ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 538/2025

Ședința publică din data de 29 iulie 2025

Deliberând asupra contestațiilor declarate în prezenta cauză, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 250

2

C. proc. pen., s-au menținut măsurile asiguratorii luate:

- prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din data de 17.02.2022 și procesul-verbal de îndreptare a erorii materiale din data de 23.02.2022, asupra bunurilor aparținând inculpatului A., până la concurența sumei de 536.483.056,637 RON;

- prin ordonanța Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din data de 04.03.2022, asupra bunurilor aparținând inculpatului B., până la concurența sumei de 578.446.818,637 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

În fapt și în drept, s-a reținut în actul de sesizare:

I. pentru inculpatul B.:

A. privind prelungirea Contractului de salubritate nr. x/11.11.1999 pentru o perioadă de încă 10 ani, prin încheierea Actului adițional nr. x cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, s-a reținut că, în calitate de funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., în realizarea atribuțiilor de serviciu prev. de art. 209 C. civ. rap. la art. 62 alin. (1), (63) alin. (1), a, b, d, e, art. 77, art. 83 alin. (1) din Legea 215/2001; art. 44 alin. (1) din O.G. 35 din 2002, și art. 24 alin. (4) din Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților, art. 23 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și în calitate de primar al Sectorului 3 București și ordonator de credite, cu intenție:

· a aprobat Raportul de specialitate nr. x/19.11.2013 și Nota de Fundamentare nr. x/19.11.2013 ale Direcției Utilități Publice,

· a întocmit și semnat Expunerea de motive nr. 11538/20.11.2013, prin care a inițiat proiectul de hotărâre pe care l-a supus aprobării Consiliului Local Sector 3,

· și la data de 20.11.2013, a prezentat membrilor Consiliului Local al Sectorului 3 regularitatea operațiunii propuse spre votare, motivate de necesitatea adaptării contractului de salubritate la schimbările legislative, în acest sens determinând, un număr de 17 membri ai Consiliului Local Sector 3 să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, fără vinovăție, prin aprobarea H.C.L. nr. 420 privind, printre altele, proiectul Actului Adițional la Contractul de salubritate nr. x/11.11.1999 care, sub pretextul implementării Programului de dezvoltare a sistemului de gestionare integrată a deșeurilor municipale de pe raza administrativă a sectorului 3, în realitate viza prelungirea nelegală a contractului de salubritate cu încă 10 ani;

· iar la data de 05.05.2014, în baza mandatului primit prin H.C.L. nr. 420 a încheiat și semnat Actul adițional nr. x la Contractul de salubritate nr. x/11.11.1999, prin care se prelungea nelegal termenul contractual, operatorului nelicențiat legal - C.- parte în contractul cu nr. de mai sus, toate acestea cu nerespectarea legislației primare incidente în domeniul salubrizării.

B. privind încheierea Actului adițional nr. x la Contractul de salubritate nr. x/11.11.1999 și modificarea tarifului practicat de operatorul - C., s-a reținut că, fiind funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., în realizarea atribuțiilor de serviciu prev. de art. 209 C. civ. rap. la art. 63 alin. (1), a, b, d, e; art. 61 alin. (2); art. 62 alin. (1); art. 77, art. 83 alin. (1) din Legea 215/2001, art. 24 alin. (4) din Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților, art. 23 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 10 alin. 1din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, în calitate de primar și ordonator de credite, cu intenție, a aprobat la data de 05.05.2014 înscrisul care cuprindea aspecte necorespunzătoare adevărului, denumit - Referatul privind creșterea frecvențelor pentru operațiunile de curățenie a căilor publice al Direcției Utilități Publice, mijloc fraudulos pe care s-a întemeiat Actul adițional 47;

