ÎCCJ, decizie (scj.ro #237615)

Acțiune în obligarea societății la emiterea unui certificat privind structura acționariatului acesteia. Cuprinsul certificatului prevăzut de art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990

Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile. Funcționarea societăților. Societățile pe acțiuni/ Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic: Obligație de a face

Certificat de acționar

Registrul acționarilor

Excepția lipsei calității procesuale pasive

Protecția datelor cu caracter personal

Recurs

Limitele rejudecării după casare

Caracterul obligatoriu al deciziei de casare

Principiul proporționalității

Motivarea hotărârii judecătorești

Legea nr. 31/1990, art. 177 lit. a), art. 178 alin. (1)-(2)

Legea nr. 265/2022, art. 11, art. 13

Regulamentul Uniunii Europene nr. 2016/679, art. 4 pct. 2, art. 5 alin. (1) lit. a),

art. 6 alin. (1) lit. c)

Certificatul privind „structura acționariatului”, la care se referă art. 178 din Legea nr. 31/1990 și care trebuie eliberat acționarilor la cerere și pe cheltuiala acestora, trebuie să conțină informațiile la care se referă art. 177 alin. (1) lit. a) din același act normativ.

Obligația de informare pe care societatea o are în raport cu proprii ei acționari trebuie să implice comunicarea și certificarea datelor din propriile sale evidențe și cel puțin comunicarea numelui și prenumelui celorlalți acționari, a numărului de acțiuni și a procentului de acțiuni deținut, aceste informații fiind cunoscute de societate, rezultând din registrul acționarilor care trebuie ținut conform art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Eliberarea certificatului privind structura acționariatului cuprinzând aceste date respectă limitele trasate de

Regulamentul (UE) 2016/679, scopul și interesul solicitanților rezultând din dreptul acestora de a se informa, în condițiile art. 178 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, consimțământul acționarilor vizați nefiind necesar cât timp obligația legală a fost trasată de aceeași normă de drept.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1946 din 15 decembrie 2025

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, Secția a II-a civilă la 23.03.2017 sub nr. x/118/2017, astfel cum a fost precizată și completată la 17.05.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au chemat în judecată pe pârâții S.C. Compania de Remorcare Maritimă H. S.A.

(

în continuare, „H. S.A.”

)

și I., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții la emiterea unui certificat privind structura integrală și detaliată a acționariatului H. S.A. la data rămânerii definitive a hotărârii, în sensul comunicării numelui, prenumelui, datei și locului nașterii tuturor persoanelor care dețin acțiuni, numărului de acțiuni deținute, sechestrelor, ipotecilor și a altor garanții instituite asupra acestora, inclusiv cele de natură penală, precum și procentul din totalul acțiunilor emise de societate.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâților la comunicarea către reclamanți a unor copii certificate ale registrului ședințelor și deliberărilor adunărilor generale începând cu 01.01.2010 și până la data introducerii acțiunii și ale registrului obligațiunilor, care să releve totalul instrumentelor financiare emise și al celor rambursate, precum și numele, prenumele sau denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, atunci când ele sunt nominative. Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au invocat art. 178 din Legea societăților nr. 31/1990, art. 1.516, art. 1.527 și art. 1.528 C. civ.

Pe calea întâmpinării, pârâta H. S.A. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul I. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin încheierea din 28.11.2017, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei H. S.A.

Prin sentința civilă nr. 236/06.02.2018, Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă:

- a respins excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la comunicarea către reclamanți a unor copii certificate ale registrului ședințelor și deliberărilor adunărilor generale începând cu 01.01.2010 până la data introducerii acțiunii;

- a admis excepția lipsei de interes a reclamanților în formularea capătului de cerere vizând comunicarea unor copii certificate ale registrului obligațiunilor, care să releve totalul obligațiunilor emise și al celor rambursate, precum și numele, prenumele, denumirea, domiciliul sau sediul titularilor, atunci când ele sunt nominative și, în consecință, a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes;

- a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată și a obligat pârâții la emiterea unui certificat privind structura acționariatului H. S.A., cuprinzând numele și prenumele tuturor acționarilor, numărul de acțiuni deținute, precum și procentul din numărul total de acțiuni emise de societate, precum și la comunicarea către reclamanți a unor copii certificate ale registrului ședințelor și deliberărilor adunărilor generale începând cu 01.01.2010 până la data introducerii cererii de chemare în judecată, 23.03.2017, pe cheltuiala reclamanților;

- a respins, în rest, ca nefondate pretențiile și a obligat pârâții la plata către reclamantul A. a sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile, H. S.A. și I. au promovat apel.

Numiții J., K., L., M., N., O. și P. au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul apelanților-pârâți, iar intimatele-reclamante F. și G. au formulat, la data de 28.03.2019, o cerere de renunțare la judecată.

Prin decizia civilă nr. 324/13.06.2019, Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantelor F. și G. de renunțare la judecată, a admis apelurile și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și completată și a obligat pârâții la emiterea unui certificat privind structura acționariatului H. S.A., cuprinzând numărul de acțiuni și procentele deținute, cu protejarea datelor cu caracter personal ale acționarilor prin anonimizare; a menținut restul dispozițiilor și a admis cererile de intervenție în interesul apelanților.

