ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2605/2025

Ședința publică din data de 15 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată înregistrată la data de 23 noiembrie 2018 sub dosar nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și UAT Comuna Șotânga a formulat plângere în contencios administrativ împotriva Hotărârii de Guvern nr. 543/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 432 Bis din 21.06.2011 în ceea ce privește poziția nr. 229 din anexa nr. 49, respectiv suprafața de 19.300 m.p. teren sport, solicitând admiterea cererii și revocarea Hotărârii de Guvern pentru această suprafață de teren.

Prin sentința nr. 47 din data de 30 martie 2023, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes invocată de către Unitatea Administrativ Teritorială Sotânga, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României,Comuna Sotânga prin primar și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga, ca fiind lipsită de interes.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acțiunii formulate și acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 5096 din 7 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 47 din 30 30 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Urmare casării și trimiterii cauzei spre rejudecare, aceasta a fost înregistrată sub nr. x/2018* la data de 5.01.2024, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

În rejudecare, potrivit încheierii din 21.05.2024, instanța a constatat că excepția tardivității formulării plângerii prealabile a fost definitiv soluționată în primul ciclu procesual și a respins excepția tardivității formulări acțiunii. Totodată, a pus în vedere pârâților să depună la dosar întreaga documentație care a fost avută în vedere la adoptarea H.G. nr. 543/2011, poziția nr. 229 din anexa nr. 49.

Prin încheierea pronunțată la 21 mai 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat că excepția tardivității formulării plângerii prealabile a fost definitiv soluționată în primul ciclu procesual, a respins excepția tardivității formulării acțiunii, excepție invocată atât de pârâtul Guvernul României cât și de pârâții Comuna Șotânga- prin Primar și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga, a pus în vedere pârâților să depună la dosar întreaga documentație care a fost avută în vedere la adoptarea H.G. nr. 543/2011, poziția nr. 229 din anexa nr. 49 și a fixat termen pentru continuarea judecății.

Prin sentința nr. 389 pronunțată la 30 septembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ȘOTÂNGA și a anulat în parte H.G. nr. 543/2011 în ceea ce privește poziția nr. 229 din Anexa nr. 49, numai pentru suprafața de 19300 mp teren intravilan - teren sport Șotânga.

3.1. Împotriva încheierii din 21 mai 2024 și a sentinței nr. 389 din 30 septembrie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

După o succintă prezentare a situației de fapt, recurenta-pârâtă învederează următoarele:

- soluția pronunțată prin încheierea din 21.05.2024, de respingere a excepției tardivității formulării acțiunii este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Arată că Hotărârea Guvernului nr. 543/2011, actul administrativ contestat, a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 21.06.2011, iar acțiunea a fost introdusă abia la 23.11.2018, depășind astfel termenul legal de sesizare a instanței.

Potrivit art. 108 alin. (4) din Constituția României, publicarea în Monitorul Oficial constituie modalitatea oficială de comunicare a hotărârilor Guvernului, ceea ce echivalează cu luarea la cunoștință de către persoanele interesate.

În lipsa unor motive temeinice justificate de reclamantă, instanța de fond nu putea respinge excepția tardivității, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru prelungirea termenului de introducere a acțiunii.

- Referitor la sentința nr. 389/30.09.2024, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga invocă trei motive de casare.

Primul, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează încălcarea regulilor de procedură, întrucât instanța de fond a pronunțat soluția de anulare parțială a actului administrativ pe un motiv de nelegalitate invocat pentru prima dată prin Notele scrise depuse la termenul din 28.11.2022, cu depășirea termenului de decădere prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.. Astfel, instanța a încălcat principiul disponibilității, dreptul la apărare al pârâților, principiul contradictorialității și rolul activ al judecătorului, consacrate de art. 9, art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ.. Hotărârea a fost pronunțată pe un motiv care nu a fost supus dezbaterii contradictorii, ceea ce contravine exigențelor unui proces echitabil.

Al doilea motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privește lipsa motivării hotărârii sau existența unor motive contradictorii.

