ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2436/2025

Ședința publică din data de 8 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată reînregistrată la data de 13.06.2023 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021*, ca urmare a casării hotărârii și trimiterii cauzei spre rejudecare, reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la comunicarea relațiilor și copiilor certificate pentru conformitate cu originalul de pe adresele de înființare a popririlor, a titlurilor executorii și a proceselor-verbale de cheltuieli pentru dosarele execuționale cu numerele: 56/2012, 57/2012, 60/2012, 66/2012, 67/2012, 94/2012, 95/2012,102/2012,103/2012, 104/2012, 105/2012, 107/2012, 134/2012, 136/2012, 141/2012, 143/2012, 144/2012, 147/2012, 150/2012, 106/2012, 135/2012, 137/2012, 138/2012, 139/2012, 140/2012, 145/2012,149/2012, 68/2012, 75/2012, 76/2012, 77/2012, 91/2012, 97/2012, 98/2012, 99/2012, 100/2012,101/2012, 126/2012, 127/2012, 128/2012, 129/2012, 130/2012, 131/2012, 132/2012, 133/2012, 148/2012, 74/2012, 96/2012, 15/2012, 20/2012, 27/2012, 28/2012, 31/2012, 32/2012, 34/2012, 35/2012, 36/2012, 41/2012, 42/2012, 59/2012, 81/2012, 82/2012, 16/2012, 17/2012, 19/2012, 21/2012, 22/2012, 23/2012, 24/2012, 25/2012, 26/2012, 29/2012, 30/2012, 33/2012, 37/2012, 38/2012, 39/2012, 40/2012, 83/2012, 44/2012, 45/2012, 47/2012, 48/2012, 49/2012, 50/2012, 51/2012, 52/2012, 53/2012, 54/2012, 55/2012, 85/2012, 86/2012, 123/2012, 124/2012, 125/2012, 43/2012, 46/2012, 142/2012, 181/2012, 258/2012, 183/2012, 259/2012, 260/2012, 261/2012, 262/2012, 263/2012, 264/2012, 267/2012, 479/2012 și 266/2012, având ca obiect executări silite împotriva Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009.

În cursul procesului, reclamantul și-a restrâns cererea de chemare în judecată doar pentru dosarele execuționale nr. x/2012, y/2012, z/2012, w/2012, t/2012, s/2012, q/2012, r/2012, 261/2012, 263/2012, 183/2012, 260/2012 și 479/2012, cu privire la care a solicitat obligarea pârâtului să comunice relațiile și copiile certificate pentru conformitate cu originalul de pe înscrisurile constând în înștiințări (comunicări), somații, procese-verbale prin care au fost stabilite cheltuieli de executare silită, adrese de înființare a popririi, procese-verbale de încetare a executării silite, precum și hotărârile judecătorești, reprezentând titlurile executorii în baza cărora a fost începută executarea silită în aceste dosare.

Tot referitor la aceste dosare, reclamantul a solicitat să fie obligat pârâtul să comunice, pentru fiecare dosar în parte, data comunicării înștiințării, dacă actele atașate fiecărei înștiințări au rămas în posesia lui, cine era persoana desemnată cu primirea înștiințărilor respective și a actelor atașate lor, semnarea dovezii de comunicare și aplicarea ștampilei, precum și copii semnate pentru conformitate cu originalele de pe aceste înștiințări și actele atașate din fiecare dosar execuțional în parte, în măsura în care au rămas în posesia lui, sau, în cazul în care au fost trimise altor unități din subordine, să comunice care sunt acestea, pentru a putea solicita copiile semnate pentru conformitate cu originalele de acolo, precum și să fie obligat pârâtul să comunice dacă și când i-au fost remise următoarele: adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 18.12.2012, expediată recomandat prin poștă, sub nr. 7155, care figurează la poziția 1 a borderoului din 18.12.2012; adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 26.08.2013, expediată recomandat prin poștă, sub nr. 505, care figurează la poziția 1 a borderoului din 26.08.2013; adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 18.12.2013, expediată recomandat prin poștă, sub nr. 8005, care figurează la poziția 1 a borderoului din 18.12.2013, precum și comunicarea copiilor semnate pentru conformitate cu originalele de pe toate aceste adrese și răspunsurile formulate la fiecare dintre ele .

