ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5814/2024

Ședința publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 11.05.2020, reclamanta Girod Semnalizare Rutieră S.R.L. (Girod) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea în integralitate a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 90 din 16 decembrie 2019 în ceea ce privește Societatea și în subsidiar, anularea parțială prin reducerea cuantumului amenzii impuse Societății.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin încheierea din data de 24 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către petenta A..

Prin sentința civilă nr. 1135 din data de 4 august 2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus astfel:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Girod Semnalizare Rutieră S.R.L.

A anulat în parte Decizia nr. 90/16.12.2019 emisă de Consiliul Concurenței, în sensul reducerii amenzii aplicate reclamantei Girod Semnalizare Rutieră S.R.L., în mod corespunzător reducerii cuantumului adițional pentru durata faptei la 34,5% (de la 46,5%), ca urmare a reținerii epuizării faptei anticoncurențiale săvârșite de reclamantă la data de 08.01.2015.

A respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

A admis în parte, în consecință, cererea de intervenție accesorie.

A obligat pârâtul Consiliul Concurenței către reclamantă la plata sumei de 7000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente părții admise din acțiune, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat, acesta din urmă fiind și redus în mod corespunzător.

Împotriva acestei sentințe, precum și împotriva încheierii din data de 24 mai 2021, reclamanta Girod a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în privința încheierii, admiterea recursului, casarea acesteia și respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie formulată de A. S.R.L., iar în ceea privește sentința, admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecare, anularea Deciziei Consiliului Concurenței nr. 90 din 16 decembrie 2019.

În susținerea motivului de recurs formulat împotriva încheierii din 24 mai 2021, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., societatea Girod arată că cererea de intervenție accesorie formulată de A. a fost admisă, deși petenta nu avea un interes propriu, pe care nu l-a nedovedit, ci doar intenția de a apăra sancțiunea împotriva recurentei, deci un interes nelegitim, constând în slăbirea poziției acesteia pe piață.

În ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr. 1135/2021, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., instanța a reținut în mod greșit existența unei fapte unice și continuă de împărțire a pieței în perioada 2009 - 2015, deși a existat o pauză de 2 ani între corespondența inițială din perioada 2009 - 2012 și cea din iulie 2014, aspect care împiedică tratarea globală a schimburilor de informații pentru existența unei fapte unice și continue.

Precizează că schimburile de informații din perioada 2009 - 2012 au fost făcute în contextul intenției Girod de a prelua o divizie a A., acestea încetând odată cu nefinalizarea tranzacției.

În acest sens, sunt relevante concluziile Curții Generale în cauza T - 101/05 BASF vs Comisia privind demonstrarea unui "plan de ansamblu" în cazul interacțiunilor din perioada 2009 - 2015 între Girod și A. pentru calificarea acestora ca faptă continuă, inaplicabil însă în speță.

Mai susține recurenta-reclamantă că prima instanță a aplicat hotărârea CJUE din cauza C - 450/19 prin care a fost interpretat art. 101 alin. (1) din TFUE (potrivit căreia, în esență, durata încălcării acestor dispoziții corespunde perioadei scurse până la data semnării contractului încheiat între întreprindere și autoritatea contractantă în temeiul ofertei concertate prezentată de întreprindere) doar în perioada de execuție 8 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2016, excluzând perioada de execuție contractuală 16 august 2011 - 31 decembrie 2013.

Afirmă societatea recurentă că 31 mai 2012 trebuie considerată ca dată a încetării încălcării concurenței dintre Girod și A. pentru perioada 2009 - 2012, în sensul hotărârii CJUE, astfel încât pentru prima perioadă de interacțiune 2009 - 2012, termenul de prescripție de 5 ani al dreptului Consiliului de a aplica sancțiuni pentru această perioada era împlinit la momentul începerii investigației împotriva Girod (28.10.2018).

