n 280-A, aviz al Comisiei, pp. 15-16, § 79. Orice prizonier are dreptul la condiții de detenție conforme cu demnitatea umană, astfel încât să se asigure că modalitățile de executare a măsurilor luate nu supun o durere sau o durere de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției (hotărârea Kudla menționată anterior, § 94 Mouisel citată anterior, §§ 75-78 și Matencio c. Franța, n 58749/00, § 78, 15 ianuarie 2004). Curtea constată că, în speță, reclamantul a beneficiat de o asistență medicală completă. A fost spitalizat de mai multe ori, operat și menținut în spital în marea sa parte a perioadei de recuperare. Desigur, ar fi fost de dorit ca reclamantul să fie eliberat în urma rapoartelor favorabile ale Institutului. Cu toate acestea, Curtea nu dispune de niciun element care să îi permită să critice aprecierea autorităților cu privire la acest element de probă (Klaas c. Germania, Hotărârea din 22 septembrie 1993, seria A n 269, p. 17, §§ 29 și 30), întrucât nu poate detecta nicio situație în detrimentul reclamantului, care a beneficiat de asistență medicală intensivă (Tarak c. Turcia (dec.), n 18711/02, 20 februarie 2007). De altfel, reclamantul nu se plânge de natura sau de insuficiența asistenței medicale în cauză, ci se limitează la a argumenta că ar fi trebuit să fie eliberat, fără a-și justifica argumentele (a se vedea, de exemplu, Ahmet Arslan c. Turcia (dec.), nr 5114/04, 1 Cu toate acestea, nu există nici un element care să indice că acesta a fost privat în închisori de anumite îngrijiri medicale pe care le-ar fi putut furniza în libertate (a se vedea printre altele, Feti Ateșc. Turcia (dec.), n 28827/04, 4 ianuarie 2007). În cele din urmă, ultimul raport medical referitor la reclamant indică clar că eliberarea nu mai este necesară. Curtea ia notă, în plus, de faptul că o delegație a vizitat închisoarea Bayrampașa, precum și unitățile penitenciare ale spitalului civil Bayrampașa în cadrul afacerilor privind mișcarea grevei foamei în închisorile turcești. Nu s-a făcut nicio observație cu privire la salubritatea localurilor sau la lipsa serviciilor medicale cu această ocazie (Tekin Yld §§ 35-38. Astfel, în urma unei evaluări globale a faptelor relevante, Curtea concluzionează că lipsa unor motive serioase și dovedite de a crede că menținerea în detenție a recurentului sau condițiile detenției sale au constituit în sine un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3 din convenție (Balyemez, Hotărârea citată anterior, §, și Sinan Eren c. Turcia, n 8062/04, § 50, 10 noiembrie 2005). În consecință, aceasta declară aceste obiecții inadmisibile pentru neajunsuri vădite de temei, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Reclamantul declară, de asemenea, o încălcare a art. 13 din Convenție: că nu a dispus de o cale de atac internă eficientă în ceea ce privește obiecțiile sale. Având în vedere concluziile sale în ceea ce privește art. 3 din Convenție, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
de la requête n
o
25525/04
présentée par Hasan ALKIȘ
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 12 avril 2007 en une chambre composée de
:
MM.
A.B. Baka,
président,
M
me
M.
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 mai 2004,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Hasan Alkıș, est un ressortissant turc, né en 1970. Il est actuellement incarcéré à la prison de Sincan. Il est représenté devant la Cour par M
e
M.
Erbil, avocat à İstanbul. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, condamnée deux fois à la réclusion à perpétuité en 1998 et 1999 par la cour de sûreté de l’Etat d’Erzurum, purgeait sa peine à la prison de Çankırı.
A partir de l’an 2000, il fut hospitalisé plusieurs fois. Le 18 septembre 2003, suite à une crise cardiaque, il fut transféré à la prison de type H de Bayrampașa, disposant d’équipements médicaux appropriés.
Le 12 février 2004, il subit une intervention chirurgicale à cœur ouvert, à l’hôpital de Koșuyolu. Suite à cette opération, il demanda à être mis au bénéfice d’un sursis à exécution de peine selon l’article 399 du code de procédure pénale en vigueur à l’époque. Il fut en conséquence examiné par l’Institut médicolégal.
