ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1323/2025

Ședința publică din data de 11 martie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a veche contencios administrativ și fiscal la data de 14.07.2017 cu nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea, în parte a Hotărârii Consiliului Național al Audiovizualului din data de 27.06.2017 și a actelor subsecvente în ceea ce privește acordarea licențelor audiovizuale de radiodifuziune, urmând ca C.N.A. să organizeze un nou concurs în conformitate cu dispozițiile Legii Audiovizualului și a deciziilor C.N.A. cu caracter normativ.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 109 din data de 24.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a veche contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și terții beneficiari S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. București, S.C. F. S.R.L. Satu Mare, S.C. G. S.R.L., Patriarhia Română-Administrația Patriarhală București, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L. București, anulând în parte, Hotărârea C.N.A. din 27.06.2017 în ceea ce privește rezultatul concursului pentru acordarea frecvențelor pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune, la care a participat reclamanta și a actelor subsecvente acesteia.

1.3. Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare

Prin decizia civilă nr. 1564 din data de 21.03.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și intervenienții N. S.R.L. (fostă G. SRL), K. S.R.L., H. S.R.L., D. S.R.L. și M. S.R.L. împotriva sentinței nr. 109 din 24.03.2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

În urma trimiterii cauzei spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu număr nou de dosar x/2017

2.1. Soluția instanței de fond după rejudecare

Prin sentința civilă nr. 1977 din 20 decembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes; a admis în parte cererea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și intervenienții S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. București, S.C. F. S.R.L. Satu Mare, S.C. G. S.R.L., Patriarhia Română-Administrația Patriarhală București, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L. București; a anulat în parte Hotărârea CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnați câștigătorii licențelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfășurat în perioada 19 - 22.06.2017; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind anularea actelor subsecvente.

3.1. Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea în parte a hotărârii, și în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond, prin soluția dată excepției lipsei de interes, a făcut o greșită aplicare a normei legale de la art. 33 teza I C. proc. civ., câtă vreme din însăși cererea de chemare în judecată rezultă că intimata-reclamantă nu poate justifica și dovedi existența unui prejudiciu previzibil, ci se limitează la a afirma că "a pierdut resursele financiare promise".

În acest context, a susținut că afirmația instanței este nelegală și se bazează doar pe faptul că, pentru participarea la concurs, intimata-reclamantă a depus la CNA un proiect financiar prin care, la capitolul Buget de Venituri și Cheltuieli afirmă că "Investiția inițială pentru lansarea postului este estimată la aproximativ 500.000 - 600.000 euro, eșalonați pe o perioadă de 5 ani" în cazul în care ar fi reușit să obțină licența audiovizuală, nicidecum că ar fi investit. Valoarea investiției este prezentată defalcat în anexa la proiectul financiar.

De asemenea, a mai arătat că instanța de fond a apreciat, în mod netemeinic, că intimata-reclamantă ar avea șanse de câștig, în cazul reevaluării proiectului editorial, fără a avea în vedere că din cele 12 solicitări de acordare de licență audiovizuală niciuna nu a reușit să obțină mai mult de 2 voturi. Practic, din 11 membrii ai Consiliului, analizând prin prisma faptului că la concursul organizat de CNA au participat 48 de solicitanți de licențe audiovizuale cu 391 de solicitări de licențe audiovizuale, se poate observa că doar 2 membrii au votat proiectul depus de intimata-reclamantă.

Totodată, a mai invocat faptul că, potrivit informațiilor de pe site-ul ANCOM "În conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată prin Legea nr. 486/2003, cu modificările și completările ulterioare, licențele de emisie eliberate de ANCOM sunt supuse aprobării tacite. Astfel, în cazul în care ANCOM nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea licenței, aceasta se consideră acordată."

Potrivit art. 13 alin. (1) din Decizia nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, transmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, dosarul de solicitare a deciziei de autorizare conține ca și document obligatoriu licența de emisie.

Cu alte cuvinte, în cazul obținerii licenței audiovizuale, eliberarea de către ANCOM a licenței de emisie este aproape o formalitate, motiv pentru care a considerat că reținerea instanței de fond este una neconformă cu dispozițiile legale aplicabile în speța de față.

Mai mult, a mai arătat că intimata-reclamantă nu dovedește nici îndeplinirea condiției ca interesul să fie personal, în condițiile în care o eventuală anulare în parte a Hotărârii Consiliului Național al Audiovizualului din 27.06.2017 și a actelor asubsecvente în ceea ce privește acordarea licențelor audiovizuale de radiodifuziune, urmând ca CNA să organizeze un nou concurs" nu se va restrânge doar asupra reclamantei, ci, pe de o parte, și asupra celor care au participat la concurs și care ar fi putut reclama aceleași pretinse probleme, iar, pe de altă parte, asupra altor solicitanți care nu au reușit să depună dosarele în vederea participării la concursul desfășurat începând cu 19.06.2017.

Contrar reținerilor instanței, a susținut că prin motivare nu s-a referit la competitorii care sunt terții beneficiari, ci la ceilalți competitori care nu au obținut licența audiovizuală, precum intimata-reclamantă, și care ar fi putut să reclame aceleași pretinse probleme ca și intimata-reclamantă, dar nu au făcut-o, precum și la alți posibili participanți care în cazul păstrării soluției instanței de fond vor putea participa la concurs, întrucât instanța de fond prin soluția pronunțată nu a limitat, și nu avea cum să limiteze, o posibilă participare doar la nivelul celor care au depus la dosarul de concurs în anul 2017.

Mai mult, a considerat că instanța face o confuzie cu privire la scopul prevederilor art. 78 C. proc. civ., în sensul că prin aceste norme legale se asigură dreptul la apărare a celor care sunt beneficiare a actului juridic dedus judecății, iar nu le conferă astfel posibilitatea de a participa din nou la concurs.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă solicită anularea, în parte, a Hotărârii CNA din 27.06.2017 și a actelor subsecvente în ceea ce privește acordarea licențelor audiovizuale de radiodifuziune, iar instanța de judecată a anulat, în parte, Hotărârea din 27.06.2017 în ceea ce privește rezultatul concorsului pentru acordarea frecvențelor pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune, la care a participat intimata-reclamantă și a actelor subsecvente acesteia.

Pentru anularea unor acte emise ca urmare a concursului pentru acordarea frecevențelor pentru difuzarea unor servicii de programe de radiodifuziune instanța de fond folosește sintagma "actelor subsecvente acesteia", dar, în respingerea excepției invocată de D. S.R.L., consideră că nu este relevant introducerea în cauză a ANCOM privind anularea licenței de emisie, din perspectiva interesului și a obiectului cererii de față.

Cu alte cuvinte, instanța a considerat că prin cererea de chemare în judecată, prin sintagma "și a actelor subsecvente în ceea ce privește acordarea licențelor audiovizuale de radiodifuziune" nu se înțelege că se solicită și anularea licențelor de emisie.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul CNA a arătat că sentința recurată conține o serie de considerații care nu sunt apte de a explica de o manieră convingătoare raționamentul avut în vedere în vedere, așa că hotărârea nu creează transparența asupra silogismului care trebuie să explice și să justifice dispozitivul.

În aceste sens, a susținut că, din analiza cuprinsului sentinței, în dezvoltarea raționamentului judiciar privind admiterea capătului de cerere referitor la anularea Hotărârii CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnați câștigătorii licențelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfășurat în perioada 19-22.06.2017, au fost utilizate pagini din sentința civilă nr. 109/24.03.2021, sentință casată prin decizia nr. 1654/21.03.2023 pronunțată de ÎCCJ.

Practic, în opinia recurentului, întreaga motivare pe acest capăt de cerere a fost copiată din sentința civilă nr. 109/24.03.2021, judecătorul fondului neadăugând niciun argument nou pentru care ar fi considerat că este admisibilă admiterea anulării. Judecătorul fondului a copiat motivarea inclusiv pe respingerea excepțiilor invocate de părți.

Pe cale de consecință, a conchis că motivarea nu satisface rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 15 alin. (1), art. 52 alin. (1) și art. 54 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Astfel, în opinia recurentului, art. 15 alin. (4) prevede ca exprimarea fiecărui vot deschis să fie însoțită de motivarea acestuia, nevorbind despre motivarea vreunui act, iar alin. (1) al aceluiași articol arată ce acte emite Consiliul, respectiv decizii, instrucțiuni și recomandări, și cvorumul necesar pentru emiterea acestora, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri. Deci, din coroborarea acestor dispoziții nu rezultă obligația reținută de instanța de judecată.

Mai mult, art. 52 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 stabilește în sarcina Consiliului obligația de a emite o decizie, în sensul de act administrativ, doar în cazul unui serviciu de programe difuzat prin orice tip de rețele de comunicații electronice, întrucât în acest caz este vorba de un singur solicitant al cărui proiect fiind analizat individual, numai prin prisma acestuia, se poate stabili cu certitudine respectarea sau nu a criteriilor revăzute de art. 8 și 9 din Decizia nr. 277/2013.

În cazul unui concurs, în care sunt analizate mai multe proiecte editoriale în concurență unul cu altul nu se poate pune problema în modalitatea reținută de instanța de fond, în sensul ca participanții care se înscriu "să aibă posibilitatea de corectare/ajustare/adaptare a proiectelor/programelor la interesul public, la strategia C.N.A. de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 8 din Legea audiovizualului", întrucât corectare/ajustare/adaptare a proiectelor/programelor este chiar imposibil de realizat pentru că această corectare/ajustare/adaptare a proiectelor/programelor propuse într-un concurs nu se poate realiza decât pentru alt concurs, or, frecvența concursurilor nu poate fi una clar stabilită în timp, deoarece frecvențele radio sunt limitate ca număr, spre deosebire de orice alt tip de rețele de comunicații electronice și, în consecință, concursurile nu sunt atât de periodice.