Instanța de fond nu a analizat existența unei vătămări aduse unui drept sau interes legitim al reclamantei, deși aceasta este o condiție esențială pentru admiterea acțiunii în contencios administrativ, conform art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, instanța a reținut că nu s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamantei și că aceasta nu deține un titlu valabil, dar a dispus totuși anularea parțială a actului administrativ, fără a explica în ce mod ar fi fost vătămată reclamanta.

Această contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii afectează legalitatea și temeinicia acesteia, fiind contrară dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cauza Albina c. România, care consacră obligația instanței de a examina efectiv argumentele părților.

Al treilea motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a normelor de drept material.

Partea recurentă susține că instanța de fond a ignorat dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și ale Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, în forma în vigoare la data adoptării H.G. nr. 543/2011. Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al unităților administrativ-teritoriale include bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local.

În speță, terenul în litigiu a fost validat ca aparținând domeniului public al comunei Șotânga prin H.G. nr. 543/2011, în conformitate cu art. 21 din aceeași lege.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că includerea terenului în inventarul domeniului public este nelegală în lipsa unei hotărâri de consiliu local, ignorând faptul că apartenența bunului la domeniul public a intervenit ope legis, iar hotărârea consiliului local a avut doar rolul de completare a inventarului.

De asemenea, instanța nu a valorificat corect sentința civilă nr. 3936/14.12.2020, rămasă definitivă, prin care s-a stabilit că terenul aparține Comunei Șotânga, ceea ce contrazice susținerile reclamantei privind dreptul său de proprietate.

3.2. Împotriva sentinței nr. 389 pronunțate la data de 30 septembrie 2024, de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

- instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția tardivității acțiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că s-a aflat în una dintre situațiile de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că aceasta era decăzută din dreptul de a mai contesta actul Guvernului.

- în mod eronat a fost anulată parțial Hotărârea Guvernului nr. 543/2011, act normativ care modifică și completează anexele la Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al județului Dâmbovița, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din acest județ.

Recurentul susține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât H.G. nr. 543/2011 este un act administrativ legal și temeinic, adoptat în conformitate cu procedura reglementată de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, și de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre confirmă faptul că inițiativa aparține Ministerului Administrației Publice, Prefecturii județului Dâmbovița și Consiliului Județean Dâmbovița, autorități competente în domeniul administrației publice locale.

Recurentul subliniază că Guvernul are exclusiv competența de a atesta, prin hotărâre, apartenența bunurilor la domeniul public de interes local sau județean, conform art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării actului criticat, ulterior abrogată prin O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Guvernul nu are atribuții de inventariere a bunurilor și nu poate interveni asupra inventarelor aprobate prin hotărâri ale consiliilor locale sau județene. Orice intervenție în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri din inventarele respective ar reprezenta o ingerință inadmisibilă în autonomia locală, garantată de Constituția României și de Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În susținerea acestei poziții, invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1031/14.09.2012, care statuează că hotărârile Guvernului privind atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public nu au efect constitutiv de drepturi, ci doar confirmă regimul juridic stabilit prin acte ale autorităților publice locale. Astfel, actul administrativ contestat nu creează drepturi noi, nu modifică regimul juridic al bunurilor și nu poate fi considerat de natură să vateme drepturile altor persoane.

Intimatul-reclamant a depus întâmpinări și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul Unității Administrativ Teritorială Comuna Șotânga împotriva încheierii pronunțate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal este nefondat și recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga și Guvernul României împotriva sentinței nr. 389 pronunțate la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal sunt fondate.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare în parte a Hotărârii de Guvern nr. 543/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 432 Bis din 21.06.2011, în ceea ce privește poziția nr. 229 din anexa nr. 49, respectiv suprafața de 19.300 m.p. teren sport.

Prin sentința recurată s-a admis acțiunea, pârâții formulând recurs, criticile putând fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta pârâtă a susținut că este nelegală soluția de respingere a excepției tardivității formulării acțiunii pronunțată prin încheierea din 21.05.2024.