La data de 15.05.2014, împiedicând exercitarea de către autoritatea deliberativă Consiliul Local sector 3 a competenței exclusive asupra serviciului public de salubritate prin eludarea necesității obținerii unei hotărâri de consiliu local pentru aprobare tarife în legătură cu remunerația prestatorului nelicențiat legal S.C. C. și prin eludarea necesității obținerii unei hotărâri de consiliu local pentru a obține un mandat de desemnare de la Consiliul Local, a încheiat și semnat, cu ajutorul lui D., în calitate de Director General, A. - în calitate de director al Direcției de Utilități Publice, E. - în calitate de director executiv Direcția Economică, F. - în calitate de director executiv Direcția Investiții și Achiziții, G. - în calitate de director executiv Direcția Juridică, și S.C. C., Actul adițional nr. x la Contractul de salubritate nr. x/11.11.1999, prin care s-au crescut frecvențele de realizare a activităților de curățenie a căilor publice, ceea ce a dus la mărirea cantității prestației, cu influență asupra creșterii costurilor operatorului de salubritate, elemente ce au dus la modificarea tarifului practicat de operatorul - C. - parte în contractul cu nr. de mai sus, toate acestea cu nerespectarea articolelor indicate în rechizitoriu din Legea 101 din 25 aprilie 2006, Legea 51 din 8 martie 2006, Legea nr. 273/2006, Legea nr. 215/2001, ceea ce a dus la prejudicierea bugetului local al Sectorului 3 cu suma de 160.842.519,027 RON și obținerea în mod corelativ a unui folos patrimonial necuvenit în cuantum de 153.477.124,30 RON de către S.C. C., faptă întrunind condițiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective și subiective ale infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave, faptă prev. și ped. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 309 C. pen.,

C. privind ratificarea Contractului pentru achiziția serviciului de salubritate în Sectorul 3 nr. 24165/09.11.1999 (nr. 5066/11.11.1999) și a actelor adiționale nr. 1-54 și scutirea S.C. C. de la plata debitului - prejudiciu aferent încălcărilor constatate de Curtea de Conturi, s-a reținut că, fiind funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., în realizarea atribuțiilor de serviciu prev. de art. 21 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 155 și art. 157 coroborat cu art. 167 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, art. 196 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, în calitate de primar al Sectorului 3 București, cu intenție a emis la data de 03.10.2019 - Dispoziția nr. 4558 și la data 20.08.2019 - Dispoziția nr. 3927 prin care și-a delegat atribuțiile de primar al Sectorului 3, inclusiv cea de ordonator principal de credite al bugetului local, ajutând astfel pe numiții E. și H. să săvârșească cu vinovăție infracțiunea de fals intelectual, prev. și ped. de art. 321 alin. (1) C. pen., la data de 07.10.2019, când cu știință, cu prilejul întocmirii și aprobării Referatului nr. 657480, s-a omis de a se insera împrejurarea că prejudiciul constatat de Curtea de Conturi prin Decizia nr 106/25.11.2016 nu a avut drept cauze și împrejurări numai lipsa aprobării consiliului local în privința contractelor publice, ci și înscrisul prin care în mod mincinos s-a făcut referire la creșterea numărului de particule în suspensie din aer și și s-a atestat necorespunzător adevărului că măsura Curții de conturi nr. 7 din Decizia nr. 106/25.11.2016, referitoare la recuperarea integrală a prejudiciului și virarea lui la bugetul local, devine fără obiect, având în vedere ratificarea, conform dispozițiilor legii civile, a Contractului x din 11.11.1999 și a actelor adiționale 1-54, ceea ce a avut drept consecințe denaturarea elementelor de activ din evidența contabilă a Sectorului 3 exprimate în Nota de contabilitate nr. 188 C. civ. din 07.10.2019, care prezintă Referatul în cauză drept document justificativ al operațiunii de stornare, faptă întrunind condițiile de tipicitate sub aspect obiectiv și subiectiv ale complicității la infracțiunea de fals intelectual, prev. și ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reținut că, în calitate de funcționar public, în sensul dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen., în realizarea atribuțiilor de serviciu prev. de art. 209 C. civ. rap. la art. 63 alin. (1), a, b, d, e, art. 77, art. 83 alin. (1) din Legea 215/2001; art. 44 alin. (1) din O.G. 35 din 2002, și art. 24 alin. (4) din Legea 101 din 25 aprilie 2006 a serviciului de salubrizare a localităților, art. 23 din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale, în calitate de primar al Sectorului 3 București, cu intenție:

- și-a însușit prin semnătură, la data de 29.10.2018, Raportul de specialitate nr. x/29.10.2018, proiectul expunerii de motive și proiectul de hotărâre, întocmite de către numitul E.,

