ÎCCJ, decizie (scj.ro #234984)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București– Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei de sancționare a nr. 199/01.03.2023 emisă de ASF, precum și a actelor premergătoare care au stat la baza actului administrativ anulat, inclusiv a Raportului de control permanent înregistrat sub nr. 2298/21.02.2022, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 525 din 29 martie 2024, Curtea de Apel București – Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și a anulat Decizia nr. 199/1.03.2023, precum și documentația care a stat la baza acestei decizii, respectiv Raportul de control permanent nr. 2298/21.02.2022 și Nota privind aprobarea sancționării reclamantului nr. R/P-ST/218/24.02.2023.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ. , solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca nefondată, cu consecința menținerii Deciziei nr. 199/1.03.2023, precum și a documentației care a stat la baza acestei decizii, respectiv Raportul de control permanent nr. 2298/21.02.2022 și Nota privind aprobarea sancționării reclamantului nr. R/P-ST/218/24.02.2023, ca fiind temeinice și legale. Referitor la motivul de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, recurenta – pârâtă a arătat că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității respectiv art. 6 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 22 alin. ( 6), art. 425 alin. (1) lit. b C.proc.civ. . Astfel, a susținut că în mod nelegal, instanța de fond a extins controlul său de nelegalitate si s-a pronunțat si asupra altor persoane, în speță, persoane juridice și situații de fapt constatând în mod eronat, deși nu a constituit un capăt al cererii de chemare în judecată, că cele două societăți de investiții financiare, B și C, nu acționează concertat, ci acționează independent, din perspectiva dispozițiilor art. 71 și art. 74 din Legea nr. 24/2017. Era necesar a se preciza măcar faptul că, în cauză, este vorba de acțiunea concertată a B și C , raportat la emitentul Bursa de Valori București S.A., pentru a se evita totuși o confuzie care să fie extinsă și la raporturile juridice dintre cele două SIF-uri cu aplicabilitate și la alte societăți emitente la care acestea dețin acțiuni, fiind nelegal prin raportare la prevederile art. 5 alin. 4 C.proc.civ. , ca judecătorul să stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță. De asemenea, a apreciat că reținerile instanței de fond sunt nelegale întrucât existența unor reguli și proceduri interne, nu reprezintă condiția necesară și obligatorie pentru respectarea dispozițiilor art. 74 alin (4) din Legea nr. 24/2017. Instanța de fond, în hotărârea pe care a înțeles să o pronunțe, nu a ținut astfel cont de prevederile paragrafului 2 al art.74 alin. (4) din Legea nr.24/2017, prevederi care o obligau, în virtutea rolului activ pe care instanța trebuie să îl aibă, să facă o analiză aprofundată a situației potrivit căreia D putea sau nu să exercite în mod discreționar drepturile de vot anexate participației la capitalul social al BVB S.A. ce erau deținute la acel moment(12.03.2020)-de C, respectiv dacă D nu putea să le exercite decât în conformitate cu instrucțiunile directe sau indirecte ale B, analiză de la care însă s-a derobat a o realiza. Or, acest fapt contravine realizării și respectării unui principiu fundamental al procesului civil, acela al rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului consacrat de art. 22 C.proc.civ. . În sensul respectării principiului legalității procesului civil și a unui proces echitabil, recurenta a apreciat că se impunea analizarea strict a obiectului cererii de chemare în judecată și pronunțarea unei hotărâri strict în raport de solicitările intimatului-reclamant formulate în cadrul acesteia. A arătat că prin extinderea, în mod nepermis și nelegal, a limitelor acțiunii introductive, instanța s-a pronunțat și pe alte aspecte care nu au făcut obiectul cererii de chemare în judecată, fiind, astfel, nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) și art.397 alin.(l) C.proc.civ. și, prin urmare, fiind încălcat dreptul său la un proces echitabil Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, în ceea ce privește susținerile instanței de fond, în conformitate cu care, pe de o parte, Decizia ASF nr. 199/1.03.2023 este un act administrativ legal și motivat iar, pe de altă parte, nu este suficient motivat, ceea ce are drept consecință anularea acestuia. Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. , recurenta a învederat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în principal, a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 71, 72 și 74 alin. (4) din Legea nr. 24/2017 și ale art. 138 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață. Instanța de fond a realizat o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (2), art. 71,72 și 74 alin. (4) din Legea nr. 24/2017 și ale art. 138 din Regulamentul A.S.F nr. 5/2018, ceea ce a condus la constatarea unei situații neconforme circumstanțelor reale de fapt și de drept existente în legătură cu aspectele ce formează obiectul cauzei. Curtea de Apel a reținut în mod trunchiat prevederile art. 74 din Legea nr. 24/2017, fără a lua în considerare textul paragrafului 2 al alin. (4), ceea ce alterează fundamental concluziile acesteia referitoare la acțiunea concertată dintre B și C Ignorând complet dispozițiile paragrafului 2 al alin (4) al art.74, instanța de fond nu a analizat incidența acestor dispoziții legale și, prin urmare, nu a stabilit dacă dispozițiile art.74 alin. (4) paragraf 1 se aplică sau nu în cazul în speță. Ulterior, aceasta a eliminat în mod nejustificat și obligativitatea îndeplinirii condiției legale stipulată de art.138 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018. A arătat recurenta că instanța de fond a apreciat, în mod netemeinic, faptul că intimatul-reclamant, prin probele administrate, ar fi răsturnat prezumția legală instituită de Legea nr. 24/2017. Pentru a răsturna prezumția legală de concertare era necesar ca E să fi făcut dovada faptului că a parcurs procedura instituită de prevederile art. 138 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, regulament cu valoare de legislație secundară, edictat de ASF tocmai în aplicarea prevederilor Legii nr. 24/2017. Așa cum rezultă din considerentele instanței de fond, aceasta a reținut faptul că intimatul-reclamant a recunoscut că B nu a respectat procedura instituită de art. 138 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, dar a făcut o neverosimilă abstracție de această împrejurare, în condițiile în care prevederea în cauză nu făcuse până la acel moment obiectul vreunui control de legalitate a instanței de contencios administrativ. Deși aceste prevederi sunt neechivoce și unde legea nu distinge nu se poate distinge nicio condiție suplimentară, instanța de fond a constatat, peste toate aceste condiții legale, o situație de fapt profund eronată, în absența oricăror analize aplicate și a administrării probatoriului corespunzător, fiind preluate integral susținerile intimatului-reclamant din cadrul acțiunii formulate. A subliniat recurenta să susținerea privind insuficienta motivare a actului administrativ este lipsită de orice suport. Acest fapt este neîndoielnic dovedit atât prin analizele efectuate în cuprinsul Raportului de control permanent nr.2298/21.02.2022, al Notei privind aprobarea sancționării reclamantului ar. R/P- ST/218/24.02.2023, cât și în cuprinsul actului administrativ contestat. A susținut de asemenea că, în cazul incidenței unei prezumții legale, proba contrară nu poate consta într-o declarație în sens contrar textului de lege care stabilește prezumția legală sau doar prin exemple de texte din politicile, regulile și procedurile scrise ale acționarilor, ci proba contrară ar trebui coroborată cu documente sau elemente de conduită care să dovedească că aceștia nu acționează în mod concertat și nu au înfăptuit și nu înfăptuiesc o politică comună. Simpla raportare strict la texte din reguli și proceduri, sau la exemplificări din politici sau clemente de conduită, nu este suficientă pentru a demonstra că cei doi acționari, B și C , nu acționează în mod concertat în legătură cu emitentul Bursa de Valori București S.A. Tocmai de aceea, legiuitorul a instituit prezumțiile legale de concertare, pentru a statua, în mod legal, asupra unor situații concrete, indubitabile care nu pot fi desprinse forțat de realitatea firească, logică, precum cea din prezenta cauză. În considerarea aspectelor de fapt și de drept invocate recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, respingerea acțiunii, ca nefondată, cu consecința menținerii Deciziei A.S.F. nr.199/01.03.2023, precum și a documentației care a stat la baza acestei decizii, respectiv a Raportului de control permanent nr. 2298/21.02.2022 și a Notei nr. R/P-ST/218/24.02.2023.

