ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 2 decembrie 2025
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă, la 8 august 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara, să dispună obligarea acesteia la anularea deciziei de pensionare nr. x din 20 iunie 2019 (împreună cu anexele sale) și emiterea unei noi decizii, cu luarea în considerare a art. 55, art. 56, art. 96 și art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010, art. 13 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001, a Legii nr. 155 din 15 iulie 2006, art. 2 din H.G. nr. 1550 din 23 septembrie 2004, cât și a pct. 31, anexa 3 din H.G. nr. 1025 din 28 august 2003, dar și a celor statuate prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr. x/2008, Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2011, și Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2015. Totodată, a solicitat ca recalcularea să se facă începând cu 1 octombrie 2018, cu obligarea pârâtei la restituirea sumelor rezultate și neîncasate până la data formulării acțiunii introductive, la care să se adauge rata inflației.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 113 din 28 aprilie 2021 și dispozițiile art. 52 alin. (1), art. 1 alin. (3) și alin. (5), precum și art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României.
Prin sentința civilă nr. 2110/2024 din 6 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Hunedoara, secția I Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara prin întâmpinare și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia și anularea hotărârii primei instanțe.
Prin decizia civilă nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, la 29 iulie 2025, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii judecătorești atacate.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul a susținut, în esență, că o decizie de pensionare poate fi contestată de mai multe ori, astfel încât, în opinia sa, nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat. Totodată, a făcut trimitere la modalitatea în care s-a desfășurat judecata în fața instanței de apel și a susținut că decizia recurată este nelegală, deoarece nu s-au avut în vedere probele pe care acesta le-a depus la dosar, fiind astfel încălcat art. 14 alin. (6) și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., precum și art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 16 alin. (1) și alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.
S-a mai criticat că, atât instanța de fond, cât și cea de apel, prin hotărârile pronunțate în cauză, au nesocotit jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a recunoscut în mod constant principiul protecției drepturilor câștigate, consolidându-se astfel ideea că, în situația recalculării pensiei, cuantumul mai avantajos este cel care trebuie menținut.
Intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Hunedoara a depus întâmpinare și concluzii scrise, prin care a invocat, în principal, inadmisibilitatea/nulitatea recursului, susținut de faptul că este declarat împotriva unei decizii definitive și că motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea pe fond a căii de atac formulate.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac, care presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, putând exercita doar căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457 - "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În speță, prin acțiunea introductivă, recurentul-reclamant A. a învestit Tribunalul Hunedoara, secția I civilă cu o cerere având ca obiect revizuirea drepturilor sale de pensie, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare și la plata sumelor rezultate și neîncasate, până la data formulării cererii de chemare în judecată, actualizate cu rata inflației.
Prin urmare, reclamantul a învestit instanțele de judecată cu o cerere în materia asigurărilor sociale, întemeiată pe dispozițiile legislației privind sistemul unitar de pensii publice, iar recursul formulat are ca obiect decizia prin care s-a respins, ca nefondat, apelul recurentului-reclamant formulat împotriva sentinței primei instanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (forma în vigoare la data introducerii acțiunii):
"Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel". La rândul său, art. 155 alin. (1) din același act normativ prevede că:
"(1) Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar, potrivit alin. (2), "Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".
Totodată, art. 156 din Legea nr. 263/2010 statuează că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 8 august 2023, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j
3
), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."
Prin urmare, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.
Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., conform cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol:
"(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării", raportat la art. 152 și art. 155 din Legea nr. 263/2010.
Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul declarat de reclamant fiind, așadar, inadmisibil, deoarece contravine principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2194/2025 din 20 iunie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2025.