ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1332/2025

Ședința publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.12.2022, sub numărul de dosar x/2022, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâta A. a solicitat să se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce o privește pe d-na A..

Prin sentința civilă nr. 2146 din 21 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâta A., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurentul-reclamant a susținut că instanța a restrâns interpretarea art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 prin prisma condițiilor prevăzute, considerând că această ipoteză nu se subscrie și denunțarea intenției de a pleca din țară a unor persoane, de altfel, urmărite tocmai pentru intenția de evaziune.

În disonanță cu statuarea instanței de fond, recurentul a apreciat că în speță sunt îndeplinite condițiile izvorând din norma de drept substanțial: delațiunile se referă la conduite contrare celor impuse de regim și, prin conținutul lor, aveau aptitudinea de a imprima în psihicul denunțătorului potențialitatea îngrădirii drepturilor în urma furnizării datelor.

În ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, a arătat că în mod eronat prima instanță a considerat că denunțarea unor persoane care urmau să plece din țară nu s-ar înscrie în sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist.

În accepțiunea O.U.G. nr. 24/2008, sintagma "atitudini potrivnice regimului" se referă la acele conduite neagreate de regimul totalitar comunist, cenzurate prin organul de securitate națională într-o ordine democratică, legiuitorul urmărind să atribuie calitatea de colaborator al Securității acelor persoane care, prin denunțurile lor, au desconsiderat interesele celor denunțați, expuându-i unor potențiale verificări din partea agenților fostei Securități.

De altfel, mai arată recurentul că dorința de a emigra era privită de conducerea statului ca o contestare a condițiilor "deosebite" de viață asigurate de regim, fiind atent monitorizată de organele de Securitate.

Potrivit politicii penale a statului instaurat după 6 martie 1945 și corespunzător modificării conținutului valorilor ocrotite, coroborat cu îngrădirile aduse drepturilor și libertăților fundamentale și sub aspectul libertății de circulație, fapta de trecere frauduloasă a frontierei a fost apreciată ca infracțiune având caracter politic, așa încât instrumentarea acesteia se efectua de către organele securității statului, iar competența de judecată a fost atribuită instanțelor militare." (Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 Judecători, Decizia nr. 14 din 13 ianuarie 2003).

De asemenea, este cunoscut faptul că trecerea frontierei era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că astfel, cetățenii români ajunși în străinătate, puteau oferi informații despre situația economică și socială a României, destrămând astfel barierele informaționale controlate de partid.

Pe cale de consecință, a susținut recurentul că furnizarea unor informații de această natură, se referă la activități îndreptate împotriva regimului comunist, fiind cu totul eronată statuarea instanței de fond în sensul nedecelării unor indicii în datele furnizate privind o intenție de a uzita de căi ilegale în vederea plecării ori o lipsă a calificării unui asemenea scop ca fiind unul contrar regimului. Aceasta întrucât investigațiile Securității, în asemenea situații, nu erau declanșate doar prin prisma prevenirii unei treceri frauduloase a frontierei, ci și în scopul de a preîntâmpina refuzul înapoierii a unei persoane plecate cu forme legale.

Or, a fortiori, în contextul unei verificări informative a persoanelor pentru intenția de evaziune, nu se poate nega relevanța datelor furnizate de intimata-pârâtă pentru organul de Securitate, contribuția acesteia pentru o instrumentare în continuare a urmăririi. Faptul că denunțătorul nu avea acces la totalitatea informațiilor deținute de Securitate nu înlătură semnificația că tocmai astfel de denunțuri puteau antrena fie o luare în vizor de către organul de Securitate, fi o continuare a supravegherii.

Astfel, în opinia recurentului-reclamant, în disonanță deplină cu cele reținute de instanța de fond, denunțurile nu se referă la situații cunoscute în comunitate sau care privesc aspecte din viața profesională și privată, ci reliefau poziționarea celor urmăriți față de o chestiune care a prezentat permanent interes pentru organele de Securitate - plecarea în străinătate.