Le 24 mars 2004, celui-ci établit un rapport recommandant aux autorités le sursis à exécution de la peine du requérant pour trois mois équivalant à la période de convalescence d’une telle intervention, à partir de la date de l’opération cardiaque.
Sur ce, le procureur d’Eyüp, responsable de la prison de Bayrampașa, demanda au procureur de Çankırı, responsable de l’application de la peine du requérant, de rendre une décision quant au sursis à exécution. Le 2
avril
2004, ce dernier demanda un nouvel examen au motif que deux mois s’était déjà écoulé depuis l’intervention médicale.
Dans un rapport du 9 avril 2004, l’Institut recommanda à nouveau le sursis pour trois mois à partir de la date de l’opération cardiaque et demanda à réexaminer le sujet à la fin de cette période pour la question de maintien en détention.
Le 27 avril 2004, le procureur de Çankırı rejeta la demande de sursis à exécution au motif que le rapport de l’Institut ne recommandait pas dans l’absolu la libération du requérant, qu’il était convaincu que le requérant prendrait la fuite en cas de libération, et que par ailleurs, il ne restait qu’un délai de seize jours s’agissant de la période de convalescence. Il demanda de continuer à garder le requérant dans l’unité carcérale de l’hôpital de Bayrampașa sous une surveillance médicale de 24 heures sur 24.
Le 18 mai 2004, la cour d’assisses de Çankırı rejeta l’opposition formée contre cette décision.
Par un rapport du 23 juin 2004, l’Institut médicolégal considéra qu’il n’y avait plus lieu de surseoir à l’exécution de la peine du requérant, mais qu’il convenait de le soumettre à des contrôles périodiques.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
En ce qui concerne les dispositions constitutionnelles et législatives relatives à la grâce présidentielle pour les condamnés atteints d’une maladie irréversible (article 104 de la Constitution), aux conditions de sursis à exécution des peines pour cause de santé (articles 399 et 402 du code de procédure pénale («
CPP
»)), à la composition ainsi qu’au fonctionnement de l’Institut médicolégal et s’agissant des travaux du Conseil de l’Europe en matière de services de santé en milieu pénitentiaire, la Cour renvoie à son arrêt
Tekin Yıldız c. Turquie
(n
o
22913/04, §§ 42-52, 10
novembre 2005).
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, le requérant se plaint de ce que les autorités judiciaires ont tardé à rendre une décision, seulement seize jours avant l’échéance de la période de sursis de trois mois qui avait été recommandée sur la question de son maintien en détention, et n’ont pas suivi la recommandation médicale de l’Institut. Le requérant allègue aussi qu’il est resté dans des conditions insalubres en prison. Son état de santé ne s’est pas amélioré depuis. La poussière, le manque de soleil et une alimentation inadaptée n’auraient cessé d’aggraver sa situation.
Le requérant se plaint des conditions de détention qui sont incompatibles avec son état de santé.
Le Gouvernement fait valoir les conditions favorables des prisons et expose que les soins médicaux nécessaires sont administrés à tous les détenus
; si le besoin se manifeste, les intéressés sont transférés à l’hôpital, ou libérés provisoirement. Il invite ainsi la Cour à déclarer la requête irrecevable pour défaut manifeste de fondement.
La Cour examinera les griefs concernant la compatibilité de l’état de santé du requérant avec les conditions carcérales sous l’angle de l’article 3 de la Convention, étant donné que, maîtresse de la qualification juridique des faits de la cause, elle n’est pas liée par celle que leur attribuent les requérants ou les gouvernements (
Büyükdağ c. Turquie
, n
o
28340/95, §
60, 21
décembre
2000).
S’agissant de la jurisprudence relative à la compatibilité de l’état de santé d’un détenu malade avec son maintien en détention au regard de l’article 3 de la Convention, la Cour renvoie à son arrêt
Tekin Yıldız
précité, et
Balyemez c. Turquie
(n
o
32495/03, 22
décembre
2005).
