ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2082/2025

Ședința publică din data de 10 aprilie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la 03.01.2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne - Direcția de Asigurare Logistică Integrată la plata sumei de 87.100,96 RON reprezentând diferența dintre valoarea totală a facturii nr. x/28.07.2023 și suma achitată de pârâtă, constatarea inexistenței dreptului pârâtei de a pretinde suma de 43.044,27 RON cu titlu de penalități de întârziere, iar, în subsidiar, să se constate inexistența dreptului de a pretinde suma de 16.777,92 RON cu titlu de penalități, inexistența dreptului pârâtului de a reține suma de 44.056,69 RON reprezentând 70% din suma ce a constituit garanția de bună execuție și obligarea pârâtului la plata sumei de 21.696,29 RON ce a fost scăzută din valoarea totală a lucrărilor executate în baza contractului, cu justificarea că ar reprezenta cost branșament de gaze naturale.

Prin sentința civilă nr. 913/04.03.2024, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată excepția netimbrării cererii, invocată de pârâtă, a admis în parte cererea reclamantei, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 15,435.65 RON reprezentând penalitate percepută nejustificat și 44.056.69 RON reprezentând procentul de 70% din garanția de bună execuție și a respins, în rest cererea, ca neîntemeiată. Totodată a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4189,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, ambele părți au formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice la 20.05.2024.

Prin Decizia nr. 90 din 18 septembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a X-a, contencios administrativ și fiscal și achiziții publice a respins apelurile formulate de reclamant A. S.R.L. și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția de Asigurare Logistică Integrată, ca nefondate.

Împotriva Deciziei nr. 90 din 18 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a X-a, contencios administrativ și fiscal și achiziții publice, au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâtul.

Recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția de Asigurare Logistică Integrată a criticat hotărârea recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Direcția de Asigurare Logistică Integrată a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, prin care a invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac, invocată din oficiu, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Astfel, căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părțile și nici instanța de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exercițiul unei căi de atac.

Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă, în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În cauza pendinte, pretențiile solicitate decurg din executarea unui contract administrativ, fiind incidente prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, modificată prin Legea nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 03.01.2024, care la art. 1 alin. (2) stipulează că acest act normativ "se aplică și cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor".

Înalta Curte constată că obiectul cauzei face parte din categoria celor prevăzute la art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 care prevede:

"procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziții publice, în termen de 45 de zile."

De asemenea, Înalta Curte mai reține că pentru astfel de cauze, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 că "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor și cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și al celor privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor administrative poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Apelul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă și este soluționat de urgență și cu precădere într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței."

Din textele legale invocate, întrucât alte căi de atac nu au fost instituite de legiuitor, rezultă că singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii fondului în această materie este apelul, în urma soluționării căruia, hotărârea pronunțată de prima instanță devine definitivă.

În acest context, mențiunea din dispozitivul deciziei recurate "cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare" nu conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală este de natură să încalce principiul legalității căilor de atac prevăzute de lege.

De altfel, instanța de control judiciar reține că incidente în acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. teza finală, care stabilesc faptul că:

"(...) De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive (...) 4. Hotărârile date în apel fără drept de recurs".

Prin urmare, fiind pronunțată în faza apelului, într-un litigiu dintre cele la care se referă art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, Decizia nr. 90 din 18 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a X-a, contencios administrativ și fiscal și achiziții publice este o hotărâre definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată pe calea recursului, deoarece aceasta se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) teza finală, coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

În consecință, pentru considerentele expuse și textele de lege invocate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și va respinge recursurile, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția de Asigurare Logistică Integrată împotriva sentinței nr. 90 din 18 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a X-a, contencios administrativ și fiscal și achiziții publice, ca inadmisibile.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.