ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 49/2026

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat instanței constatarea nulității absolute parțiale a actului adițional nr. x/14.12.2012 și a actului adițional nr. x/14.12.2012 la contractul facilitate linie de credit nr. x din 15.12.2011, sub aspectul obligațiilor personale rezultând din calitatea sa de avalist, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 220.000 RON, din care 20.000 RON despăgubiri pentru prejudicii materiale și 200.000 RON despăgubiri pentru prejudicii morale suferite ca urmare a executării silite inițiate împotriva sa în temeiul obligațiilor personale născute din actele adiționale invocate, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin sentința civilă nr. 99/16.04.2024 a Tribunalului Brașov s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 243/Ap din 03 martie 2025 a fost respinsă cererea de apel formulată de apelantul reclamant A. formulată împotriva sentinței civile nr. 99 din 16.04.2024.

La data de 25 iunie 2025 reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 243/Ap din 03 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția civilă, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, invocând în drept motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a invocat încălcarea normelor de drept material care protejează principiul bunei credințe și care sancționează cu nulitatea absolută cauza ilicită a contractului.

Cauza ilicită a Actului adițional nr. x din 14.12.2012 și a Actului adițional nr. x din 14.12.2012 la Contractul facilitate linie de credit nr. x din 15.12.2011 a susținut recurentul că a constat în demersurile concertate ale numiților C., D., E. și a funcționarilor B. S.A. - Agenția Făgăraș, vizând transferul obligațiilor care reveneau numitului E. către recurent.

Curtea de Apel Brașov a încălcat astfel art. 14 C. civ., art. 1170 C. civ., art. 1183 C. civ. și dispozițiile art. 1235-1239 C. civ., susține recurentul.

Totodată, a susținut încălcarea normelor de drept material care interzic discriminarea, arătând că, interpretând evenimentele prin prisma formației și ocupației acestuia din momentul încheierii acelor contracte, instanța de apel, prin decizia recurată, a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României și ale art. 14 și Protocolul 12 din CEDO.

Raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat existența unor motive contradictorii, arătând că instanța de apel admite, pe de o parte, posibilitatea ca administratorul de facto era, la data încheierii actelor adiționale a căror nulitate a solicitat-o cu privire la obligațiile personale ale acestuia, numitul C., posibilitatea ca acesta să fi exercitat acțiuni de violență și intimidare la adresa recurentului, dar exclude orice intervenție și conivență a acestuia cu funcționarii băncii intimate pârâte și cu numita D., cu scopul de a determina preluarea, fără consimțământ, de către recurent, a obligațiilor numitului E..

La data de 28 august 2025 intimata-pârâtî a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă la 15.07.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 30.09.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 22.01.2026, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra recursului declarat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul reclamant A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost respins apelul reclamantului A., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În esență, instanța de apel a reținut, raportat la obiectul acțiunii și criticile apelantului că, în speță, scopul urmărit prin semnarea actelor adiționale a fost punerea în acord a datelor societății debitoare cu structura părților sociale și menționarea noilor garanții, față de semnarea distinctă a biletului la ordin de către reclamant, respectiv modificări cu privire la suma acordată, perioada, destinația creditului, costuri, acestea neavând caracter ilicit, pentru niciuna dintre părțile semnatare, întrucât respectă dispozițiile legale și prevederile contractului inițial.

Referitor la petitul privind acordarea despăgubirilor suferite de reclamant ca urmare a executării silite inițiate împotriva sa în temeiul actelor adiționale, petit subsidiar al cererii, instanța de apel a arătat că în mod corect a menționat prima instanță absența unei fapte ilicite a băncii care, în temeiul garanțiilor asumate, urmărește executarea acestora și recuperarea creditului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte reține că încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Dacă interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportate la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel.

În esență, recurentul reclamant a invocat pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. 14 C. civ., art. 1170 C. civ., art. 1183 C. civ. și dispozițiile art. 1235-1239 C. civ. și a art. 16 alin. (1) din Constituția României și ale art. 14 și Protocolul 12 din CEDO.

Susținerile recurentului reclamant A. sunt nefondate, având în vedere următoarele:

Cu privire la invocarea articolelor art. 14 C. civ., art. 1170 C. civ., art. 1183 C. civ. și a art. 16 alin. (1) din Constituția României și ale art. 14 și Protocolul 12 din CEDO, Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi integrate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., întrucât încălcarea acestor dispoziții este supusă examinării pentru prima dată în recurs, cu toate că aceste susțineri puteau fi invocate pe calea apelului pe care tot recurentul l-a declarat împotriva sentinței tribunalului, criticând statuările acestuia.

Nici în cererea de apel, nici în cursul soluționării apelului dispozițiile art. 14 C. civ., art. 1170 C. civ., art. 1183 C. civ., art. 16 alin. (1) din Constituția României și ale art. 14 și Protocolul 12 din CEDO, nu au făcut obiectul examinării și nici instanța de apel nu s-a raportat din oficiu la normele legale indicate. Ca atare, incidența acestor articole este invocată omisso medio.

Or, regulile de judecată statuate în art. 488 alin. (2) C. proc. civ. se opun ca în recurs să poată fi invocate chestiuni care nu au făcut obiectul dezbaterilor în apel ori nu au fost invocate de părți în calea devolutivă de atac, iar în acest caz, motivele de recurs invocate omisso medio nu pot fi primite.