Delațiunile în speță excedau unei sfere a normalității în privința consecințelor. Aceste denunțuri au prezentat relevanță pentru aparatul de supraveghere polițienească al acelor vremuri și nu ar avea nicio utilitate pentru servicii de informații care au ca scop apărarea unei ordini democratice.

În consecință, a susținut că aspectele denunțate erau neagreate de regim, îngrădite de acesta și, în schimb, permise într-o ordine democratică.

Prin urmare, câtă vreme prima instanță a considerat că informațiile denunțate nu s-ar înscrie în sfera atitudinilor potrivnice regimului comunist, a conchis că aceasta a respins acțiunea încălcând și aplicând greșit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, a apreciat recurentul-reclamant că și cea de-a doua condiție legală era îndeplinită în speță, întrucât nu se poate susține că furnizarea informațiilor nu a fost făcută conștient, intimata-pârâtă având reprezentarea clară a faptului că relatări precum cele prezentate anterior nu rămâneau fără urmări.

Așadar, a susținut că este eronat raționamentul instanței de fond în sensul că materialul probator nu relevă vizarea îngrădirii drepturilor de către sursă.

Reprezentarea subiectivă faptului - potențialul îngrădirii drepturilor ca urmare a delațiunii - fiind un element existent în forul interior al persoanei, este probată prin reflectarea acestei reprezentări în conduita manifestată, prin urmare prin natura informațiilor din denunț. Având în vedere natura acestor informații furnizate, intimatul-pârât a conștientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delațiunile sale se pot lua măsuri de urmărire și verificare (cu consecința încălcării dreptului la viața privată) și, prin urmare, a vizat această consecință.

Sursa era cea care răspundea ofițerilor și subofițerilor Securității, iar nu invers, aceasta neputând să controleze efectele concrete ale denunțării în sensul îngrădirii unor drepturi și libertăți, dar putând să-și dea seama de aptitudinea delațiunii de a produce aceste efecte.

Prin urmare, nesocotind interesele celor denunțați, pârâtul a vizat îngrădirea drepturilor privind viața privată, atât timp cât a acceptat că persoana denunțată putea să facă obiectul unor investigații suplimentare ale Securității, ca rezultat al denunțului său.

Norma de drept substanțial nu face niciun fel de referire la notorietatea informațiilor, dacă Securitatea știa și din alte surse. Legiuitorul nu face distincție între informații, dacă erau cunoscute sau dimpotrivă, de primă sesizare. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situație denunțătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare a Securității, ofițerul nu îi raporta informatorului, se întâmplă exact invers. Ar fi trebuit, astfel, adoptată o atitudine diligentă, precaută, de protejare a intereselor celorlalți cetățeni și să nu denunțe Securității informații care făceau referire la atitudini potrivnice regimului comunist, știind că asemenea informații prejudiciau persoanele denunțate.

Atâta timp cât nu a procedat în această manieră, intimatul a dovedit că nu este interesat de posibilele efecte negative ale informării sale și, prin urmare, a vizat îngrădirea dreptului la viața privată al celui denunțat, conștientizând că există riscul ca informația pe care o furnizase să ducă cel puțin la verificări și investigații efectuate de Securitate asupra celui denunțat, ori la înăsprirea verificărilor, și, astfel, la încălcarea dreptului acestora la viața privată.

A mai arătat că relevantă este activitatea concretă desfășurată de persoana verificată în relația cu Securitatea, iar nu activitatea desfășurată de ofițerii de Securitate, ulterior primirii informațiilor de la persoana verificată. Consecința finală a denunțului reprezenta un element independent de voința denunțătorului, fiind, astfel, corectă reținerea calității de colaborator al Securității în privința persoanelor care au furnizat informații apte să producă repercursiuni împotriva celui denunța, fără ca aceste repercursiuni să se producă în mod concret.

