ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3394/2024

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.12.2022 sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal în cadrul dosarului nr. x/2022, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâților Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Finanțelor și Casa Sectorială de Pensii a MAI, solicitând:

Prin sentința nr. 473 din data de 16 octombrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne și a pârâtului Ministerul Finanțelor și a respins acțiunea față de aceștia.

A admis în parte cererea și a obligat pârâții la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale, de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei.

Împotriva sentinței civile nr. 473 din data de 16 octombrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții și Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Guvernul României a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, întrucât acțiunea formulată de reclamant are un obiect exclusiv patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală specifică contenciosului administrativ, respectiv anularea unui act administrativ emis în temeiul ordonanței guvernamentale declarate neconstituționale. Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în despăgubiri trebuie să fie subsecventă unei cereri de anulare sau de obligare la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei operațiuni administrative. În speță, instanța a dispus obligarea Guvernului la plata unor despăgubiri fără a verifica existența unui act administrativ concret emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, ceea ce contravine regimului juridic al contenciosului administrativ și jurisprudenței constante în materie. În lipsa unui act administrativ subsecvent, admisibilitatea cererii de reparare a prejudiciului nu poate fi reținută, întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unei vătămări directe cauzate printr-un act administrativ.

A doua critică privește stabilirea nelegală de către instanța de fond a unei obligații de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Instanța a reținut existența unei fapte culpabile, a vinovăției autorității pârâte, a prejudiciului suferit de reclamant și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, fără a analiza dacă autoritatea pârâtă are calitatea de autor al faptei ilicite și dacă există o legătură de cauzalitate între conduita acesteia și prejudiciul invocat. În realitate, sumele reținute din pensia reclamantului cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate au fost operate de către casele teritoriale de pensii, entități distincte de Guvernul României, în cadrul raporturilor de asigurări sociale. Astfel, obligația de restituire a sumelor reținute revine acestor entități, iar nu Guvernului, care nu are atribuții în calcularea sau reținerea contribuțiilor din pensii. În consecință, nu poate fi angajată răspunderea delictuală a Guvernului în absența unei fapte proprii ilicite și a unei legături de cauzalitate directe între conduita sa și prejudiciul pretins.

A treia critică privește lipsa capacității juridice civile și, implicit, a calității procesuale pasive a Guvernului României în litigiile care nu privesc legalitatea actelor administrative emise de acesta. Guvernul, în calitate de organ colegial al administrației publice centrale, are o capacitate juridică specială de drept public, limitată la exercitarea atribuțiilor conferite de Constituție și de actele normative de organizare și funcționare. În lipsa unei dispoziții exprese care să confere Guvernului calitatea de subiect de drept civil, acesta nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri cu caracter patrimonial în afara sferei sale de competență administrativă. În acest sens, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat constant că Guvernul nu are personalitate juridică civilă și nu poate fi subiect al unor raporturi juridice de drept privat.

A patra critică vizează lipsa de obiect și de interes a cererii reclamantului, ca urmare a intervenției O.U.G. nr. 4/2023, care a reglementat expres restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate reținute în temeiul normelor declarate neconstituționale. Potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ., cererea rămâne fără obiect atunci când, ulterior introducerii acesteia, intervine o împrejurare care înlătură interesul reclamantului. În speță, actul normativ adoptat în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 a stabilit cadrul legal pentru restituirea sumelor, ceea ce face ca cererea reclamantului să nu mai justifice un interes actual și legitim, fiind lipsită de finalitate practică.

A cincea critică privește nelegalitatea obligării Guvernului României la plata dobânzilor legale și la actualizarea sumelor cu indicele de inflație, întrucât competența de restituire revine caselor teritoriale și sectoriale de pensii, iar Guvernul nu are atribuții în acest sens. Potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, dobânda penalizatoare este datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației la scadență, însă în speță, Guvernul nu are calitatea de debitor, iar obligația principală nu îi incumbă. În plus, în lipsa unei culpe și a unei obligații certe, lichide și exigibile, nu se poate angaja răspunderea pentru dobânzi sau actualizări.