Schimburile de informații din perioada 2014 - 2016 nu au caracter anticoncurențial, deoarece: Girod a încercat să propună societății A. o participare în comun, însă propunerea nu s-a concretizat și a participat singur la licitație; în cazul relației Girod - A. a fost incriminată doar licitația pentru lotul Iași, iar Decizia Consiliului constată trucarea licitațiilor pentru toate cele 7 loturi de către cartelul B.-A.-C., inclusiv lotul Iași, recunoscută de cei 3 participanți, astfel că nu există o interacțiune unilaterală Girod-A. în cazul lotului Iași; decizia de participare pentru unele loturi s-a întemeiat pe rațiuni motivate de proximitatea lucrărilor față de sediile societății și de bugetul anunțat, identificarea unui partener de ofertare fiind o conduită comercială legitimă.

Totodată, învederează că nu a fost încălcat art. 101 TFUE întrucât faptele Girod nu pot afecta semnificativ comerțul dintre statele membre, licitațiile incriminate referindu-se la lucrări punctuale pe diverse tronsoane, și nu la nivel național. Interacțiunea a avut loc între două întreprinderi din România și se referă doar la acte de comerț din România, nu există o piață europeană la nivel de indicatoare rutiere, și nu a existat un efect de excludere al concurenților de pe piață.

Intimata-pârâtă Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 și a sentinței civile nr. 1135 din data de 4 august 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

În esență, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate normele imperative de procedură prevăzute de art. 64 C. proc. civ., nefiind îndeplinite cerințele legii privind existența interesului legitim și concret al societății A..

Constată Înalta Curte că, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., are în vedere neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat".

Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Dispozițiile textului de lege enunțat constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că instanța de fond a examinat detaliat cauza, reținând motivat admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie. Analizând înscrisurile depuse de A., prima instanță a constatat existența unor elemente de natură să susțină existența interesului actual al intimatei intervenient-accesoriu A. pentru susținerea deciziei contestate, în scopul evitării producerii unui prejudiciu eventual.

Nu se poate susține că interesul acesteia este nelegitim prin faptul că intenția sa este de a apăra sancțiunea împotriva recurentei cu consecința slăbirii poziției acesteia pe piață. Argumentul recurentei este speculativ și implică o evaluare subiectivă.

Interesul intervenientului trebuie analizat din perspectiva dreptului procedural, nu al motivațiilor economice sau strategice. Dacă intervenientul are un interes juridic concret în menținerea sancțiunii, pentru a susține decizia Consiliului Concurenței, acest interes este legitim, indiferent de efectele economice indirecte. Criteriile obiective ce trebuie avute în vedere de instanță la momentul admisibilității în principiu a intervenției sunt: existența unui interes juridic și legătura cu cazul.

O astfel de cerere nu poate fi respinsă pe baza unor presupuneri privind intenții ascunse, în caz contrar se limitează accesul la acest instrument de drept procesual și se restrânge nejustificat dreptul la apărare al intervenientului.

În plus, interesele economice divergente sunt inerente într-un sistem concurențial și nu poate fi considerat un motiv de excludere a intervenției în cauză.

Recurenta-reclamantă este nemulțumită de interpretarea instanței de fond privind existența unei fapte unice și continue, afirmând că din dosarul de investigație rezultă întreruperea relațiilor Girod - A., între corespondența inițială din perioada 2009 - 2012 și următoarea corespondență existând un interval de timp de 2 ani, aspect ce demonstrează, în opinia sa, inexistența unei fapte continue.

Contrar susținerilor recurentei-eclamante, instanța de recurs nu poate reține criticile formulate, instanța de fond analizând exhaustiv probatoriul administrat în acest sens, arătând că în perioada 2009-2015, schimbul de informații dintre societățile Girod și A. au vizat atât informații importante concurențial, cât și informații specifice derulării unor relații comerciale, precum și orice alte informații referitoare la piața pe care activau.