- a semnat la data de 29.10.2018 Expunerea de motive prin care a inițiat proiectul de hotărâre pe care l-a supus aprobării Consiliului local Sector 3,

- iar la data de 30.10.2018, a prezentat membrilor Consiliului local al Sectorului 3 regularitatea operațiunii propuse spre votare motivate de girul Curții de Conturi,

- a determinat un număr de 18 consilieri locali, ca fără vinovăție, să săvârșească infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave prin aprobarea H.C.L. 511 cu amendament (condiție) prin care, printre altele, s-a ratificat Contractul pentru achiziția serviciului de salubritate în Sectorul 3 nr. 24165/09.11.1999 (nr. 5066/11.11.1999) și actele adiționale nr. 1-54, cu încălcarea dispozițiilor legale din legislația primară, indicate în rechizitoriu;

- în calitate de primar al Sectorului 3 București, cu intenție a emis la data de 03.10.2019 - Dispoziția nr. 4558 și la data 20.08.2019 - Dispoziția nr. 3927 prin care și-a delegat atribuțiile de primar al Sectorului 3, inclusiv cea de ordonator principal de credite al bugetului local, ajutând astfel pe numitul E. să săvârșească cu vinovăție infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave prin nerespectarea dispozițiilor legale prev. de: art. 154 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, privind rolul primarului de a asigura punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a ordonanțelor și a hotărârilor consiliului local raportate la art. 1311-1312 C. civ. care prevăd condițiile instituției ratificării raportate la art. 13, art. 14, art. 24 alin 4 din Legea 101/2016 și art. 22 alin. (3) din Legea 51/2006 referitoare la competențele autorităților unităților administrativ-teritoriale în materia contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare; art. 1309 și 1310 C. civ. rap la art. 2 alin. (1) lit. c) și c)

1

din Legea 554/2.12.2004, referitoare la definiția actului administrativ și regimul de putere publică; art. 58 din Legea 101/2016 privitor la cazul de nulitate absolută în materia de competență prin prisma regimului de putere publică, care au avut ca urmare:

- vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale Sectorului 3 București, crearea unui prejudiciu acestui sector prin lipsa de folosință (lucrum cessans) a creanței Sectorului 3 asupra debitorului S.C. C., în cuantum de 41.963.762 RON, urmare a stornării din evidențele contabile cu Nota contabilă nr. 188/7.10.2019 a debitului în sumă de 195.440.885 RON, ca urmare a invocării documentului justificativ - Referatul nr. x - privind propunerea de stornare a debitului constatat de Curtea de Conturi - Camera de Conturi București

și obținerea în mod corelativ a unui folos patrimonial necuvenit în același cuantum - 41.963.762 RON - de către S.C. C., faptă întrunind condițiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective și subiective ale instigării la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, faptă prev. și ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 309 C. pen.

II. inculpatul A. a fost trimis în judecată, sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, totul cu aplic. art. 309 C. pen., și a complicității la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea 78/2000 cu aplic. art. 309 C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În speță, Curtea, procedând la verificarea temeiurilor care au determinat luarea, în cursul urmăririi penale, și, ulterior, menținerea, prin încheierile din 26.09.2022, 12.09.2023 și 29.08.2024 ale Curții, a măsurilor asigurătorii în privința inculpaților B., A., și alții, a reținut că acestea au fost dispuse în vederea garantării reparării pagubei și pentru acoperirea cheltuielilor judiciare, fiind invocate și prevederile art. 20 din Legea nr. 78/2000, prin instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile și mobile aparținând acuzaților, inclusiv asupra unor sume de bani, actuale sau viitoare.

Curtea a reținut că scopul și condițiile legale pentru menținerea măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale sunt îndeplinite, constatând că nu au intervenit elemente noi care să conducă la concluzia că se impune o modificare în ceea ce privește situația bunurilor supuse măsurilor asiguratorii.

Curtea a reținut că la analiza legalității măsurii asigurătorii judecătorul trebuie să efectueze testul de proporționalitate cu scopul urmărit, astfel încât aceasta să nu se transforme o dată cu trecerea timpului într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate.