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 183/CA/2024 din 14 octombrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ precizată de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A. a formulat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază conform îndrumarului deciziei de casare, cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost restrânsă prin răspunsul la întâmpinare.

După redarea art. 8 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant a procedat la redarea pe larg a situației de fapt și a demersurilor efectuate în cursul procesului, enumerând înscrisurile pe care le-a depus în fața instanței de fond constând în Anexele nr. 1-41 atașate răspunsului la întâmpinare.

Ulterior, cu privire la rejudecarea procesului a arătat că în contradicție cu cele consemnate în dovezile de primire și procesele-verbale de predare în care se consemnează expres, după dată "Subsemnatul agent... având de înmânat: adresă înștiințare poprire, titlu executoriu, încheiere încuviințare, proces-verbal de cheltuieli, (care sunt de fapt toate înscrisurile pe baza cărora se pot reface dosarele execuționale și pe care ni le-a comunicat în copii certificate intimatul-pârât pentru celelelalte 97 de dosare) în dos execuțional" pentru fiecare dosar execuțional în parte, instanța de fond a reținut numai adresele de înștiințare privind popririle.

De asemenea, deși din înscrisurile de la dosar rezultă că aceste comunicări au fost făcute în anii 2012-2013, instanța de fond a reținut că ar fi fost făcute comunicările în 2016, "cu toate acestea, instanța reține că faptul comunicării adreselor de înștiințare poprire în anul 2016, nu poate face dovada că în prezent, pârâtul deține înscrisurile pe care reclamantul solicită să i le comunice. Ele fac doar dovada comunicării adreselor de înștiințare poprire, nu a altor acte.

Pe de altă parte, chiar în ipoteza în care în cursul anului 2016 ar fi fost comunicate pârâtului și alte acte din dosarele execuționale susmenționate, nu există certitudinea că în prezent pârâtul le mai deține, nefiind făcută dovadă în acest sens."

Recurentul-reclamant a precizat că nu poate face dovada că pârâtul le deține, putând dovedi doar că i le-a comunicat, așa cum a făcut și pentru celelalte 97 de dosare execuționale, în calitate de reprezentant al debitorului Statul Român, dar nici intimatul-pârât nu a susținut, nu a indicat și nu a dovedit că înscrisurile pe care i le-a comunicat, le-ar fi trimis altei unități din subordine.

Din acest motiv, la al doilea capăt de cerere din acțiune a solicitat să fie obligat intimatul-pârât să îi comunice, pentru fiecare dosar în parte, data comunicării înștiințării, dacă actele atașate fiecărei înștiințări au rămas în posesia lui, cine era persoana desemnată cu primirea înștiințărilor respective și a actelor atașate lor, semnarea dovezii de comunicare și aplicarea ștampilei, precum și copii semnate pentru conformitate cu originalele de pe aceste înștiințări și actele atașate din fiecare dosar execuțional în parte, în măsura în care au rămas în posesia lui, sau, în cazul în care au fost trimise altor unități din subordine, să îi comunice care sunt acestea, pentru a putea să solicite copiile semnate pentru conformitate cu originalele de acolo.

Instanța de fond a respins toate capetele de cerere ale acțiunii, fără să mai existe vreo motivare în cuprinsul hotărârii cu privire la acestea.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamantul și-a restrâns acțiunea pentru un număr de 13 dosare execuționale, cu privire la care a solicitat obligarea pârâtului să comunice relațiile și copiile certificate pentru conformitate cu originalul de pe înscrisurile constând în înștiințări (comunicări), somații, procese-verbale prin care au fost stabilite cheltuieli de executare silită, adrese de înființare a popririi, procese-verbale de încetare a executării silite, precum și hotărârile judecătorești, reprezentând titlurile executorii în baza cărora a fost începută executarea silită în aceste dosare.

