ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2622/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data 12 ianuarie 2023 sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B. augusta Marja, C., D., E., F., G., H., I., J. în contradictoriu cu părțile pârâte Guvernul României, K. S.A., L. S.A., M., Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

I) Repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

II. Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților de purtarea procesului (art. 453 alin. (1) C. proc. civ.);

La data de 17 ianuarie 2023 numitele N., O., P., Q. și R. au formulat o cerere de intervenție în interes propriu la acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții principali în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Cluj, în contradictoriu cu părțile pârâte Guvernul României, S. S.A., K. S.A., M., Ministerul Finanțelor, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

I) Repararea prejudiciului cauzat reclamanților prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

II. Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanților de purtarea prezentului proces (art. 453 alin. (1) C. proc. civ.);

În data de 15 mai 2023 reclamantele A., B., E., G., H. și J. au formulat precizări arătând că le-au fost restituite sumele reținute din pensia privată Pilon 2 cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, astfel că își mențin acțiunea pentru solicitările referitoare la obligarea pârâților la plata accesoriilor rezultate din indexarea sumelor datorate cu rata inflației, începând cu data reținerii și până la acoperirea integrală a prejudiciului, respectiv plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data reținerii și până la acoperirea integrală a prejudiciului, precum și pentru solicitarea referitoare la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată de reclamanta G..

Prin sentința civilă nr. 1/F/2024 pronunțată la 17 ianuarie 2024, Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., E., F. și H., în consecință a anulat ca nelegal timbrate cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., E., F. și H., a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes și a prematurității invocate de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Autoritatea de Supraveghere Financiară, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Finanțelor, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a K. S.A., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a M. S.A., Pensii Private, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a L. S.A., Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S. S.A., a respins excepția rămânerii fără obiect a cererii, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C., D., G., I., J. și cererile de intervenție principală formulate de intervenienții O., Q., N., R. și P., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR și în consecință, a obligat pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR la plata către reclamanții C., D., G., I., J. și către intervenienții O., Q., N., R. și P. a despăgubirilor constând în plata actualizării cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente prejudiciului efectiv suferit de reclamanți și intervenienți determinat potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective; a obligat pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI și MINISTERUL FINANȚELOR să plătească fiecăruia dintre reclamanții C., D., G., I., J. și intervenienții O., Q., N., R. și P., suma de 300 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată și a respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 1/F/2024 pronunțată la 17 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale au declarat recurs pârâții Guvernul României și Ministerul Finanțelor.

Cererea de recurs formulată de Ministerul Finanțelor se întemeiază pe două critici principale, subsumate dispozițiilor art. 488 pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prima critică vizează caracterul contradictoriu al motivării hotărârii, iar cea de-a doua se referă la aplicarea greșită a normelor de drept material.

- critica întemeiată pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ.:

Ministerul Finanțelor susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de fond reține, pe de o parte, că persoana vătămată printr-o ordonanță declarată neconstituțională se poate îndrepta împotriva emitentului acesteia, respectiv Guvernul României, iar pe de altă parte, stabilește că Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă, întrucât ar fi avut un rol în adoptarea ordonanței.

Această motivare este considerată contradictorie, întrucât Ministerul Finanțelor nu este emitentul ordonanței, iar simpla participare la procesul de elaborare legislativă nu conferă calitate procesuală pasivă în sensul Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 9 alin. (1)-(5) din Legea contenciosului administrativ, acțiunea formulată de persoana vătămată trebuie să fie îndreptată împotriva autorității publice emitente a actului administrativ pretins vătămător.

În speță, ordonanța de urgență nr. 130/2021 a fost emisă de Guvernul României, iar Ministerul Finanțelor nu a emis niciun act administrativ individual sau normativ care să fi cauzat prejudiciul reclamanților.

Prin urmare, motivarea instanței de fond este contradictorie și străină de natura cauzei, întrucât ignoră dispozițiile legale care reglementează raportul juridic procesual specific contenciosului administrativ.

- Motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

Partea recurentă susține că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, în special dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din această lege, calitatea procesuală pasivă într-un litigiu de contencios administrativ aparține exclusiv autorității publice emitente a actului administrativ pretins vătămător.