Totodată, a mai arătat că Consiliul a organizat concurs în anul 2015, 2017 și 2018, iar până în acest moment nu a mai organizat alt concurs pentru acordarea de frecvențe pentru difuzarea serviciilor de programe pe cale radioelectrică terestră.

În cazul acordării de licențe audiovizuale prin concurs, în opinia recurentului, legiuitorul a considerat că este suficient doar emiterea licenței audiovizuale calificând-o ca un act juridic prin care CNA acordă unui radiodifuzor aflat în jurisdicția României dreptul de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, în funcție de modalitatea tehnică de transmisie, licența audiovizuală poate fi analogică sau digitală.

De asemenea, a mai arătat că art. 54 din Legea audiovizualului prevede foarte clar ce conține această licență, și chiar dacă este un act juridic administrativ emis de CNA nu se prevede obligativitatea menționării unei minime motivări a emiterii acesteia.

Totodată, a subliniat că în cazul unui concurs toți participanții sunt analizați prin prisma criteriilor prevăzute de art. 8 și 9 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, după caz, în funcție de situația concretă a fiecăruia. Documentația depusă de CNA conține rezultatul votului, de unde se poate observa cum au votat membrii Consiliului, iar cele două voturi au fost acordate într-un concurs, o competiție de proiecte editoriale care au fost analizate și, cum trebuia să fie doar un singur câștigător, membrii Consiliului, având dreptul de apreciere, au apreciat care proiect este cel mai bun și cu votul a 6 dintre ei au stabilit cine primește licența audiovizuală, fără a putea spune că un participant a îndeplinit criteriile prevăzute la art. 8 și 9 din Decizie, ponderea îndeplinirii/neîndeplinirii lor în cadrul concursului organizat.

Prin modalitatea de expunere a motivelor care au stat la baza soluției adoptate, în opinia recurentului, instanța de fond nu a înțeles diferența între cele două moduri de acordare a licenței audiovizuale, respectiv prin concurs sau prin decizie.

Instanța de fond a reluat sub altă formă opinia Consiliului Concurenței exprimată prin adresa nr. x/05.03.2015, deoarece Consiliul a recomandat o modificare a prevederilor art. 8 din Decizia nr. 277/2013, și nu vreo încălcare a unor dispoziții în domeniul concurenței.

În plus, a mai arătat că adresa Consiliului Concurenței nr. 2193 din 05.03.2015 este emisă înainte de modificarea de către Consiliu prin Decizia nr. 405/10.09.2015 a dispozițiilor art. 8 și, în consecință, atât timp cât adresa în cauză se referă la niște dispoziții care nu mai erau în vigoare la momentul organizării concursului din 27.06.2017, întreaga motivare a instanței de fond plecând de la această adresă este netemeinică.

3.2. Recurenta-intervenientă D. S.R.L. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1977 din 20.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, rejudecând cauza pe fond, admiterea excepției lipsei de interes și respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum aceasta a fost modificată/precizată.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurentul a arătat că soluția instanței cu privire la respingerea excepției lipsei de interes este nelegală, fiind realizată cu încălcarea art. 33 C. proc. civ., deoarece intimata-reclamantă nu justifică niciun interes în formularea cererii de chemare în judecată, având în vedere că și o eventuală anulare a deciziei CNA din 27.06.2017, nu ar fi condus la reluarea procedurii, întrucât dreptul de a emite este acordat prin acte emise de ANCOM și nu de CNA împotriva cărora nu au fost formulate cereri de anulare.

Sub un alt aspect, a susținut că instanța a încălcat art. 6, art. 9. art. 13, art. 14 C. proc. civ., respectiv principiul disponibilității, contradictorialității și dreptul la apărare al societății, prin aceea că, prin sentința recurată, fără a pune în discuția părților și fără a fi investită cu o astfel de solicitare, instanța de fond a analizat legalitatea Deciziei/Hotărârii CNA din 27.06.2017 în raport de nemotivarea acestuia, câtă vreme prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu a invocat nemotivarea deciziei CNA nr. 27.06.2017, ci a voturilor exprimate de membrii Consiliului, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, care vizează modul în care au fost exprimate voturile și are relevanță asupra condițiilor de cvorum și nu asupra nemotivării deciziei CNA.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că sentința a fost dată cu încălcarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, dar și a dispozițiilor ce reglementează obligativitatea motivării unui act administrativ individual și sancțiunea care intervine, respectiv art. 8 și 9 din Decizia nr. 277/2013.