Această decizie civilă a fost atacată cu recurs de către reclamanții B., A., C., D. și E.

Prin decizia nr. 575/10.03.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, reținând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a aplicat dispoziții normative abrogate, ignorând și efectul direct al dreptului european statuat prin acte normative cu aplicare directă ori transpuse în legislația națională.

Rejudecând calea ordinară de atac, prin decizia civilă nr. 521/24.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/118/2017*, Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, a admis apelurile, a schimbat în parte sentința atacată, cu consecința admiterii în parte a acțiunii, astfel cum a fost precizată și completată, în sensul că a obligat pârâții la emiterea unui certificat privind structura acționariatului pârâtei H. S.A., cuprinzând numărul de acțiuni și procentele deținute, cu protejarea datelor cu caracter personal ale acționarilor prin anonimizare; a menținut restul dispozițiilor și a admis cererile de intervenție în folosul apelanților.

Împotriva deciziei civile menționate și a încheierii din data de 03.11.2021, în care au fost consemnate dezbaterile, A., B., C., D. și E. au declarat recurs principal, iar H. S.A. și P. au promovat recurs incident.

Prin decizia civilă nr. 1421/13.06.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de recurenții-reclamanți, a anulat recursul principal declarat împotriva încheierii din 03.11.2021, a anulat recursurile incidente declarate împotriva deciziei civile nr. 521/24.11.2021, a admis recursul principal declarat împotriva aceleiași decizii, pe care a casat-o și a trimis cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

Instanța supremă a reținut incidența motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., întrucât, în al doilea ciclu procesual, instanța de apel nu a respectat limitele primei decizii de casare și și-a extins analiza asupra altor elemente aflate sub protecția datelor personale privind domiciliul și codul numeric personal și prin trimiterea generică la art. 77 lit. a) din Legea nr. 31/1990, dar și pentru vicii de motivare, statuând că instanța devolutivă de control judiciar nu a efectuat o analiză proprie a motivelor de apel în raport cu limitele învestirii, ci s-a referit exclusiv la elementele de identificare ale persoanelor fizice privind adresa de domiciliu și codul numeric personal, considerente care sunt străine cauzei.

Rejudecând calea devolutivă de atac, prin decizia civilă nr. 152/LP/19.06.2024, pronunțată în dosarul x/118/2017**, Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a respins ca nefondate apelurile și cererile de intervenție în interesul apelanților.

Împotriva acestei decizii civile, Compania de Remorcare Maritimă H. S.A. și I. au declarat recurs, prin cereri separate, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu titlu prealabil dezvoltării motivelor de recurs, recurenta-pârâtă H. S.A. a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: (i) dacă art. 177 și 178 din Legea nr. 31/1990 reglementează aceeași instituție sau instituții distincte din perspectiva tipului de documente reglementate și a conținutului acestora; (ii) dacă registrul acționarilor reglementat de legiuitor în art. 177 din Legea nr. 31/1990 se confundă cu structura acționariatului reglementată în cuprinsul art. 178, în special din perspectiva conținutului acestor documente; (iii) ce informații trebuie să conțină structura acționariatului reglementată în cuprinsul art. 178 din Legea nr. 31/1990.

Totodată, a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării, cu titlu preliminar, asupra următoarelor întrebări: (i) dacă, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, consimțământul acordat de persoana vizată cu un scop determinat inițial se consideră acordat și pentru alte scopuri ulterioare sau strict cu privire la scopul acordării inițiale; (ii) în ce măsură se pot transmite, chiar și în baza unor dispoziții legale naționale ce reglementează în general raporturi juridice de drept privat, date cu caracter personal de un operator care, în baza unor drepturi conferite de dispozițiile legale, prelucrează sub forma colectării și stocării datele cu caracter personal, către alte persoane care nu prezintă garanții cu privire la modalitatea de prelucrare, perioada de utilizare și nu determină scopul și modalitatea de păstrare; (iii) în ce măsură Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE se opune ca o persoană care nu prezintă garanții cu privire la modalitatea de prelucrare, perioada de stocare și nu determină scopul și modalitatea de păstrare și utilizare a datelor cu caracter personal să intre în posesia acestor date, chiar dacă legislația națională ce reglementează raporturi juridice de drept privat prevede la nivel general posibilitatea de a cunoaște informații despre acționarii unei societăți.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-pârâți au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive în raport cu modalitatea alternativă și de excludere reciprocă stabilită de legiuitor prin art. 178 din Legea nr. 31/1990 și au solicitat admiterea acesteia, cu consecința admiterii recursurilor și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece orice solicitare cu privire la evidența acționariatului trebuie înaintată entității care are în grijă acest registru, or pentru H. S.A. aceasta este Depozitarul Central S.A., în temeiul contractului de prestări servicii de registru nr. 30680/07.06.2016 și nu administratorul/membrii directoratului sau societatea.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., recurenții susținând că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu au fost respectate limitele rejudecării și autoritatea de lucru judecat a considerentelor hotărârii de casare.