A învederat recurentul-reclamant și că în speță nu s-a demonstrat exercitarea unor presiuni pentru furnizarea notelor informative și că pârâtul nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile de excepție reglementate de art. 2 lit. b) teza a doua din O.U.G. nr. 24/2008.

Intimata-pârâtă A. nu a depus întâmpinare, însă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, a arătat niciun act al dosarului nu probează care au fost efectele în concret ale notelor date și nu rezultă din dosar dacă într-adevăr persoanele la care s-a făcut referire au fost supuse unor verificări, în ce au constat acestea și ce efecte au produs.

A mai subliniat că a viza îngrădirea unor drepturi nu poate fi o intenție prezumată, ci demonstrată, prin prisma celorlalte mijloace de probă, adiacente notei de informare.

În condițiile în care procesul de față de contencios administrativ este guvernat inclusiv de regulile dreptului civile (art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), judecătorul nu poate adopta teza reclamantului care, pentru a proba intenția persoanei în cauză (vizarea încălcării drepturilor), consideră că sunt suficiente notele de informare. În contextul în care nu există probe adiacente notei de informare, deci în legătură cauzală cu aceasta, intenția pârâtei nu se poate prezuma.

A mai arătat că din dosar nu se poate identifica nicio probă privind în ce sens ar fi vizat îngrădirea acestui drept, nici conținutul concret al dreptului vătămat (dreptul la viață privată având mai multe componente). Verificările fostei Securități nu presupun prin ele însele metode care absolut toate încalcă dreptul la viața privată, putând fi făcut și într-un context de discuții publice, loc de muncă etc.

Mai mult, a arătat că nu a fost creat niciun prejudiciu sau vătămare vreunei persoane, nu au fost îngrădite drepturi, nu a fost afectată profesia, nu s-au aplicat sancțiuni, excluderi, condamnări și toate persoanele vizate erau deja încadrate informativ de Securitate.

Dreptul la viața privată nu a fost afectat în condițiile în care cei vizați aveau manifestări evidente referitoare la relația lor, iar despre viața lor povesteau, la nivel de șuetă la masa avocaților.

Prin urmare, a conchis că, cu toate că rezultă în mod cert că pârâta a furnizat informații organelor de Securitate, cu privire la persoanele aflate în anturajul său, se impune a se reține faptul că legiuitorul, prin condițiile impuse de art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, nu a dorit să sancționeze un astfel de comportament, ci exclusiv acele activități prin care se denunțau activități potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți.

În mod evident, dezvăluirea conținutului unor convorbiri private, propagarea unor informații percepute de sursă cu caracter de "zvon", urmărirea îndeaproape a activităților desfășurate de anumite persoane în scopul dezvăluirii acestora către organele de Securitate, ca urmare a presiunilor venite din partea ofițerului de securitate, nu sunt suficiente pentru a se putea constata calitatea pârâtei de "colaborator" al fostei Securități în sensul O.U.G. nr. 24/2008, nefiind suficientă dovedirea oricărei forme de colaborare, ci se impune ca această colaborare să îndeplinească anumite condiții cumulative, care în cauză nu sunt îndeplinite.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 17 octombrie 2024, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Din circumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtei A., susținând că aceasta a fost recrutată în calitate de colaborator, sub numele conspirativ "B.", perioada vizată, anii 1986-1987.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, iar această soluție a fost criticată pentru nelegalitate, de către recurentul-pârât, din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, aceste critici subsumându-se motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Amintește instanța de control judiciar că O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate și a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 noțiunea de colaborator al Securității ca fiind "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor".

În ceea ce privește încadrarea activității desfășurate de către intimata-pârâtă în prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte apreciază că, în cauză, au fost dovedite condițiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, respectiv persoana să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse de către recurentul-reclamant CNSAS următoarele note informative olografe semnate de către pârâtă cu numele conspirativ, ce nu au fost contestate de aceasta sub aspectul redactării și al conținutului:

• Notă, 05.08.1986, olografă, semnată cu numele conspirativ B., primită de lt. col. C.., IJ Dâmbovița:

"Avocatul D.. recent a afirmat că președintele E.. și sora sa F.. vor merge din nou în Occident pe relațiile lui. Întrebat care sunt aceste relații a spus că este vorba de A. și H. ce se află în G.. A mai spus că în viitor va pleca și el pentru a nu mai lăsa pe alții să profite".