Critica este nefondată. În mod corect instanța de fond a analizat excepția tardivității formulării acțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și a reținut că Hotărârea Guvernului nr. 543/2011, deși publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, are anexele relevante (anexa 49, poziția 229) publicate în Monitorul Oficial Bis, care nu este accesibil publicului în mod direct, ci doar la cerere.

Această împrejurare atrage incidența jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, în ipoteza în care anexele actului administrativ contestat sunt publicate în Monitorul Oficial Bis, termenul de introducere a acțiunii curge de la data la care reclamantul a luat efectiv cunoștință de conținutul actului, nu de la data publicării formale în Monitorul Oficial.

În speță, instanța a stabilit, pe baza probatoriului administrat și a declarațiilor părților, că reclamanta a luat cunoștință de conținutul actului contestat la data de 30 mai 2018, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată în dosarul nr. x/2018. Acțiunea în contencios administrativ a fost introdusă la data de 23.11.2018, deci înăuntrul termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen calificat de lege ca fiind de decădere.

În mod corect, instanța a reținut că excepția tardivității formulării acțiunii nu poate fi raportată la termenul de 6 luni, întrucât acesta este un termen de prescripție, iar pârâții nu au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, ci excepția tardivității formulării acțiunii. Prin urmare, în soluționarea acestei excepții, este relevant termenul de un an de la data luării la cunoștință de conținutul actului, termen care, în speță, a fost respectat.

În cuprinsul motivelor de recurs instituția pârâtă a susținut că instanța de fond nu mai putea respinge excepția tardivității, întrucât aceasta a fost soluționată anterior în primul ciclu procesual.

Această critică este, de asemenea, nefondată. Din analiza sentinței pronunțate în primul ciclu procesual, rezultă că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității formulării acțiunii, ci doar asupra excepției tardivității introducerii plângerii prealabile.

În consecință, instanța în rejudecare a fost în mod legal și corect investită cu soluționarea excepției tardivității formulării acțiunii, neexistând autoritate de lucru judecat asupra acestei excepții.

Mai mult, instanța a pus în vedere părților să producă dovezi referitoare la data la care reclamanta a luat cunoștință de conținutul actului administrativ contestat, iar pârâții, deși titulari ai excepției, au renunțat la solicitarea unui termen pentru administrarea acestor dovezi, acceptând judecarea cauzei în stadiul procesual respectiv.

Nu poate fi primită nici critica privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 108 alin. (4) din Constituția României.

Dispozițiile constituționale invocate reglementează modalitatea oficială de comunicare a hotărârilor Guvernului, respectiv publicarea în Monitorul Oficial.

Totuși, în interpretarea coroborată cu dispozițiile legii speciale - Legea nr. 554/2004 - și cu jurisprudența instanței supreme, se impune distincția între publicarea formală și luarea efectivă la cunoștință de conținutul actului, în special în ipoteza în care anexele relevante sunt publicate în Monitorul Oficial Bis, inaccesibil publicului în mod direct.

Așadar, publicarea formală nu echivalează automat cu luarea la cunoștință, iar instanța a aplicat corect dispozițiile legale incidente, stabilind momentul efectiv al luării la cunoștință și raportându-se la acesta pentru calculul termenului de introducere a acțiunii.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluția instanței de fond de respingere a excepției tardivității formulării acțiunii este legală, temeinică și pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței relevante. Se impune, în consecință, respingerea recursului declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga împotriva încheierii pronunțate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâtele Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga și Guvernul României, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

Prin decizia de casare nr. 5096/2023 s-a stabilit că recurenta - reclamantă a invocat și dovedit interesul legitim în cauză asupra terenului ce face obiectul Hotărârii de Guvern contestate.

În rejudecare, după casare, prima instanță a constatat că pârâta UAT Șotânga nu se prevalează de o hotărâre de consiliu local din care să rezulte că terenul în litigiu a fost declarat de uz sau de interes public. De asemenea, se constată că terenul în suprafață de 19.300 mp-teren sport Șotânga nu constituie un bun care să fie inclusiv prin lege în domeniul public.

