Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2025
incetat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2025

HOTĂRÂRE
11.11.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 471/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea transmisă instanței supreme la data de 27 octombrie 2025, petentul Șerbănescu S. Adrian, prin avocat ales, a formulat, în temeiul art. 147 C. proc. civ. coroborat cu art. 2 alin. (2) C. proc. civ., o cerere de delegare a instanței, solicitând desemnarea unei alte instanțe de același grad pentru soluționarea dosarului nr. x/2025 al Tribunalului Ilfov, având ca obiect contestația formulată de parchet împotriva sentinței penale nr. 2487 din 02 septembrie 2025 a Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a dispus liberarea condiționată a petentului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 3377 din 14 iulie 2023 emis de Tribunalul București.

În susținerea cererii a învederat că, prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor nr. 6 din 21 octombrie 2025, Tribunalul Ilfov a dispus suspendarea activității de judecată, cu excepția unor cauze strict prevăzute, printre care nu se încadrează și speța de față. Astfel, soluționarea contestației nu poate avea loc la această instanță în perioada suspendării activității. Întrucât această situație constituie o împrejurare excepțională, comunicată oficial (prin publicare pe site-ul instanțelor) și care nu poate fi imputabilă părților, s-a apreciat că sunt incidente, în temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile art. 147 C. proc. civ., care permit desemnarea unei alte instanțe de același grad atunci când instanța competentă este împiedicată să funcționeze din motive excepționale.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatic, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 11 noiembrie 2025. În ședința publică de la acest termen de judecată, petentul Șerbănescu S. Adrian, personal, prin intermediul videoconferinței, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a precizat că înțelege să renunțe la judecarea cererii formulate întrucât Tribunalul Ilfov și-a reluat activitatea. Examinând, în acest context, dispozițiile C. proc.

pen., Înalta Curte constată că, deși o astfel de situație nu a fost reglementată în mod expres de legiuitor în procedura soluționării unei cereri de strămutare sau de desemnare a unei alte instanțe, în speță nu operează principiul oficialității procesului penal, ci trebuie respectată manifestarea de voință expresă a titularului dreptului de a formula o cerere, întrucât în caz contrar s-ar contraveni principiului dreptului părții de a dispune asupra acesteia, prevăzut în art. 9 alin. (3) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în această privință. Această interpretare se impune și prin raportare la dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen. în care se arată, printre altele, că, în cazul introducerii unei contestații sau oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori și-a retras contestația ori cererea.

Or, dacă legiuitorul nu ar fi dorit să recunoască persoanei care a introdus o cerere dreptul de a o retrage, nu ar fi reglementat acoperirea cheltuielilor statului într-o asemenea situație. Pentru considerentele de mai sus, având în vedere că retragerea cererii s-a făcut de către petentul Șerbănescu S. Adrian, personal, până la încheierea dezbaterilor și în prezența apărătorului desemnat din oficiu, Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea de voință expresă a acestuia. Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 377 RON, să rămână în sarcina statului și să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

H O T Ă R Ă Ș T E Ia act de retragerea cererii formulată de petentul Șerbănescu S. Adrian privind desemnarea unei alte instanțe egale în grad în vederea soluționării dosarului nr. x/2025 al Tribunalului Ilfov. Obligă petentul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2195/2025
Ședința publică din data de 02 decembrie 2025 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă s-a înregistrat, la 22 septembrie 2023, contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul
ÎCCJ 2024-04-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1062/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12.12.2022, sub nr. x/2020/a1.3.2, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petentul A.
ÎCCJ 2023-10-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1659/2023
Ședința publică din data de 18 octombrie 2023 Asupra cauzei, constată următoarele: Încheierea pronunțată de Curtea de Apel București: Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu m
ÎCCJ 2023-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2023
Ședința publică din data de 8 iunie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii: Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obi
ÎCCJ 2024-11-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2471/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Deliberând, asupra cererii de deduse judecății, reține următoarele: În data de 26 iunie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrat dosarul nr. x/202
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă