ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 914/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A..

Prin sentința nr. 76 din 31 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului A..

Împotriva sentinței nr. 76 din 31 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-pârât A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu a evidențiat în mod concret îndeplinirea ipotezei textului legal, respectiv a denunțării activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist.

Judecătorul fondului, deși a menționat existența unor note informative, nu le-a analizat în contextul istoric și personal relevant, ci le-a interpretat generic, fără a demonstra că informațiile furnizate de pârât ar fi avut caracterul unui denunț în sensul juridic al termenului. O analiză riguroasă ar fi evidențiat că, dincolo de tehnicile organelor statului comunist, realitatea era disimulată fără a se prezenta circumstanțele reale în care o persoană era constrânsă/forțată să furnizeze informații în anumite circumstanțe care nu îi erau favorabile.

În opinia recurentului niciuna dinre notele informative nu îmbracă forma denunțului. Întrucât O.U.G. nr. 24/2008 nu definește activitatea de "denunțare" sau "denunțul", interpretarea urmează a se face potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, conform căruia denunțul presupune informarea adresată unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, aspect ce nu se regăsește în conținutul notelor informative analizate. Or, niciuna dintre notele informative invocate nu îmbracă forma denunțului, dimpotriva majoritatea având caracter laudativ sau neutru.

A mai apreciat recurentul că instanța de fond a reținut în mod eronat încălcarea unor drepturi ale persoanelor vizate, cum ar fi dreptul la libera circulație pretins a fi încălcat în situația pastorului B., deși acesta a circulat cu forme legale din R.F.G. în România și retur de 3 ori în anul 1988, familia sa deținea pașapoarte emise de autorități în vederea plecării în R.F.G., fără ca la plecarea definitivă averea acestuia să fie confiscată. Argumente similare sunt invocate și în privința notelor referitoare la medicul C., recurentul susținând că cele două note prezentate de reclamant sunt chiar contradictorii. Cu toate acestea, a subliniat recurentul că niciuna dintre notele prezentate nu au evidențiat concepții politice sau preocupări ale celor nominalizați contrare regimului comunist.

În ceea ce privește pretinsa îngrădire a dreptului la liberă exprimare, recurentul a arătat că instanța nu a arătat modul concret de îngrădire și s-a limitat la a enunța frânturi din notele informative, scoase din context, redându-le eronat și distorsionat. Exprimările din cuprinsul notelor informative dovedesc eschivarea recurentului în a da răspunsuri directe care să îi incrimineze pe cei vizați, fiind evidentă și insistența șefului postului de miliție în a dicta o anumită structură a notei. De asemenea, nu au fost dovedite nici eventualele repercusiuni negative sau măsurile luate împotriva persoanelor vizate.

Prin urmare, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale, analizând fragmentar și scoțând din context probele administrate, fără a ține cont de circumstanțele istorice, personale și sociale în care au fost redactate notele informative. Informațiile furnizate nu au avut caracterul unor denunțuri și nu au fost de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate, iar interpretarea instanței este subiectivă și fără fundament juridic.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Demersul judiciar al reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, astfel cum a fost evidențiat la pct. 1. al prezentei decizii, vizează solicitarea de constatare a calității pârâtului A. de colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Fiind învestită cu recursul declarat de recurentul-pârât împotriva soluției instanței de fond de admitere a acțiunii formulate, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în prezenta cauză, vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare:

"colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor."

Textul de lege enunțat, impune 3 condiții a căror îndeplinire cumulativă trebuie să fie verificată de reclamant și de către instanța de judecată pentru a se putea reține calitatea de colaborator al Securității: - furnizarea de informații, indiferent sub ce formă; - informațiile să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În prezenta cauză, instanța de fond a reținut îndeplinirea condițiilor impuse de textul legal anterior menționat, constatând furnizarea de către pârât a unor informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist în mod conștient și cu reprezentarea faptelor sale, informații care, în final, au vizat îngrădirea de drepturi și libertăți fundamentale.