• Notă informativă, 25.06.1987, olografă, semnată olograf cu numele conspirativ B., primită de lt. col. C.., IJS Dâmbovița, " Am avut prilejul să discut în mai multe rânduri cu H.. pe tema relațiilor cu av. I.. și a intențiilor ei de viitor. Mi-a confiat că într-o perioadă au fost supărați deoarece L. o suspecta de infidelitate, făcându-i scene de gelozie și acuzând-o că întreține relații cu av. D.. A mai spus că nu poate să-l urmeze în străinătate pe L. atâta vreme cât este căsătorit și că această problemă va fi rezolvată în timp. Și-a propus să facă o execursie în Ungaria prin luna septembrie, când va face rost de bani. Nu are rude în Ungaria, dar are o cunoștință la Timișoara ce are rude în Ungaria și mizează pe sprijinul acesteia în cazul în care va ajunge acolo. Este în căutarea unei locuințe deoarece tatăl ei intenționează să se recăsătorească și nu ar mai putea locui împreună." (dosar nr. x, f.8)

• Notă informativă, 29.03.1988, olografă, semnată olograf cu numele conspirativ "B.", primită de lt. col. C.., IJS Dâmbovița, "În ziua de 3 martie 1988 am făcut o vizită la domiciliul avocatei D.N., împreună cu avocații I.. și H.. La un moment dat avocatul L. a admirat un tablou pictat de J.., afirmând că îl apreciază ca cel mai reușit. În replică, J.. l-a asigurat pe L. că atunci când va merge la el în vizită (în RFG) are să-i picteze multe tablouri. Pe acest fond, D.N. a afirmat că ar fi bine să sisteze discuția deoarece se vede deja în avion cu destinația Koln, lăsând să se înțeleagă dorința ei de ajunge acolo. Am stabilit că J.. este de profesie inginer la [indescifrabil] MNA." (dosar nr. x, f. x)

Contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte constată că informațiile oferite de intimata-pârâtă A. organelor de Securitate se subsumează primei condiții legale, expunând aspecte care fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului totalitar. Din conținutul acestor note informative reiese transmiterea către organelor de securitate de informații privind intenția de a părăsi teritoriul României a unor persoane.

Față de conținutul acestor delațiuni, Înalta Curte reține că este de notorietate faptul că, înainte de anul 1989, statul comunist încerca să limiteze relațiile neoficiale dintre cetățenii români și persoanele din străinătate, întrucât, prin astfel de contacte, cetățenii români aveau acces la ideile care circulau în statele democratice și care nu erau bine cunoscute în interiorul țării, iar persoanele din străinătate puteau cunoaște adevărata situație cu privire la condițiile de viață din România și cu privire la gradul de respectare a drepturilor omului, situații care erau fundamental diferite față de cele prezentate de propaganda oficială a regimului. În aceste condiții, legăturile pe care un cetățean român le avea cu persoane din străinătate reprezentau atitudini potrivnice regimului comunist.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că furnizarea unor informații de această natură se referă la activități îndreptate împotriva regimului comunist și nu se poate reține că intimata-pârâtă nu avea cunoștință de faptul că delațiunile sale ar putea avea urmări asupra persoanelor semnalate, dat fiind că era de notorietate că cei ale căror intenții de plecare definitivă din țară erau descoperite și zădărnicite sau prin alte mijloace - erau denumiți "suspecți de evaziune" și persecutați de organele represive ale regimului (prin neeliberarea documentelor de călătorie, nici măcar pentru o călătorie într-o țară socialistă, piedici în evoluția profesională, prin îngrădirea accesului la anumite funcții și profesii etc.).

