ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1242/2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 09.05.2023 pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă, un număr de 40 reclamanți, printre care și A., au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sectorului 6 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu și Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să oblige pârâții la acordarea a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pentru fiecare an începând cu iulie 2022 și până la data învestirii instanței, precum și pentru viitor, până la eliberarea din funcție, și la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Prin încheierea din 21.11.2023, tribunalul a disjuns judecata cererilor a 39 de reclamanți, formându-se, astfel, o serie de dosare, printre care și cel de față, care poartă nr. 6398/99/2023 și privește cererea reclamantei A., dosar în care a pronunțat sentința civilă nr. 2364/05.12.2023, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă și, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, revine în competența de soluționare a instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Notând că domiciliul reclamantei este în București și că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. – față de calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului București –, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanța, aflat în circumscripția unei curți de apel învecinată cu cea în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel învestit, Tribunalul Constanța – secția I Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1602/09.05.2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 59 C. proc. civ. și art. 269 alin. (3) din Codul muncii și, arătând că reclamanta a invocat prin acțiune drepturi proprii, a apreciat totuși că există o legătură suficient de strânsă între acestea și drepturile proprii ale celorlalți reclamanți, pentru ca cererile să fie judecate împreună.

Totodată, a reținut că Tribunalul Iași a devenit competent prin neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâți.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un conflict de muncă; la data sesizării instanței, 09.05.2023, art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilea că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Așadar, deși în dosarul din care s-a format prin disjungere cauza de față, reclamanții au calitatea de grefier în cadrul Tribunalului București, ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., aceștia, prevalându-se de ipoteza reglementată de art. 269 alin. (3) din Codul muncii, au sesizat Tribunalul Iași, competent pentru soluționarea cererii formulate de reclamanta B., domiciliată în Pașcani.

În conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură", iar potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Incidența dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. reclamă existența unui drept ori a unei obligații comune sau situația ca acestea să izvorască din aceeași cauză ori ca între ele să existe o strânsă legătură.

În cauză, sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cât timp litigiul are ca obiect acordarea concediului de odihnă suplimentar în temeiul art. 18 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992 și art. 147 alin. (1) din Codul muncii, precum și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu, așadar privește dobândirea unor drepturi care au aceeași cauză și între care există o strânsă legătură.

În consecință, fiind întrunite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, iar cum domiciliul reclamantei B. este situat în circumscripția Tribunalului Iași, operează prorogarea de competență pentru reclamanții care nu au domiciliul în raza instanței sesizate.

Disjungerea este o măsură procesuală ce poate fi luată pentru buna administrare a justiției, a cărei adoptare nu atrage însă necompetența instanței; astfel, cauza disjunsă rămâne în competența instanței legal învestite material și teritorial, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2024.