Din analiza cererii de chemare în judecată se pot desprinde două concluzii și anume că intimata-reclamantă este nemulțumită de legislația aplicabilă și de criteriile de departajare care sunt generice și nu oferă suficiente criterii pentru a vedea în ce măsură punctajul oferit participanților este corect, precum și că dosarul său nu a fost analizat, urmare aplicării unor criterii arbitrare și neprevăzute de lege. În niciun moment intimata-reclamantă nu a motivat vătămarea sa prin lipsa identificării motivelor pentru care oferta sa a fost respinsă, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

De altfel, a mai arătat că lipsa motivării unui act administrativ individual nu are drept sancțiune nulitatea absolută a respectivului act, ci cel care solicită anularea actului administrativ trebuie să justifice o vătămare. Prin urmare, anularea actelor administrative este justificată de dovedirea unei vătămări, condiție care, în opinia recurentei, este neîndeplinită în cauză. Mai mult, a susținut că Hotărârea CNA din 27.06.2017 este motivată, în sensul că atribuirea licențelor s-a realizat în urma punctajului obținut de participanți.

3.3. Împotriva sentinței nr. 1977 din 20 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și intervenienta C. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În esență, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că sentința atacată conține motive contradictorii, care se exclud unul pe celălalt. Astfel, a arătat că, prin sentința atacată, curtea de apel a admis în parte cererea de chemare în judecată a reclamantei, stabilind faptul că, pe fond, acțiunea se impune a fi admisă întrucât, pe de o parte, Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 355 din 14 iunie 2013, în vigoare și astăzi, nu conține la art. 8 alin. (1) criterii suficient de clare, măsurabile și concrete de departajare și de stabilire a câștigătorilor licențelor, inclusiv cu privire la cei respinși și că, pe de altă parte, Hotărârea CNA din 27.16.2017 privind acordarea licențelor nu conține motivări suficiente.

Or, din verificarea cererii de chemare în judecată, a arătat că reclamantul A. S.R.L. nu a atacat în contencios Decizia nr. 277/2013, ci doar Hotărârea CNA din 27.06.2017, astfel că, în situația în care hotărârea atacată prin prezentul recurs ar trebui pusă în executare de CNA, din nou CNA este obligată ca, în analiza criteriilor de departajare, să folosească aceleași criterii legale stabilite prin acest act normativ - art. 8 și art. 9 din Decizia CNA nr. 277/2013, criterii pe care însăși curtea de apel, prin aceeași sentință, le apreciază că trebuie modificate, pentru a deveni "clare, măsurabile și concrete".

Referitor la pct. 8 de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța a apreciat eronat faptul că, o recomandare făcută de Consiliul Concurenței către CNA ar avea puterea unui act normativ, ignorând faptul că, în pofida acestei recomandări făcute încă din martie 2015, actul normativ emis de CNA prin Decizia nr. 277/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 355 din 14 iunie 2013, a fost, a rămas și este în vigoare și astăzi în forma aplicată și la momentul emiterii Hotărârii CNA din 27.06.2017. La art. 4 din Decizia CNA 277/2013 sunt cuprinse cerințele documentare pentru depunerea unei astfel de cereri, iar la art. 7 și 8 din același act normativ sunt cuprinse modalitatea de derulare a audierilor, respectiv criteriile de apreciere pentru acordarea sau, după caz, prelungirea licențelor.

În acest context, a apreciat că acele criterii de apreciere lăsate la îndemâna Comisiei CNA care a analizat ofertele tuturor întreprinderilor care au depus oferte pentru licențe de emisie sunt legale și suficiente pentru emiterea Hotărârilor de atribuire a acestora.

Mai mult, din lecturarea acestor criterii, acestea au în vedere îndeosebi calitatea și experiența membrilor CNA în acest domeniu, care decid prin vot, nicidecum prin explicarea votului fiecărui membru. Astfel, din lecturarea fiecărui criteriu stabilit la art. 8 din actul normativ sus-citat, majoritatea dintre acestea nu conțin aspecte ce țin de elemente strict scalabile, ci de elemente ce tind spre formarea unei opinii intime de natură să confere fiecărui membru-votant al CNA convingerea intimă că ofertanții se încadrează în oferirea celor mai bune programe pentru cetățenii României de la acel moment, în raport de nevoile populației și de politica României cu privire la informarea prin mijloacele de informare vizate de acest act normativ.

Astfel, a considerat că, interpretând în mod eronat normele de drept material exprimate în art. 4 și 8 ale Deciziei CNA nr. 277/2013, prin raportare la prevederile art. 18 din Legea nr. 504/2002, instanța de fond, în rejudecare, a apreciat că voturile membrilor CNA ar trebui argumentate, câtă vreme departajarea celor care au primit licențe, în raport de cei care nu au primit licențe, nu s-a făcut pe aspecte ce țin de criteriile tehnice de calificare, preliminare, ci doar pe baza voturilor membrilor CNA - care a fost și rămâne singurul criteriu legal final de departajare și de stabilire a câștigătorilor licențelor.