Cu privire la încălcarea limitelor rejudecării, au arătat că, prin decizia de casare, instanța supremă a statuat în mod definitiv că numele și prenumele intră sub protecția datelor cu caracter personal, nelegalitatea deciziei pronunțate de curtea de apel în al doilea ciclu procesual vizând doar faptul că instanța și-a extins analiza și asupra unor elemente aflate sub aceeași protecție, care însă nu au făcut obiectul dosarului, respectiv codul numeric personal și adresele de domiciliu, încălcând, astfel, limitele devoluțiunii. În opinia recurenților, acesta reprezenta singurul aspect pe care instanța de apel trebuia să îl analizeze în al treilea ciclu procesual, neavând obligația de a reanaliza fondul cauzei.

Au subliniat, ca argument suplimentar în susținerea acestei critici, că decizia pronunțată în al doilea ciclu procesual a fost casată strict pe chestiuni de procedură, iar nu pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, au arătat că decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat atât a deciziei civile nr. 1421/13.06.2023 pronunțată de Înalta Curte - prin care s-a stabilit în mod definitiv că numele și prenumele acționarilor persoane fizice sunt elemente aflate sub protecția datelor cu caracter personal - cât și a deciziei civile nr. 521/24.11.2021 a Curții de Apel Constanța - prin care s-a reținut că numele și prenumele reprezintă date cu caracter personal care trebuie anonimizate - astfel că a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv limitele casării.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub un prim aspect, au învederat că decizia atacată este rezultatul aplicării greșite a prevederilor art. 177 și art. 178 din Legea nr. 31/1990.

Evocând textele de lege pretins aplicate greșit, au susținut că instanța de apel a făcut o confuzie între instituțiile reglementate de cele două dispoziții legale, în sensul că a confundat noțiunea de „registru al acționarilor” pe care trebuie să îl țină societatea, conform art. 177 alin. (1) lit. a), cu noțiunea de „certificat privind structura acționariatului”, reglementat de art. 178 alin. (2), atunci când a apreciat că registrul acționarilor are două limitări, în sensul că în temeiul acestuia se pot obține extrase certificate și cu privire la adresele de domiciliu ale acționarilor.

Astfel, au precizat că deși art. 177 alin. (1) lit. a) reglementează obligația pentru societățile pe acțiuni de a deține un registru al acționarilor care să arate, după caz, numele și prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acționarilor, precum și vărsămintele făcute în contul acțiunilor, art. 178 alin. (2) prevede obligația de a pune la dispoziția acționarilor doar registrele prevăzute la lit. b) și f) ale art. 177, ceea ce denotă că legiuitorul a exclus de la obligația de informare punerea la dispoziția acționarilor a registrului acționarilor, în modalitatea solicitată de intimații-reclamanți.

Prin urmare, Depozitarul Central S.A. are doar obligația de a furniza acționarilor și altor solicitanți informații privind structura acționariatului respectivei societăți și să le elibereze, la cerere, pe cheltuiala lor, certificate privind aceste date, însă nu registrul acționarilor în modalitatea reglementată de art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

În acest context, au reproșat instanței faptul că, la stabilirea conținutului certificatului privind structura acționariatului, trebuia să se raporteze exclusiv la dispozițiile art. 178 și nu la cele ale art. 177, care reglementează un alt document.

Au mai arătat că obligația de informare a societății și dreptul corelativ al acționarului se realizează numai în coordonatele legale și, cum intimații-reclamanții nu au putut furniza un suport normativ cererii lor, instanța a schimbat, prin argumentare, temeiul juridic pe care aceștia și-au întemeiat solicitarea.

În opinia recurenților-pârâți, acționarul are dreptul de a primi informații privind structura acționariatului, nu de a primi registrul acționarilor, iar prin structura acționariatului nu se înțelege dezvăluirea informațiilor cu privire la datele personale ale acționarilor, ci gruparea acestora, anonimizați, pe persoane fizice, persoane juridice, structuri fără personalitate juridică, etc., cu indicarea procentului deținut de fiecare categorie.

Au mai învederat că structura acționariatului, sub aspectul conținutului, este interpretată în mod unitar atât de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât și de Depozitarul Central S.A. și respectată de toate societățile, atât cele deschise, cât și cele închise, în sensul că trebuie să cuprindă același tip de informații pe care recurenții le-au adus la cunoștința instanței de fond, astfel că, într-o interpretare logică, utilizând argumentul

a pari

, la situații identice (societăți deschise, tranzacționate la B.V.B. pentru care există reglementare privind conținutul structurii, Norma A.S.F. nr. 5/2018 și societățile închise, netranzacționate, pentru care legea nu prevede în mod expres conținutul), soluția trebuie să fie identică, respectiv conținutul structurii acționariatului trebuie să fie cel prevăzut de reglementări, pentru a nu se crea mai multe drepturi unei categorii similare sau identice și a nu conduce la aspecte discriminatorii.

Printr-o altă critică, circumscrisă aceluiași motiv de casare, autorii cererilor de recurs au susținut încălcarea principiului prevalenței Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (

denumit în continuare, „Regulamentul G.D.P.R.”

), precum și incorecta lui aplicare.