Dreptul oricărei persoane de a părăsi orice țară, inclusiv cea de origine era stipulat de pactele internaționale la care România era parte, dar era încălcat sistematic de statul comunist. Gesturile acestor persoane nu erau atitudini antisociale, ci atitudini potrivnice regimului care încălca dreptul cetățenilor români de a se stabili pe teritoriul altui stat.

Este adevărat că trecerea frauduloasă a frontierei era pedepsită penal. La fel de adevărat este că legea penală a epocii pedepsea uneltirea împotriva ordinii sociale sau propaganda împotriva orânduirii socialiste. Prin urmare, orice atitudine îndreptată împotriva regimului putea fi pedepsită penal. Cu toate acestea, denunțarea sau urmărirea informativă a unor persoane suspectate/acuzate de săvârșirea uneia dintre aceste infracțiuni, din considerente politice, duce, potrivit O.U.G. nr. 24/2008, la reținerea calității de colaborator al Securității, sau, după caz, de lucrător al Securității.

În concluzie, față de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în speță este dovedită îndeplinirea primei condiții legale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind greșită concluzia contrară a instanței de fond.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție legală, și anume aceea ca informațiile comunicate organelor de Securitate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, Înalta Curte constată că și aceasta este îndeplinită în cauză.

Art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturior și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații era aptă să afecteze dreptul la viața privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul International cu privire la Drepturile Civile și Politice, ratificat de altfel de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România prin Decretul nr. 212/1974, dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, respectiv de art. 19 din Pactul Internationțional privind Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la liberă circulație prevăzut de art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

În egală măsură, se impune a se aminti că Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost ratificată de România la data de 14 decembrie 1955, iar printre drepturile garantate de aceasta sunt drepturile civile: dreptul la viață, libertatea și securitatea persoanei, viață privată și de familie, inviolabilitatea locuinței, secretul corespondenței, onoare și demnitate, libera circulație, căsătorie și întemeierea familiei, întrunirea pașnică. Prin urmare, se poate observa că drepturile încălcate de intimata-pârâtă erau garantate în România, cel puțin la nivel teoretic, prin intermediul instrumentelor legale menționate.

Înalta Curte va avea în vedere că în respectivul context politic și social, în care era de notorietate atitudinea ostilă a autorităților comuniste față de cei care intenționau să treacă fraudulos frontiera statului, este exclus ca intimata-pârâtă să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanelor la care se referea în denunțul său se putea desfășura o acțiune de investigare din partea Securității, ori o accentuare a formelor de supraveghere, dacă persoana denunțată era deja urmărită.

Nu prezintă relevanță în cauză nici faptul că informațiile furnizate erau generale, notorii la nivelul comunității, câtă vreme dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu fac o astfel de distincție și nu restrâng sfera noțiunii de "colaborator al Securității" în funcție de notorietatea informațiilor furnizate de notele informative. Ceea ce interesează, din perspectiva constatării calității de colaborator al securității, este furnizarea informațiilor prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și informațiile să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, nefiind regăsite în speță:

"Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe."

Astfel, intimata-pârâtă, nu s-a aflat în cercetare sau judecată la data întocmirii celor trei note informative și nici nu era condamnată pentru motive politice, declarațiile sale nefiind date în timpul anchetei sau procesului. Totodată, legea prevede că nu pot fi considerate colaboratoare persoanele care nu aveau vârsta de 16 ani (în măsura în care se coroborează cu alte probe), astfel că nu se poate beneficia de excepția reglementată de lege.

Cât privește lipsa factorului volițional, Înalta Curte constată că invocata constrângere morală poate constitui cauză exoneratoare doar în ipotezele prevăzute de lege (anterior indicate), care prezumă că, în contextul supunerii persoanei în cauză unei anchete întemeiate pe motive politice, aceasta nu-și poate exprima un consimțământ neviciat, presiunile exercitate asupra sa având natura unei constrângeri morale suficient de reale și puternice încât aceasta să nu se poată opune solicitărilor organelor de Securitate de a furniza informații despre alte persoane. Or, o astfel de situație, în sensul prevăzut de normă, nu este incidentă în cauză.