Au fost menționate atât momentul de început al săvârșirii faptei anticoncurențiale, reprezentat de transmiterea email-ului din data de 26.03.2009, de la x@x.com (GIROD) către x@x.ro (A.), cu subiectul "reanalizare ofertă low cost DN 56A martie 2009 v1", cât și un aspect ce relevă caracterul unic și continuat al faptei, concretizat prin corespondența din datele de 25.07.2014 și 01.08.2014, dintre A. și Girod în cadrul căruia A. comunica strategia de participare la procedura de achiziție aferentă anului 2014.

Totodată, astfel cum a relevat în mod judicios instanța de primă jurisdicție, momentul epuizării faptei este reprezentat de data semnării contractului încheiat în temeiul înțelegerii anticoncurențiale/practicii concertate, respectiv Acordul-cadru nr. 431/08.01.2015 dintre încheiat de autoritatea contractantă DRDP Iași cu asocierea A.-D.-E. (lider de asociere intervenienta A. SRL).

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază justețea observațiilor primei instanțe referitoare la comunicarea dintre cele două întreprinderi concurente, efectuată în contextul organizării de către CNADNR/CNAIR a procedurii de achiziție publică de indicatoare rutiere și mijloace de semnalizare rutieră având anunțul de participare publicat în SEAP cu nr. 151759/25.06.2014, detaliu ce dovedește caracterul unic și continuat al faptei pe tot parcursul descris.

De asemenea, referitor la pretinsa exceptare a aplicării Hotărârii C-450/19 și pentru perioada 31.05.2012 - 31.10.2013 în care, din perspectiva recurentei-reclamante, în absența comunicării între cele două societăți, nu se poate demonstra o înțelegere anticoncurențială, în jurisprudența CJUE, cu referire la Cauza T-439/07, Coats Holdings Ltd împotriva Comisiei Europene, s-a statuat că noțiunea de încălcare unică vizează o situație în care mai multe întreprinderi au participat la o încălcare reprezentată printr-un comportament continuu prin care se urmărește un singur scop economic, de denaturare a concurenței, sau constituită din încălcări individuale legate între ele printr-o identitate de obiect (același scop al tuturor elementelor) și de subiecte (identitate a întreprinderilor în cauză, conștiente de participarea la obiectul comun) - punctul 141 din Hotărâre.

În materie de concurență, faptul că nu a fost dovedită existența unei încălcări unice și continue în privința unor anumite perioade determinate nu se opune împrejurării de a se considera că încălcarea s-a produs într-o perioadă globală mai lungă decât acestea, din moment ce o asemenea constatare se întemeiază pe indicii obiective și concordante. În cadrul unei încălcări extinse pe mai mulți ani, faptul că manifestările înțelegerii intervin în perioade diferite, care pot fi separate prin intervale de timp mai lungi sau mai puțin lungi, nu are incidență asupra existenței acestei înțelegeri, în măsura în care acțiunile diferite care fac parte din această înțelegere urmăresc o singură finalitate și se înscriu în cadrul unei încălcări cu caracter unic și continuu.

Prin urmare, deși perioada care separă două manifestări ale unui comportament ilicit este un criteriu pertinent pentru a stabili caracterul continuu al unei încălcări, nu este mai puțin adevărat că problema dacă respectiva perioadă este sau nu este suficient de lungă pentru a constitui o întrerupere a încălcării nu poate fi examinată în abstract. Dimpotrivă, aceasta trebuie apreciată în contextul funcționării înțelegerii în cauză.

În acest context, întrucât elementele de probă ale încălcării atestă că relația strânsă care a legat întreprinderile în cauză într-o anumită perioadă a continuat și că, ocazional, această relație a făcut obiectul unor ajustări prin intermediul altor acorduri, Comisia poate să concluzioneze în mod legitim că părțile s-au înțeles cu privire la un proiect comun care le limita sau putea să le limiteze autonomia comercială prin stabilirea liniilor mari de acțiune comună pe piață (a se vedea punctele 149, 150, 152 și 154 din Hotărâre).