Mai mult, având în vedere art. 10 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, a arătat că în mod eronat a reținut instanța de fond că "prin adresa din 05.03.2015 (dosar x/2017, Consiliul Concurenței a informat CNA că...", atâta vreme cât, din punct de vedere legal, nicio instituție nu poate face astfel de recomandări către CNA, tocmai pentru a păstra independența acestei instituții.

4.1. Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare față de recursurile formulate de Consiliul Național al Audiovizualului, C. S.R.L. și D. S.R.L., prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

4.2. Intimata-intervenientă S.C. H. S.R.L. a depus întâmpinare față de recursurile declarate de Consiliul Național al Audiovizualului și C. S.R.L. și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin care a solicitat admiterea cererilor de recurs astfel cum au fost formulate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 20 ianuarie 2025, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și de către intervenienții D. S.R.L. și C. S.R.L. sunt nefondate, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

6.1. Primordial, se vor reține câteva circumstanțe relevante ale litigiului.

Prin Decizia nr. 184/19.04.2017, Consiliul Național al Audiovizualului a scos la concurs un număr de 30 de frecvențe FM și 2 frecvențe AM, în cadrul deciziei fiind indicate normele legale care stabilesc condițiile ce trebuie îndeplinite de către solicitanți pentru a putea participa la concurs.

Pentru acest concurs ce s-a desfășurat începând cu data de 19.06.2017 s-au înscris un număr de 48 de solicitanți cu 391 de cereri de acordare licențe audiovizuale, unii dintre aceștia făcând cereri pentru mai multe frecvențe, precum reclamanta, conform programării audierii societăilor .

Prin cererile înregistrate la C.N.A. sub nr. x/04.05.2017, reclamanta a solicitat acordarea licențelor audiovizuale pentru un număr de 12 localități, respectiv Alba Iulia frecvența 102,3 MHz, Baia Mare frecvența 104,2 MHz, Brașov frecvența 91,9 MHz, Comănești frecvența 93,5 MHz, Craiova frecvența 92 MHz, Hunedoara frecvența 88,9 MHz, lași frecvența 98,6 MHz, lași frecvența 100,4 MHz, Râșnov frecvența 88,5 MHz, Râmnicu Vâlcea frecvența 96,9 MHz, Sebeș frecvența 90,1 MHz, Sibiu frecvența 98,3 MHz, Suceava frecvența 90,4 MHz, Suceava frecvența 95,3 MHz, Toplița frecvența 94,4 MHz, Vatra Dornei frecvența 93,9 MHz.

În ședința publică din data de 27.06.2017, Consiliul a decis acordarea unui număr de 26 licențe audiovizuale, reclamantei nefiindu-i atribuită nicio frecventă.

Împotriva rezultatului concursului, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat plângere prealabilă, înregistrată la reclamantă cu nr. 8/12.07.2017, aceasta fiind respinsă de către pârâtul CNA prin Decizia nr. 480/20.07.2017, ca nefondată .

Așa cum s-a precizat la pct. 1.1. al prezentei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea, în parte a Hotărârii Consiliului Național al Audiovizualului din data de 27.06.2017 și a actelor subsecvente în ceea ce privește acordarea licențelor audiovizuale de radiodifuziune.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes; a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., a anulat în parte Hotărârea CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnați câștigătorii licențelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfășurat în perioada 19 - 22.06.2017; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind anularea actelor subsecvente, reținând, în esență, că în cauză nu există o motivare a actului contestat și nici a documentației pe care acesta ar fi trebuit să fie fundamentat.

Pârâtul, cât și intervenienții D. S.R.L. și C. S.R.L., au criticat soluția primei instanțe din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Observând că recurenții au formulat critici de nelegalitate similare, acestea vor fi analizate de Înalta Curte prin considerente comune, cu precizarea particularităților și argumentelor specifice, după caz.

6.2. Motivul de casare referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

În cadrul acestui motiv de recurs, o primă critică formulată de recurenta-intervenientă D. S.R.L. vizează greșita soluționare de către prima instanță a excepției lipsei de interes invocată prin întâmpinare, susținând că soluția instanței a fost dată cu încălcarea art. 33 C. proc. civ., cătă vreme intimata-reclamantă nu justifică niciun interes în formularea cererii de chemare în judecată, din moment ce și o eventuală anulare a deciziei CNA din 27.06.2017 nu conduce la reluarea procedurii, întrucât dreptul de a emite este acordat prin acte emise de ANCOM și nu de CNA împotriva cărora nu au fost formulate cereri de anulare.

