ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1459/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și pârât C. S.A. - Sucursala Unirii, s-a solicitat a se dispune: obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reprezentând diferența de dobândă dintre cea percepută de bancă și cea efectiv datorată de reclamanți, în perioada noiembrie 2008- martie 2009; obligarea pârâtelor la convertirea în RON a creditului acordat reclamanților și stabilizarea cursului de schimb CHF leu de la momentul semnării Contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada executării Contractului; obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 25 iulie 2017 pârâta C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată.

Prin precizarea depusă la 03.10.2017, reclamanții au solicitat instanței să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferența de dobândă dintre cea percepută de bancă și cea efectiv datorată, pentru perioada noiembrie 2008 - martie 2009, convertirea în RON a creditului acordat reclamanților, să oblige pârâtele la restituirea sumelor reprezentând diferența dintre dobânda contractuală de 4,25% și dobânda de 4,40% abuziv percepută de bancă și obligarea, pentru viitor, să aplice dobânda de 4,25%; convertirea în RON a creditului acordat; stabilizarea cursului de schimb CHF - leu de la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada executării contractului și restituirea sumelor încasate abuziv de bancă împreună cu dobânda legală penalizatoare calculată până la restituirea sumelor solicitate.

În subsidiarul petitului 3 din cererea precizatoare, reclamanții au solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzei privind suportarea riscului valutar, stabilizarea cursului de schimb CHF-leu de la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada executării contractului și restituirea sumelor încasate abuziv de bancă împreună cu dobânda legală penalizatoare calculată până la restituirea sumelor de către pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 428/2017 din 06 octombrie 2017, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția de necompetență materială și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 951 din 29.05.2018, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și pârât C. S.A. - Sucursala Unirii. A constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 3 lit. d) din convenția de credit nr. x/BUM/18.02.2008. A obligat pârâtele să restituie reclamanților toate sumele de bani achitate cu titlu de dobândă, peste nivelul de 4,25%. A respins celelalte capete de cerere. A obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând cheltuieli de deplasare și onorariu avocațial parțiale.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A., B. și pârâta C. S.A.

Prin încheierea din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea cauzei înregistrate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr. x/2019 (întrebări formulate în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Cluj).

Prin încheierea din 13 octombrie 2020, s-a repus pe rol cauza, însă instanța a dispus, din nou, suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea cauzei înregistrate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr. x/2019, având ca obiect posibilitatea de intervenție a instanței privind modul de stabilire a dobânzii variabile.

Prin decizia civilă nr. 129/2022 din 01 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, au fost respinse apelurile formulate de reclamanții A., B. și pârâta C. S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 129/2022 din 01 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, au formulat recurs reclamanții A. și B. și pârâta C. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2002 din 10 octombrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2017, a fost respins recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 129/2022 din 1 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Totodată, a fost admis recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva aceleiași decizii, a fost casată în parte decizia atacată și a fost trimisă cauza spre o nouă judecată, numai în ce privește apelul reclamanților.

Prin decizia civilă nr. 202/2024 din 26 aprilie 2024, pronunțată în dosar nr. x/2017, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de apelanții A. și D. împotriva sentinței civile nr. 951/2018, pronunțată la 29.05.2018, în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A constatat intervenirea impreviziunii în executarea contractului de credit nr. x/18.02.2008, generată de supravalorizarea monedei creditului, franc- elvețian (CHF), în raport de moneda națională RON și în consecință:

A dispus adaptarea contractului de credit nr. x/18.02.2008, încheiat între reclamanții A. și D. în calitate de împrumutați și E. S.A. în calitate de împrumutător și preluat de către pârâta C. S.A., în sensul că a stabilit în sarcina împrumutaților obligația de plată a ratelor de credit la o valoarea egală cu echivalentul în RON al CHF de la momentul contractării, plus 50% din diferența dintre cursul CHF/RON la data scadenței fiecărei rate de credit și cursul CHF/RON la data contractării, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată în prezentul dosar și până la încetarea contractului de împrumut.

A fost obligată intimata C. S.A. să plătească apelanților A. și D. suma de 7.020,45 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs pârâta C. S.A., prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, în rejudecare, respingerea în integralitate a acțiunii reclamanților, ca netemeinică și nelegală, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Pentru început, recurenta a menționat faptul că obiectul recursului îl reprezintă dispozițiile instanței de apel aferente adaptării contractului de credit, începând cu data formulării acțiunii reclamanților și până la momentul finalizării raportului contractual, după formula de calcul a cursului RON/CHF impusă de instanță.

Autoarea prezentei căi de atac susține că cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul instanței la 23.06.2017, a avut ca temei dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive și ale C. civ., fiind invocată încă de la început "restabilirea echilibrului contractual".