Or, în acest context, o întrerupere a activității pe durate de timp relevante în stabilirea gravității faptei, ar fi trebuit să fie semnificativă și neechivocă, în sensul stopării definitive a încălcării anticoncurențiale.

Însă, în cauză nu a fost probată încetarea înțelegerii anticoncurențiale. Pe de altă parte, corespondența vizând modul de participare la licitații ori strategia unei întreprinderi cu referire la intenția de participare la licitații nu trebuie să aibe obligatoriu un caracter constant, schimbul de informații fiind subsecvent și dependent de frecvența organizării de licitații, factor obiectiv necontrolat de participanți, completat și de interesele fiecărei societăți ofertante.

Prima instanță a demonstrat convingător, examinând documentele din dosarul investigației, existența unui schimb de informații sensibile intre Girod și A. si A., referitoare la preturile contractului nr. x/16.08.2011, încheiat intre A. și F. S.R.L..

În raport de specificul elementului material al contravenției constatate în sarcina recurentei-reclamante, privind încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale, respectiv desfășurarea de practici concertate, momentul epuizării activității este data încetării ultimului act sau fapt anticoncurențial de concretizare a înțelegerii încheiate anterior.

Contrar aserțiunilor recurentei, nu poate fi reținută intervenția prescripției dreptului Consiliului Concurenței de a sancționa activitatea anticoncurențială, invocată de recurenta-reclamantă care susține că schimbul de informații ar fi încetat la data de 31.05.2012 ceea ce, coroborat cu faptul că investigația împotriva sa a fost declanșată la 28.10.2018, reiese că era împlinit termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996.

Or, față de momentul epuizării faptei anticoncurențiale săvârșite de Girod, respectiv 08.01.2015, și având în vedere data comunicării Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 1297/22.10.2018, prin care investigația a fost extinsă și cu privire la comportamentul posibil anticoncurențial al Girod, respectiv 30.10.2018, Înalta Curte constată că nu a intervenit prescripția dreptului Consiliului Concurenței de a constata si sancționa comportamentul anticoncurențial al celor doua întreprinderi.

Printr-un alt set de critici subsumate motivului de recurs preăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că schimburile de informații din perioada 2014 - 2016 nu ar avea caracter anticoncurențial.

Instanța de recurs constată caracterul nefondat al afirmațiilor în acest sens, contrazise de analiza minuțioasă a primei instanțe asupra contextului factual creat prin comunicarea dintre societățile Girod și A..

Astfel, în acord cu constatările judecătorului fondului, Înalta Curte reține că în urma schimbului de informații cu pronunțat caracter concurențial realizat prin corespondența electronică din 25.07.2014 și 01.08.2014, întreprinderile concurente, Girod și A., și-au comunicat strategia de participare la procedura de achiziție x, cu precizarea loturilor unde urmau să depună oferte.

În aceeași linie se înscrie și schimbul de informații dintre cele două societăți din 04.11.2014 vizând o cerere de ofertă transmisă de un antreprenor de lucrări, respectiv societatea G.. În cadrul corespondenței au fost transmise relații referitoare la strategiile proprii de participare ale celor două firme la licitația în curs, date având un caracter anticoncurențial, de natură să perturbe gradul de incertitudine.

Explicațiile privind aspectele descrise anterior de către recurenta-reclamantă nu au un caracter suficient de plauzibil care să ofere posibilitatea unei concluzii contrare celor reținute de prima instanță.