Totodată, Înalta Curte constată că la rândul său recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat critici referitoare la această chestiune, în contestarea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București. Prin urmare, invocata lipsă de interes va fi tratată prin considerente unitare, raportat și la sentința recurată.

Înalta Curte constată că suținerile recurenților referitoare la lipsa de interes a acțiunii sunt nefondate, respingerea excepției fiind pronunțată de instanță cu corecta interpretare si aplicare a dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d), art. 33 C. proc. civ., dar și a art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a interpretat și aplicat corect aceste dispoziții legale în raport de obiectul cauzei, în acțiunile în contencios administrativ interesul reclamantului urmând a fi analizat prin raportare la drepturile și interesele legitime despre care se invocă a fi vătămate prin actul sau omisiunea autorității publice, excepția lipsei de interes a intimatei-reclamante motivată prin aceea că în cauză nu a fost introdus emitentul licenței de emisie, respectiv ANCOM, nu prezintă relevanță.

Or, intimata-reclamantă justifică un interes în formularea unei astfel de acțiuni pe calea contenciosului administrativ, atât prin prisma interesului general dat de actul administrativ emis de o instituție publică prin care a fost concretizat rezultatul concursului pentru pachetul de frecvențe pentru difuzarea unor servicii de programe de radiofuziune pe cale radioelectrică terestră, cât și un interes direct și personal în calitate de participant la concursul respectiv, în condițiile în care acesta se pretinde persoană vătămată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 1 și 8 din lege conturând interesul său de a acționa în justiție.

Împrejurarea că reluarea procedurii de concurs nu garantează intimatei-reclamante obținerea licenței de emisie nu este de natură să atragă concluzia lipsei de interes a acțiunii, fiind lipsit de relevanță că reluarea concursului privește toți competitorii, aceasta fiind și rațiunea introducerii în cauză a terților beneficiari.

Prin urmare, în mod corect s-a reținut de către judecătorul de fond, că interesul reclamantei în promovarea unei astfel de acțiuni pe calea contenciosului este justificat, importantă fiind doar posibilitatea existenței unei vătămări aduse acestuia în privința nerespectării drepturilor sale conform Legii nr. 554/2004.

Tot subsumat acestui motiv de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-intervenientă D. S.R.L. a susținut, în esență, că s-au încălcat principiile disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare al societății, respectiv art. 6, art. 9 și art. 13 C. proc. civ., prin aceea că prin cererea de chemare în judecată intimata-reclamantă nu a invocat nemotivarea Deciziei CNA din 27.06.2017, ci a voturilor exprimate de membrii Consiliului, în conformitate cu art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, iar prin sentința recurată, fără a pune în discuția părților acest aspect și fără a fi învestită cu o astfel de solicitare, instanța a analizat legalitatea Deciziei/Hotărârii CNA din 27.06.2017 în raport de nemotivarea acesteia.

Verificând conținutul sentinței, instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor indicate în memoriul de recurs, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Judecătorul fondului a analizat susținerile și apărările formulate pe parcursul procesului și a încuviințat probele solicitate de către părți, în conformitate cu dispozițiile legale, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și susține poziția asupra tuturor problemelor de fapt și de drept deduse judecății. Instanța de fond nu a depășit nici limitele învestirii sale, ci, contrar susținerilor recurentei-interveniente, în raport de criticile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, a analizat lipsa motivării actului administrativ din perspectiva dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, care obligau autoritatea publică să existe voturi motivate și să emită un act administrativ motivat.

Principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului nu îi permite însă acestuia să depășească limitele învestirii și să ignore termenele și condițiile de exercitare a dreptului la acțiune. Prevederile art. 22 C. proc. civ. consacră posibilitatea judecătorului ca, în vederea aflării în cauză și aplicării corecte a legii, să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere. Acest drept procesual poate fi exercitat însă numai cu privire și în limitele cadrului procesual fixat de reclamant, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, pentru că în caz contrar ar intra în conflict cu alte principii fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., sau cu garanțiile dreptului la un proces echitabil, care implică egalitatea armelor. Instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanță a principiilor disponibilității, contradictorialității și dreptului la apărare, în cauză fiind respectate dispozițiile legale care guvernează desfășurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condițiile stabilite și impuse de lege cu privire la activitatea de judecată și la raporturile dintre părți și instanță.

Pentru casarea unei hotărâri judecătorești în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la art. 14 C. proc. civ. este necesar ca argumentul care sprijină soluția să antameze chestiuni de fapt sau de drept noi, să fie decisiv în justificarea soluției și să nu fi fost pus în discuția contradictorie a părților. Or, nu aceasta este situația în cauză.