Totodată, arată că decizia instanței de apel are ca reper legal (parțial) pentru constatarea impreviziunii Legea nr. 77/2016, dispoziție legală neinvocată în acțiune de reclamanți.

În continuare, recurenta-pârâtă evocă dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 77/2016 și învederează că dispozițiile C. civ. de la 1864 nu au reglementat în mod expres impreviziunea, aceasta fiind însă comun acceptată în literatura și practica judiciară bazate pe vechiul C. civ., ca excepție de la principiul forței obligatorii a contractului. Așadar, C. civ. de la 1864 permitea posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepțional și exterior voinței părților, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de niciuna dintre părți la data încheierii contractului, făcea excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

Se mai arată că, forma inițială a Legii nr. 77/2016 nu prevedea existența impreviziunii drept o condiție de drept material pentru accesarea de către debitor a procedurii dării în plată, însă această condiție a fost introdusă în actul normativ ulterior pronunțării deciziei nr. 623/2016 de către Curtea Constituțională.

Susține recurenta-pârâtă că, deși impreviziunea la care se referă în prezent art. 4 alin. (1) lit. e), alin. (1)

1

, alin. (1)

3

și alin. (3) din Legea nr. 77/2016 este aceeași noțiune juridică pe care au extras-o literatura și practica juridică din dispozițiile art. 969-970 C. civ. de la 1864, textele Legii nr. 77/2016 reglementează o situație particulară de impreviziune: aceea în care, pe durata executării contractului de credit, fie cursul de schimb valutar aplicabil în vederea cumpărării monedei creditului înregistrează, la data transmiterii notificării de dare în plată, o creștere de peste 52,6% față de data încheierii contractului de credit, fie obligația de plată lunară înregistrează o creștere de peste 50% ca urmare a majorării ratei de dobândă variabilă; în oricare dintre aceste situații, pragurile valorice arătate trebuie să se mențină în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare în plată.

În măsura în care principiul tempus regit actum o permite, art. 969-970 C. civ. de la 1864 sunt aplicabile oricărei situații excepționale și exterioare voinței părților, ce nu putea fi prevăzută în mod rezonabil de niciuna dintre părți la data încheierii contractului, care face excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

Susține recurenta că, între dispozițiile vechiul C. civ. și cele ale Legii nr. 77/2016 amintite, a apărut un concurs de legi aplicabile, care se rezolvă conform principiului conform căruia, actul normativ care conține o reglementare specială se aplică cu prioritate față de actul normativ general (specialia generalibus derogant).

Valorificarea impreviziunii poate avea loc amiabil, prin adaptarea voluntară de către părți a contractului, sau pe cale judiciară, în caz de dezacord între părți, caz în care instanțele de judecată pot fie să dispună adaptarea contractului (soluția prioritară), fie să dispună încetarea contractului (ultima ratio). Calea judiciară a valorificării impreviziunii presupune formularea unei cereri de chemare în judecată, prin care titularul cererii este ținut să expună o situație de fapt pe care să o califice juridic, prin alegerea unui temei de drept al cererii sale.

În cazul unui concurs de acte normative aplicabile unei situații de fapt, aplicarea principiului specialia generalibus derogant nu permite titularului cererii să opteze între norma generală și cea specială, ci atrage inadmisibilitatea cererii în măsura în care titularul ei o întemeiază expres pe norma generală, urmărind neaplicarea normei speciale.

În concret, arată că intimații au invocat, ca și temei de fapt al impreviziunii, creșterea cursului de schimb valutar aplicabil în vederea cumpărării valutei creditului (CHF). Din punct de vedere juridic, au ales să invoce dispozițiile Legii nr. 193/2000 și pe cele ale art. 969-970 C. civ. de la 1864.

Or, această situație de fapt este reglementată expres de dispozițiile art. 4 alin. (1)

1

lit. e) din Legea nr. 77/2016, astfel că dispozițiile art. 969-970 C. civ. nu pot fi aplicabile, cu consecința inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Cu alte cuvinte, recurenta susține că intimații-reclamanți nu puteau opta pentru o cerere de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile vechiul C. civ. și ale Legii nr. 193/2000 pentru a valorifica această situație de impreviziune, fiind imperativ necesară o solicitare adresată creditorului în limitele impuse de dispozițiile Legii nr. 77/2016, solicitare anterioară demarării litigiului.

În concluzie, recurenta-pârâtă arată că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dintr-un alt punct de vedere, autoarea prezentei căi de atac susține că, și dacă se trece peste eludarea cadrului legal stabilit de reclamanți, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 77/2016 privind impreviziunea, întrucât acestea au apărut ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

Astfel, arată că modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la impreviziune a fost făcută de legiuitor prin Legea nr. 52/2020, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul instanțelor în anul 2017.