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. a), c) și d) definesc în mod clar noțiunile de autoritate publică, act administrativ și raport juridic de drept administrativ, stabilind că acțiunea trebuie să fie formulată împotriva autorității care a emis actul sau care nu a soluționat o cerere în termenul legal.

În speță, Ministerul Finanțelor nu a emis actul normativ contestat, nu a efectuat reținerile din pensii și nu este beneficiarul sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Singura motivare pentru împrocesuarea Ministerului Finanțelor a fost aceea că ar coordona aplicarea unitară a legislației fiscale, aspect care nu este suficient pentru a conferi calitate procesuală pasivă.

În susținerea acestei critici, Ministerul Finanțelor invocă jurisprudența Curții de Apel Cluj, care în dosarele nr. x/2023 și nr. y/2023 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, reținând că în acțiunile întemeiate pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă aparține exclusiv Guvernului, în calitate de emitent al ordonanței.

Această interpretare este conformă cu dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. proc. civ., care impun existența calității procesuale pentru formularea și susținerea unei cereri sau apărări.

În concluzie, Ministerul Finanțelor solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile nr. 1/F/17.01.2024, iar în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și a excepției lipsei calității procesuale pasive, întrucât instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu motivare contradictorie și prin aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

În cuprinsul recursului formulat, Guvernul României invocă patru critici principale, fiecare fundamentată pe dispoziții legale incidente și pe jurisprudența relevantă, cu scopul de a demonstra nelegalitatea hotărârii atacate.

- interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Susține că instanța de fond a admis în mod eronat o acțiune având un obiect exclusiv patrimonial, fără ca aceasta să fie însoțită de o cerere principală specifică contenciosului administrativ, respectiv anularea unui act administrativ emis în baza unei ordonanțe guvernamentale declarate neconstituționale.

Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea trebuie să vizeze fie anularea unui act administrativ, fie obligarea autorității publice la emiterea unui act sau realizarea unei operațiuni administrative.

În lipsa unui astfel de obiect, cererea nu poate fi admisibilă. Această interpretare este susținută de doctrina de specialitate, în special de A. Iorgovan, precum și de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că repararea prejudiciului nu se poate dispune fără recunoașterea dreptului și anularea actului administrativ vătămător, conform art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție.

- stabilirea nelegală a obligației de plată în sarcina Guvernului, fără a se analiza în mod judicios natura sumelor pretinse și raportul juridic material din care acestea decurg.

Recurentul-pârât arată că sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate din pensii reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale, iar obligația de restituire revine entităților plătitoare ale pensiilor, conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

În acest context, răspunderea civilă delictuală a Guvernului nu poate fi angajată decât în subsidiar, după epuizarea căii de acționare în judecată a entității responsabile.

Instanța de fond a ignorat faptul că Guvernul nu are atribuții de calcul și reținere a contribuțiilor din pensii, acestea fiind în sarcina caselor teritoriale și sectoriale de pensii, conform art. 153 din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei aparține instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale, nu instanței de contencios administrativ.

- lipsa capacității juridice civile și a calității procesuale pasive a Guvernului României.

Sub aceste aspect argumentează că Guvernul României are o capacitate juridică specială de drept public, reglementată de art. 102 și 108 din Constituție și de O.U.G. nr. 57/2019, și nu poate fi subiect al raporturilor juridice civile. Doctrina și jurisprudența, inclusiv Decizia nr. 363/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, confirmă că Guvernul este un organ colegial lipsit de personalitate juridică și capacitate juridică civilă.

În consecință, nu poate fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și la actualizarea sumelor în raport cu indicele de inflație, întrucât nu este debitorul obligației bănești principale.

Aceste obligații revin entităților care plătesc pensii, conform reglementărilor din O.U.G. nr. 4/2023.

- obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON pentru fiecare reclamant, în solidar cu Ministerul Finanțelor. Susține că această soluție este nelegală, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit acestui articol, partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată doar dacă se află în culpă procesuală, iar cheltuielile sunt dovedite ca fiind reale, necesare și rezonabile.

În speță, nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli, iar adoptarea O.U.G. nr. 4/2023 a reglementat în mod expres modalitatea de restituire a sumelor reținute, eliminând interesul juridic al cererii de chemare în judecată.

