ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2087/2025

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la 14.11.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., în temeiul art. 997 din C. proc. civ., a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), prin care a solicitat, pe cale de ordonanță președințială să se dispună obligarea pârâtei, în regim de urgență, la furnizarea și decontarea în regim de compensare 100% a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), necesar în tratarea afecțiunii sale, cancer mamar triplu negativ, conform indicațiilor medicale și a prescripției medicului oncolog curant, începând cu data formulării cererii pe cale administrativă, până la soluționarea definitivă a raporturilor în fond sau până la aprobarea includerii medicamentului menționat în lista prevăzută de art. 242 din Legea nr. 95/2006.

Prin sentința nr. 363 din 2 decembrie 2024, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, ca nefondate.

A admis cererea de ordonanță președințială, formulată de reclamantă, și a obligat pârâta să asigure sau să deconteze reclamantei medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), începând cu data de 13.11.2024 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței nr. 363 din 2 decembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, admiterea excepției lipsei de interes și a excepției lipsei de obiect subsumată acesteia, și respingerea ordonanței presedințiale ca fiind lipsită de interes, urmare a lipsei obiectului cererii.

O primă critică rezidă în faptul că prima instanță, în mod eronat, a obligat retroactiv pârâta să asigure sau să deconteze reclamantei medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), începând cu 13.11.2024, în raport cu data pronunțării sentinței recurate, respectiv 02.12.2024.

Referitor la acest aspect, a arătat că decontarea medicamentului DCI Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) de care a beneficiat intimata reclamantă la 12.11.2024 nu poate face obiectul de soluționare al niciunei ordonanțe președințiale, acesta fiind o solicitare ce poate face doar obiectul dosarului de fond, întrucât acesta nu este o măsura provizorie și nici urgentă, iar pentru soluționarea acestui capăt de cerere este necesară administrarea unui probatoriu complex care poate fi administrat și analizat doar în cadrul dosarului de fond.

În raport cu obiectul cauzei, atribuțiile CNAS sunt expres reglementate de art. 280 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că nu intră în raporturi juridice cu persoanele fizice sau juridice, deci nici cu asigurații, nici cu furnizorii de servicii medicale, aceste raporturi juridice fiind stabilite numai de casele de asigurări de sănătate; nu stabilește relații contractuale pentru finanțarea asistenței medicale/finanțarea programelor naționale de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, această atribuție revine în mod exclusiv caselor teritoriale de asigurări de sănătate, potrivit art. 255 alin. (1), art. 281 lit. h), art. 258 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De reținut este faptul că decontarea se efectuează, pe baze contractuale, de către casa de asigurări de sănătate direct furnizorului de servicii medicale, și nu asiguratului.

În continuare, a susținut că titlul executoriu reprezentat de sentința civilă recurată nu este opozabil caselor de asigurări de sănătate și furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, iar pentru punerea în executare a acestuia, recurenta-pârâtă a mandatat Casa de Asigurări de Sănătate Constanța, întrucât furnizorul de servicii medicale Spitalul Ovidius Clinical Hospital Constanța, ales în mod liber de către intimata-reclamantă, se află în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanța.

A precizat faptul că legiuitorul a reglementat expres faptul că numai casele de asigurări de sănătate decontează contravaloarea medicamentelor furnizorilor de servicii medicale și medicamente cu care se află în relație contractuală, urmare a recomandării medicului de specialitate.

Astfel, în baza acestui mandat, CAS Constanța, mandatată de CNAS, a încheiat un Act adițional la contractul pentru finanțarea programelor/subprogramelor din cadrul programelor naționale de sănătate curative, cu Spitalul Ovidius Clinical Hospital Constanța și va deconta acestuia medicamentul DCI Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) de la data mandatării CNAS, și nu retroactiv de la data de 13.11.2024.

Recurenta-pârâtă a mai criticat și faptul că instanța de fond a respins excepția lipsei de interes și a lipsei de obiect subsumată acesteia, fără a avea în vedere că medicamentul cu denumirea comună internațională Pembrolizumabum este inclus în Lista care cuprinde denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cuprinsul Secțiunii C2, intitulată: DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, în cadrul programului național curativ de sănătate denumit "Programul Național de Oncologie" (PNS 3), unde este notată cu **1Q

Conform Notelor din subsolul secțiunii C2, tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI- urilor notate cu **1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitaie ale Ministerului Sănătății și pot fi administrate și în regim de spitalizare de zi, iar tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu (Q) se efectuează în baza contractelor cost-volum încheiate.