În acest context, recurenta susține că, pe lângă depășirea cadrului legal cu care a fost învestită (Legea nr. 193/2000, C. civ. de la 1864), instanța de apel a interpretat eronat legea specială, mai exact sensul care a fost avut în vedere de legiuitor prin această normă, prin impunerea unei formule inedite de plată a ratei creditului, adăugând la valoarea cursului RON/CHF de la data contractării procentul de 50% din diferența de curs valutar aferentă cursului plății, minus valoarea inițială.

Așadar, deși legea specială face trimitere la o creștere a cursului cu mai mult de 52,6% față de valoarea inițială, instanța ia ca reper valoarea cursului inițial, deși legiuitorul a stabilit că până la limita de 52,6% a creșterii cursului valutar nu există impreviziune.

Mai mult, momentul de la care s-ar calcula noul curs impus de instanța de apel ar fi data cererii de chemare în judecată (23.06.2017), aspect care contravine legii speciale, care ia ca reper data notificării de dare în plată, care ar fi trebuit comunicată de clienții reclamanți creditoarei.

Pentru toate argumentele expuse mai sus, precum și pentru cele arătate în fața instanțelor anterioare, a solicitat admiterea prezentei căi de atac, cu consecința casării deciziei din apel, iar în rejudecare, respingerea acțiunii reclamanților, cu obligarea acestora la suportarea integrală a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze, în toate etapele.

La data de 04.10.2024, intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, ca netimbrat și respingerea recursului ca inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 13.08.2024 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Prin raportul întocmit la data de 10.12.2024, s-a concluzionat că hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul este declarat în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Raportul a fost comunicat părților la data de 23.01.2025, fără ca acestea să formuleze puncte de vedere.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 05.06.2025, prin care s-a stabilit termen de judecată, la data de 16 octombrie 2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de apelanții A. și D., fiind schimbată soluția dispusă de prima instanță, în sensul constatării intervenirii impreviziunii în executarea contractului de credit nr. x/18.02.2008 și adaptării contractului de credit nr. x/18.02.2008, încheiat între reclamanții A. și D. în calitate de împrumutați și E. S.A. în calitate de împrumutător și preluat de către pârâta C. S.A., în sensul că s-a stabilit în sarcina împrumutaților obligația de plată a ratelor de credit la o valoarea egală cu echivalentul în RON al CHF de la momentul contractării, plus 50% din diferența dintre cursul CHF/RON la data scadenței fiecărei rate de credit și cursul CHF/RON la data contractării, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la încetarea contractului de împrumut.

În esență, instanța de apel a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile obiective și subiective de incidență a instituției impreviziunii, fluctuația valorii francului elvețian cu 87% față de valoarea existentă la data încheierii contractului de credit producând un dezechilibru contractual raportat la clauzele contractuale, impreviziunea fiind fundamentată pe teoria generală a contractelor. condițiile privind aplicarea impreviziunii fiind dezvoltate în jurisprudență și în considerentele decizorii ale deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în materia instituției impreviziunii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.A. invocând încălcarea unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea netemeiniciei pretențiilor deduse judecății.

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greșită a unei prevederi legale. Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris). Dacă interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii, iar prin hotărârea atacată instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel.

În esență, recurenta reclamantă a invocat pretinsa încălcare de către instanța de apel a cadrului legal cu care a fost învestită, Legea nr. 193/2000, C. civ. de la 1864 și greșita aplicare a dispozițiilor legii speciale, Legea nr. 77/2016 cu privire la impreviziune.

Într-adevăr, instituția impreviziunii contractuale nu a fost reglementată prin textele normative ale C. civ. de la 1864, care guvernează efectele contractului dedus judecății în prezenta cauză, însă și sub imperiul vechiul C. civ., în pofida lipsei unui sediu general al materiei, au existat soluții de speță prin care instanțele au aplicat mecanismul impreviziunii, în temeiul art. 970 (buna-credință și/sau echitatea în executarea contractelor), pentru echilibrarea prestațiilor asumate de părți prin contractele încheiate, în cazul în care un eveniment excepțional, exterior voinței părților și care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la încheierea contractului, a făcut excesiv de oneroasă executarea obligației debitorului.

În domeniul contractelor de credit în monedă străină, incidența și admisibilitatea impreviziunii în cazul contractelor guvernate rationae temporis de vechiul C. civ. a fost definitiv recunoscută, atât în jurispudența Curții Constituționale, precum și în cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, Curtea Constituțională a reținut expres, prin Decizia nr. 623 din 25.10.2016 că sub regimul C. civ. din 1864 (aplicabil contractelor de împrumut încheiate anterior datei de 1 octombrie 2011) teoria impreviziunii era fundamentată în drept pe prevederile art. 970 C. civ. potrivit cărora "Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa."

Așadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea a rezultat din însăși reglementarea relativă la contracte, fiind justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.

Astfel cum a prezentat și instanța de apel, o amplă analiză a instituției impreviziunii, se regăsește în jurisprundența Curții Constituționale. Deciziile pronunțate vizează impreviziunea într-un context particular, acela al aplicării Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, instanța de control constituțional fiind cea care a introdus, prin jurispundența sa, obligativitatea unei analize, efectuate de către instanță, a modului de derulare a contractului de credit, pentru a se verifica incidența impreviziunii, drept condiție esențială pentru aplicarea remediilor Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Aceste considerente ale Curții Constituționale sunt deopotrivă aplicabile și în cazul numeroaselor litigii având ca obiect constatarea impreviziunii întemeiate pe dreptul comun, întrucât motivele pe care se sprijină deciziile Curții Constituționale se impun tuturor subiectelor de drept cu aceeași forță ca și dispozitivul.

Aceste considerente ale Curții Constituționale pronunțate în materia Legii dării în plată sunt deopotrivă incidente și în cazul acțiunilor întemeiate pe dreptul comun reprezentat de dispozițiile art. 1271 alin. (2) și alin. (3) din C. civ., deoarece este vorba în, esență, despre aceeași instituție, cu un domeniu specific de aplicare reglementat prin Legea nr. 77/2016. Condițiile de incidență ale instituției impreviziunii rămân aceleași, iar un contract de credit bancar încheiat într-o monedă străină este în mod similar, supus impreviziunii, din perspectiva dreptului material, indiferent dacă debitorii acționează pentru constatarea sa invocând dispozițiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată sau printr-o acțiune de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 970 din vechiul C. civ. sau pe dispozițiile art. 1271 alin. (2) și alin. (3) din noul C. civ., după caz.

În consecință, argumentele juridice ale Curții Constituționale pot fi folosite, pentru identitate de rațiune, și în contextul unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun, fiind vorba, în esență, despre considerente decisive privind aplicarea aceleiași instituții, aceea a impreviziunii.

Relativ la susținerea recurentei în sensul că intimații au invocat, ca și temei de fapt al impreviziunii, creșterea cursului de schimb valutar aplicabil în vederea cumpărării valutei creditului (CHF), situație reglementată expres de dispozițiile art. 4 alin. (1)

1

lit. e) din Legea nr. 77/2016, astfel că dispozițiile art. 969-970 C. civ. nu puteu fi aplicabile, Înalta Curte subliniază că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 731 din 6 noiembrie 2019 s-a statuat că este îndeplinită condiția obiectivă a intervenirii situației neprevăzute atât timp cât fluctuația de curs valutar are o anumită consistență valorică și persistență temporală.

Curtea Constituțională a mai reținut că diferențele de curs valutar de o anumită amploare, sub aspectul cuantumului și întinderii în timp, pot constitui o situație de impreviziune, pentru că la momentul contractării creditului, deși părțile au avut în vedere o anumită fluctuație valutară inerentă oricărui contract în monedă străină, nu se poate afirma că riscul astfel acceptat a depășit ceea ce este rezonabil.

Aceste considerente decizorii au confirmat opiniile doctrinare și statuările jurisprudențiale relevante cu privire la instituția impreviziunii, exprimate atât sub imperiul vechiul C. civ. cât și în noul context legislativ.

De asemenea, prin Decizia nr. 594 din 27 septembrie 2018 Curtea Constituțională a statuat, cu privire la domeniul de aplicare a impreviziunii în contractele de credit, în sensul că indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiul C. civ. sau ale noului C. civ., și independent de incidența Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din această lege, instanța de judecată, care, în condițiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii, cu consecința adaptării contractului sau a încetării acestuia.

Prin prisma celor de mai sus, susținerile recurentei privind greșita aplicare a cadrului legal cu care a fost învestită, nu pot fi validate, instanța de apel făcând și precizarea expresă, în cuprinsul considerentelor deciziei atacate, a faptului că impreviziunea a fost fundamentată pe teoria generală a contractelor, condițiile privind aplicarea impreviziunii fiind dezvoltate în jurisprudență și în considerentele decizorii ale deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în materia instituției impreviziunii.

În ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 77/2016 privind impreviziunea, prin impunerea unei formule inedite de plată a ratei creditului, susținută de recurentă, Înalta Curte, prin prisma celor deja afirmate o va respinge, ca neîntemeiată. Instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pronunțată pe legea anterior menționată, cum greșit a susținut recurenta, ci a indicat dispozițiile din acest act normativ doar cu titlu exemplificativ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 202/2024 din 26 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 202/2024 din 26 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2025.