Primo

, din perspectiva prevalenței acestuia asupra legislației naționale, după evocarea dispozițiilor art. 288 din T.F.U.E., art. 99 din Regulamentul G.D.P.R., respectiv a art. 5 C. civ., au susținut că instanța de apel, cu încălcarea normelor de drept material, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 178 din Legea nr. 31/1990, ca lege specială care justifică aplicarea excepției prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul G.D.P.R., lege generală, deși trebuia să pornească cu aplicarea de la general la excepție, respectiv de la dispozițiile Legii nr. 31/1990 la cele ale Regulamentului G.D.P.R., care prevalează asupra legislației interne, încălcând

principiul specialia generalibus derogant

și ierarhia normelor juridice și extinzând, în mod nejustificat, dispozițiile legii generale asupra unor situații reglementate în mod specific de legea specială.

Redând unele considerente din hotărârea pronunțată în Cauza Latvijas Republikas Saeima, C-439/19, recurenții au conchis că, în lipsa unui interes specific și a unui scop care să justifice necesitatea obținerii de către intimații-reclamanți a datelor cu caracter personal privind numele și prenumele acționarilor H. S.A., care nu au fost analizate de instanța de judecată, aceasta, cu încălcarea prevalenței Regulamentului G.D.P.R., în special a art. 5 și art. 6, a dispus comunicarea numelui și prenumelui acționarilor către intimații-reclamanți, nesocotind principiul supremației dreptului Uniunii, în sensul că nu se poate admite ca norme de drept național să aducă atingere unității și eficacității dreptului european. În susținere, au făcut trimitere la Cauza Stefano Melloni, C-399/2011 și Pelham and Others, C-476/17.

Secundo

, au susținut încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor/condițiilor din Regulamentul G.D.P.R., în sensul inexistenței consimțământului sau a unui alt motiv prevăzut de lege pentru ca prelucrarea datelor să fie legală.

Astfel, au afirmat că instanța, cu interpretarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 177 și art. 178 din Legea nr. 31/1990, a apreciat că prelucrarea datelor personale referitoare la nume și prenume este necesară în vederea îndeplinirii obligației legale a H. S.A. și a administratorului acesteia de a comunica oricărui acționar, în vederea respectării dreptului individual la informare, date cu privire la structura acționariatului. Totodată, interpretând greșit și dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul G.D.P.R., curtea de apel a reținut că prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații ce revine operatorului, de vreme ce Depozitarul Central S.A. a colectat de la acționari datele cu caracter personal care au fost folosite exclusiv în scopul ținerii registrului acționarilor în conformitate cu art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Au subliniat că, pentru a putea beneficia de dreptul de prelucrare prevăzut de Regulamentul G.D.P.R., operatorului îi revine obligația de a dovedi că aceste date sunt colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și că sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată.

Au mai precizat că acționarii și-au exprimat consimțământul la momentul la care au dobândit calitatea de acționar cu privire la această prelucrare a datelor personale de către un operator exclusiv în sensul ținerii registrului acționarilor și nu pentru ca aceste date să fie prelucrate și comunicate altor persoane, chiar și acționari, atât timp cât nu au fost informați cu privire la scopurile pentru care sunt prelucrate și cu privire la temeiul juridic al prelucrării.

Or, deși instanța a identificat secțiunile și definițiile din Regulamentul G.D.P.R. aplicabile în cazurile în care se impune protecția drepturilor și libertăților persoanelor fizice, a nesocotit obligațiile pe care le are un operator cu privire la prelucrarea datelor pe care le colectează de la persoane fizice, în scopuri determinate și legitime, raportat la principiul proporționalității și minimizării tipurilor de informații cu caracter personal prelucrate.

Recurenta-pârâtă H. S.A. a afirmat că nu are obligația de a colecta, prelucra, transfera, divulga sau comunica informații despre proprii acționari, fără un scop legitim și fără a analiza, în mod real, necesitatea și proporționalitatea în raport cu dreptul la datele personale ce revine acționarilor, cum greșit a interpretat instanța de apel.

De asemenea, această recurentă a precizat că, urmând raționamentul curții, ar însemna că societatea ar putea să efectueze oricare și toate celelalte operațiuni care intră în sfera noțiunii de prelucrare fără să fie responsabilă de obținerea consimțământului expres al persoanelor fizice, or această interpretare nu poate fi acceptată, câtă vreme Regulamentul G.D.P.R. stabilește că, acolo unde este depășită obligația prevăzută de lege în materia protecției datelor sau scopul inițial pentru care a fost acordat consimțământul, este necesar/obligatoriu consimțământul cu indicarea explicită a scopului urmărit de operator.

În opinia recurentei-pârâte H. S.A., atunci când se pune în discuție operațiunea de comunicare/divulgare a datelor acționarilor persoane fizice, operatorul ar trebui să obțină consimțământul expres de la fiecare acționar, atât timp cât acest motiv nu este prevăzut în mod explicit în Legea nr. 31/1990, ca obligație legală a operatorului.

Prin urmare, a susținut că în mod greșit a reținut instanța că un operator poate divulga date către terți doar pentru că poate dispune în orice mod de acestea, adăugând, practic, la textul de lege, în sensul că informațiile pot fi solicitate și de persoane interesate, deși art. 178 din Legea nr. 31/1990 nu face referire la persoanele interesate, ci la orice solicitant, lipsind condiția interesului.

