ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2025

HOTĂRÂRE
19.03.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.07.2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună fără somație și fără trecerea vreunui termen, ca pe cale de ordonanța președințială obligarea pârâților să-i asigure medicamentul HALAVEN conține substanța activă eribulin care este un medicament utilizat pentru tratamentul cancerului - liposarcom, care acționează prin oprirea creșterii și răspândirii celulelor canceroase, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al acestei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 485 din 9 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității cererii, invocată prin întâmpinare de Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, invocată prin întâmpinare.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și s-a respins cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

A fost obligată pârâta să asigure reclamantei, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală, medicamentul Eribulin (denumire comercială Halaven), până la soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2024

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recurs pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Având în vedere dispozițiile art. 499 teza a II-a, potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, motivele de recurs nu vor fi redate în cuprinsul prezentei decizii.

Examinând motivul de recurs de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu prin prisma lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ.

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și susținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanței de recurs, intimata - reclamantă a decedat la data 24 octombrie 2024.

Prin urmare, la acest moment, reclamantă este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi și obligații, fiind incidente dispozițiile art. 40 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere și caracterul intuitu personae al cererii de chemare în judecată, pretenția solicitată prin cererea de ordonanță președințială putând fi executată doar față de reclamantă, nefiind o obligație transmisibilă succesorilor acestuia.

Având în vedere că una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte reține incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, va admite recursurile declarate de pârâți și va casa sentința recurată.

Totodată, Înalta Curte va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei și va anula cererea de ordonanță președințială, ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 485 din 9 iulie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în baza motivului de casare de ordine publică prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat din oficiu.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca fiind formulată de o persoană rămasă fără capacitate procesuală de folosință.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4902/2024
Ședința publică din data de 30 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 21.07.2023 pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1012/2024
Ședința publică din data de 22 februarie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul C
ÎCCJ 2024-02-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1029/2024
Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2023, reclamanta A, în contradictoriu c
ÎCCJ 2020-04-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1741/2020
Ședința publică din data de 2 aprilie 2020 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucure
ÎCCJ 2024-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1962/2024
Ședința publică din data de 05 aprilie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secți
Sursă