Instituirea unei măsuri asiguratorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (în speță, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin presupusa infracțiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, pentru o eventuală confiscare specială și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare), ca modalitate de asigurare a interesului general.

Curtea, având în vedere valoarea estimativă a prejudiciului, în limita căruia au fost dispune măsurile asiguratorii din cauză și examinând sumar valoarea bunurilor sechestrate, a reținut că măsura este în continuare proporțională cu scopul pentru care s-a dispus, în raport cu acuzațiile aduse inculpaților, și este necesară în continuare, nefiind de natură să greveze excesiv patrimoniile inculpaților.

Curtea a apreciat că intervalul de timp scurs de la momentul indisponibilizării bunurilor (17.02.2022, 04.03.2022) și până în prezent, nu este unul de natură sa conducă la concluzia că măsurile asigurătorii nu-și mai păstrează caracterul rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei, gravitatea acuzației și stadiul în care se află cauza.

Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, Curtea a evaluat în mod coroborat complexitatea ridicată a cauzei [generată de numărul mare al persoanelor trimise în judecată (10), dar și numărul faptelor penale materiale imputate acestora, circumscrise în principal infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave (în forma autoratului, complicității și participației improprii, după caz), ce se reține că ar fi fost comisă într-un interval mare de timp (2013-2019), aspecte ce au determinat administrarea unui amplu probatoriu în faza de anchetă penală], comportamentul inculpaților și cel al autorităților judiciare implicate (din perspectiva căruia, având în vedere vasta activitate de cercetare desfășurată în cursul urmăririi penale, finalizarea camerei preliminare, derularea cercetării judecătorești, nu se identifică perioade de stagnare a procedurii judiciare din culpa autorităților), natura acuzațiilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiunile de fals intelectual și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave, care este susceptibilă de producerea unei pagube materiale, precum și faptul că UAT Sector 3 a înțeles să se constituie parte civilă în proces cu suma de 578.446.818,637 RON, Curtea a apreciat că, din perspectiva ingerinței statului în dreptul de proprietate al acuzaților, perioada de timp în care aceștia au fost lipsiți de posibilitatea de a dispune de bunurile lor mobile și imobile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătorii la datele de 17.02.2022 (inculpatul A.) și 04.03.2022 (inculpatul B.) răspunde, și în prezent, criteriului proporționalității măsurilor cu scopul urmărit prin luarea lor, sarcina impusă nefiind una excesivă, context în care se impune menținerea în continuare a respectivelor măsuri procesuale.

Drept urmare, constatând că nu s-au modificat temeiurile care au stat la baza acestora, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 250

2

C. proc. pen., a menținut măsurile asigurătorii luate.

***

Împotriva acestei încheieri au declarat contestații inculpații B. și A., motivele acestora fiind expuse în partea introductivă a încheierii și urmând a fi analizate în cele de mai jos, astfel că nu se impune reluarea lor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. x/2022, la termenul din data de 29.07.2025 având loc dezbaterile asupra contestațiilor declarate.

I. Examinând contestația declarată de inculpatul B., în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecății, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 și 250

1

aplicându-se în mod corespunzător."

Prin această modificare legislativă s-a instituit obligația procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale. Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, rațiunea acestei modificări, evidențiază, pe de o parte, faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecerea timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul asigurării unei protecții mai eficiente a dreptului de proprietate (CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78, CEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103). Totodată, este de reținut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, ori a realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege.

Potrivit art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune." Totodată, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, Curtea Constituțională a stabilit că "sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancțiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecință a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârșite, neavând așadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv."

Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 10 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 4 aprilie 2016, că "instituirea unor măsuri cu caracter provizoriu și preventiv în vederea împiedicării distrugerii, sustragerii sau înstrăinării unor bunuri care au legătură cu săvârșirea unei infracțiuni nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a proprietarului sau posesorului acestora, prezumție care subzistă până la constatarea vinovăției acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă".

Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecția proprietății, s-a statuat că orice ingerință în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim și, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerințele de interes general ale comunității și cele privind protecția drepturilor fundamentale ale persoanei.