Il est nécessaire de rappeler toutefois que pour tomber sous le coup de l’article 3, un mauvais traitement doit atteindre un minimum de gravité. L’appréciation de ce minimum est relative par essence, elle dépend de l’ensemble des données de la cause, notamment de la durée du traitement et de ses effets physiques et mentaux, ainsi que, parfois, du sexe, de l’âge et de l’état de santé de la victime (arrêts
Mouisel c. France
, n
o
67263/01, §
37, 14
novembre 2002
,
Kudla c. Pologne
[GC], n
o
, et
Peers c. Grèce
, n
o
La Convention ne comprend aucune disposition spécifique relative à la situation des personnes privées de liberté, mais il n’est pas exclu que la détention d’une personne malade puisse poser des problèmes sous l’angle de l’article 3 de la Convention. Si l’on ne peut en déduire une obligation générale de libérer un détenu pour motifs de santé, cette disposition impose en tout cas à l’Etat de protéger l’intégrité physique des personnes privées de liberté notamment par l’administration des soins médicaux requis (
Hurtado c. Suisse
, arrêt du 28
janvier 1994, série A n
o
280-A, avis de la Commission, pp. 15-16, § 79). Tout prisonnier a droit à des conditions de détention conformes à la dignité humaine de manière à assurer que les modalités d’exécution des mesures prises ne soumettent pas l’intéressé à une détresse ou à une épreuve d’une intensité qui excède le niveau inévitable de souffrance inhérent à la détention
(arrêt
Kudla
précité, § 94
,
Mouisel
précité, §§ 75-78, et
Matencio c. France
, n
o
58749/00, §
78, 15
janvier 2004).
La Cour observe qu’en l’espèce, le requérant a bénéficié d’une prise en charge médicale complète. Il a été hospitalisé plusieurs fois, opéré et maintenu à l’hôpital pendant la grande partie de sa période de convalescence.
Certes, il aurait été souhaitable que le requérant soit libéré suite aux rapports favorables de l’Institut. Cependant, la Cour ne dispose d’aucun élément qui lui permettrait de critiquer l’appréciation des autorités quant à cet élément de preuve (
Klaas c. Allemagne
, arrêt du 22 septembre 1993, série A n
o
269, p. 17, §§
29 et 30), car elle ne peut déceler aucune circonstance au détriment du requérant, qui a bénéficié de soins médicaux intensifs (
Tarak c. Turquie
(déc.), n
o
18711/02, 20 février 2007).
Le requérant ne se plaint d’ailleurs pas de la nature ou de l’insuffisance des soins médicaux en question mais se limite à alléguer qu’il aurait dû être mis en liberté, sans toutefois étayer ses arguments (voir par exemple,
Ahmet
Arslan c.
Turquie
(déc.), n
o
5114/04, 1
er
décembre 2005). Or, aucun élément ne permet de dire que celui-ci a été privé en milieu carcéral de certains soins médicaux qu’il aurait pu se fournir en liberté (voir parmi d’autres,
Feti Ateș c. Turquie
(déc.), n
o
28827/04, 4 janvier 2007).
Finalement, le dernier rapport médical concernant le requérant indique clairement qu’une libération n’est plus nécessaire.
La Cour note, au surplus, qu’une délégation a visité la prison de Bayrampașa ainsi que les unités carcérales de l’hôpital civil de Bayrampașa dans le cadre d’affaires concernant le mouvement de grève de la faim dans les prisons turques. Aucune remarque concernant la salubrité des locaux ou une carence concernant les services médicaux n’a été faite à cette occasion (
Tekin Yıldız
précité, §§ 35-38).
Ainsi, se livrant à une appréciation globale des faits pertinents, la Cour conclut à l’absence de motifs sérieux et avérés de croire que le maintien en détention du requérant, ou les conditions de sa détention ont constitué en soi un traitement inhumain ou dégradant au sens de l’article 3 de la Convention (
Balyemez
, arrêt précité, §
96
, et
Sinan Eren c. Turquie
, n
o
8062/04, §
50, 10
novembre
2005).
En conséquence, elle déclare ces griefs irrecevables pour défaut manifeste de fondement, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Le requérant allègue également une violation de l’article 13 de la Convention estimant qu’il n’a pas disposé d’une voie de recours interne efficace s’agissant de ses griefs.
Au vu de ses conclusions quant à l’article 3 de la Convention, la Cour estime qu’il n’y a pas de grief défendable à être examiné séparément sous l’angle de l’article 13.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président