Prin urmare, văzând că instanța de fond a respectat principiile procesului civil mai sus discutate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

6.3. Motivul de casare referitor la nemotivarea sentinței (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Subsumat acestui motiv de casare, Consiliul Național al Audiovizualului a susținut, în prim rând, că instanța de fond nu și-ar fi prezentat propriul raționament în soluționarea acțiunii, ci a preluat argumentele din prima sentință pronunțată (casată ca urmare a unor vicii de procedură), inclusiv pe respingerea excepțiilor invocate de părți.

Pe de altă parte, recurenta-intervenientă C. S.R.L. a arătat că sentința atacată conține motive contradictorii, întrucât instanța, pe de o parte, face referire la criteriile enunțate de art. 8 și 9 din Decizia CNA nr. 277/2013 și implicit la nerespectarea acestora prin hotărârea contestată, iar ulterior, în cuprinsul aceleiași motivări, aceeași instanță susține că se află în imposibilitatea de a verifica care au fost criteriile avute în vedere de Consiliu.

De asemenea, instanța de fond, deși își întemeiază soluția pe ideea nelegalității Hotărârii CNA din 27.06.2017, dedusă din nerespectarea obligației de motivare exhaustivă a deciziei de acordare a unei licențe, nu își întemeiază argumentația pe vreo prevedere legală, ci face doar referire la o adresă a Consiliului Concurenței.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că sentința recurată expune considerente suficiente, care confirmă respectarea exigențelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Astfel cum s-a stabilit într-o jurisprudență constantă a instanțelor naționale, motivarea hotărârii nu reprezintă o problemă de volum, ci una de conținut, fiind însă necesar ca acest conținut să releve o analiză concretă și completă a situației de fapt și de drept relevate în speță. Totodată, hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

Înalta Curte subliniază că nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante, folosite pentru adoptarea soluției reflectate în dispozitiv, iar nu nemulțumirea generată de întinderea și conținutul considerentelor. Obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor au fost susceptibile să influențeze soluția. Art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale obligă instanța să își motiveze deciziile, această obligație fiind îndeplinită chiar dacă s-a motivat pe scurt hotărârea, dar s-au examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză. Preluarea de către judecătorul fondului, a unor argumente avute în vedere și de o altă instanță de judecată nu este de natură a concluziona că, hotărârea este nemotivată, or că, instanța, în rejudecarea nu a cercetat fondul cauzei, astfel încât să fie incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme, judecătorul a răspuns criticilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

În speță, nu se poate reține precaritatea motivării, ci conformitatea acesteia cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., raționamentul logico-juridic asupra chestiunii de drept analizate fiind clar și pertinent, de natură a facilita efectuarea controlului judiciar, fiind esențial caracterul convingător al motivării, ce vizează o problemă de calitate, de conținut, iar nu una de cantitate.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției pronunțate asupra actului administrativ dedus judecății, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Instanța de fond nu a analizat lipsa motivării actului administrativ pe existența adresei Consiliul Concurenței, ci din perspectiva dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, pe considerentul că nu a putut identifica în ce măsură au fost sau nu îndeplinite criteriile prevăzute la art. 8 și 9 din Decizia CNA nr. 277/2013, ponderea îndeplinirii/neîndeplinirii lor în cadrul concursului organizat etc., conchizând că nu există o motivare a actului contestat și nici a documentației pe care acesta ar fi trebuit să fie fundamentat.

Împrejurarea că recurenții nu sunt de acord cu motivarea instanței de fond, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susținerile recurenților privind incidența unui astfel de motiv de casare.

6.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material reprezentate de dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea audiovizualului, dar și a dispozițiilor care reglementează obligativitatea motivării unui act administrativ și sancțiunea care intervine, votul membrilor CNA nefiind obligatoriu a fi motivat.

În dezacord cu opiniile exprimate în cererile de recurs, Înalta Curte constată că, raportat la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

Potrivit art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2022: "(1) În îndeplinirea funcțiilor și a atribuțiilor ce îi revin potrivit prezentei legi, Consiliul emite decizii, instrucțiuni și recomandări, în prezența a cel puțin 8 membri și cu votul a cel puțin 6 membri.(11)

(2) Ședințele Consiliului sunt publice, cu excepția cazului în care se propune președintele și se alege vicepreședintele, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) și (3).

(3) Votul este totdeauna deschis, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) și (3).

(4) Exprimarea fiecărui vot deschis este însoțită de motivarea acestuia.

(5) Deciziile Consiliului având caracter normativ, inclusiv motivarea acestora, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(6)Deciziile Consiliului, altele decât cele precizate la alin. (5), inclusiv motivarea acestora, precum și instrucțiunile și recomandările emise de Consiliu se fac publice. 10/10/2003

(7) Actele având caracter normativ emise de Consiliu pot fi contestate la instanța de contencios administrativ de către orice persoană care se consideră prejudiciată de acestea.

(8) Deciziile Consiliului având caracter individual se comunică celor interesați și intră în vigoare de la data comunicării, dacă nu se prevede altfel, putând fi contestate la instanța competentă."