Prin motivele de recurs instituțiile recurente susțin că H.G. nr. 543/2011 este un act administrativ legal și temeinic, adoptat în conformitate cu procedura reglementată de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, și de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Nota de fundamentare a proiectului de hotărâre confirmă faptul că inițiativa aparține Ministerului Administrației Publice, Prefecturii județului Dâmbovița și Consiliului Județean Dâmbovița, autorități competente în domeniul administrației publice locale.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se referă la situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Susținerile referitoare la încălcarea regulilor de procedură, întrucât instanța de fond a pronunțat soluția de anulare parțială a actului administrativ pe un motiv de nelegalitate invocat pentru prima dată prin Notele scrise depuse la termenul din 28.11.2022, cu depășirea termenului de decădere prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt fondate.

Instanța de fond nu a încălcat principiul disponibilității, dreptul la apărare al pârâților, principiul contradictorialității și rolul activ al judecătorului, consacrate de art. 9, art. 13, art. 14 și art. 22 C. proc. civ. și hotărârea recurată nu a fost pronunțată pe un motiv care nu a fost supus dezbaterii contradictorii, ceea ce respectă exigențelor unui proces echitabil.

Notele de ședință din data de 28 noiembrie 2022 au fost comunicate părților în timpul ședinței de judecată, iar apărătorul pârâților a precizat că "a luat cunoștință de înscrisurile depuse astăzi, acestea nefiind înscrisuri noi, ele fiind deja depuse la dosarul cauzei. Apreciază cauza în stare de judecată și solicită acordarea cuvântului în dezbateri", astfel că eventuale critici asupra depășirea termenului de decădere trebuiau invocate în cadrul primului ciclu procesual, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a amânat pronunțarea asupra cauzei.

Înalta Curte constată că o parte din criticile asupra motivului de nelegalitate, se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în cadrul acestui motiv de recurs.

În ceea ce privește aprecierea pârâtului Guvernului României asupra greșitei respingerii a excepției tardivității introducerii acțiunii invocată în cauză urmează a fi înlăturată, având în vedere că aceasta soluție a fost pronunțată printr-o încheiere care nu a fost supusă căii de atac de către acest recurent.

Criticile formulate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga prin recursul promovat și întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la casarea hotărârii recurată, întrucât instanța de fond a motivat soluția pronunțată.

Sub acest aspect este de observat că recurenta a invocat în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece, din dezvoltarea argumentelor expuse în cererea de recurs rezultă că partea nu a arătat concret, punctual, motivele pe care hotărârea de fond ar fi trebuit să se întemeieze, motivele contradictorii sau străine de natura cauzei pe care le cuprinde sentința de fond, neindicându-se astfel care dintre ipotezele cazului de casare invocat, ce vizează nemotivarea hotărârii, este întrunită în cauză.

În concluzie, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambii recurenți, Înalta Curte, observând similitudinea criticilor cuprinse în cererile de recurs, va răspunde acestor motive prin considerente comune, raporat la finalitatea lor concretă, prin cele ce vor fi expuse în continuare:

Prin consideretele sentinței atacate, Curtea de Apel Ploiești a reținut următoarele:

"(...), raportat la soluțiile definitive pronunțate în dosarele nr. x/2008 și nr. y/2018, astfel cum s-a arătat mai sus, sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei prin hotărârea contestată.

(...) criticile referitoare la momentul dobândirii de către UAT Șotânga a dreptului de proprietate asupra terenului, raportat la considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2008. Astfel, contrar reclamantei, dreptul de proprietar al UAT Șotânga nu a fost dobândit la data de 8.02.2011, când a fost pronunțată sentința nr. 324/8.02.2011, în condițiile în care, din analiza acestei sentințe rezultă că terenul în litigiu s-a aflat și anterior în proprietatea comunei, inclusiv la momentul predării terenului în administrarea fostului trust minier în baza Decretului nr. 409/23.09.1955."

Instanța de fond a reținut că dreptul de proprietate al reclamantei nu a fost încălcat prin adoptarea H.G. nr. 543/2011, dar a dispus totuși anularea parțială a acestui act administrativ, invocând o presupusă trecere nelegală a terenului în domeniul public.

