ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1720/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 martie 2023 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 1.928.348 RON, echivalentul sumei de 415.852,15 USD la data introducerii acțiunii, reprezentând profitul pe care l-ar fi obținut în urma vânzării echipamentelor militare către cumpărătorul C. "D.", cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul nejustificat al pârâtei de a opera tranzacția bancară din 4 martie 2022. De asemenea, s-a solicitat acordarea dobânzii legale, începând cu 7 aprilie 2022 și până la data plății.

Prin sentința civilă nr. 732/2024 din 3 aprilie 2024, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 597 din 2 aprilie 2025, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În cadrul motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut nesocotirea dispozițiilor art. 254 - art. 264, art. 292 și art. 13 din C. proc. civ., precum și a art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât instanța de apel a reținut eronat că e-mail-ul din 7 martie 2022, depus în dovedirea cererii, nu individualizează înscrisurile puse la dispoziția băncii, stabilind greșit că recurenta-reclamantă nu ar fi făcut proba documentelor transmise.

De asemenea, s-a invocat încălcarea art. 249 C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel, deși a constatat că intimata-pârâtă nu a făcut dovada solicitării documentelor necesare verificării tranzacției, a apreciat greșit că recurenta-reclamanta se face culpabilă pentru neexecutarea convenției bancare ca urmare a nepunerii la dispoziție a înscrisurilor solicitate, cu consecința reținerii caracterului justificat al refuzului băncii de a autoriza tranzacția, în condițiile art. 3.1.5. din Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare (CGDOB).

Circumscris cazului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susținut nemotivarea deciziei din perspectiva calificării operațiunii stând la baza tranzacției refuzate drept una de export, și nu de intermediere, în sensul art. 5 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 158/1999, ceea ce a condus la concluzia eronată că recurenta-reclamantă avea obligația să dețină și să prezinte băncii licența de export eliberată de Ministerul Afacerilor Externe prin ANCEX.

Dezvoltând motivul de nelegalitate vizat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a invocat greșita interpretare și aplicare a clauzelor art. 3.1.4. și art. 3.1.5. CGDOB coroborat cu art. 1270 alin. (1) și art. 1.266 - 1.268 C. civ., greșit apreciindu-se că refuzul procesării tranzacției a fost justificat de faptul că recurenta-reclamantă nu ar fi făcut disponibile documentele necesare aprobării acesteia, în condițiile în care nu a existat o solicitare expresă din partea băncii în acest sens. S-a făcut referire la conduita băncii în situații similare, când au existat solicitări explicite, punctuale, în privința documentelor ce trebuiau furnizate.

Totodată, s-a afirmat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1.548 C. civ., ca urmare a înlăturării prezumției de culpă a intimatei-pârâte și, drept consecință, a răspunderii contractuale a acesteia, greșit apreciindu-se caracterul justificat al neexecutării convenției bancare, în contextul în care din probe nu a rezultat care ar fi fost solicitările punctuale ale băncii potrivit art. 3.1.4. CGDOB, cărora recurenta-reclamantă nu li s-ar fi conformat.

În ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului, s-a susținut nesocotirea dispozițiilor art. 1.531 și art. 1.532 C. civ. raportat la circumstanțele factuale concrete ale cauzei și la probele administrate. S-a arătat că mențiunea din contractul încheiat cu terțul E. S.A. privind necesitatea prezentării licenței de export reprezintă o eroare materială, o astfel de clauză nefiind aplicabilă în relația cu un partener local. De asemenea, în contextul încheierii contractului cu E. S.A. la 14.03.2022, anterior refuzului băncii de a procesa tranzacția, s-a reproșat instanței de apel că în mod nelegal a reținut lipsa caracterului cert al prejudiciului invocat prin cererea de chemare în judecată.

În subsidiar, s-a invocat interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.182 C. civ., în mod greșit reținându-se că facturile proforma emise de terț reprezintă simple oferte de a contracta, fără să existe un consens al părților cu privire la elementele esențiale ale contractului.

În final, au fost reluate susținerile privind îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de lege în vederea atragerii răspunderii contractuale a băncii.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând decizia atacată în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată caracterul nefondat al recursului, având în vedere următoarele considerente:

Pentru început, se impune a se arăta că demersul judiciar, astfel cum a fost configurat prin cererea introductivă, a vizat obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul nejustificat de a opera tranzacția bancară din 4 martie 2022, în sensul acceptării plății efectuate de un terț având sediul în Ucraina, reprezentând prețul echipamentelor militare ce urmau a fi livrate de către reclamantă.

Acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se, în esență, că în mod justificat banca pârâtă, obligată prin lege să verifice tranzacțiile clienților săi, a refuzat procesarea plății, în raport cu art. 3.1.4. și art. 3.1.5. din Condițiile Generale de Derulare a Operațiunilor Bancare (CGDOB), întrucât nu i-a fost prezentată licența de export eliberată de Ministerul Afacerilor Externe prin ANCEX, conform art. 1 alin. (1), art. 4, art. 5 lit. s) și art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 158/1999, care să confirme legalitatea obiectului contractului de vânzare dintre reclamantă și partenerul extern.

Instanța de apel a confirmat raționamentul expus prin sentința primei instanțe, respingând apelul declarat de reclamantă.

Acesta fiind cadrul procesual, se constată că recurenta-reclamantă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri când au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, când hotărarea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei ori dacă au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permit reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de control judiciar va proceda la cercetarea exclusiv a criticilor care se încadrează în tiparul legii.

Se reține că, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă pretinde formal nesocotirea dispoziților art. 254 - art. 264 și art. 292 C. proc. civ. și, ca o consecință, a art. 13 din același cod și a art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fără ca susținerile concrete formulate în dezvoltarea acestor critici să releve eventuale neregularități de ordin procedural ale judecății în apel.

În concret, recurenta-reclamantă nu supune analizei chestiuni legate de admisibilitatea sau administrarea probelor, de natură să justifice controlul judiciar din perspectiva acestora; dimpotrivă, aceasta contestă modul în care a fost apreciat și valorificat un înscris aflat la dosar - e-mail-ul din 7 martie 2022 -, din perspectiva situației de fapt stabilite, ca urmare a faptului că nu au fost date acestuia valențele pretinse de parte în susținerea poziției sale procesuale.

Astfel, contrar a ceea ce s-a reținut de instanțele devolutive, recurenta-reclamantă susține că e-mail-ul din 7 martie 2022 individualizează documentele transmise în vederea verificării tranzacției și probează faptul că partea s-a conformat solicitărilor băncii, ceea ce, în opinia acesteia, relevă caracterul nejustificat al refuzului intimatei-pârâte a procesa plata.

Aceste susțineri ignoră faptul că aprecierea probelor de către judecătorii fondului, conform dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., astfel cum se reflectă în considerentele hotărârii, este sustrasă controlului de legalitate în recurs, instanțele devolutive fiind suverane în această privință.

Prin urmare, întrucât partea tinde la cenzurarea modului de valorificare a probatoriului, nu vor fi primite criticile vizând încălcarea art. 254 - art. 264 și art. 292 C. proc. civ.. Consecutiv, nu se poate reține că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al părții, consacrat de art. 13 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

De asemenea, sunt lipsite de temei susținerile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., conform cărora "cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească (...) de lege" - actori incumbit probatio.

Aspectul disputat de părți, sub aspectul probațiunii, a vizat tipul documentelor solicitate de pârâtă în vederea verificării tranzacției bancare, reclamanta prevalându-se de e-mail-ul din 7 martie 2022, în dovedirea transmiterii documentelor ce i-au fost solicitate, în timp ce pârâta s-a apărat invocând necesitatea prezentării, printre altele, și a licenței individuale de export, apte să releve legalitatea obiectului vânzării, document care nu i-a fost furnizat.

Instanța de prim control judiciar, apreciind înscrisurile de la dosar, a stabilit, întocmai ca și prima instanță, că discuțiile părților au vizat în mod cert și licența de export necesară vânzării de echipamente militare către un stat terț, reprezentantul recurentei-reclamante însuși invocând obligativitatea acestui document în cadrul corespondenței purtate cu banca.

Or, în raport cu această stare de fapt, pe care recurenta-reclamantă se limitează să o critice, deși reprezintă premisa demonstrată de la care începe judecata în recurs, au fost aplicate corect dispozițiile legale privind sarcina probei.

Astfel, s-a reținut că reclamanta nu și-a putut proba propriile susțineri în sensul respectării CGDOB, cu consecința caracterului justificat al refuzului băncii de a procesa tranzacția bancară, având în vedere că, din probele administrate, a rezultat că nu s-a făcut dovada deținerii și prezentării licenței de export necesare vânzării de echipamente militare în afara Uniunii Europene, ceea ce a împiedicat banca să își exercite competențele ce i-au fost conferite de legiuitor în materia prevenirii și combaterii spălării banilor.

Prin urmare, din moment ce autoarei demersului judiciar îi revenea obligația dovedirii pretențiilor deduse judecății, instanța de recurs constată aplicarea judicioasă a dispozițiilor art. 249 C. proc. civ., în cauză nefiind inversată sarcina probei, astfel cum în mod eronat s-a criticat.

Față de considerentele mai sus expuse, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care sancționează încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este vădit neîntemeiat și va fi respins ca atare.

Din actele dosarului rezultă că prima instanță a reținut necesitatea prezentării licenței de export eliberate de către Ministerul Afacerilor Externe, prin ANCEX, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4, art. 5 lit. s) și art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 158/1999, față de aptitudinea acestui document de a confirma legalitatea obiectului vânzării dintre reclamantă și societatea din Ucraina.