Cu privire la această condiție, a interesului pe care reclamanții trebuie să îl justifice pentru a le putea fi comunicate date cu caracter personal și dreptul persoanelor vizate de a se opune în orice moment ca datele ce le privesc să facă obiectul prelucrării și să fie transferate către persoane care nu oferă o procedură și o garanție a modalității de prelucrare, păstrare și utilizare a acestor date, recurenții au invocat hotărârea Comisia Europeană împotriva The Bavarian Lager Co. Ltd., C-28/08.

Tertio

, au susținut că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 și art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul G.D.P.R., care reglementează necesitatea și proporționalitatea măsurii.

În acest sens, sub un prim aspect, au reproșat instanței că nu a verificat dacă datele cu caracter personal ar fi colectate de către intimații-reclamanți în scopuri determinate, explicite și legitime, prin raportare la principiile enunțate la art. 5, având în vedere că aceștia ar deveni operatori în raport cu informațiile solicitate, precum și dacă, prin cererea de chemare în judecată, au dat asigurări cu privire la măsurile adecvate implementate care să ofere garanții suficiente pentru a asigura protecția datelor personale solicitate, precum și la modalitatea concretă de exercitare a drepturilor prevăzute de Regulamentul G.D.P.R. de către persoanele fizice ale căror date sunt divulgate.

Sub un al doilea aspect, au afirmat că instanța nu a analizat necesitatea și proporționalitatea măsurii prin raportare la scopul determinat, explicit, legitim și în ce măsură aceste date sunt adecvate, relevante și limitate, ci doar în mod superficial a constatat, fără a exista o analiză reală, că numele și prenumele sunt adecvate și relevante pentru scopul urmărit, informarea reclamanților, și limitate la ceea ce este necesar pentru acest scop.

În continuare, recurenții-pârâți și-au expus punctul de vedere cu privire la modul în care instanța de rejudecare ar fi trebuit să evalueze datele solicitate de intimații-reclamanți.

Au mai susținut că, în realitate, nu a existat o analiză și o motivare a instanței cu privire la aceste condiții legale, ci doar o constatare a curții raportat la soluția pronunțată de instanța de fond și au apreciat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incident și motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Tot din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, cu referire la aprecierea instanței în sensul că apelantul I. nu ar fi explicat în ce modalitate cunoașterea de către intimații-reclamanți a numelor celorlalți acționari ai H. S.A. ar favoriza societatea cu răspundere limitată la care sunt asociați, au susținut că instanța nu a analizat elementele precum litigiile purtate între societăți și care pot avea un impact semnificativ asupra scoringului de risc și, implicit, asupra bonității bancare și care afectează percepția riscului financiar, reputația, capacitatea de plată și indicatorii financiari ai societății, respectiv că nu a avut în vedere niciun alt element pentru a determina necesitatea și proporționalitatea măsurii, conform art. 5 și art. 6 din Regulamentul G.D.P.R. și să le pondereze în funcție de împrejurările speței.

În altă ordine de idei, făcând referire la adresa emisă la 10.03.2021 de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, respectiv la adresa nr. 8059/08.03.2021 emisă de Depozitarul Central S.A., titularii cererilor de recurs au afirmat că instanța nu a analizat probatoriile administrate de H. S.A. și au apreciat că soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o precedă.

În acest context, au afirmat că le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar vătămarea cauzată nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv prin casarea în totalitate a hotărârii și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță de apel pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești.

Quarto

, au invocat aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute la art. 6 alin. (3) și (4) din Regulamentul G.D.P.R., raportate la dispozițiile art. 5 din același act normativ, întrucât instanța de apel nu a stabilit măsurile adecvate care să ofere garanții că se asigură protecția datelor personale solicitate.

Mai exact, au afirmat că hotărârea instanței de apel încalcă prevederile art. 12-22 din Regulamentul G.D.P.R., în special cele cuprinse în art. 15 alin. (1) lit. c), care obligă operatorul să informeze destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate pentru ca aceștia să își poată exercita drepturile privind protecția datelor personale și să determine, conform lit. d), acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă și garanțiile luate pentru protecția acestor date cu caracter personal.

Recurenții-pârâți au apreciat că este incidentă în speță hotărârea pronunțată în Cauza Bara and Others, C-201/14 și au învederat că intimații-reclamanți nu au oferit nici garanții adecvate pentru protecția datelor personale și nici nu au îndeplinit condiția prevăzută de art. 46 din Regulamentul G.D.P.R., care oferă drepturi opozabile și căi de atac eficiente persoanelor vizate.

Quinto

, recurenta-pârâtă H. S.A. a mai susținut că hotărârea încalcă normele de drept material înscrise în art. 5 alin. (1) lit. e) și considerentul 39 din Regulamentul G.D.P.R., cu privire la perioada de stocare a datelor cu caracter personal și mijloacele de protecție adecvate și a susținut că revenea instanței sarcina de a stabili termene corespunzătoare pentru perioada de stocare și de a decide dacă acestea privesc ștergerea datelor menționate sau revizuirea periodică a necesității de a le păstra, sub rezerva ca respectarea lor să fie garantată de norme procedurale adecvate.