Astfel cum s-a menționat anterior, în cauză intimata-reclamantă nu a dovedit existența unui drept de proprietate asupra terenului în litigiu, iar instanțele de judecată au statuat definitiv, prin hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2008 și nr. y/2018, că terenul în suprafață de 19.300 mp aparține U.A.T. Comuna Șotânga.

Prin decizia de casare nr. 5096/2023 s-a stabilit că "interesul recurentei-reclamante de a se clarifica apartenența bunului teren de sport în suprafață de 19.300 mp atestat prin actul administrativ atacat, reprezentat de H.G. nr. 543/2011, anexa 49, poziția 229, ca aparținând domeniului public al UAT Comunei Șotânga există și este, în mod evident, legitim".

În concret instanța de fond trebuia doar să verifice dacă apartenența bunului teren de sport atestat ca aparținând domeniului public al UAT Comunei Șotânga există și este legitim.

Contrar celor reținute de instanța de fond, H.G. nr. 543/2011 reprezintă un act administrativ individual emis cu respectarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data adoptării hotărârii. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale (Decizia nr. 1031/14.09.2012), hotărârile Guvernului privind atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public nu au caracter constitutiv de drepturi, ci confirmativ, fiind emise în temeiul actelor adoptate de autoritățile publice locale.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că era necesară indicarea expresă a interesului public care justifică trecerea bunului din domeniul privat în domeniul public. O asemenea cerință nu a fost solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Prin urmare, instanța de fond a depășit cadrul procesual stabilit de părți, pronunțându-se ultra petita.

Verificând documentația care a stat la baza emiterii H.G. nr. 543/2011, inclusiv HCL nr. 68/22.12.2009, nota de fundamentare și avizele autorităților competente, instanța de recurs observă respectarea procedurii legale de inventariere și atestare a bunurilor aparținând domeniului public. Nu s-a făcut dovada existenței vreunei nelegalități în adoptarea hotărârii de guvern, iar instanța de fond nu a identificat vreo dispoziție legală încălcată în mod concret.

Înalta Curte constată că interesul public, rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar. Astfel, din conținutul referatului de aprobare din 18 decembrie 2009 rezultă că societatea ce deținea spre exploatare terenul în litigiu nu a făcut demersuri pentru a dobândi calitatea de proprietar și având în vedere faptul că Decretul 409/1955 a fost abrogat prin Legea nr. 158/2004, instituția pârâtă a făcut demersuri pentru înregistarea terenului intravilan - sport din proprietatea sa privată în proprietatea publică a comunei.

În acest context, în mod eronat judecătorul fondului a dispus anularea parțială a H.G. nr. 543/2011, pe motivul unei pretinse treceri nelegale a terenului în domeniul public, aspect ce afectează legalitatea hotărârii, întrucât cadrul legal de la momentul respectiv obliga instituția recurentă să facă acest pas.

Din cuprinsul înscrisurilor de la dosar rezultă cu claritate că în anul 2009, UAT Sotânga, constatând că Exploatarea Minieră Sotânga nu a dobândit calitatea de proprietar conform dispozițiilor H.G. nr. 834/1991 și, având în vedere că Decretul 409/1955 (prin care fusese dat terenul spre administrare) a fost abrogat, a făcut demersuri (a evalut terenul la valoarea de piață, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite, conform standardelor în vigoare, de evaluatori autorizați, atestați conform legii), a actualizat inventarul bunurilor ce aparțin domenului public și a readus imobil - teren în suprafață de 19300 mp. în domeniul public al comunei.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 543/2011, prima instanță apreciind în mod greșit că pârâtele nu au dovedit interesul public a trecerii terenului din domeniu privat în domeniu public, așa încât argumentele expuse de către cei doi recurenți în calea de atac a recursului vor conduce la reformarea hotărârii de fond.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga împotriva încheierii pronunțate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, va admite recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga și Guvernul României împotriva sentinței nr. 389 pronunțate la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga împotriva încheierii pronunțate la 21 mai 2024 de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Șotânga și Guvernul României împotriva sentinței nr. 389 pronunțate la 30 septembrie 2024 de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2025.