Indicațiile terapeutice pentru care acest medicament se rambursează la data prezentei în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu protocolul terapeutic specific aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigarări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor metodologice de implementarea acestora, sunt următoarele: Cancerul pulmonar, Melanom malign, Carcinom scuamos cap și gât, Carcinoame uroteliale, Limfomul Hodgkin Clasic (LHc).

În ceea ce privește posibilitatea de extindere a indicațiilor terapeutice, actul normativ care reglementează, în principal, modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare este Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenta-pârâtă a redat conținutul prevederilor art. 241 alin. (1

1

), art. 243 alin. (1) și alin. (2), art. 243

1

din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, a precizat că autoritatea competentă care implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale și care propune Ministerului Sănătății Lista de medicamente care se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, în condițiile legii, este Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

De asemenea, pentru extinderea indicațiilor terapeutice aferente unei denumiri comune internaționale inclusă în Listă, solicitantul trebuie să depună la autoritatea competentă (ANMDMR) documentația prevăzută în ordinul mai sus menționat. Potrivit Anexei nr. 4, solicitantul este Deținătorul Autorizației de Punere pe Piață care, pentru evaluarea unei noi indicații terapeutice sau extinderea indicațiilor terapeutice, trebuie în acest sens, să formuleze o solicitare la ANMDMR.

Deținătorul autorizației de punere pe piață și-a exprimat disponibilitatea pentru începerea procesului de negociere pentru indicația terapeutică menționată mai sus și pentru care ANMDMR a emis decizie de includere condiționată în Listă, în data de 25.10.2024 fiind finalizat procesul de renegociere a contractului cost-volum aflat în derulare. Totodată, prin adresa nr. x/30.10.2024, CNAS a solicitat actualizarea protocolului terapeutic și aprobarea acestuia, în acord cu indicațiile terapeutice pentru care s-a finalizat procesul de renegociere în 25.10.2024.

Pe cale de consecință, până la actualizarea protocolului terapeutic și aprobarea acestuia prin ordin comun al președintelui CNAS și al ministrului sănătății, în acord cu prevederile Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale H.G. nr. 521/2023, cu modificările și completările ulterioare, medicamentul cu denumirea comercială Keytruda (denumirea comună internațională Pembrolizamabum), poate fi prescris în acord cu RCP- produs pentru indicațiile din Cancerul mamar triplu negativ, pentru care ANMDMR a emis decizie de includere condiționată, respectiv:

Față de cele mai sus menționate, în opinia recurentei-pârâte, medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, conform rezumatului caracteristicilor produsului.

Astfel, intimata-reclamantă nu justifică un interes în susținerea cererii de chemare în judecată, de vreme ce, autoritățile publice pârâte și-au îndeplinit obligațiile legale prin raportare la obiectul prezentei cauze, reclamanta având dreptul de a se adresa direct medicului curant aflat în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate pentru prescrierea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a tratamentului cu medicamentul în litigiu pentru indicația (afecțiunea) reclamantei.

În ceea ce privește fondul ordonanței președințiale, a arătat că, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea ordonanței președințiale, iar în favoarea intimatei nu există aparența de drept.

Recurenta-pârâtă a susținut că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, ignorând cadrul normativ invocat de către CNAS în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei.

Referitor la această critică a arătat că, pentru indicația terapeutică solicitată de intimata - reclamantă, medicamentul Pembrolizumab (denumirea comercială Keytruda) se decontează din FNUASS, fiind inclus în lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având de asemenea Protocol terapeutic aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 2402/523/26.04.2024.

Astfel, intimata-reclamantă nu face dovada unui refuz din partea CNAS de a asigura tratamentul cu medicamentul Pembrolizumab (denumirea comercială Keytruda), pentru indicatia terapeutică de "Cancer mamar triplu negativ local recurent nerezecabil sau metastatic", în regim de compensare 100%, neputându-se, astfel, reține, nici măcar la nivel de aparență, un refuz nejustificat al autorităților pârâte din prezenta cauză de a acorda acest medicament, în regim de compensare 100%, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă, medicamentul poate fi decontat din FNUASS începând cu 25.10.2024.

Intimata-reclamantă a depus punct de vedere, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii recurate.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor exercitate în cauză

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă, a apărărilor intimatei-reclamante și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru argumentele ce succed.

În fapt, intimata-reclamantă A. a solicitat, pe calea ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., obligarea pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, la furnizarea și decontarea în regim de compensare 100% a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), necesar în tratarea afecțiunii sale, cancer mamar triplu negativ, conform indicațiilor medicale și a prescripției medicului oncolog curant, începând cu data formulării cererii pe cale administrativă, până la soluționarea definitivă a raporturilor în fond sau până la aprobarea includerii medicamentului menționat în lista prevăzută de art. 242 din Legea nr. 95/2006.