În condițiile în care intimații-reclamanți nu au justificat un scop pentru informațiile solicitate, recurenta-pârâtă a învederat că una dintre măsurile pe care instanța trebuia să le dispună era aceea de a determina cadrul în care aceste informații le erau puse la dispoziție, modalitatea de păstrare și ștergerea datelor cu caracter personal, astfel cum, în mod corect, au procedat primele două instanțe de apel, care au dispus anonimizarea.

Sub un ultim aspect, a menționat că instanța de apel nu s-a pronunțat nici în privința garanțiilor oferite persoanelor a căror date cu caracter personal ar fi prelucrate, ceea ce reprezintă o încălcare a normelor de drept material înscrise în art. 5 alin. (1) lit. c), e) și f) din Regulamentul G.D.P.R.

Intimații-reclamanți A., B., C., D. și E. au formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă H. S.A., prin care au invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, au solicitat respingerea cererilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv a Curții de Justiție a Uniunii Europene, având în vedere caracterul formal al acestora și neîndeplinirea condițiilor pentru exercitarea demersurilor.

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, au solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă, în raport cu cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă prin decizia de casare nr. 575/10.03.2021.

Pe fond, au solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată, învederând, în esență, că datele solicitate nu reprezintă date cu caracter personal, iar informațiile nu se prelucrează și nu se transmit către terți, ci se respectă un drept prevăzut de lege în virtutea caracterului public al deținerii de părți sociale, având în vedere că deținerea de acțiuni în cadrul unei societăți nu poate avea caracter ocult, câtă vreme legislația, atât cea europeană, cât și cea națională, impune un regim de transparență deținătorilor de acțiuni, fiind interzise societățile cu acțiuni la purtător.

Celelalte părți nu și-au exercitat dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Pe calea răspunsurilor la întâmpinarea formulată de intimații-reclamanți, recurenții-pârâți au solicitat respingerea excepției nulității recursului declarat de pârâta H. S.A., în raport cu criticile concrete de nelegalitate expuse și argumentele în susținerea tezei privind aplicarea greșită a normelor de drept material invocate.

De asemenea, au solicitat respingerea alegațiilor privind netemeinicia excepției lipsei calității procesuale pasive, pe motiv că pârâta H. S.A. nu a mai invocat până la acest moment excepția, ci doar pârâtul I., însă pentru alte motive decât cele arătate prin cererea de recurs, precum și a tuturor apărărilor intimaților.

Cu referire la argumentele intimaților-reclamanți privind caracterul nefondat/inadmisibil al cererilor de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv a Curții de Justiție a Uniunii Europene, recurenta-pârâtă H. S.A. a susținut că sunt neîntemeiate și a reiterat faptul că vor fi dezvoltate și motivate în fapt și în drept în cuprinsul unor memorii separate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din 05.02.2025, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului părților; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 09.04.2025, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a respins excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă H. S.A., a admis în principiu recursurile și a stabilit termen de judecată la 24.09.2025, în vederea judecării acestora, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din 10.12.2025, instanța supremă a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și cererea de sesizare preliminară a Curții de Justiție a Uniunii Europene, pentru argumentele consemnate în încheierea respectivă.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, precum și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a recurenților-pârâți, invocată de aceștia prin cererile de recurs, referitor la care H. S.A. a susținut că are rolul de a împiedica exercitarea acțiunii, iar pârâtul I. a precizat că a mai fost invocată și în fața primei instanțe de judecată, dar pentru motive diferite.

Astfel cum rezultă din actele dosarului și hotărârile instanțelor anterioare, în etapa judecății la tribunal, societatea pârâtă a invocat, prin întâmpinare, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întemeiată pe dispozițiile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, iar prin încheierea din 28.11.2017 pronunțată în dosarul nr. x/1178/2017, Tribunalul Constanța, Secția a II-a civilă a respins această excepție.

Încheierea din 28.11.2017 nu a fost atacată cu apel de către pârâtă.

Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 236/06.02.2018 a Tribunalului Constanța, Secția a II-a civilă

,

pârâtul I. a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul art. 178 din Legea nr. 31/1990, iar prin decizia nr. 324/13.06.2019, Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat motivul de apel referitor la această excepție.

Decizia nr. 324/13.06.2019 nu a fost atacată cu recurs de niciunul dintre pârâți, ci doar de către reclamanți, fiind casată, iar rejudecarea apelului a fost dispusă în limitele casării față de motivele de recurs invocate de recurenți, care nu au vizat soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. Prin urmare, statuările instanțelor de fond, din primul ciclu procesual, privind caracterul nefondat al excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de către cei doi pârâți, s-au consolidat ca efect al neatacării acestor soluții prin intermediul căilor de atac (apel - pârâta H. S.A., respectiv recurs - pârâtul I.), intrând astfel în puterea de lucru judecat și neputând fi repuse în discuție în ciclurile procesuale ulterioare ale aceluiași proces.

Așa se explică și faptul că cele două rejudecări ale apelului declarat de pârâți împotriva sentinței pronunțate de tribunal s-au realizat, în limitele impuse de instanța supremă, ca urmare a admiterii recursurilor promovate doar de unii dintre reclamanți, pentru aspecte privind fondul litigiului, iar în prezentul ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 152/LP/19.06.2024, pronunțată în dosarul x/118/2017**, Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței primei instanțe.