Analizând în concret măsurile asigurătorii instituite în cauză față de inculpatul B., Înalta Curte constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestor măsuri procesuale.

Reținând în acest sens, se impune a se preciza că această concluzie nu este de natură să înfrângă prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, având în vedere și regimul măsurilor asigurătorii care se mențin, chiar și în caz de achitare, în condițiile art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, totul cu aplic. art. 309 C. pen., a infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ce a produs consecințe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 309 C. pen., a complicității la infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., și a instigării la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 309 C. pen., totul cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În faza de urmărire penală, în temeiul art. 249 C. proc. pen., procurorul a dispus luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor aparținând inculpatului.

Prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii este facultativă, însă, prin excepție, legiuitorul a înțeles să reglementeze și situații derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situație derogatorie de la regula anterior menționată se regăsește în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracțiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativității dispunerii măsurilor asigurătorii. În acest sens, se reține că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/200, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în capitolul III din această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Din perspectiva dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte constată că acestea sunt incidente în prezenta cauză, întrucât inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 309 C. pen.

În condițiile în care dispozițiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special și derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că organele judiciare nu pot aprecia asupra condiției referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge din lege. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548 din 26 septembrie 2019 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 62 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituțională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepții a fost determinată, în mod special, de importanța relațiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracțiuni și de pericolul social crescut al faptelor incriminate."

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanța de judecată, din perspectiva dispozițiilor art. 250

2

din C. proc. pen., se limitează la examinarea asigurării unei juste proporționalități între restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a arătat că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii și restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului.

Condiția decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)."

Analiza proporționalității între interesul general și cel de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei se realizează și din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea cauzei, la conduita acuzaților și a autorităților judiciare, dar și a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum și a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Astfel, în analiza proporționalității dintre restrângerea dreptului de proprietate și scopul urmărit, Înalta Curte reține natura acuzațiilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (între care și infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave, susceptibilă de producerea unei pagube materiale), valoarea estimativă foarte mare a prejudiciului reținut în cauză, UAT Sector 3 constituindu-se parte civilă în proces cu suma de 578.446.818,637 RON, complexitatea cauzei (generată de numărul mare al persoanelor trimise în judecată și de numărul faptelor penale materiale imputate acestora, ce se reține că ar fi fost comise într-un interval mare de timp, de aproximativ 6 ani) și etapa procesuală în care se află cauza, respectiv judecata în primă instanță.

În ceea ce privește durata măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că aceasta nu aduce atingere exigențelor CEDO, având în vedere data luării acestor măsuri, respectiv 04.03.2022, prin raportare la gradul ridicat de complexitate a cauzei care a determinat administrarea unui probatoriu amplu, gravitatea acuzațiilor și stadiul în care se află cauza, respectiv judecata în primă instanță.

Față de aceste aspecte, se poate aprecia rezonabil că, în privința măsurilor asigurătorii menținute față de inculpatul B., se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului (constând în garantarea reparării pagubei și a cheltuielilor judiciare) și interesul personal al contestatorului inculpat de a-și exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii sunt o consecință a săvârșirii unor fapte penale, iar până la dovedirea vinovăției în materie penală, "indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanța dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă și cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii" (Decizia Curții Constituționale nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 387 din 03 iunie 2015).

Înalta Curte reține că, întrucât măsura asigurătorie se dispune în considerarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, încetarea sau schimbarea acestora trebuie să conducă la reevaluarea măsurii dispuse inițial, respectiv dacă pe parcurs au intervenit elemente noi, însă Înalta Curte constată că, până la acest moment procesual, nu au fost furnizate informații apte să conțină împrejurări intrinseci sau extrinseci care pot determina modificări de natură a impune restrângerea măsurilor dispuse și menținute (exemplu, când se stabilește un prejudiciu inferior celui inițial) ori chiar ridicarea totală sau parțială a măsurilor asigurătorii, de natură să poată fi reformată concluzia instanței în privința proporționalității măsurii.