În concluzie, recursul formulat de Guvernul României este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, fiind susținut de argumente de ordin legal, doctrinar și jurisprudențial.

Solicită casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimații-pârâți K. S.A., L. S.A., Autoritatea de Supraveghere Financiară și M. S.A. au depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar supus controlului instanței de contencios administrativ, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de reparare a prejudiciului cauzat reclamanților prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din data de 17.12.2021, publicată în M. O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv.

Prin sentința recurată s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, pârâții Guvernul României și Minsterul Finanțelor formulând recursuri întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actelor atacate, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Având în vedere similitudinea criticilor formulate de pârâții Guvernul României și Minsterul Finanțelor, prin care au susținut că nu au calitate procesuală în cauză și că acțiunea trebuia respinsă ca inadmisibilă sau neîntemeiată, întrucât intimaților le-au fost restituite sumele reținute din activul acumulat la pensia privată obligatorie administrată de T. obligatoriu, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

Examinând considerentele sentinței, raportat și la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată.

Instanța a reținut situația de fapt și a expus concret argumentele de fapt și de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de chemare în judecată, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată.

Judecătorul național nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciu nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Prima instanță a expus în mod detaliat argumentele de fapt și de drept care au fundamentat soluția de obligare a Ministerului de Finanțe alături de Guvernul României la plata către reclamanți a despăgubirilor constând în plata actualizării cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare aferente prejudiciului efectiv suferit de reclamanți și intervenienți determinat potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective .

Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu motivare contradictorie, întrucât, pe de o parte, reține că Guvernul României este autorul ordonanței de urgență nr. 130/2021 și, prin urmare, subiectul pasiv al acțiunii în despăgubiri, iar pe de altă parte, stabilește că Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă, deși nu este emitentul actului normativ.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în despăgubiri poate fi formulată împotriva autorității publice emitente a ordonanței sau a oricărei autorități implicate în producerea prejudiciului, în măsura în care aceasta a contribuit la adoptarea sau aplicarea actului normativ declarat neconstituțional.

Instanța de fond a motivat distinct calitatea procesuală pasivă a Guvernului României, în calitate de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, și a Ministerului Finanțelor, în considerarea rolului său determinant în elaborarea politicii fiscale care a condus la adoptarea ordonanței. Această motivare nu este contradictorie, ci reflectă o analiză juridică diferențiată a contribuției fiecărei autorități la producerea prejudiciului.

În jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă poate reveni oricărei autorități publice care a participat la emiterea, aplicarea sau punerea în executare a unui act normativ vătămător, în măsura în care se stabilește o legătură de cauzalitate între conduita acesteia și prejudiciul suferit de reclamant.

Așadar, faptul că Ministerul Finanțelor nu este emitentul formal al ordonanței nu exclude posibilitatea angajării răspunderii sale, în condițiile în care instanța de fond a reținut culpa instituțională în procesul de fundamentare și promovare a reglementării declarate neconstituționale.

În plus, instanța de fond a admis în parte acțiunea, stabilind obligația de despăgubire în solidar între Guvernul României și Ministerul Finanțelor, ceea ce exclude existența unei contradicții în motivare, întrucât nu s-a pronunțat alternativ sau divergent asupra calității procesuale pasive, ci a reținut coexistența acesteia în raport cu ambele pârâte.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivarea instanței de fond este coerentă, logică și conformă cu dispozițiile legale incidente, nefiind afectată de contradicții care să atragă incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Critica recurentului nu vizează o lipsă absolută a motivării, ci exprimă o nemulțumire față de modul în care instanța a apreciat și a valorificat apărările sale. Or, o astfel de nemulțumire nu poate fi cenzurată pe calea recursului sub motivul nemotivării, ci, eventual, sub aspectul aplicării greșite a normei de drept material, aspect analizat anterior și reținut ca nefondat.

Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele instituției pârâte nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege.

Prin urmare este nefondată această critică de nelegalitate.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Recurenții-pârâți au susținut că acțiunea formulată de intimați este inadmisibilă, întrucât nu a fost însoțită de o cerere principală de anulare a unui act administrativ emis în baza unei ordonanțe guvernamentale declarate neconstituționale, ci vizează exclusiv acordarea de despăgubiri.