Sub aspectul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material referitoare la cauza actului juridic, recurentul reclamant a susținut, în esență, că există cauza ilicită a Actului adițional nr. x din 14.12.2012 și a Actului adițional nr. x din 14.12.2012 la Contractul facilitate linie de credit nr. x din 15.12.2011 constând în demersurile concertate ale numiților C., D., E. și a funcționarilor B. S.A. - Agenția Făgăraș, vizând transferul obligațiilor care reveneau numitului E. către recurent.

Instanța de recurs reține că, potrivit art. 1235 C. civ., cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul. Prin prezentarea cauzei ca fiind motivul determinant la încheierea contractului, art. 1235 C. civ. pune accentul pe scopul mediat urmărit de fiecare parte la momentul contractării, respectiv pe scopul contractului.

În speță, recurentul reclamant a preluat calitatea de asociat unic al societății F. S.R.L., la data de 04.05.2012, contractul de credit între societatea menționată și B. S.A. fiind încheiat anterior, la data de 15.12.2011.

Potrivit art. 7.1.17 din contractul de credit încheiat, societatea F. S.R.L. se obliga să informeze prompt, în scris, banca, în legătură cu toate modificările directe sau indirecte ale actelor sale constitutive, sens în care, în urma cesionării părților sociale, prin actul adițional nr. x din 14.12.2012, contractul a fost modificat în sensul indicării recurentului reclamant A. drept avalist garant și menționării la capitolul privind garanțiile a biletului la ordin emis de debitoare, semnat și avalizat de administratorul persoană fizică.

Prin actul adițional nr. x încheiat tot la data de 14.12.2012 s-au adus modificări cu privire la suma acordată, perioada, destinația creditului, costuri, etc, reclamantul fiind menționat, de asemenea, în calitate de avalist garant.

Analiza sistematică a instanței de apel, privind cauza celor două acte adiționale încheiate, a relevat, în mod corect, caracterul licit al acesteia, întrucât semnarea actelor adiționale a avut loc pentru societatea comercială F. S.R.L., raportat la mențiunile din contractul inițial.

În consecință, scopul urmărit prin semnarea actelor adiționale a fost punerea în acord a datelor societății debitoare cu structura părților sociale și menționarea noilor garanții, față de semnarea distinctă a biletului la ordin de către reclamant, respectiv modificări cu privire la suma acordată, perioada, destinația creditului, costuri, etc. Acestea nu au caracter ilicit, pentru niciuna dintre părțile semnatare, întrucât respectă dispozițiile legale și prevederile contractului inițial

Față de considerentele ce preced, motivul de recurs referitor la încălcarea art. 1235 și urm. C. civ. este nefondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul reclamant a invocat existența unor motive contradictorii, arătând că instanța de apel admite, pe de o parte, posibilitatea ca administratorul de facto era, la data încheierii actelor adiționale a căror nulitate a solicitat-o cu privire la obligațiile personale ale acestuia, numitul C., posibilitatea ca acesta să fi exercitat acțiuni de violență și intimidare la adresa recurentului, dar exclude orice intervenție și conivență a acestuia cu funcționarii băncii intimate pârâte și cu numita D., cu scopul de a determina preluarea, fără consimțământ, de către recurent, a obligațiilor numitului E..

Motivul de recurs, încadrat în prev.art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se refera la ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Nerespectarea acestor dispoziții legale ar atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăți, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza.

Înalta Curte subliniază că, pentru a răspunde exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contradicția la care se referă textul de lege trebuie să poarte, fie între considerente și dispozitiv, fie să se manifeste în cadrul considerentelor, însă de o asemenea manieră încât hotărârea să poată fi apreciată ca fiind, practic, nemotivată. O asemenea situație nu se poate desprinde din considerentele deciziei adoptate de instanța de apel.

Analiza argumentelor care au fundamentat silogismul judiciar relevă că instanța de apel a reținut că obținerea de garanții pentru a asigura recuperarea sumei împrumutate unei societăți comerciale este o practică obișnuită și legitimă a unei unități bancare, având în vedere separația de patrimonii între asociat și societatea constituită, precum și răspunderea limitată a asociatului în cazul unei societăți cu răspundere limitată, nefiind probată existența unei conivențe, astfel cum a susținut recurentul.

În dezacord cu susținerile recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. întrucât, argumentat și legal motivat, instanța de prim control judiciar a dat o soluție corectă litigiului dedus judecății pe baza probelor administrate, în raport de situația de fapt stabilită.

Examinarea considerentelor deciziei recurate nu atestă o contradictorialitate între argumentele expuse de instanța de apel. Contradicțiile invocate în fapt de recurent nu există. Se constată că instanța de apel a analizat sistematic susținerile părților, constatând în mod corect că apelul declarat este nefondat.

Așadar, criticile recurentului nu susțin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care Curtea a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, dezlegarea dată prin hotărârea instanței de apel fiind legală, sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Toate argumentele invocate sunt insuficiente pentru a reține caracterul fondat al motivului de casare invocat de către recurentul reclamant, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neputându-se reține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 243/Ap din 3 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 243/Ap din 3 martie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov - secția civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2026.