În ceea ce privește motivul de contestație invocat de inculpat, referitor la nemotivarea hotărârii atacate și la faptul că instanța de fond nu a analizat în mod efectiv dispozițiile art. 250

2

din C. proc. pen., limitându-se la o analiză formală, Înalta Curte reține că este neîntemeiată această critică, având în vedere că hotărârea atacată este temeinic și judicios motivată, instanța de fond analizând efectiv dispozițiile anterior menționate și indicând concret care sunt motivele pentru care a considerat că subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii asiguratorii.

În cee ace privește criticile formulate de apărare, referitoare la lipsa de proporționalitate a măsurii asiguratorii, se constată că acestea sunt, de asemenea, neîntemeiate, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, întrucât scopul măsurilor asigurătorii nu este acela de a priva pe cel cercetat de exercițiul drepturilor sale fundamentale, ci de a ocroti un interes mai presus de interesul personal al acestuia, respectiv acela al statului, care, prin măsurile de politică penală adoptate, tinde să protejeze persoana vătămată prin săvârșirea faptelor penale.

Prin urmare, contrar susținerii apărării, se constată că nu se justifică la acest moment ridicarea sechestrului asigurator, măsura luată fiind o garanție pentru plata unui eventual prejudiciu și a eventualelor cheltuieli judiciare, iar aceasta cu atât mai mult cu cât luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.

Cât privește critica formulată de contestatorul inculpat vizând împrejurarea că prejudiciul reținut de procuror nu există, Înalta Curte constată că aceasta excedează procedurii prevăzute de art. 250

2

din C. proc. pen., întrucât stabilirea răspunderii civile delictuale și a existenței prejudiciului reprezintă aspecte care țin de fondul acțiunii penale și care vor fi analizate de către instanță la momentul pronunțării hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește critica apărării inculpatului, în sensul că valoarea bunurilor supuse măsurilor asiguratorii depășește valoarea eventualei pagube și a eventualelor cheltuieli judiciare, existând o discrepanță între acestea, Înalta Curte reține că este neîntemeiată și această critică, având în vedere dispozițiile art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., care prevăd în mod expres că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

În ceea ce privește celelalte critici invocate de inculpat, Înalta Curte constată că acestea nu pot face obiectul analizei instanței, având în vedere că, în cadrul procedurii prevăzute de art. 250

2

C. proc. pen., instanța nu poate analiza vinovăția inculpaților, existența faptelor sau probatoriul administrat, acestea fiind aspecte ce țin de fondul cauzei penale și care vor fi analizate de către instanță la momentul pronunțării hotărârii, astfel cum s-a precizat anterior.

II. Examinând contestația declarată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte urmează a o respinge, ca tardivă, în considerarea următoarelor argumente:

Conform dispozițiilor art. 250

1

alin. (1)

C. proc. pen., împotriva încheierii prin care s-a pronunțat judecătorul de cameră preliminară, instanța de judecată sau instanța de apel asupra luării măsurii asigurătorii, inculpatul, procurorul, partea civilă sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare, iar potrivit dispozițiilor art. 250

2

C. proc. pen., prevederile art. 250 și 250

1

se aplică în mod corespunzător.

Înalta Curte notează că termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac a contestației se calculează conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) C. proc. pen.:

"(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește".

În contextul normativ prezentat, Înalta Curte constată că încheierea contestată de inculpatul A. i-a fost comunicată acestuia la adresa de domiciliu la data de 15.07.2025, nefiind menționată ora comunicării.

În acest context, momentul de la care se calculează termenul procedural pe ore în situația în care nu se cunoaște ora comunicării actului începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost efectuată comunicarea.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care contestatorul putea contesta încheierea atacată, a început să curgă la sfârșitul zilei de 15.07.2025, ora 24:00, și s-a împlinit la data de 18.07.2025, ora 02:00.

Or, Înalta Curte constată că prezenta contestație a fost formulată și transmisă pe email de către contestatorul A. la data de 18.07.2025, ora 15:03, cu mult după expirarea celor 48 de ore prevăzute pentru exercitarea căii de atac a contestației.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepția tardivității constituie o excepție peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a contestației formulate de inculpat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 425

1

raportat la art. 250

1

coroborat cu art. 250

2

din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din 1 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Va respinge, ca tardivă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva aceleiași încheieri.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul B. împotriva încheierii din 1 iulie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Respinge, ca tardivă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iuie 2025.