În concluzie, Guvernul României solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 473/16.10.2023 și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu există o faptă ilicită imputabilă Guvernului, iar competența de soluționare a cererii aparține instanțelor specializate în materia asigurărilor sociale.

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Prima critică vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond, în sensul că aceasta a dispus restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 4/2023, care reglementează expres modalitatea de restituire a acestor sume. Potrivit art. 1 alin. (4) din Constituția României, statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, iar instanța nu poate substitui autoritatea executivă în atribuțiile sale. În speță, instanța a ignorat faptul că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate este reglementată printr-un act normativ cu forță juridică obligatorie, respectiv O.U.G. nr. 4/2023, care stabilește că restituirea se face din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale și sectoriale de pensii, în baza fondurilor alocate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Astfel, instanța nu putea dispune restituirea sumelor în afara procedurii administrative stabilite de legiuitor, fără a încălca principiul separației puterilor în stat.

A doua critică se întemeiază pe aplicarea greșită a normelor de drept material, întrucât instanța a obligat Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. la restituirea unor sume pe care aceasta nu le-a încasat și care nu au fost virate în bugetul asigurărilor sociale de stat, ci în bugetul asigurărilor sociale de sănătate, gestionat de Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești. În acest context, Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a acționat exclusiv ca intermediar, reținând contribuțiile la sursă și virându-le către bugetul destinat, fără a avea calitatea de debitor în raportul juridic obligațional. În consecință, instituția nu poate fi obligată la restituirea unor sume care nu i-au fost încasate și care nu au intrat în patrimoniul său, motiv pentru care se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

A treia critică privește lipsa de obiect și de interes a cererii reclamantului, ca urmare a intervenției O.U.G. nr. 4/2023, care a reglementat expres restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. Potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ., cererea rămâne fără obiect atunci când, ulterior introducerii acesteia, intervine o împrejurare care înlătură interesul reclamantului. În speță, actul normativ adoptat în considerarea Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 a stabilit cadrul legal pentru restituirea sumelor, ceea ce face ca cererea reclamantului să nu mai justifice un interes actual și legitim, fiind lipsită de finalitate practică.

A patra critică se referă la caracterul accesoriu al capetelor de cerere privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzii legale, în raport cu capătul principal privind restituirea sumelor reținute. Potrivit principiului accesorium sequitur principale, capetele de cerere accesorii urmează soarta capătului principal, astfel că în condițiile în care cererea principală este lipsită de obiect, și capetele accesorii trebuie respinse ca atare. În plus, cererea privind actualizarea sumelor și plata dobânzilor legale nu a fost fundamentată în drept, iar dispozițiile art. 1516 și art. 1530 C. civ. nu pot fi aplicate în lipsa unei obligații certe, lichide și exigibile, respectiv în lipsa unei culpe a debitorului. În speță, reținerea contribuțiilor s-a făcut în temeiul unor dispoziții legale care beneficiau de prezumția de constituționalitate, astfel că nu poate fi reținut caracterul ilicit al conduitei pârâtei.

În concluzie, Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 473/16.10.2023 și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată, întrucât instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a aplicat greșit normele de drept material, a ignorat reglementările speciale în materie și a dispus obligarea unei instituții fără calitate procesuală pasivă, în contradicție cu dispozițiile O.U.G. nr. 4/2023, Legea nr. 554/2004 și C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În esență, recurenții-pârâți au prezentat aceleași argumente, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel că recursurile urmează a fi analizate unitar.

În plus, recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Însă, din această perspectivă, Înalta Curte reține că acest motiv de nelegalitate se întemeiază pe conceptul de exces de putere ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive. Or, recurenta nu a precizat modalitatea în care instanța de fond ar fi săvârșit vreun act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face sau ar fi depășit puterile judecătorești statornicite prin Constituție, ci criticile sale, pe care le-a subsumat acestui motiv de casare, se referă tot la interpertarea eronată a normelor de drept material.

