ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3736/2025

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată înregistrată la data de 12 decembrie 2024, astfel cum a fost precizată ulterior în scris, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din Romania și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea acestora la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV), până la soluționarea definitivă a cauzei obiect al dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curții de Apel Bacău.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Bacău, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 172 din 24 decembrie 2024, a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți, a admis cererea de ordonanță președințială, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâții să asigure reclamantului - până la soluționarea definitivă a cauzei obiect al dosarului nr. x/2024 - pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) medicamentul ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV).

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 172 din 24 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au declarat recurs. 3.1. Pârâtul Guvernul României consideră că, în mod vădit nelegal, instanța a admis acțiunea față de Guvernul României obligând această autoritate la asigurarea către reclamantul A., pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentului ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, aflat pe rolul Curții de Apel Bacău. În motivarea recursului arată că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege întrucât Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Solicită recurentul-pârât a fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, art. 2 lit. a) și lit. i) din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, art. 220 alin. (3) și (4) și art. 280 lit. i) din Legea nr. 95/2006. Prin urmare, având în vedere că raportul de drept procesual nu subzistă decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv, susține că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii fiind imposibil de valorificat direct/nemijlocit față de Guvernul României. Consideră că nu are calitate procesuală pasivă în cauză și nici capacitate juridică civilă în raport cu pretențiile formulate, astfel că nu poate asigura plata medicamentului către reclamant, iar soluția instanței de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia. Concluzia care se desprinde este aceea că, în fapt, Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect fiind imposibil de valorificat, pentru motivele anterior menționate. Pe fondul cererii, arată că nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale, în condițiile în care legislația nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate la nivel național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului; că Ministerul Sănătății nu are competența de a actualiza Lista medicamentelor compensate decât după parcurgerea procedurilor legale. De asemenea, arată că în cauză nu este îndeplinită condiția aparenței în drept. 3.2. Prin recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susține că în cauză nu are calitate procesuală pasivă în raport cu pretențiile deduse judecății prin cererea de ordonanță președințială. Pe de altă parte, susține că obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ, astfel cum reiese din dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care o autoritate pârâtă nu poate fi obligată să garanteze îndeplinirea unui fapt ce cade în sarcina unei alte autorități sau instituții. Totodată, critică obligarea de către instanța de fond în solidar a pârâților la asigurarea tratamentului compensat, câtă vreme nu are atribuții în acest sens, iar potrivit art. 16 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2006, nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict prevăzute de lege Consideră că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 16 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022. În esență, susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în condițiile în care nu are atribuții cu privire la cele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată și nici cu privire la gestionarea FNUASS. Susține că instanța de fond a reținut în mod greșit că toți pârâții chemați în judecată au calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că aceștia au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente în Listă, ceea ce ar presupune ca pârâții să suporte, în solidar, contravaloarea acestui medicament, în condițiile în care asigurarea medicamentului compensat nu se poate face decât prin decontarea contravalorii acestuia, iar obiectul cauzei îl reprezintă analiza aparenței dreptului reclamantei de a beneficia de decontarea costurilor cu un medicament ce nu se află în Lista medicamentelor compensate, fără nicio legătură cu procedura introducerii în Listă a acestuia. Astfel, susține că Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a respectivului medicament sau în cel privind elaborarea Listei medicamentelor compensate, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă fiind în competența Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritate ce implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale în acest scop. Referitor la condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, arată că în favoarea reclamantului nu există o aparență în drept și că asigurarea medicamentului nu se poate face decât prin decontarea contravalorii acestuia, iar decontarea medicamentelor nu se poate realiza pentru boli ce nu se regăsesc în indicațiile terapeutice ale medicamentului și pentru care acesta nu a fost autorizat a fi pus pe piață. Susține, contrar celor reținute de către instanță, că procedura includerii unui medicament în Listă nu reprezintă un demers de natură de a leza dreptul la sănătate al reclamantului, ci tocmai de a-l proteja. Demersul fiind instituit de către legiuitor tocmai pentru protejarea vieții pacienților prin obligativitatea efectuării unor studii clinice care să confirme eficiența medicamentului, în condiții cât mai sigure, pentru o anumită indicație terapeutică. 