În acest sens, cu privire la acordul de voință/practica concertată având ca obiect conturarea unui anume comportament este relevantă jurisprudența CJUE conform căreia: "există o înțelegere atunci când părțile, în mod expres sau implicit, intenționează să adere la un plan comun, care îngrădește sau tinde să îngrădească activitatea comercială a fiecăreia, prin trasarea coordonatelor acțiunilor sau inacțiunilor lor pe piață" (T-41/96 Bayer vs. Comisia, pct. 67-69); "înțelegerea poate consta într-o acțiune singulară, într-o serie de acțiuni sau într-un mod de comportament" (C-49/92 P Comisia vs. Anic Partecipazioni SpA); "fiecare operator economic trebuie să-și realizeze independent politica comercială pe o piață comună a mai multor operatori; chiar dacă această cerință de independență nu exclude un comportament inteligent și legal pe piață al operatorilor economici, liberi să previzioneze evoluția pieței și să se adapteze ca atare, ea interzice strict orice formă de contact, direct sau indirect, între agenții de pe piață, al cărui obiect sau efect este ori de a influența comportamentul unui competitor pe piață, ori de a releva propria strategie de acțiune a unei societăți pe respectiva piață" (H. și altii vs. Comisia, C-172/1980 Zuchner); "nu este necesar ca înțelegerea să fie scrisă, nu sunt necesare formalități" (Decizia Comisiei Europene 91/297/EEC par. 57); "este suficient ca o anumită prevedere să reprezinte expresia intenției părților de a se comporta pe piață în concordanță cu termenii acesteia, fără ca respectiva prevedere să constituie un contract valid și obligatoriu sub legea națională" (Hotărârea Curții în cauza Sandoz C-277/87 ar. 13); "practicile concertate nu vizează doar relațiile orizontale, ci și verticale" (cazurile COMP/40469 Denon& Marantz, COMP/40465 Asus, COMP/40182 Pioneer, COMP/40181 Philips).

Pentru existența unei practici concertate în care să aibă loc un schimb de informații sensibile cu privire la practica investigată, potrivit jurisprudenței anterior menționate, pe de o parte, fiecare operator economic trebuie să-și realizeze independent politica comercială pe o piață comună a mai multor operatori; chiar dacă această cerință de independență nu exclude un comportament inteligent și legal pe piață al operatorilor economici, liberi să previzioneze evoluția pieței și să se adapteze ca atare, ea interzice strict orice formă de contact, direct sau indirect, între agenții de pe piață, al cărui obiect sau efect este ori de a influența comportamentul unui competitor pe piață, ori de a releva propria strategie de acțiune a unei societăți pe respectiva piață (H. și alții vs. Comisia, C-172/1980 Zuchner), iar, pe de altă parte, existența unei practici sau a unui acord anticoncurențial poate fi dedusă dintr-un anumit număr de coincidențe și indicii care, analizate împreună pot constitui, în lipsa unei alte explicații coerente, dovada unei încălcări a normelor de concurență (Hotărârea Dresdner Bank și alții/Comisia).

O altă critică se referă la o presupusă reținere nelegală a încălcării art. 101 TFUE .

Înalta Curte constată însă că prima instanță a analizat condițiile incidenței art. 101 din TFUE, în sensul interpretării acestui text de lege exprimat în Comunicarea Comisiei - Orientări privind conceptul de efect asupra comerțului din articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Astfel, articolul din TFUE interzice cartelurile și conduita care împiedică, restricționează sau denaturează concurența (acorduri verticale și orizontale), cu anumite excepții, menționate în articolul 101 alin. (3).

În jurisprudența CJUE s-a reținut, referitor la acordurile orizontale, în cauza C-67/13P Groupement de Cartes Bancaires, la pct. 51, "anumite comportamente coluzive precum cele care conduc la stabilirea orizontală a prețurilor prin înțelegeri pot fi considerate ca fiind într-o asemenea măsură susceptibile de a avea efecte negative în special asupra prețului, a cantității sau a calității produselor și serviciilor încât se poate considera inutil, în vederea aplicării articolului 81 alin. (1) CE, să se demonstreze că acestea au efecte reale asupra pieței (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Clair, 123/83, EU:C:1985:33, punctul 22). Astfel, experiența arată că astfel de comportamente atrag scăderi ale producției și creșteri de prețuri, conducând la o alocare necorespunzătoare a resurselor, în special în detrimentul consumatorilor".