În acest context, Înalta Curte nu mai poate lua în examinare excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților-pârâți invocată de aceștia prin cererile de recurs în al treilea ciclu procesual - întemeiată pe dispozițiile art. 178 din Legea nr. 31/1990, adică pe același temei juridic indicat și cu prilejul invocării acestei excepții în primul ciclu procesual - întrucât se opune puterea de lucru judecat a statuărilor tribunalului asupra acestei chestiuni, precum și dispozițiile art. 501 C. proc. civ., având în vedere că rejudecarea apelului, prin prisma deciziilor de casare ale instanței supreme, s-a realizat cu respectarea cadrului procesual deja tranșat definitiv prin statuările instanțelor anterioare, necontestate de către pârâți.

Trecând la examinarea motivelor de recurs formulate de recurenții-pârâți, care vor fi examinate împreună, având în vedere criticile comune regăsite în cererile acestora, Înalta Curte notează că, circumscris cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., titularii căii de atac au invocat încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. și a autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei de casare și ale deciziei nr. 521/24.11.2021 pronunțată de instanța de apel în al doilea ciclu procesual din acest proces, prin care s-a statuat că datele cu caracter personal privind numele și prenumele acționarilor trebuie anonimizate.

Însă, argumentele prezentate în susținerea acestor motive de nelegalitate vor fi analizate doar din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare în raport cu hotărârea pronunțată în rejudecarea apelului, în considerarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., normă specială care impune caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin decizia de casare față de instanța care rejudecă fondul, nici autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunțate în apel în al doilea ciclu procesual, având în vedere că aceasta a fost desființată prin decizia nr. 1421/13.06.2023 a instanței supreme.

În acest context, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor privind nerespectarea de către instanța de apel a limitelor deciziei de casare, întrucât interpretarea pe care recurenții o atribuie considerentelor evocate este una eronată, străină de chestiunea reținută de instanța supremă și, totodată, contrară prevederilor art. 501 C. proc. civ., care au fost respectate în rejudecarea apelului.

Astfel, prin decizia nr. 1421/13.06.2023, Înalta Curte a dispus casarea, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reținând că, în al doilea ciclu procesual, instanța de apel nu a respectat limitele stabilite de prima decizie de casare - prin care s-a constatat aplicarea greșită în cauză a unor dispoziții legale abrogate și ignorarea efectului direct al dreptului european consacrat prin acte normative cu aplicare directă ori transpuse în legislația națională - întrucât și-a extins analiza asupra altor elemente aflate sub protecția datelor personale, respectiv domiciliul și codul numeric personal și prin trimiterea generică la art. 177 lit. a) din Legea nr. 31/1990, date care, nefiind menționate în dispozitivul sentinței apelate de către pârâți nu formau obiectul apelului declarat de aceștia. Totodată, casarea deciziei pronunțate în apel în al doilea ciclu procesual a fost dispusă pentru vicii de motivare, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța supremă statuând că instanța devolutivă de control judiciar nu a efectuat o analiză proprie a motivelor de apel în raport cu limitele învestirii, ci s-a referit exclusiv la elementele de identificare ale persoanelor fizice privind domiciliul și codul numeric personal, considerente care sunt străine cauzei.

Pornind de la aceste dezlegări, recurenții-pârâți pretind că, în rejudecare, curtea de apel nu trebuia să mai reanalizeze fondul cauzei, cât timp casarea s-a dispus pe aspecte de procedură și instanța supremă a statuat în mod definitiv, cu autoritate de lucru judecat, că numele și prenumele intră sub protecția datelor cu caracter personal.

Această teză nu poate fi primită, întrucât se opun prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul, iar după casare, aceasta va judeca din nou ,,

în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată

”.

Din această perspectivă, susținerile recurenților cu privire la limitele rejudecării sunt nefondate. Contrar alegațiilor expuse de recurenți, în decizia de casare pronunțată de instanța supremă în al doilea ciclu procesual (Decizia nr. 1421/13 iunie 2023 a I.C.C.J., Secția a II-a civilă) nu s-a statuat cu privire la faptul că numele și prenumele acționarilor (persoane fizice) ar fi elemente de identificare aflate sub protecția legală a actelor normative incidente, acte normative care ar împiedica divulgarea lor altor acționari. În realitate, considerentul instanței supreme, invocat de recurenți (paragraful 3 de la pagina 15 din decizia nr. 1421/13 iunie 2023), a vizat constatarea instanței de recurs (din al doilea ciclu procesual) conform căreia „

instanța de apel a identificat, în prealabil, în mod corect obiectul analizei

” în rejudecare și care era alcătuit și

din criticile pârâților

prin care

aceștia au susținut

necesitatea protejării datelor cu caracter personal în legătură cu soluția primei instanțe, de comunicare a structurii acționariatului care să cuprindă „numele și prenumele” acționarilor (persoane fizice), elemente de identificare aflate,

în opinia pârâților

, sub protecția legală a actelor normative indicate de instanța supremă, prin prima decizie de casare.