Potrivit art. 8 din Decizia CNA nr. 277/2013 din Decizia CNA nr. 277/2013 privind procedura de acordare, modificare, de prelungire a valabilității de cedare a licenței și a deciziei de autorizare individuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori:

"După audierea solicitanților, C.N.A. va decide asupra acordării sau prelungirii licenței audiovizuale, ținând cont și de următoarele criterii generale:

a) Respectarea interesului public;

b) Asigurarea unui raport echilibrat între serviciile de programe naționale, regionale și locale, excepție făcând situația prelungirii din 9 în 9 ani a licențelor audiovizuale, potrivit legii;

c) Evitarea abuzului de poziție dominantă și a practicilor care împiedică libera concurență;

d) Strategia editorială, în raport și cu strategia C.N.A. de acoperire a teritoriului național cu servicii de programe audiovizuale, prevăzută la art. 68 din Legea audiovizualului;

e) Oferta de programe și conținutul acestora, prezentate în proiectul editorial;

f) Experiența și competența în domeniul audiovizual, după caz;

g) Respectarea drepturilor fundamentale ale omului și protecția minorilor;

h) Respectarea pluralismului politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și diversitatea publicului;

i) Promovarea culturii și protejarea limbii române, a culturii și a limbilor minorităților naționale;

j) Durata totală cotidiană de difuzare a serviciului de programe;

k) Genul, orarul și durata de difuzare și de redifuzare a emisiunilor;

l) Situația exploatării celorlalte licențe pe care le dețin solicitantul sau acționarii societății solicitante, după caz;

m) Situația sancțiunilor aplicate, raportarea la acestea și măsurile luate privind intrarea în legalitate, acolo unde este cazul;

n) Procentul alocat programelor locale, în cazul licențelor audiovizuale regionale și locale difuzate pe cale radioelectrică terestră."

Potrivit art. 9 alin. (1) din Decizia CNA nr. 277/2013:

"La acordarea licențelor audiovizuale sau, după caz, la prelungirea valabilității licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de televiziune, CNA va ține cont în mod obligatoriu atât de criteriile menționate la art. 8, cât și de angajamentele solicitantului în ceea ce privește procentele rezervate operelor europene, în condițiile precizate la art. 22 și 24 din Legea audiovizualului."

Din analiza textelor legale antemenționate rezultă că legiuitorul a stabilit condițiile pe baza cărora CNA poate decide acordarea licenței audiovizuale (art. 8 și art. 9 din Decizia CNA nr. 277/2013) și procedura adoptării deciziilor CNA referitor la acordarea licenței (art. 15 din Legea nr. 504/2022), procedură care presupune, între altele: exprimarea votului și motivarea acestuia, adoptarea deciziei ca urmare a votului exprimat și motivarea deciziei.

Așadar, contrar susținerilor din recurs, obligația de motivare este expres prevăzută de legiuitor atât în ceea ce privește votul exprimat (art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002), cât și în ceea ce privește decizia adoptată (art. 15 alin. (6) din Legea nr. 504/2002). Motivarea deciziei CNA ar trebui să conțină, chiar sintetic, considerentele pentru care membrii CNA au exprimat votul referitor la acordarea sau nu a licenței. Cunoașterea motivelor pentru care autoritatea pârâtă a adoptat o decizie oferă particularului posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare prin contestarea respectivei decizii în fața instanței și combaterea considerentelor autorității, iar instanței îi dă posibilitatea de a efectua un control de legalitate și temeinicie al actului atacat. Respectarea obligației motivării se analizează de la caz la caz, în funcție de particularticularitățile fiecărei spețe.

În privința respectării principiului motivării actului administrativ se reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Cu alte cuvinte, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Așa cum s-a arătat, motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor, care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativă, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În speța de față, astfel cum corect a constatat judecătorul fondului, instanța de control judiciar nu a putut identifica în concret care au fost motivele avute în vedere de autoritate atunci când a acordat intimatei-reclamante cele 2 voturi, respectiv în ce măsură partea reclamantă nu a îndeplinit criteriile prevăzute la art. 8 și 9 din Decizia CNA nr. 277/2013, respectiv nu s-a menționat în concret motivele pentru care intimata-reclamantă nu îndeplinește respectivele criterii.

Analiza de legalitate și temeinicie a Hotărârii CNA din 27.06.2017 prin care au fost desemnați câștigătorii licențelor audiovizuale de radiodifuziune, pentru concursul desfășurat în perioada 19-22.06.2017 nu poate fi făcută de instanță exclusiv pe baza argumentelor pentru care intimata-reclamantă consideră că îndeplinește criteriile privind acordarea licenței (argumente dezvoltate în cererea introductivă), ci trebuie pornit de la poziția autorității pârâte, respectiv de la ac