ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2025

Ședința publică din data de 4 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 08.01.2024 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic.

Prin sentința civilă nr. 62 din 5 aprilie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a:

Respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, excepția prematurității cererii și excepția lipsei calității procesuale pasive, excepții invocate de pârâtul Ministerul Sănătății.

Respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Guvernul României.

Respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Împotriva sentinței nr. 62 din 5 aprilie 2024 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită cererea de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta a invocat următoarele critici:

Recurenta a formulat calea de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. 62/2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, recurenta a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România nu ar fi emis decizia de evaluare a medicamentului PEMBROLIZUMAB (Keytruda), deși, în realitate, la data de 26 iulie 2023, această autoritate a emis Raportul de evaluare privind includerea condiționată a medicamentului pe lista de compensate și a recomandat elaborarea protocolului terapeutic corespunzător.

De asemenea, recurenta a arătat că refuzul pârâților - Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate - de a adopta actele normative necesare pentru includerea medicamentului pe lista de compensate este nejustificat, întrucât medicamentul în cauză este autorizat pentru punerea pe piață în România prin procedura centralizată la nivelul Uniunii Europene și are prețul aprobat prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1165/2020. În consecință, autoritățile competente aveau obligația legală de a parcurge procedura de evaluare și de a adopta decizia finală privind includerea medicamentului în termenul prevăzut de legislația internă și de dreptul Uniunii Europene.

Recurenta a subliniat că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din Directiva 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 - privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în sistemele naționale de asigurări de sănătate - a fost depășit cu mult, fără ca pârâții să adopte o decizie de includere sau de neincludere a medicamentului. În opinia recurentei, această împrejurare atrage aplicabilitatea directă a dispozițiilor directivei europene, în temeiul principiului efectului direct al dreptului Uniunii, consacrat în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În sprijinul acestor susțineri, recurenta a invocat jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv cauzele C-245/03 Merck, Sharp & Dohme vs Belgia și C-296/03 GlaxoSmithKline vs Belgia, în care s-a statuat că termenul de 90/180 de zile instituit de art. 6 alin. (1) din Directiva 89/105/CEE reprezintă un termen obligatoriu pe care autoritățile naționale nu au dreptul să îl depășească. De asemenea, a invocat cauza C-424/99 Comisia vs Austria, potrivit căreia statele membre au obligația de a asigura accesul solicitanților la căi de atac judiciare efective împotriva refuzului autorităților naționale de a decide în termen.

Recurenta a arătat, totodată, că principiul efectului direct al dreptului Uniunii permite invocarea directă a unei directive neimplementate corespunzător, în măsura în care dispozițiile acesteia sunt clare, precise și necondiționate, făcând trimitere la hotărârile Van Duyn (C-41/74) și Tullio Ratti (C-148/78). În acest context, a invocat și jurisprudența internă a Curții de Apel București (sentința civilă nr. 2027/09.07.2015, dosar nr. x/2015), care a recunoscut efectul direct al Directivei 89/105/CEE și a reținut încălcarea termenului de 90 de zile de către autoritățile române.

În concluzie, recurenta a susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale interne și europene incidente, înlăturând în mod nejustificat efectul direct al Directivei 89/105/CEE și neconstatând caracterul nejustificat al refuzului autorităților pârâte de a adopta actele necesare pentru includerea medicamentului pe lista de compensate. Pe acest temei, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în contencios administrativ.

Intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României a depus în apărare întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului pentru nemotivare, iar pe fondul acestuia respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22.10.2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 04.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată prin întâmpinare de către intimații-pârâți Ministerul Sănătății și Guvernul României, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei-reclamante obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă A. nu a prezentat vreo critică față de sentința recurată care să poată fi circumscrisă vreunuia din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. Aceasta s-a limitat în susținerea recursului la reiterarea argumentelor pe care și-a întemeiat apărarea în fața instanței de fond, cu precădere a prezentat situația de fapt și modalitatea în care Curtea de Apel într-un litigiu de contencios administrativ a recunoscut efectul direct al Directivei Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988.

Având în vedere această poziție procesuală exprimată prin cererea de recurs, pe care recurenta a expus-o deja analizei instanței de fond, Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursului invocată de către intimații-pârâți este întemeiată deoarece, în prezenta cale de atac recurenta-reclamantă nu dezvoltă critici prin care să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanaț de fond. Practic aceasta dorește efectuarea unei noi analize de către instanța de recurs pe seama acelorași argumente prezentate instanței de fond fără a arăta cum a încălcat sau aplicat greșit normele de drept material, instanța de fond.

O atare conduită nu urmărește să supună instanței de recurs verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci tinde la rediscutarea unor chestiuni de fapt, operațiune ce nu poate avea loc decât în contextul unei judecăți asupra fondului.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a conținutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 62 din 5 aprilie 2024 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru nemotivare.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.