În consecință, rejudecarea apelului în ultimul ciclu procesual trebuia realizată în limitele casării, adică inclusiv prin examinarea acestor susțineri ale pârâților referitoare la pretinsa protecție de care ar beneficia datele personale ale acționarilor persoane fizice, din perspectiva actelor normative indicate în primul ciclu procesual ca fiind incidente în litigiul dedus judecății, respectiv Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, așadar în limitele impuse de cele două decizii de casare din ciclurile procesuale anterioare.

În absența unei statuări obligatorii a instanței supreme în ciclurile procesuale anterioare, în sensul indicat de recurenți, din examinarea deciziei nr. 152/LP/19.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de insolvență și litigii cu profesioniști și societăți, rezultă că instanța de apel s-a preocupat și a analizat pe fond motivele de apel și susținerile pârâților, în limitele deciziei de casare, astfel că ansamblul de critici vizând o pretinsă nesocotire a dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. ori vizând o pretinsă nesocotire a autorității de lucru judecat vor fi înlăturate, ca nefondate.

Circumscris motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au invocat aplicarea greșită a art. 177 și art. 178 din Legea nr. 31/1990, imputând instanței de apel că a făcut confuzie între

registrul acționarilor

și

certificatul privind structura acționariatului

, atunci când a stabilit cuprinsul certificatului solicitat de reclamanți, întrucât trebuia să aibă în vedere doar prevederile art. 178, iar nu și pe ale art. 177 alin. (1) lit. a) din legea anterior menționată.

Criticile recurenților-pârâți nu pot fi reținute, având în vedere că examinarea considerentelor hotărârii atacate nu reliefează o atare confuzie între registrul acționarilor și certificatul pe care societatea pe acțiuni trebuie să îl emită la cererea acționarilor sau a altui solicitant. Dimpotrivă, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța devolutivă de control judiciar a reținut deopotrivă ambele obligații legale ale societății, precum și împrejurarea că certificatul se eliberează pe baza informațiilor din registru, iar în speță datele în discuție sunt cele privind numele și prenumele acționarilor.

Înalta Curte reține că stabilirea cuprinsului certificatului solicitat de reclamanți nu se putea realiza decât pe baza interpretării corelate a celor două norme de drept, nefiind cu putință a se dezlega chestiunea informațiilor pe care acest document trebuie să le cuprindă numai pe baza dispozițiilor art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care se referă la obligația de a pune la dispoziția acționarilor și a oricăror alți solicitanți

informații privind structura acționariatului

societății și să le elibereze, la cerere,

certificate privind aceste date,

ci și în raport cu art. 177 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, care prevede obligația societății pe acțiuni de a ține, în afară de evidențele prevăzute de lege, un registru al acționarilor, stabilind datele și mențiunile care vor fi notate în acesta.

Cum legea nu prevede expres conținutul certificatului reglementat de art. 178 alin. (1), care nu poate fi eliberat decât pe baza datelor din registrul acționarilor, în care se regăsesc informații privind structura acționariatului, a revenit instanței învestite cu cererea reclamanților obligația de a stabili care anume informații, dintre cele înscrise în aceste evidențe, pot fi aduse la cunoștința solicitanților, în contextul opoziției evidente a pârâților de a furniza numele și prenumele acționarilor, iar instanțele devolutive au stabilit că pot fi dezvăluite aceste elemente de identificare, în temeiul dispozițiilor legale anterior evocate, care nu au fost încălcate sau aplicate greșit.

Totodată, este eronată și susținerea recurenților referitoare la conținutul și sfera de aplicare a dispozițiilor art. 178 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în sensul că numai registrele prevăzute de art. 177 alin. (1) lit. b) și f) din același act normativ pot fi puse la dispoziția acționarilor, iar nu și registrul acționarilor reglementat de lit. a) din aceeași normă de drept, în contextul în care alin. (2) al art. 178 trasează obligația societății de a pune la dispoziția acționarilor și a deținătorilor de obligațiuni registrul ședințelor și deliberărilor adunărilor generale și registrul obligațiunilor, în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru registrul acționarilor, adică eliberând, la cerere, pe cheltuiala solicitanților, certificate privind respectivele date.

În contrast cu opinia recurenților, Înalta Curte subliniază că instanțele de fond au stabilit corect dreptul reclamanților de a primi certificatul solicitat cuprinzând date referitoare la numele și prenumele acționarilor, numărul de acțiuni și procentele deținute, și obligația pârâților de a-l emite în această formă, în temeiul art. 178 din Legea nr. 31/1990, normă legală indicată de reclamanți ca temei de drept al acțiunii lor, astfel că nu se confirmă ipoteza avansată de recurenți privind schimbarea, de către instanță, prin argumentele prezentate, a temeiului juridic al acțiunii.

Nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora sintagma ,,structura acționariatului” trebuie înțeleasă în sensul grupării acționarilor, anonimizați, pe persoane fizice și persoane juridice, cu indicarea procentului deținut de fiecare categorie, fără dezvăluirea datelor personale ale acestora, întrucât chiar legea stabilește că evidența acționarilor se ține prin notarea în registru a datelor privind numele, prenumele, codul numeric personal, denumirea, domiciliul sau sediul acționarilor, precum și vărsămintele făcute în contul acțiunilor, astfel că în cuprinsul certificatului prevăzut de art. 178 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,