ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6055/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 22.12.2022, reclamantele A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa Județeană de Pensii Cluj: - să constate vătămarea drepturilor si intereselor legitime ca urmare a aplicării masurilor dispuse prin O.U.G. nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare prin prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in M.O. nr. 1202/18.12.2021 de reținere din pensia ce li se cuvine, a contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru partea din pensie care depășește suma de 4.000 RON; - să dispună obligarea pârâtilor la repararea prejudiciului cauzat, prin restituirea integrala a sumelor reținute in mod nelegal din pensie cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, pentru partea din pensie ce depășește suma lunara de 4000 RON; - să dispună obligarea pârâților in solidar la plata sumelor reținute in mod nelegal, actualizate cu indicele de inflație si dobânda legala penalizatoare, calculate de la plata exigibilității reținerilor drepturilor din pensie, respectiv din data de 01.01.2022, pentru fiecare luna în parte si pana la plata efectiva; - obligarea Guvernului României sa pună la dispoziție fondurile necesare pentru plata acestor despăgubiri; - obligarea pârâților in solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 487 din 25 octombrie 2023 Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casa Județeană de Pensii Cluj și în consecință, respinge cererea formulată de reclamantele A., B. și C. în contradictoriu cu acești pârâți. Respinge excepțiile lipsei capacității juridice civile și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Guvernul României. Respinge excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Guvernul României. Admite în parte, cererea formulată de reclamantele A., B. și C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. Obligă pârâtele la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației aferentă despăgubirilor constând în plata către fiecare reclamantă, a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022, din pensia fiecărei reclamante, rețineri făcute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru dreptul de pensie. Obligă pârâtele la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Respinge ca inadmisibil, petitul de constatare a vătămării drepturilor și intereselor legitime ale reclamantelor, ca urmare a aplicării măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 130/2021. Respinge în rest, acțiunea. Obligă pârâtul Guvernul României la plata în favoarea fiecărei reclamante, a câte 300 RON, cheltuieli de judecată." Ulterior, prin hotărârea fn din data de 7 decembrie 2023 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 487/25.10.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2022 și, în consecință, a fost îndreptată eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 487/25.10.2023, la alin. (5) și (6), în sensul că, în loc de "obligă pârâtele" se va trece "obligă pârâtul". De asemenea, a fost completat dispozitivul sentinței civile menționate cu următorul alineat: "Obligă pârâtul Guvernul României la plata, în favoarea fiecărei reclamante, a câte 1.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv contravaloarea onorariului de avocat."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, respingerea, în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la plata despăgubirilor constând în plata indexării cu rata inflației a sumelor ce urmează a fi restituite reclamantelor conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023. În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată. A apreciat recurentul că, în mod eronat, s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimate, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau fără obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată. De asemenea, legiuitorul a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun. Recurentul-pârât a susținut că prima instanță a stabilit în mod nelegal existența unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, iar instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamante reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanță nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamantului drepturile de pensie și nici faptul că dreptului reclamantelor la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele. Astfel, în măsura în care s-a stabilit că reclamantele trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale. A mai susținut recurentul-pârât că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamante, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. A mai învederat recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantelor este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamante. Prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație. Invocând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în litigii similare, recurentul a considerat că, datorită faptului că solicitarea reclamantelor vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale. Pentru aceleași considerente, a fost apreciată ca nelegală soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente. Recurentul a criticat, totodată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON către fiecare reclamantă, având în vedere pe de o parte adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cât și neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările formulate de intimați Intimatele-reclamante A., B. și C. au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01 februarie 2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamantele au formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume. Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv. În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a constatat că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, astfel încât a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume. În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: - competența de soluționare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanței specializate în soluționarea cauzelor circumscrise jurisdicției speciale a asigurărilor sociale; - greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională; - lipsa capacității juridice civile; - lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; - rămânerea cererii fără obiect, ori ca lipsită de interes. În ceea ce privește primul rând de critici, recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale. Înalta Curte constată că pârâtul Guvernul României nu a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a instanței de contencios administrativ în fața primei instanțe, în termenele și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar invocarea necompetenței pentru prima dată în calea de atac a recursului nu este permisă de dispozițiile procedurale. Totodată, Înalta Curte reține că prin încheierea din 21.09.2023 prima instanță a procedat la verificarea din oficiu a competenței sale, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., constatând că este competentă material, general și teritorial să soluționeze cauza. În cauză nu a fost invocată de către niciuna dintre părți o eventuală excepție a necompetenței materiale a instanței, astfel încât sunt nefondate susținerile recurentului referitoare la respingerea unei astfel de excepții. Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a guvernului declarate neconstituțională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Așadar, din formularea textului de lege (acțiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului, ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe. Înalta Curte mai reține că, în cauza de față recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamantelor la despăgubiri, iar din obiectul cauzei și materialul aflat la dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamantelor a contribuției de asigurări sociale de sănătate. În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă. Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamante în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care permit persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului. Cum pretențiile nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător. În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate. Referitor la argumentele vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia intimatelor sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată în cauză este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul. Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamante, au fost efectuate de casele de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, ci, după cum s-a arătat anterior, acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantelor, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale. Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatelor de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de acestea prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022. În privința susținerilor din recurs referitoare la obligarea autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora, având în vedere faptul că, astfel cum s-a menționat și în precedent, adoptarea O.U.G. nr. 4/2023 nu înlătură răspunderea Guvernului României în calitate de emitent al actului vătămător (ordonanța de urgență declarată neconstituțională), iar pe de altă parte, în cauză, instanța de fond a constatat în mod legal îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 453 C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată părții care câștigă procesul. Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză. Totodată, reținând culpa procesuală a recurentului-pârât Guvernul României, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe acesta să plătească intimatelor-reclamante cheltuieli de judecată în cuantum de 3000 RON, reprezentând onorariu avocat în recurs.