Prima instanță, prin sentința recurată, a respins excepțiile lipsei de obiect și lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, ca nefondate, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă și a obligat pârâta să asigure sau să deconteze reclamantei medicamentul solicitat, începând cu 13.11.2024 până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Analizând sentința de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte sunt nefondate.

În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, acest text de lege se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că prima instanță a obligat retroactiv pârâta să asigure sau să deconteze reclamantei medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), Înalta Curte reține că cererea de ordonanță președințială se grefează pe raporturile de drept ce fac obiectul învestirii instanței de contencios administrativ în fond, iar obiectul cererii de chemare în judecată privește refuzul nejustificat de soluționare a cererii adresate pe cale administrativă.

În speță, intimata-reclamantă a solicitat recunoașterea dreptului începând cu data formulării cererii în procedura administrativă, astfel că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit obligația pârâtei de a deconta tratamentul, începând cu 13.11.2024, momentul înregistrării cererii la CNAS.

Recurenta-pârâtă a mai criticat și respingerea excepției lipsei de interes și a lipsei de obiect subsumată acesteia, susținând că intimata-reclamantă nu justifică un interes în susținerea cererii de chemare în judecată, deoarece autoritățile publice pârâte și-au îndeplinit obligațiile legale prin raportare la obiectul prezentei cauze, reclamanta având dreptul de a se adresa direct medicului curant aflat în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate pentru prescrierea, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a tratamentului cu medicamentul în litigiu pentru indicația (afecțiunea) reclamantei.

Criticile recurentei sub acest aspect sunt nefondate.

Deși recurenta-pârâtă a susținut că medicamentul în litigiu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică cancer mamar triplu negativ recurent nerezecabil sau metastazic, începând cu 1.10.2024, urmare emiterii deciziei de includere condiționată emisă de ANMDMR, Înalta Curte reține că, în fapt, până la data pronunțării primei instanțe asupra cererii de ordonanță președințială, dreptul reclamantei la asigurarea ori decontarea medicamentului nu a fost respectat.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că, până la data pronunțării, intimata-reclamanta nu a beneficiat de tratamentul recomandat de medicul oncolog cu medicamentul Pembrolizumab, în mod corect judecătorul fondului, în raport cu situația de fapt de la acel moment, a stabilit că aceasta își păstrează interesul confirmării dreptului pe calea prezentei proceduri judiciare.

În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, Înalta Curte reține că, în mod corect, a fost respinsă, având în vedere că, pe calea ordonanței președințiale, intimata-reclamantă solicită o măsură provizorie, respectiv obținerea medicamentului ce i-a fost prescris de medicul curent în regim de compensare 100% până la soluționarea dosarului de fond care privește obligarea pârâților la includerea medicamentului în Lista medicamentelor compensate inclusiv, pentru indicația terapeutică vizată de reclamantă, iar împrejurarea că ANMDMR a emis deja o decizie de includere condiționată pe Listă a medicamentului în litigiu, pentru indicația terapeutică cancerul mamar triplu negativ, nu are relevanță din perspectiva subzistenței obiectului ordonanței președințiale, ci, ar putea avea relevanță din perspectiva obiectului dosarului de fond.

În continuare, Înalta Curte constată că susținerile recurentei-pârâte, în sensul că nu are raporturi juridice cu asigurații sau cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, iar în sfera sa de competență nu intră nicio atribuție cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, legiuitorul reglementând în mod expres la art. 2 și art. 3 din Anexa 1 la OMS nr. 861/2014 că aceste atribuții aparțin Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, nu pot fi primite.

Contrar alegațiilor părții, Înalta Curte reține că, în temeiul art. 251 din Legea nr. 251/2006, Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare, a tehnologiilor și a dispozitivelor medicale.

Totodată, art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispune că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Față de aceste atribuții, și având în vedere obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care intimata-reclamantă solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâtei la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), precum și dispozițiile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora CNAS este un organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, în aplicarea art. 281 lit. h) din Legea nr. 95/2006, recurenta-pârâtă este în măsură să ducă la îndeplinire pretenția părții reclamante de asigurare a tratamentului necesar în regim de compensare de 100%, astfel că este justificată includerea sa în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse în cadrul recursului fiind nefondate.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și susținerile recurentei-pârâte, care vizează condițiile de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, prima instanță făcând și sub acest aspect o corectă interpretare și aplicare în cauză a art. 997 și urm. din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014 și Legii nr. 95/2006.

