ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2026

Ședința publică din data de 19 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

În calitate de debitori în dosar sunt Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

În drept, s-au invocat prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința 4643 din 18.12.2025, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț - secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra-Neamț, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În considerentele sentinței, instanța, reținând incidența dispozițiilor art. 666 alin. (1) și art. 651 alin. (1) teza 1 și alin. (3) C. proc. civ., precum și a deciziei RIL nr. 20 din 27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat că în cauză poate fi încuviințată executarea silită de către trei instanțe, respectiv: Judecătoria Iași, în circumscripția căreia se află sediul debitorilor Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, Judecătoria Sectorului 5 București, în circumscripția căreia se află sediul Ministerului Justiției și Judecătoria Sectorului 1 București, în circumscripția căreia se află sediul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

În continuare, instanța a stabilit că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor art. 112 alin. (1) și art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 598 din 21 ianuarie 2026, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere faptul că persoana care deține calitatea de creditor este grefier în cadrul Judecătoriei Iași și a apreciat că se impunea sesizarea unei judecătorii aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Iași, astfel cum a și procedat executorul judecătoresc, învestind Judecătoria Piatra-Neamț, aflată în circumscripția Curții de Apel Bacău.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Judecătoria Piatra Neamț și Judecătoria Sector 5 București, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, pentru următoarele considerente:

Obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată.

Prin cererea dedusă judecății, creditoarea B. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu în temeiul art. 666 alin. (1) C. proc. civ., debitori fiind Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași, Ministerul Justiției și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

În ceea ce privește competența teritorială în materia executării silite relevante sunt dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanța de executare este competentă prin raportare la trei categorii de situații: domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, la data sesizării organului de executare; dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului; și dacă acesta din urmă nu se află în țară, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Este de subliniat faptul că legiuitorul a prevăzut în mod expres la art. 651 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea 336/2022, faptul că dispozițiile art. 112 și ale art. 127 din același cod se aplică în mod corespunzător.

Însă, aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. nu trebuie interpretată în sensul în care ar putea fi stabilită o altă instanță de executare decât cea prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ci se referă la acele situații speciale în care instanța de executare se determină potrivit unor reguli diferite decât cele prevăzute de dreptul comun.

De altfel, incidența art. 127 C. proc. civ. vizează întinderea competenței instanței de executare, reglementată de art. 651 alin. (3) C. proc. civ., text de lege ce stabilește o plenitudine de competență a acesteia cu privire la soluționarea cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Cu alte cuvinte, determinarea competenței instanței de executare se face, în toate cazurile, prin raportare la regulile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca procedurile jurisdicționale date de lege în competența acesteia să fie soluționate de o altă instanță de același grad din circumscripția unei curți de apel învecinate, în măsura în care la momentul formulării cererii respective ar fi incidentă una dintre situațiile prevăzute de art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

În cauză, se constată că potrivit regulilor prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și la paragraful nr. 28 din Decizia RIL nr. 20 din 27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, poate fi încuviințată executarea silită de către oricare dintre cele trei instanțe, respectiv Judecătoria Iași în circumscripția căreia se află sediul debitorilor Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, Judecătoria Sectorului 5 București, în circumscripția căreia se află sediul Ministerului Justiției și Judecătoria Sectorului 1 București, în circumscripția căreia se află sediul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Cu toate acestea, având în vedere faptul că la data sesizării organului de executare, creditoarea B. își desfășura activitatea în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Iași, fiind astfel îndeplinită condiția premisă a art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., normă legală ce interzice, în ipoteza în care judecătorul, după caz, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul, are calitatea de reclamant, sesizarea instanței competente, dacă este aceea la care își desfășoară activitatea sau o instanță inferioară, situație în care reclamanta are obligația să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Este adevărat că formal cererea de încuviințare a executării silite a fost depusă de A., executor judecătoresc în cadrul BEJ A. și nu de către creditoare, însă instanța apreciază că indiferent de această situație, ceea ce instanța are de soluționat este încuviințarea executării silite cerută de creditoarea B., ce a fost atașată cererii depuse de executorul judecătoresc. Astfel că, cererea cu care instanța a fost învestită o vizează pe creditoare ca parte în raportul juridic execuțional, iar nu pe executorul judecătoresc, norma de competență de la art. 127 C. proc. civ. subzistând și într-o cerere precum cea de față.

De asemenea, instanța reține că, în procedura executării silite, executorul judecătoresc acționează ca un simplu reprezentant al creditoarei, aspect ce întărește ideea că art. 127 C. proc. civ. se aplică în prezenta cauză.

Totodată, este lipsită de relevanță și împrejurarea că Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Sectorului 5 București, unde debitorii își au sediul, sunt instanțe de executare, deoarece, în această cauză, trebuie avută în vedere calitatea creditoarei, de grefier la una dintre instanțele de executare, împrejurare ce impune aplicarea cu prioritate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., pentru a garanta părților dreptul la un proces echitabil, executarea silită fiind considerată parte din "proces" în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, așa cum, în mod constant, a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. Ruxandra Trading contra României, 2007, Hornsby împotriva Greciei, 1997, Șandor împotriva României, 2005.

În acest context, se constată că executorul judecătoresc, în numele și pentru creditoarea B., în mod corect s-a conformat obligației instituite de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. și a sesizat cu cererea de încuviințare a executării silite Judecătoria Piatra-Neamț, instanță de același grad cu Judecătoria Iași (instanță competentă potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ.) și aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate Curții de Apel Iași, respectiv Curții de Apel Bacău.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2026.