Astfel, analizând recursurile din perspectiva motivului de casare comun, invocat de ambii recurenți, Înalta Curte reține că, în cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămat în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în MO nr. 1202/18.12.2021 și pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.

Drept urmare, după cum au precizat ambii recurenți-pârâți, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, "(1) Sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferențele de impozit pe venit se calculează separat față de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se rețin la data efectuării plății sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc și se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile recurentului-pârât Guvernul României, în sensul că persoana care a reținut și care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reținute din pensiile intimaților-reclamanți, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate, pentru că răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimaților-reclamanți prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituțională, aparține emitentului, în speță Guvernului României, în considerarea culpei pentru emiterea ordonanței declarate neconstituționale.

Contrar alegațiilor recurenților-pârâți, acțiunea de față are ca obiect, în condițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Din perspectiva elementelor răspunderii civile delictuale, care acționează inclusiv în materia contenciosului administrativ, aceasta având aplicație specială sub forma incidenței prevederilor art. 9 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, urmare a declarării neconstituționalității dispozițiilor ordonanței de urgență a Guvernului care au determinat în mod direct și exclusiv vătămarea patrimoniului reclamantului, în mod corect a reținut instanța de fond că revine pârâtului Guvernul României, ca autoritate care a adoptat actul normativ ale cărui prevederi au fost declarate ulterior ca fiind neconstituționale, în exclusivitate, răspunderea consecințelor aplicării acestora.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării cu indicele de inflație, precum și a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reținute din pensia cuvenită reclamantului în perioada de referință în care au fost aplicabile prevederile art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, sume constând exclusiv din diferența dintre contravaloarea CASS reținută din pensia acestuia, conform dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, și contravaloarea CASS, reținută cu același titlu, însă aferentă părții corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10 % asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituționale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, potrivit căruia "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.".

Una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii în justiție este calitatea procesuală, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății - calitate procesuală activă, și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în baza aceluiași raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanța fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecății. Conform art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În prezentul litigiu, în raport cu cauza juridică a acțiunii și cu dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile, Înalta Curte constată că, din punct de vedere al calității procesuale pasive, există identitate între persoana pârâților și autoritățile publice care, potrivit dispozițiilor legale aplicabile cauzei, au deținut atribuții specifice în aplicarea dispozițiilor din ordonanța de Guvern a cărei neconstituționalitate a fost declarată.

Nu pot fi primite criticile recurenților potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acționa, câtă vreme s-a dispus doar restituirea sumelor reținute, nu și repararea prejudiciului cauzat prin reținerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimaților în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituțională.

Astfel, în ceea ce privește capetele accesorii ale acțiunii, s-a reținut în mod corect că, deși ulterior introducerii acesteia a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2023 care a instituit obligația de restituire în favoarea reclamantului, lunar, a sumelor reținute astfel în perioada de referință, acest act nou normativ adoptat de pârâtul Guvernul României nu a stabilit și obligația rambursării contravalorii actualizării acestora cu indicele de inflație, precum și a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reprezentând cuantumul debitului principal, în privința căruia s-a reținut obligația legală de restituire eșalonată, cu deducerea însă a cotei legale a impozitului pe venit aplicat asupra bazei de impozitare menționate anterior.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a obligat pârâtul la actualizarea sumei cu indicele de inflație și la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală, însă în limitele prevăzute de lege, atât în privința pierderii suferite de către reclamant, dar și a lipsei de folosință asupra sumelor reținute lunat în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate ulterior neconstituționale.

O astfel de modalitate de reparație impune acordarea atât a actualizării sumei reținute cu indicele de inflație, cât și acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data efectuării reținerii și până la data plății efective a debitului principal, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 4/2023.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 473 din 16 ocrombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 473/2023 din 16 octombrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.