Recurentul-pârât susține că instanța de fond ar fi interpretat eronat definiția noțiunii de "colaborator al Securității", în sensul că informațiile furnizate nu ar fi avut caracter de denunț și nu ar fi vizat activități sau atitudini potrivnice regimului comunist. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii atacate au fost redate în mod concret pasaje din notele informative care relevă apartenența și activitățile desfășurate în cadrul unor culte religioase (informările datate 06.08.1987, 20.12.1988, 28.04.1988 și 15.09.1988, prin care pârâtul informa Securitatea în legătură cu activitatea numiților B. din Golești, cu privire la comentariile negative la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist și colportarea știrilor transmise de posturile radio străine (informarea datată 31.03.1984), precum și cu privire la intenția unor persoane de a părăsi țara (informările datate 31.03.1989, 07.06.1989 și 10.11.1987), toate acestea fiind, în mod constant, considerate de regimul comunist drept atitudini ostile, potrivnice ideologiei oficiale.

De asemenea, în mod nefondat, recurentul a pretins că majoritatea notelor sale informative nu pot fi calificate drept denunțuri, întrucât ar fi fost fie neutre, fie favorabile persoanelor vizate. Instanța de fond a analizat în mod detaliat conținutul notelor informative și a reținut că acestea nu se limitează la simple observații, ci includ interpretări personale, concluzii și relatări în legătură cu convingerile religioase și intenția de a părăsi țara manifestată de cei urmăriți care, în contextul epocii, erau susceptibile de a atrage măsuri represive din partea organelor de Securitate. Spre exemplu, informările privind activitatea religioasă a pastorului B., comentariile negative la adresa nivelului de trai și referirile la intenția de emigrare a medicului C. nu pot fi considerate neutre, ci dimpotrivă, ele se referă la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care încerca să limiteze relațiile cetățenilor români cu cei străini, pentru a evita cunoașterea adevărului despre nivelul de trai și despre nerespectarea drepturilor omului în România.

Faptul că unele note informative conțin și aprecieri pozitive nu exclude caracterul denunțător al acestor informații, furnizate în mod repetat și sistematic.

Nefondate sunt și susținerile recurentului-pârât conform cărora ar fi fost constrâns să furnizeze informații, pentru a o proteja pe mama sa, adeptă a cultului penticostal, în cauză fiind dovedit faptul că recurentul a fost recrutat, a semnat un angajament cu Securitatea și a furnizat informații pe o perioadă extinsă, ceea ce exclude ipoteza unei simple colaborări ocazionale sau involuntare.

Ultima condiție impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 se referă la vizarea îngrădirii unor drepturi fundamentale. În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că, furnizând informațiile anterior menționate, recurentul putea și trebuia să conștientizeze că persoanele denunțate urmau să fie urmărite și verificate de către Securitate, astfel că acțiunea sa a vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale (dreptul la viață privată, dreptul la libera circulație, dreptul la liberă exprimare, dreptul la libertatea gândirii, a conștiinței și religiei).

Totodată, nu prezintă relevanță în analiza dedusă judecății pretinsa inexistență a consecințelor concrete asupra persoanelor vizate, simpla furnizare de informații apte să genereze astfel de consecințe fiind suficientă pentru constatarea calității de colaborator. Contrar susținerilor recurentului-pârât, sesizările sale au vizat îngrădirea dreptului la viață privată a persoanelor avute în vedere și nu pot fi justificate din perspectiva scopului afirmat de acesta (apărarea mamei sale care aderase cultul penticostal. De asemenea, analiza instanței nu poate fi apreciată ca fiind una lipsită de fundament juridic sau bazată pe elemente scoase din context, considerentele hotărârii relevând o examinare efectivă și coroborată a argumentelor părților și a materialului probator administrat.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține și faptul că recurentul nu s-a aflat în vreuna dintre situațiile menționate expres în teza a doua a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care nu atrag calitatea de colaborator al Securității și subliniază faptul că scopul O.U.G. nr. 24/2008 nu este acela de a pedepsi persoana pentru care se reține calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, ci de a aduce la cunoștința publicului identificarea acestor persoane, în condițiile și cu respectarea procedurii prevăzute de acest act normativ.

Curtea Constituțională a României a reținut consecvent în jurisprudența sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) faptul că "deconspirarea Securității, prin consemnarea publică a abuzurilor … contribuie la o mai bună înțelegere a prezentului și la o proiectare adecvată a viitorului societății românești", iar "scopul ordonanței răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României".

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 76 din 31 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 februarie 2024.