ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2024

HOTĂRÂRE

13.06.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1347/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2023 pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub nr. x/2023, 40 reclamanți, printre care și A., au chemat în judecată pe pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Judecătoria Sectorului 6 București, Judecătoria Sectorului 2 București, Judecătoria Sectorului 1 București, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Cornetu și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la acordarea a câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pentru fiecare an începând cu luna iulie 2022 și până la data formulării acțiunii, precum și pentru viitor, până la eliberarea din funcție, și la plata indemnizației de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la momentul plății efective.

Prin încheierea din 21 noiembrie 2023, tribunalul a disjuns cererile privind 39 de reclamanți, în dosarul inițial fiind menținută acțiunea formulată de B.; a fost format, astfel, și dosarul de față, nr. x/2023, privind cererea reclamantei A., în care, prin sentința civilă nr. 2359/2023 din 5 decembrie 2023, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă și, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, revine în competența de soluționare a instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Reținând că domiciliul reclamantei este situat în Municipiul București și că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., față de calitatea reclamantei de grefier în cadrul Tribunalului București, iar în cauză nu sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel învestit, Tribunalul Constanța, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1480 din 29 aprilie 2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a evocat dispozițiile art. 59 din C. proc. civ. și art. 269 alin. (3) din Codul muncii și, arătând că reclamanta a invocat prin acțiune drepturi proprii, a apreciat totuși că există o legătură suficient de strânsă între acestea și drepturile proprii ale celorlalți reclamanți, pentru ca cererile să fie judecate împreună.

Totodată, a reținut că Tribunalul Iași a devenit competent prin neinvocarea excepției de necompetență teritorială de către pârâți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 10 mai 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că ambele instanțe - Tribunalul Iași și Tribunalul Constanța - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța a fost învestită, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. x/2023, cu o cerere de chemare în judecată formulată de mai multe persoane, reclamanții solicitând acordarea unui număr de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar și obligarea pârâților la plata indemnizației de concediu aferentă acestor zile.

Prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iași a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanta A., cererea disjunsă fiind înregistrată sub nr. x/2023.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că unul dintre reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă, respectiv B., are domiciliul în circumscripția Tribunalului Iași. În privința acestei reclamante, tribunalul a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 din C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanta din prezenta cauză, a operat prorogarea legală de competență în favoarea Tribunalului Iași, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanta al cărei domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul Iași a disjuns ulterior cererea reclamantei A. nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.