Prin cererea de apel nu s-a contestat calificarea dată de prima instanță operațiunii dintre reclamantă și partenerul extern ori faptul că banca avea dreptul de a verifica tranzacția din perspectiva deținerii licenței de export reglementate de O.U.G. nr. 158/1999. Dimpotrivă, așa cum a reținut și instanța de apel, numai prin răspunsul la întâmpinare depus în calea de atac, reclamanta a pretins că natura operațiunii pe care banca era ținută să o verifice ar fi fost de intermediere, conform art. 5 alin. (1) lit. k) din O.U.G. nr. 158/1999, și nu de export, astfel că licența aferentă trebuia obținută după încheierea tranzacției și, deci, implicit, după încasarea primei tranșe din prețul echipamentelor.

În acest context, raportat la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății, conform art. 478 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate reproșa cu temei instanței de apel încălcarea obligației de motivare a hotărârii judecătorești care decurge din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Suplimentar, se impune a se arăta că instanta de apel, deși în prealabil a reținut că nu a fost învestită în mod procedural cu o critică în acest sens, a înțeles să confirme, prin prisma dispozițiilor relevante ale O.U.G. nr. 158/1999, considerentele primei instanțe prin care s-a reținut că operațiunea stând la baza tranzacției refuzate de bancă este una de export, fiind înlăturate, totodată, argumentele părții referitoare la o pretinsă relație de intermediere cu partenerul din Ucraina.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei-reclamante, decizia recurată nu este afectată de viciul nemotivării, nefiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În final, se reține că motivul de casare vizat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, având în vedere că, din analiza criticilor expuse în dezvoltarea acestuia, nu rezultă modul în care instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile de drept material aplicabile speței deduse judecății.

Astfel, recurenta-reclamanta invocă greșita interpretare și aplicare a clauzelor art. 3.1.4. și art. 3.1.5. CGDOB raportat la dispozițiile art. 1270 alin. (1) și art. 1.266 - 1.268 C. civ., deși prin cererea de apel nu a contestat conținutul măsurilor întreprinse de intimata-pârâtă în vederea verificării legalității tranzacției în raport cu prevederile convenției bancare, consecința fiind că atare critici nu pot fi formulate direct în recurs, întrucât s-ar eluda dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În egală măsură, trebuie arătat că ceea se critică, în realitate, prin intermediul acestor susțineri, este situația de fapt reținută pe baza probelor, în cadrul căreia s-a stabilit că părțile au avut în vedere necesitatea prezentării și verificării licenței de export aferente vânzării de echipamente militare în afara Uniunii Europene, ignorându-se că instanța de recurs, în cadrul controlului judiciar de legalitate cu care este învestită, nu poate să verifice decizia recurată din această perspectivă.

Totodată, cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1.548 C. civ., se reține că recurenta-reclamanta urmărește în mod nepermis reaprecierea culpei contractuale care a stat la baza confirmării soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, aspect care ține de temeinicia deciziei instanței de apel.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. permit ca pe calea recursului să fie dedusă analizei numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ca urmare a faptului că instanțele de fond au asigurat deja situația premisă pentru judecata în recurs, stabilind situația de fapt pe baza probelor administrate.

Or, în raport cu situația de fapt reținută în etapele procesuale anterioare, potrivit cu care recurenta-reclamantă însăși a încălcat clauzele CGDOB prin faptul că nu a pus la dispoziție licența de export necesară verificării legalității vânzării de produse militare în afara spațiului european, în mod corect a fost înlăturată prezumția de culpă a băncii, reținându-se caracterul justificat al neexecutării convenției bancare și, deci, neîndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii contractuale.

În continuare, ca o consecință a înlăturării prezumției de culpă a intimatei-pârâte, față de caracterul justificat al refuzului de a procesa tranzacția bancară, aspect care nu mai poate fi cenzurat în această etapă procesuală, analiza susținerilor având ca obiect pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 1.531 și art. 1.532 C. civ. referitoare la prejudiciu și respectiv art. 1.182 C. civ., invocate în subsidiar, și care vizează, în esență, tot situația de fapt și probele dosarului, devine superfluă.

Concluzionând, față de scopul căii extraordinare de atac și limitele analizei permise de lege în vederea exercitării controlului judiciar, în recurs nu se poate reveni asupra aspectelor factuale disputate de părți și nu pot fi reevaluate probele dosarului, spre a se reține o situație de fapt diferită față de cea stabilită în fazele de fond ale judecății.

În final, se reține că simpla reiterare a susținerilor privind îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii contractuale a băncii nu reprezintă o motivare valabilă a recursului, în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că în această fază procesuală nu se reia judecata în fond, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii prin prisma motivelor expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 597 din 2 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 597 din 2 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.