3.3. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate arată că prin raportare la obiectul litigiului și cadrul normativ aplicabil, instituția face pe deplin dovada faptului că în cauza de față, nu este titulara obligației în raportul juridic dedus judecății, de vreme ce nu a fost solicitată de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentelor în litigiu extinderea indicației terapeutice a medicamentului ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV)la indicația terapeutică "cancer urotelial". În ceea ce privește excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, recurenta susține faptul că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 noul C. proc. civ., urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurii care se solicită, neprejudecarea fondului și aparența dreptului. Din analiza normei legale citate, este de observat că procedura ordonanței președințiale implică, în mod prioritar, întrunirea a trei condiții cumulative, respectiv urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului prin măsura luată (aparența de drept). Așadar, ordonanța președințială, prin esența ei, astfel cum este reglementată, reprezintă o procedură specială prin care legea îngăduie să se dea o rezolvare vremelnică și fără prejudecarea fondului unor cauze al căror caracter urgent nu îngăduie să se aștepte desfășurarea procedurii de drept comun. În plus, când rezolvă o cerere de ordonanță președințială instanța nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, dar pentru ca soluția să nu fie arbitrară, cercetează aparența acestui drept, realizând un examen sumar al cauzei prin "pipăirea fondului", pentru a vedea de partea cui este aparența dreptului, Astfel, recurenta apreciază că nu este îndeplinită condiția neprejudecării fondului cauzei, acțiunea de fond formulată de către reclamant are ca obiect, de drept și de fapt, solicitarea de obligare a pârâților la includerea indicației "cancer urotelial" în protocolul de administrare și monitorizare a medicamentului ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV), prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare. 3.

Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a formulat recurs arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că sentința este nelegală întrucât, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Instanța de fond în mod greșit a apreciat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, ANMDMR are calitate procesuală pasivă. În conformitate cu prevederile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative. De altfel, la art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 este menționat faptul că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere si monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În acest context este de evidență confuzia în ceea ce privește rolul ANMDMR în cauza dedusă judecății, precum și faptul că, instituția este convocată în speță în mod nejustificat și fără nicio legătură cu atribuțiile și competențele sale legale. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susține că sentința civilă nr. 215/11.09.2024 cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată. Astfel, prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul ministrului Sănătății nr. 861/2014, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, recurenta apreciază că sentința atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Astfel, utilizarea medicamentului ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV) pentru indicația terapeutică "cancer urotelial", se face off-label, iar în acest caz medicii și pacienții își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor aprobate. În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul A. a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Soluția instanței de recurs Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și ANMDM obligarea pârâților să îi asigure, pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV) în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), în doza și pe durată prescrisă de medic, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Soluționând cererea reclamantului, instanța de fond a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. și a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Instanța de recurs împărtășește opinia primei instanțe, apreciind că aceasta a dat o dezlegare corectă cauzei deduse judecății. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății, Guvernul României și ANMDM, Înalta Curte constată că subsumat acestuia s-a invocat faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, acești recurenți-pârâți au calitate procesuală pasivă. Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În speță, însă, ceea ce se critică este soluția dată de către instanța de fond cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României a Ministerului Sănătății și a ANMDM, și nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepție. Prin urmare, această critică se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizată în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Referitor la criticile formulate de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății și ANMDM subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că a fost invocat în mod formal, fără a fi aduse argumente prin care să se susțină că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, pentru ca instanța de recurs să procedeze la analizarea acestora. Astfel, simpla trimitere formală, cu caracter general, la un motiv de casare nu este suficientă pentru a fi analizat de către instanța de recurs, în lipsa unor argumente concrete care să-l susțină. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către toți recurenții, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat. Preliminar, întrucât criticile formulate prin cererile de recurs sunt similare, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată de către recurenți. 1. În ceea ce privește soluția de respingere de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de toți recurenții, Înalta Curte constată că această critică este nefondată. Înalta Curte constată că în procedura de introducere pe Listă a medicamentelor de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind partajată între Ministerul Sănătății și CNAS, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, respectiv Guvernului României care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre. Totodată, pe baza listei aprobate, revine structurilor CNAS competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, respectiv pârâta CNAS gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că, deși nu s-ar putea reține în sarcina sa o culpă pentru neincluderea medicamentelor pretinse în discuție în lista de care beneficiază asigurații, acestei autorități îi revine obligația de a aduce la îndeplinire solicitarea reclamantului de a i se asigura tratamentul necesar, fără contribuție personală. Astfel, recurentul-pârât Ministerul Sănătății are calitate procesuală pasivă în cauză în raport de prevederile Legii nr. 95/2006 și de atribuțiile ce îi revin în procedura de includere a unor medicamente în lista medicamentelor compensate. Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, această parte întemeindu-și criticile pe împrejurarea că gestionarea FNUASS revine în competența recurentei-pârâte CNAS, astfel că ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat. Însă, Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare și a dispozitivelor medicale, a tehnologiilor și dispozitivelor asistive. Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2 - 4 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale. Totodată, prevederile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 95/2006 dispun că: "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz." Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, dar și a recurenților-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României, autorități cărora le revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților. Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentul necesar afecțiunii de care suferă reclamantul, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică. Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în contextul în care totalitatea demersurilor (ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente), nu poate avea o finalitate concretă decât urmare a exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare, prin hotărâre, a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse a calității procesuale pasive a Guvernului României, acesta fiind una dintre instituțiile implicate în procedura de eliberare și decontare a medicamentelor pentru asigurații în sistemul public de asigurări de sănătate. Înalta Curte reține că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul de față este generat de refuzul de acordare a medicamentului solicitat în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii acestuia în listă pentru indicația terapeutică de care suferă. Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de stabilire a listei medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii de față, în care se urmărește obținerea cu caracter provizoriu a tratamentului, în regim de gratuitate totală, până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond, care se judecă în același cadru procesual subiectiv. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile de nelegalitate formulate de recurenții-pârâți cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sub acest aspect. 2. Pe fondul cererii de ordonanță președințială, Înalta Curte constată că recurenții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Guvernul României și ANMDM au formulat critici cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale cererii de ordonanță președințială, respectiv cu privire la condiția aparenței în drept, astfel că numai această condiție urmează a fi analizată de către instanța de recurs, întrucât dezlegarea dată cu privire la existența celorlalte condiții de admisibilitate a acțiunii formulate pe cale de ordonanță președințială a devenit definitivă, nefiind exercitat recurs de către recurenții-pârâți. Sub aspectul aparenței dreptului, ținând cont de circumstanțele concrete ale cazului, mai exact de gravitatea bolii, iar medicul specialist i-a prescris medicamentul ENFORTUMAB VEDOTIN (denumire comercială PADCEV), dat fiind și costul foarte ridicat al tratamentului, Înalta Curte reține că, în esență, dreptul invocat de reclamant îl constituie dreptul la viață, drept care nu se poate realiza și conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris și la care organismul reclamantului răspunde. Este real faptul că tratarea indicațiilor terapeutice pentru medicamentul prescris nu se poate realiza decât în condițiile Ordinului MS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentații către Agenția Națională a Medicamentelor și a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituții. Aceasta pentru că procedura de mai sus este una laborioasă, care presupune adunarea de dovezi științifice, tehnice și financiare din surse multiple (spre exemplu, este necesară demonstrarea utilizării produsului pe scară largă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene și menținerea unei abordări unitare) ceea ce implică o perioadă lungă de timp. Or, timpul este exact elementul care lipsește intimatului-reclamant, întrucât orice întârziere poate avea consecințe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viață al acestuia. Înalta Curte constată că înscrisurile de la dosar conțin indicii în sensul că solicitarea intimatului-reclamant de urmare a indicației terapeutice ar fi întemeiată (sau în orice caz, există argumente aparent pertinente în favoarea lui), întrucât acest tratament i-a fost prescris după ce s-a constatat caracterul grav al bolii și rata de mortalitate a acesteia, tratamentul cu medicamentul solicitat în prezenta cauză fiind prescris de medicul curant. Aceste aspecte vin să contureze aparența de drept la care se referă art. 997 C. proc. civ. O soluție contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curți, o lezare gravă a dreptului la viață și sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi și libertăți fundamentale. În Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la articolul 2 din Titlul I - Drepturi și libertăți, este stipulat Dreptul la viață, care, conform Constituției și legilor în materie, este garantat și protejat și în România. Unul din elementele esențiale ale asigurării dreptului la viață, îl reprezintă asigurarea sănătății persoanei, prin sistemul instituțiilor de sănătate publică și cel al asigurărilor de sănătate. Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale prevede de asemenea, în art. 12: "Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge." De altfel, Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă a sesizat "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului" și a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluții, Comisia și statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele. În speță, instanța de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare asupra fondului pretențiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza intimatului dreptul la sănătate și implicit la viață. De altfel, Înalta Curte constată că, astfel cum reiese din recursul ANMDM pentru medicamentul în litigiu și pentru afecțiunea de care suferă intimatul-reclamant, ANMDM a emis Decizia nr. 167/13.02.2024 de includere în Listă, în baza căreia deținătorul autorizației de punere pe piață și-a manifestat disponibilitatea pentru inițierea procesului de negociere în vederea încheierii contractului cost-volum. Relevante în prezenta cauză sunt și o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia Statul Român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate: "28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele și omisiunile autorităților în materie de politica sănătății să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaților din domeniul sănătății și protejarea vieților pacienților, Curtea nu poate accepta ideea că niște chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătății în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligațiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenție pentru apărarea vieții [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V și Öneryildiz împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII]. 29. Curtea reamintește că abordarea sa față de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul și scopul convenției ca instrument pentru protecția persoanelor impune interpretarea dispozițiilor sale și aplicarea lor astfel încât garanțiile acesteia să fie practice și efective (a se vedea, de exemplu, Yașa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri și decizii 1998-VI). 30. În cazul de față, capătul de cerere invocat în fața Curții este că autoritățile naționale nu au făcut ceea ce era de așteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci și de către instanțele interne (supra, pct. 13-14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea." Cu privire la soluția instanței de fond privind respingerea excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, criticată de către recurenți prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că prima instanță a dat o dezlegare corectă acestei excepții, în condițiile în care, deși obiectul cererii de ordonanță președințială nu este identic cu cel din acțiunea având ca obiect obligație de a face, finalitatea demersului reclamantului este aceeași, respectiv de asigurare a tratamentului gratuit cu medicamentul în litigiu, în vederea tratării afecțiunii de care aceasta suferă, în mod vremelnic pe calea ordonanței președințiale ori în mod permanent prin acțiunea având ca obiect obligație de a face. Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală care să impună ca obiectul cererii de emitere a ordonanței președințiale să fie identic cu obiectul cererii care vizează fondul dreptului și nici nu este interzisă formularea unei cereri de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ, cu excepția cererilor având ca obiect suspendarea executării actelor administrative, pentru care contenciosul administrativ are prevederi speciale, reglementate prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Referitor la hotărârile invocate de către părți cu titlu de jurisprudență, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie. Este de reținut că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, efectele lor neputând fi extinse la alte cauze, întrucât acestea au fost pronunțate ca urmare a aplicării normelor de drept material situației de fapt din cauza respectivă, în alte situații fiind pronunțate decizii ce pot avea soluții contrare. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenții-pârâți prin cererile de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.