Înalta Curte respinge această susținere ca nefondată, reținând că dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 consacră expres posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale, fără a impune condiția prealabilă a anulării unui act administrativ emis în temeiul ordonanței.

Această interpretare este susținută de jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 479/2015) și de doctrina de specialitate, care subliniază caracterul special al reglementării art. 9 din Legea nr. 554/2004, ca expresie a art. 126 alin. (6) din Constituție. Prin urmare, acțiunea este admisibilă în temeiul normei speciale incidente, fără a fi necesară formularea unei cereri de anulare a unui act administrativ subsecvent.

Ministerul Finanțelor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, susținând că nu este emitentul O.U.G. nr. 130/2021 și nu a efectuat reținerile din pensii, acestea fiind realizate de casele de pensii.

Înalta Curte constată că această critică este întemeiată în parte, dar nu justifică casarea hotărârii recurată. Astfel cum s-a arătat anterior, deși Ministerul Finanțelor nu este autorul ordonanței de urgență, instanța de fond a reținut că acesta a avut un rol determinant în procesul de elaborare și promovare a actului normativ, fiind coautor instituțional al politicii fiscale reglementate prin O.U.G. nr. 130/2021.

Reiterând, instanța de recurs menționează că, în acest context, în mod legal instanța de fond a apreciat că Ministerul Finanțelor justifică o calitate procesuală pasivă în raport cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, interpretare care, deși discutabilă doctrinar, nu este de natură să atragă casarea hotărârii, întrucât obligația de despăgubire a fost stabilită în solidar cu Guvernul României, emitentul ordonanței.

Recurentul-pârât Guvernul României a susținut că nu poate fi obligat la plata despăgubirilor, întrucât nu are capacitate juridică civilă și nu este subiect al raporturilor juridice de drept privat.

Înalta Curte respinge această susținere ca nefondată. Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, Guvernul, în calitate de autoritate publică emitentă a ordonanței de urgență declarate neconstituționale, este subiectul pasiv al acțiunii în despăgubiri. Răspunderea sa este angajată în temeiul faptei ilicite constând în emiterea unui act normativ contrar dispozițiilor constituționale, cu consecința prejudicierii directe a dreptului la pensie al reclamanților.

Jurisprudența Înaltei Curți (Decizia nr. 75/2020) și doctrina de specialitate confirmă că în materia contenciosului administrativ, autoritatea publică emitentă a actului vătămător poate fi obligată la plata despăgubirilor, inclusiv a dobânzilor legale penalizatoare și a actualizării cu indicele de inflație, în temeiul art. 1535 C. civ.

Părțile recurente au susținut că, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, sumele reținute au fost restituite, iar acțiunea a rămas fără obiect.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată. Deși O.U.G. nr. 4/2023 a reglementat restituirea sumelor reținute cu titlu de CASS, aceasta nu acoperă integral prejudiciul suferit de reclamanți, întrucât nu include dobânda legală penalizatoare și actualizarea cu indicele de inflație aferente sumelor reținute.

Astfel, obiectul acțiunii rămâne actual și justificat, vizând repararea integrală a prejudiciului, conform principiului restitutio in integrum consacrat de art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ.

Recurenții-pârâți au invocat și faptul că sumele reținute din pensiile private obligatorii administrate de T. au fost restituite, iar acțiunea nu mai are obiect.

Înalta Curte constată că această susținere nu este relevantă în cauză, întrucât acțiunea nu vizează sumele reținute din pensiile private, ci prejudiciul cauzat prin diminuarea pensiilor în temeiul O.U.G. nr. 130/2021, actul normativ declarat neconstituțional. Prin urmare, raportul juridic dedus judecății implică autoritățile publice implicate în emiterea ordonanței neconstituționale.

Recurentul-pârât Guvernul României a susținut că nu se justifică obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada caracterului real, necesar și rezonabil al acestora.

Înalta Curte respinge această susținere, reținând că taxa judiciară de timbru în cuantum de 300 RON pentru fiecare reclamant a fost achitată și dovedită, iar pârâții se află în culpă procesuală, fiind căzuți în pretenții. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 451-453 C. proc. civ., care justifică obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1/F/2024 pronunțate la 17 ianuarie 2024 de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.