În esență, pârâta a criticat sentința recurată, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., respectiv nu există aparența de drept în favoarea intimatei-reclamante, instanța de fond pronunțând soluția cu ignorarea cadrului normativ invocat de către CNAS.

Recurenta-pârâtă a invocat împrejurarea că nu poate fi reținut, nici măcar la nivel de aparență, un refuz nejustificat al autorităților pârâte de a acorda acest medicament, în regim de compensare 100%, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă, medicamentul poate fi decontat din FNUASS începând cu 25.10.2024.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale implică întrunirea cumulativă a trei condiții: urgența, caracterul provizoriu al măsurii solicitate și neprejudecarea fondului prin măsura dispusă.

De asemenea, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea acestuia dacă poziția sa în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor formulate este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente situației deduse judecății.

În speță, contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat aparența de drept, dovedind că starea sa medicală impune, conform indicațiilor medicului specialist, tratamentul cu acest medicament, însă costul lui este unul prohibitiv. Așadar, în accepțiunea dispozițiilor art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu contextul factual al formulării cererii de ordonanță președințială, dreptul care s-ar păgubi prin întârziere este chiar dreptul la viață, astfel cum este reglementat și garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și art. 2 pct. 32 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Potrivit art. 22 din Constituția României, "(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate", iar art. 34 stipulează că:

"(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege." Așadar, Statului îi revine obligația de asigurare a unei asistențe medicale adecvate pacienților, obligație la care face referire și jurisprudența CEDO în materie.

Sub acest aspect Înalta Curte reține că sunt relevante în speță considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenție, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate.

Prin hotărârea pronunțată instanța europeană a statuat, printre altele, că în vederea garantării dreptului la viață a cetățenilor săi, statul are obligația de a ieși din pasivitate și a efectua toate demersurile necesare, inclusiv asigurarea medicamentelor și decontarea acestora de către sistemul public de asigurări sociale, fără a putea invoca lipsa de fonduri.

În același sens, în Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale se prevede, la art. 12, că:

"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică și mentală pe care o poate atinge", iar în Rezoluția Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă, au fost sesizate "diferențele surprinzătoare și inacceptabile la nivelul calității serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie și al accesului la medicamente împotriva cancerului", în art. 30 al acestei Rezoluții fiind încurajate Comisia și statele membre să se asigure ca medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toți pacienții care au nevoie de ele.

Inclusiv actele din legislația națională de reglementare a atribuțiilor autorităților pârâte cu competențe în domeniul sănătății populației prevăd în sarcina acestora obligația luării unor măsuri menite să preîntâmpine tocmai o eventuală stare de pasivitate în elaborarea și implementarea strategiilor și programelor din domeniul sănătății populației.

În acest context, instanța de control judiciar apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunțare definitivă asupra fondului pretențiilor, a unui tratament medical prescris de medicul specialist în oncologie medicală, s-ar leza dreptul intimatei-reclamante la sănătate și implicit dreptul acesteia la viață, evocat prin cererea de emitere a ordonanței președințiale.

De altfel, Înalta Curte reține că medicamentul în cauză a fost introdus pe lista medicamentelor decontate integral pentru afecțiunea cancer mamar triplu negativ de CNAS prin Ordinul nr. 16 din 08.01.2025 la poziția 260, publicat în Monitorul Oficial în 20.01.2025, ordonanța președințială încetându-și efectele prin introducerea în listă a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda).

Față de cele arătate, Înalta Curte consideră că în mod corect a admis judecătorul fondului cererea de ordonanță președințială formulată de intimata-reclamantă, atât timp cât, deși s-a invocat de către recurentă că medicamentul în litigiu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică cancer mamar triplu negativ recurent nerezecabil sau metastazic, începând cu 1.10.2024, urmare emiterii deciziei de includere condiționată emisă de ANMDMR, nu există certitudinea că medicamentul a fost efectiv asigurat intimatei-reclamante, tratamentul fiindu-i prescris de medicul specialist oncolog și dovedită științific eficiența acestuia și în alte cazuri. Or, eficiența unui atare tratament nu poate fi reconsiderată de către instanța de judecată.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reține că sunt nefondate și criticile recurentei-pârâte referitoare la neîntrunirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, sentința recurată fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 997 din C. proc. civ. raportat la situația dedusă judecății.

În aceste condiții, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea hotărârii recurate și că nu este întrunit în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentința fiind motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege, pronunțată cu respectarea regulilor de procedură aplicabile în cauză, precum și cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul și va menține sentința atacată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 363 din 2 decembrie 2024 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.