În speță, din actele dosarului rezultă că materialul informativ furnizat de intimata-pârâtă s-a referit la atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, notele informative relevând intențiile persoanelor de a părăsi teritoriul României. Astfel, furnizând informații precum cele anterior expuse, intimata-pârâtă a conștientizat sau ar fi trebuit să conștientizeze consecințe asupra persoanelor la care s-a referit în cuprinsul notelor informative, și anume, desfășurarea unor acțiuni de verificare și urmărire ale Securității. Or, din notele ofițerului de securitate rezultă că persoanele erau suspecte tocmai de intenția de evaziune, iar informarea a prezentat interes, transându-se noi sarcini informatorului în acest scop, astfel cum reiese din notele întocmite asupra notelor informative din data de 25.06.1987, respectiv 29.03.1988, în cuprinsul cărora s-a menționat:

- "Av. H.. este lucrată cu prioritate, suspectă de evaziune. Informatoarea a primit sarcina de a se apropia cât mai mult de cea în cauză pentru a stabili preocupările în perioada pregătitoare emigrării lui I.. și alte aspecte de interes operativ " (MFI 35857 DB, f.8v);

- "Av. D.N., neîncadrată politic, are un văr stabilit în G. Av. I.., lucrat în K.., are aprobare de emigrare. Av. H.., lucrată în K.., semnalată cu intenții de evaziune. Vor fi întreprinse măsuri exemplare de verificare a familiei L.. are sarcina de a stabili concepțiile politice ale fa. D. și să identifice relațiile de interes operativ." (MFI 35857 DB, f.21v).

Nu pot fi primite nici susținerile potrivit cărora informațiile furnizate nu au produs efecte negative asupra celor la care se referă, atâta timp cât Securitatea a dispus verificarea acestora, în sensul legii fiind de altfel suficient ca informațiile "să vizeze" îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale. Prin urmare, nu este necesară producerea efectivă a unor consecințe negative, ci să existe potențialitatea de a se încălca drepturi sau libertăți fundamentale, asumată conștient de cel ce furnizează informațiile. Or, nu se poate reține că intimata-pârâtă nu a conștientizat faptul că asupra persoanelor la care se referă delațiunile sale, având în vedere conținutul acestora, se puteau lua măsuri de urmărire și verificare, de natură a le îngrădi dreptul la viață privată.

De asemenea, argumentul pârâtei-intimate în sensul că informațiile furnizate nu puteau conduce la îngrădirea vreunor drepturi sau libertăți ale persoanei urmărite, câtă vreme aceasta nu a suferit consecințe de ordin profesional, este neîntemeiat.

Astfel, starea de pericol față de persoana urmărită a fost creată prin însuși faptul nominalizării sale de către intimata-pârâtă într-o ipostază considerată ostilă orânduirii sociale existente.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în speță, este demonstrată și cea de-a doua condiție legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtei.

Pe cale de consecință, având în vedere că intimata-pârâtă nu a contestat faptele imputate de recurentul-reclamant, atribuindu-le însă o altă semnificație, iar din analiza informațiilor furnizate reiese că acesta a denunțat atitudini considerate a fi potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să genereze îngrădirea libertății de exprimare, a dreptului la viață privată sau a libertății de mișcare aparținând persoanelor vizate, fiind, în egală măsură, apte să atragă consecințe negative asupra persoanelor denunțate, Înalta Curte constată că în cauuză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea intimatei-pârâte de colaborator al Securității, astfel că soluția primei instanțe este pronunțată cu greșita aplicare a acestor prevederi legale.

Pentru considerentele arătate, constatând incidența în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studirea Arhivelor Securității, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și va constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtei A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 2146 din 21 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâta A..

Constată calitatea de colaborator al Securității a pârâtei A..

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 martie 2025.