Curtea a constatat deja că, pentru a avea un obiect anticoncurențial, este suficient ca acordul să poată să producă efecte negative asupra concurenței, cu alte cuvinte, ca aceasta să fie apt în mod concret să împiedice, să restrângă sau să denatureze concurența în cadrul pieței comune. "Problema dacă și în ce măsură un astfel de efect se produce efectiv nu poate avea importanță decât pentru a calcula cuantumul amenzilor și pentru a evalua dreptul la acordarea de daune interese (hotărârea T-Mobile Netherlands și alții, pct. 31)."

De asemenea, în cauza T-208/13 Portugalia Telecom SGPS (Hotărârea Tribunalului din 28 iunie 2016), s-a reținut că "în vederea aplicării articolului 101 alin. (1) TFUE, luarea în considerare a efectelor concrete ale unui acord este superfluă în cazul în care rezultă că acesta are ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței. Acesta este în special cazul acordurilor care cuprind restrângeri evidente privind concurența, cum ar fi stabilirea prețurilor și împărțirea piețelor (Hotărârea din 8 decembrie 2011, KME Germany și alții/Comisia, C-389/10 P, Rep., EU:C:2011:816, punctul 75).

Or, prin decizia adoptată de intimata-pârâtă Consiliul Concurenței, s-au analizat detaliat faptele anticoncurențiale, respectiv a practicii concertate. Cazul supus investigației, fiind o înțelegere de împărțire a licitațiilor, aceasta cade în mod automat sub incidența interdicției prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, intrând în categoria înțelegerilor orizontale care restricționează concurența prin obiect și nefiind nevoie să se analizeze efectele acesteia pe piață.

Referitor la efectele economice ale practicii anticoncurențiale, în mod corect a reținut prima instanță că, dacă nu ar fi existat înțelegerea anticoncurențială intervenită între părți, operatorii economici, inclusiv recurenta reclamanta, ar fi trebuit să adopte un comportament adecvat unor cerințe impuse de un climat concurențial pe piață, ce ar fi determinat depunerea de oferte care ar fi avut șanse reale de a fi declarate câștigătoare.

Astfel, judecătorul fondului a constatat că faptele anticoncurențiale investigate au vizat întreg teritoriul României, ce reprezintă o parte semnificativă a pieței unice europene, iar practica concertată de împărțire a pieței comercializării indicatoarelor rutiere realizată de Girod și A. a favorizat crearea unui mediu anticoncurențial de natură să împiedice accesul eventualelor întreprinderi stabilite în alte state membre ale Uniunii Europene, interesate de participarea la procesul de achiziție de mijloace de semnalizare rutieră.

Totodată, înțelegerile orizontale de tip cartel care vizează un întreg teritoriu al unui stat membru, prin însăși natura lor, determină în final consolidarea împărțirii piețelor pe baze naționale, prin împiedicarea întrepătrunderii economice pe care o promovează TFUE, astfel cum s-a reținut în practica unională.

Ca urmare, în mod corect a reținut prima instanță că ansamblul probatoriu administrat de autoritate conduce la concluzia ca recurenta nu a adoptat un comportament independent la licitațiile analizate, ci in coluziune cu ceilalți participanți, părțile implicate făcându-și cunoscut comportamentul viitor la licitații, care trebuia sa fie adoptat individual, in funcție de strategia de afaceri a fiecăreia, recursul fiind nefondat din această perspectivă.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 și a sentinței civile nr. 1135 din data de 4 august 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Girod Semnalizare Rutieră S.R.L. împotriva încheierii din data de 24 mai 2021 și a sentinței civile nr. 1135 din data de 4 august 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.