ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1768/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1768/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025
Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", constată următoarele:
Prin decizia nr. 66/R din 16 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., împotriva deciziei civile nr. 203 din 10 februarie 2023 a Tribunalului Timiș , secția a II-a civilă, dată în apel, în dosarul nr. x/2021, având ca obiect pretenții.
Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, față de lipsa părților legal citate și de împrejurarea că în cauză nu a fost solicitată judecata cauzei în lipsă, judecata recursului a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Astăzi, în ședință publică, instanța supremă a pus în discuție, din oficiu, conform art. 420 C. proc. civ., excepția perimării recursului, asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din același act normativ, reține următoarele:
Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. prevăd perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și a oricărei alte cereri de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.
În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare de la judecarea procesului.
Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor instituite de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă de 6 luni și vina părții, astfel că potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., aceasta poate fi constatată și din oficiu de către instanță.
Analizând actele dosarului în aceste coordonate, Înalta Curte constată că ultimul act de procedură îndeplinit în cauză a fost la 16 ianuarie 2025, când judecata recursului a fost suspendată în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și că de la această dată părțile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.
Totodată, ulterior intervenirii incidentului procedural, în speță, nu a intervenit niciun caz apt să întrerupă sau să suspende cursul perimării, conform art. 417 și art. 418 C. proc. civ.
Or, o atare împrejurare atrage incidența în cauză a prevederilor art. 416 alin. (1) din același Cod, calculul termenului legal de 6 luni, efectuat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., relevând că acesta s-a împlinit la 16 iulie 2025.
De aceea, pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor art. 416 alin. (1) și (2) și ale art. 420 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 66/R din 16 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L.
Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2025.