ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2002/2024

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă, la data de 03.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

(i) obligarea pârâtei la plata sumei de 308.941,01 RON cu titlu de debit principal, reprezentând despăgubire nerecuperată;

(ii) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, în cuantum de 30.721,54 RON, de la data plații despăgubirii (17.08.2016) și până la data formulării cererii de chemare în judecată;

(iii) obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în continuare, până la data lichidării efective a debitului principal;

(iv) cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (3), art. 1357, art. 1376 alin. (1), art. 1531, art. 2210 din C. civ., art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, art. 194 și urm., art. 451 și urm. din C. proc. civ.

Pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

I.2. Sentința primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3850 din 21 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300.369,42 RON, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 29.869,13 RON cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 17.08.2016 - 02.05.2018, precum și la plata dobânzii legale în continuare, de la 03.05.2018 până la data achitării integrale a debitului principal datorat, conform criteriului prevăzut de art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, precum și a cheltuielilor de judecată, și anume suma de 8.109,07 RON, proporțional cu partea din acțiune admisă.

Parcursul procesual

Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 1774 din 14 decembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 3850 din 21.12.2018, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate; a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 4.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta A. S.A., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, la 25.02.2021, sub nr. x/2018.

Prin decizia nr. 2616 din 7 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1774 din 14 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București– secția a VI-a Civilă, la data de 09.05.2023, sub nr. x/2018*.

I.3. Decizia instanței de apel, după rejudecare. Hotărârea recurată.

Prin decizia civilă nr. 1272 A din 22 septembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3850 din 21.12.2018, pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.; a schimbat sentința civilă atacată în sensul că: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății în primă instanță ca neîntemeiată, a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului.

II. CEREREA DE RECURS. Motivele invocate și dezvoltarea lor:

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, în rejudecare, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare; cu cheltuieli de judecată.

Prealabil dezvoltării motivului de recurs, recurenta a făcut o prezentare a parcursului procesual al cauzei, după care, în motivare, a susținut că decizia pronunțată de instanța de apel, în rejudecare, se impune a fi casată din perspectiva modalității de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1376 și art. 1377 din C. civ., criticând faptul că instanța de apel a limitat în mod nelegal sfera persoanelor a căror răspundere poate fi antrenată doar la persoana care ar avea paza juridică, având drept consecință, pe plan procesual, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Detaliind, după evocarea dispozițiilor art. 1376 alin. (1) și ale art. 1377 din C. civ., a susținut că instanța de apel le-a conferit o aplicare greșită, deoarece a statuat că răspunderea ar aparține exclusiv celui care are paza juridică a bunului, autonom de culpa celui care își exercită în mod independent controlul și supravegherea numai în fapt, respectiv că paza juridică ar presupune un element suplimentar ce o face mai importantă.

Autoarea recursului a subliniat faptul că nu poate fi limitată răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucru la persoana celui care își exercită paza juridică, exonerându-l, în mod nejustificat, de la răspundere pe cel care are paza lucrului numai în fapt.

În acest sens, a învederat că art. 1376 C. civ. prevede în mod expres că oricine are paza lucrului, atât proprietarul cât și paznicul, va răspunde pentru pagubele cauzate de acesta, legea stabilind, așadar, că oricine este paznicul lucrului va fi ținut să răspundă.

De asemenea, a arătat că, potrivit art. 1377 C. civ., are paza lucrului și, implicit, răspunderea ce derivă din aceasta, nu doar proprietarul, ci și cel care (...) numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea lucrului și se servește de acesta în interes propriu.

În continuare, titulara prezentului demers judiciar a punctat că paza juridică aparține proprietarului sau celui care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea bunului și se servește de acesta în interes propriu.

Totodată, a relevat faptul că, adesea, paza juridică a lucrului poate fi scindată între proprietar sau posesor și detentor precar, paza juridică a structurii lucrului rămânând la proprietar sau la posesor, în timp ce paza juridică a utilizării sau păstrării acestuia rămânând în sarcina detentorului precar.

A arătat recurenta că urmarea care s-ar impune ar fi aceea că, dacă se va dovedi că prejudiciul se datorează unui viciu intern al lucrului sau că este legat de structura lui, răspunderea va fi angajată în persoana proprietarului sau posesorului. Dimpotrivă, dacă se va dovedi că lucrul provoacă un prejudiciu din cauza modului în care este păstrat sau utilizat, răspunderea va fi angajată în persoana detentorului precar: chiriaș/comodatar/transportator/depozitar etc. În acest context, a făcut o trimitere doctrinară la transmiterea și scindarea pazei juridice.

În fine, autoarea căii de atac a susținut că intimata-pârâta a continuat să exercite paza asupra lotului de teren și după data exproprierii, respectiv că a continuat să exercite în mod independent controlul și supravegherea asupra lucrului, servindu-se de acesta în interes propriu, împrejurare de natură să atragă răspunderea acesteia.

A conchis în sensul că intimata-pârâtă avea paza lucrului, iar acest fapt, potrivit dispozițiilor art. 1376 și art. 1377 din C. civ., justifică atât răspunderea civilă pentru pagubele cauzate, cât și consecința acestui fapt, calitatea procesuală pasivă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție– secția a II-a Civilă, la data de 07.12.2023, sub nr. x/2018*.

Apărarea formulată în cauză

La 29 ianuarie 2024, intimata-pârâtă UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 03.05.2018, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 26 martie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

Prin încheierea din 18 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul, fiind stabilit termen de judecată la data de 5 noiembrie 2024, în vederea soluționării acestuia în ședință publică, cu citarea părților.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, prin prisma criticilor și apărărilor formulate și a celor expuse în întâmpinare, dar și în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

În esență, prin recursul său, recurenta-reclamantă A. S.A. a criticat decizia instanței de apel pentru nelegalitate, susținând că dispozițiile legale de drept material ale art. 1376 și art. 1377 C. civ. au fost încălcate și aplicate greșit de către aceasta, constituindu-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 1376 alin. (1) C. civ., oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.

Norma enunțată reflectă consacrarea viziunii răspunderii civile delictuale obiective a celui care are paza juridică a lucrului care produce prejudiciul. Cu excepția cazului în care paznicul juridic urmărește cu bună știință producerea faptei vătămătoare de lucrul aflat sub paza sa ori a situației în care victima prejudiciului concură, prin conduita sa, la producerea evenimentului vătămător, teza răspunderii delictuale obiective pentru lucrul aflat în pază juridică exclude cerința dovedirii vreunei culpe. Într-un asemenea caz, legea pretinde întrunirea a doar trei cerințe, respectiv existența unui prejudiciu cauzat prin fapta lucrului, dovedirea naturii respectivului bun, anume că el se află în paza juridică a unei persoane căreia i se poate antrena răspunderea civilă și, respectiv, legătura de cauzalitate dintre acțiunea lucrului și prejudiciul produs.

Critica recurentei-reclamante, ce vizează, în esență, modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Universitatea din București, aduce în dezbatere determinarea persoanei responsabile de prejudiciul cauzat reclamantei, produs de căderea unui copac aflat pe domeniul public, care a provocat avarierea autoturismului.

Art. 1376 alin. (1) C. civ. prevede imperativ că răspunderea revine persoanei care are lucrul "sub paza sa", atunci când acesta a cauzat prejudiciul, fiind vorba de acea "pază juridică" a lucrului.

Deși acest text, referindu-se la persoana care deține paza lucrului, nu face vreo distincție între paza juridică și paza materială (aceasta din urmă rezultând din contactul direct, material și nemijlocit cu lucrul), totuși, o asemenea distincție este definită în art. 1377 C. civ., potrivit căruia "(...) are paza...lucrului proprietarul ori cel care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra…lucrului și se servește de acesta în interes propriu".

Așadar, noțiunea de "pază", utilizată în redactarea normelor legale sus evocate, nu poate avea decât semnificația de "pază juridică", în contextul în care finalitatea normelor juridice examinate este aceea de a asigura un mijloc de protecție a terților cărora le sunt cauzate prejudicii de lucruri, corelativ obligației ce incumbă persoanei ce are calitate de păzitor juridic.

Prin urmare, întreaga construcție juridică a răspunderii pentru lucruri are la bază noțiunea de "pază juridică", ce revine în primul rând proprietarului și, în subsidiar, celui care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori chiar numai în fapt, exercită controlul și supravegherea asupra lucrului și se servește de acesta într-un interes propriu.

În acest context normativ, fundamentul răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, reglementată de art. 1376 C. civ., îl reprezintă paza juridică, adică exercitarea, în mod independent și în interes propriu, a unei puteri de direcție, supraveghere și control asupra lucrului, dispozițiile art. 1377 C. civ. instituind în sarcina proprietarului o prezumție relativă de păzitor juridic al lucrului aflat în proprietatea sa.

Prin urmare, răspunderea pe temeiul art. 1376 alin. (1) C. civ. revine persoanei care, la data cauzării prejudiciului, deținea paza juridică a lucrului, iar nu persoanei care deținea numai paza materială, deoarece această din urmă persoană nu se servește de lucru în interes propriu și nici nu acționează în mod independent în raport cu acesta.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, aceste considerente de ordin teoretic au fost corect evocate și în raționamentul instanței de apel, judicios constatând Curtea de Apel, din situația de fapt reținută în cauză, care nu mai poate fi reevaluată în această fază procesuală, că intimata-pârâtă Universitatea din București nu mai deținea calitatea de păzitor juridic al lucrului, respectiv al terenului pe care se afla amplasat copacul ce a generat prejudiciul reclamat.

Întrucât la momentul producerii evenimentului (10.03.2016), potrivit Deciziei de expropriere a imobilelor afectate de lucrarea de utilitate publică de interes național "Magistrala 5 – Drumul Taberei" nr. 01/27.05.2011, intimata nu mai figura ca proprietar al terenului, nu mai avea nici prerogative independente de supraveghere și control asupra bunului, deci nu deținea paza lui juridică.

Potrivit mențiunilor înscrise în Cartea funciară nr. x, începând cu 27.05.2011 – chiar data Deciziei de expropriere – suprafața de teren în cauză a fost trecută în proprietatea publică a Statului Român și în administrarea B. S.A.

Deopotrivă, constată Înalta Curte că aspectele reținute de către instanța de apel, potrivit cărora nu s-a făcut dovada exercitării, în fapt, de către intimata-pârâtă a pazei juridice asupra bunului, nu pot fi cenzurate pe calea recursului, atât timp cât aduc în discuție chestiuni de probațiune, ce excedează controlului jurisdicțional permis în această etapă procesuală.

Astfel, cum nu s-a făcut dovada calității de păzitor juridic al lucrului a intimatei-pârâte, Înalta Curte reține că instanța de apel a stabilit corect lipsa calității de subiect pasiv a acesteia în raportul juridic obligațional de răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de căderea copacului, răspundere fundamentată pe normele de drept comun ale C. civ., a căror aplicabilitate la circumstanțele factuale ale speței a fost judicios realizată.

În consecință, Înalta Curte urmează a se respinge, ca nefondate, criticile recurentei-reclamante, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., privind soluția instanței de apel, referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1272/A din 22 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2024.