ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4980/2025

Ședința publică din data de 30 octombrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne:

- să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei militare, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

- să se dispună obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea și actualizarea pensiei, în ipoteza în care nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015, rezultate prin aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea din fonduri publice, la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 12 septembrie 2017, și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad;

- să se dispună obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensie rezultate din indexarea și actualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea din fonduri publice, în ipoteza în care nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor art. 59 și art. 60 din Legea nr. 223/2015 și H.G. nr. 28/2023 privind actualizarea soldelor de grad, actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate extrinsecă a dispozițiilor art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție, care afectează O.U.G. nr. 59/2017 în ansamblul său.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1), (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1702 din 16 noiembrie 2023 (a cărei minută a fost îndreptată prin încheierea din 25 februarie 2025), Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

A respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate.

A respins excepția inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâta Casa Sectorială de Pensii a MAI, ca neîntemeiate.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata indexării cu rata inflației și a obligat pârâtul Guvernul României la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul, circumscris motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., că există contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii. Deși în considerente instanța a motivat în sensul respingerii acțiunii, arătând în mod explicit că nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 59/2017, ceea ce ar fi dus la soluția respingerii acțiunii, în dispozitiv apare soluția contrară.

Instanța a constatat în mod corect că, în cauză, cererea reclamantului vizează despăgubiri pentru vătămarea generată de aplicarea eronată/neaplicarea legislației în vigoare privitoare la indexarea/majorarea anuală a pensiei, însă într-un astfel de raport juridic, reprezentat de aplicarea majorării stabilite de legislația incidentă, obligația legală revine aceleiași entități care a emis decizia de pensionare, și anume Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne.

Guvernul României este un organ colegial, fără personalitate juridică și fără patrimoniu propriu, și poate sta în justiție în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ atunci când este contestată legalitatea actelor administrative tipice sau asimilate. Este esențială determinarea raporturilor juridice reale dintre părți, a naturii acestora și a instituțiilor juridice aplicabile speței, dacă acestea sunt specifice dreptului public sau dreptului privat.

Așadar, Guvernul României nu poate fi obligat la realizarea pretențiilor părții reclamante, întrucât nu are atribuții/competențe în ceea ce privește petitul privind plata drepturilor solicitate, neexistând niciun temei juridic, legal sau convențional care să justifice legitimitatea procesuală pasivă a Guvernului României.

Casele de pensii sectoriale sunt structuri cu personalitate juridică, înființate prin lege în subordinea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne precum și a Serviciului Român de Informații, înființate prin H.G. nr. 144/2016.

A mai arătat recurentul că pretenția reclamantului vizează, în realitate, efectele actelor normative contestate asupra cuantumului net al pensiei. Or, în ceea ce privește veniturile din pensii și măsurile adoptate asupra acestora, acestea nu se pun în aplicare în mod direct, fiind transpuse prin intermediul entităților cu atribuții legale, reglementate, respectiv casele sectoriale/teritoriale de pensii.

Instanța nu poate valida pretențiile reclamantului față de Guvernul României întrucât obligarea acestuia la plata dobânzilor și penalităților ar menține, chiar și parțial, efectele art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 care la momentul introducerii acțiunii nu își mai produce efectele.

Prin urmare, se impune casarea hotărârii, considerentele acesteia nefiind în concordanță cu măsurile luate prin dispozitiv, scopul motivării fiind tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate și, în situația în care nu există această concordanță, instanța de control judiciar nu poate cunoaște care este soluția reală pronunțată de prima instanță.

Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în tot a cererii introductive a intimatului-reclamant și analizarea recursului pârâtului prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a neincidenței O.U.G. nr. 59/2017 în cauză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, analizând sentința recurată, actele și lucrările dosarului, susținerile recurentului și apărările intimatei-pârâte, în raport cu dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar apreciază a fi fondate criticile formulate de recurentul-pârât Guvernul României în sensul că hotărârea pronunțată de prima instanță nu satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, considerentele acesteia fiind contradictorii, neputând susține și justifica soluția adoptată.

În acest sens, este de observat că instanța de fond a plecat de la premisa că a fost învestită cu o acțiune a cărei cauză este întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamantul solicitând acordarea de despăgubiri urmare a constatarii neconstituționalității unei ordonanțe de urgență emise de Guvernul României, O.U.G. nr. 59/2017, cu privire la care apreciază ca i-a prejudiciat dreptul prin diminuarea cuantumului pensiei.

Or, O.U.G. nr. 59/2017 nu a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României. Actul normativ menționat a făcut obiectul mai multor cereri de sesizare a instanței de contencios constituționale, însă niciuna dintre acestea nu a fost admisă, constatându-se, în esență, prin deciziile de soluționare a excepțiilor de neconstituționalitate (e.g. Deciziile nr. 687/2019, nr. 544/2020, nr. 828/2021, nr. 302/2022, nr. 138/2024, nr. 639/2024, nr. 686/2024 ș.a.m.d) că O.U.G. nr. 59/2017 este "constituțională în raport cu criticile formulate".

Acțiunea întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect reparația prejudiciului solicitată în temeiul acestor dispoziții legale, are ca premisă existența unei decizii a Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității ordonanței de urgență sau a unor dispoziții din aceasta.

De asemenea, acțiunea întemeiată pe acest temei legal poate fi introdusă odată cu excepția de neconstituționalitate a ordonanței de guvern apreciate ca fiind vătămătoare.

Cu toate acestea, deși a reținut că acțiunea este întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 fără ca anterior să fi existat o hotărâre de declarare a neconstituționalității ordonanței de guvern, instanța de fond a respins cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. VII, pct. 2 și 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 79 alin. (1) din Constituție.

A apreciat instanța că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare, pentru că excepția de neconstituționalitate nu privește o lege în vigoare și pentru că prevederile atacate nu au o legătură evidentă cu soluționarea cauzei. A reținut că, deși reclamantului nu îi erau aplicabile dispozițiile ordonanței, totuși nu a mai beneficiat de indexările prevăzute în actul normativ în vigoare la data pensionării, cel puțin pentru anii 2018 și 2021. Astfel, a constatat că, prin emiterea actului, i-au fost afectate drepturile de pensie sub aspectul cuantumului pentru anii 2018 și 2021.

Prin urmare, instanța de fond, deși nu există nicio decizie a Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității O.U.G. nr. 59/2017 și deși a respins cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale formulată odată cu acțiunea, s-a constatat învestită cu o acțiune întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 și a admis în parte cererea reclamantului obligând pârâtul Guvernul României la despăgubiri.

Or, reparația prejudiciului întemeiată pe art. 9 din Legea nr. 554/2004 are ca premisă existența unei decizii a Curții Constituționale, fie anterioară sesizării instanței, fie ulterioară sesizării (acțiunea fiind însoțită și de excepția de neconstituționalitate), iar o acțiune introdusă pe acest temei legal, fără existența unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate, nu deschide calea acțiunii în despăgubiri.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a clarificat natura și obiectul cauzei, toate aceste aspecte conducând la concluzia că motivarea hotărârii este contradictorie și nu creează transparență asupra silogismului judiciar care trebuie să explice și să justifice dispozitivul și care să permită realizarea controlului judiciar, impunându-se, în aceste condiții, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

În fond după casare, instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte motive de care s-a prevalat recurentul prin calea de atac exercitată, a căror examinare, în raport de soluția dispusă prin prezenta decizie, devine inutilă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 1702 din 16 noiembrie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.