Tot referitor la aceste dosare, reclamantul a solicitat să fie obligat pârâtul să comunice, pentru fiecare dosar în parte, data comunicării înștiințării, dacă actele atașate fiecărei înștiințări au rămas în posesia lui, cine era persoana desemnată cu primirea înștiințărilor respective și a actelor atașate lor, semnarea dovezii de comunicare și aplicarea ștampilei, precum și copii semnate pentru conformitate cu originalele de pe aceste înștiințări și actele atașate din fiecare dosar execuțional în parte, în măsura în care au rămas în posesia lui, sau, în cazul în care au fost trimise altor unități din subordine, să comunice care sunt acestea, pentru a putea solicita copiile semnate pentru conformitate cu originalele de acolo, precum și să fie obligat pârâtul să comunice dacă și când i-au fost remise următoarele: adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 18.12.2012, expediată recomandat prin poștă, sub nr. 7155, care figurează la poziția 1 a borderoului din 18.12.2012; adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 26.08.2013, expediată recomandat prin poștă, sub nr. 505, care figurează la poziția 1 a borderoului din 26.08.2013; adresa emisă de Biroul Executorului Judecătoresc A. la data de 18.12.2013, expediată recomandat prin poștă, sub nr. 8005, care figurează la poziția 1 a borderoului din 18.12.2013, precum și comunicarea copiilor semnate pentru conformitate cu originalele de pe toate aceste adrese și răspunsurile formulate la fiecare dintre ele .

Prima instanță, în rejudecare, din întregul material probator administrat în cauză, atât din dosarul primului cilcu procesual, cât și din proba cu înscrisuri administrată suplimentar în al doilea ciclu procesual, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, concluzionând că nu se poate reține un refuz nejustificat din partea pârâtului în soluționarea cereii, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Reclamantul a formulat recurs, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază conform îndrumarului deciziei de casare, cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este nefondat, hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv și unitar toate problemele esențiale ridicate de părți.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond, în rejudecare, a respectat îndrumarul deciziei de casare și a analizat capătul doi al cererii de chemare în judecată, administrând inclusiv înscrisuri noi și raportându-se la temeiurile de drept invocate de părți.

Împrejurarea că recurentul-reclamant nu este de acord cu soluția pronunțată prin hotărârea recurată nu este de natură să conducă la concluzia încălcării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme sentința recurată satisface exigențele instituite de acest text de lege, iar nemulțumirea exprimată cu privire la soluția dată litigiului se circumscrie motivului de casare vizând interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

În ceea ce privește celelalte teze ale art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acestea se referă la situațiile în care există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; motivarea soluției cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunțată soluția respectivă. În speță, niciuna dintre aceste situații nu se identifică, nefiind indicate nici de către recurentul-reclamant ca atare.

Prin urmare, sentința recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, aceste critici fiind invocate formal, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Recurentul-reclamant pretinde, în mod neîntemeiat, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la existența unui refuz nejustificat din partea intimatului-pârât de a-i comunica relațiile solicitate și copiile certificate pentru conformitate cu originalul ale unor înscrisuri referitoare la un număr de 13 dosare de executare.

În realitate, tot recursul vizează reevaluarea situației de fapt și a materialului probator administrat în cauză, recurentul-reclamant nefiind de acord cu argumentele instanței care a reținut că faptul comunicării acelor adrese de înștințare poprire în anul 2016, nu face dovada că pârâtul ar deține înscrisurile pe care reclamantul le solicită. De altfel, în cuprinsul recursului, recurentul-reclamant se limitează la afirmarea unei situații diferite de cea reținută de instanța de fond, în sensul că deși din înscrisurile de la dosar rezultă că aceste comunicări au fost făcute în anii 2012-2013, instanța de fond a reținut că ar fi fost făcute în 2016, fără a prezenta însă critici concrete cu privire la raționamentul instanței.

Nu se pune, așadar, în discuție, modalitatea de interpretare sau aplicare de către instanța de fond a unei norme juridice, ci modalitatea în care prima instanță a interpretat probele și a stabilit situația de fapt, fiind ridicată o problemă de temeinicie a sentinței, și nu de legalitate a acesteia, aspecte care nu pot fi analizate de instanța de control judiciar.

Înalta Curte reține că situația de fapt reținută de instanța de fond nu confirmă ipoteza unui refuz nejustificat din partea intimatului-pârât de a soluționa cererea recurentului-reclamant, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004:

"exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 din aceeași lege, cum în mod corect s-a reținut și în sentința recurată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Biroul Executorului Judecătoresc A. împotriva sentinței nr. 183/CA/2024 din 14 octombrie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 8 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.