Întâmpinarea și recursul incident 4.1. Recurentul-reclamant A a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat. A arătat acesta că argumentele prezentate de ASF subsumate pct. 5 al art. 488 alin. 1 C.proc.civ. nu relevă o încălcare a normelor de procedurii. Astfel, din analiza argumentelor invocate de ASF în cuprinsul acestui motiv de recurs se observă că partea nu formulează veritabile critici care pot fi subsumate pct. 5 al art. 488 alin. 1 C.proc.civ. Pornind de la susținerea generală că instanța de fond ar fi extins controlul său de nelegalitate și s-ar fi pronunțat asupra altor persoane și a altor situații de fapt, ceea ce susține ASF sunt de fapt aspecte care vizează fondul analizei instanței de fond cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 199/2023 contestată în speță, în considerarea situației de fapt și a probatoriului analizat de prima instanță. A susținut recurentul- reclamanta că argumentele prezentate de ASF subsumate pct. 6 al art. 488 alin. 1 C.proc.civ. sunt nefondate întrucât Decizia nr. 199/2023 este un act administrativ nemotivat iar rațiunile pentru care instanța de fond a reținut incidența motivului de nelegalitate constând în nemotivarea actului administrativ sunt suficiente și perfect legale. Argumentele prezentate de ASF subsumate pct. 8 al art. 488 alin. 1 C.proc.civ. sunt de asemenea nefondate. Decizia nr. 199/2023 este un act administrativ nelegal și în mod corect a reținut instanța de fond că reclamantul a răsturnat prezumția de concertare prevăzută de art. 2 alin. 2 lit. d din Legea nr. 24/2017. A arătat reclamantul că cele invocate de ASF în cuprinsul recursului formulat sunt pe de o parte inadmisibile, partea criticând și solicitând instanței de recurs o reapreciere cu privire la situația de fapt și probatoriul administrat, iar pe de altă parte nefondate, soluția instanței de fond fiind legală. Deși se invocă greșita aplicare a unor dispoziții legale (art. 2 alin.2, art. 71, 72, 74 alin. 4 din Legea nr. 138/2017), în mod nelegal, ASF nu a analizat incidența prevederilor art. 74 alin. (4) din Legea nr. 24/2017 și nici incidența prevederilor art. 72 din Legea nr. 24/2017. ASF nu a analizat incidența prevederilor art. 74 alin. [4] din Legea nr. 24/2017, în pofida faptului că o astfel de analiză era obligatorie, raportat la invocarea excepției prin obiecțiunile la Raportul de control, formulate de către B; chiar dacă nu s-ar fi făcut trimitere prin obiecțiuni la aceste prevederi legale, fapta pentru care ASF a dispus sancționarea este lipsa notificării prevăzute de art. 71 alin. [1] din Legea nr. 24/2017, iar art. 74, alin. [4] din Lege instituie o excepție de la o astfel de obligație, sens în care, revenea ASF sarcina de a verifica dacă situația supusă controlului nu se încadrează în exceptările prevăzute de Lege; ASF a uzitat pentru sancționarea sa de prezumția de concertare prevăzuta de art. 2, alin. [2] din Legea nr. 24/2017, iar excepția instituită de art. 74, alin. [4] din Lege înlătură de la aplicare prezumția de concertare. Orice alte aspecte invocate de ASF în argumentarea pretinsei legalități a actului emis, care nu se regăsesc în cuprinsul actului de sancționare sau în instrumentele sale de motivare, sunt lipsite de relevanță și inapte a susține legalitatea Deciziei contestate. În exercitarea controlului de legalitate asupra actului administrativ, instanța de contencios administrativ are în vedere și analizează aspectele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului, iar nu justificările elaborate de autoritate după acest moment, fiind de natura evidenței că acestea din urmă nu puteau forma convingerea autorității pentru aplicarea măsurilor din cuprinsul actului. Nu poate fi primită concluzia ASF potrivit căreia instanța de fond nu ar fi analizat paragraful 2 al art. 74 alin. 4 din Legea nr. 24/2017. Pe de o parte, acest paragraf nu a fost invocat de ASF în actul anulat, iar pe de altă parte, nu se poate pune problema unei lipse în analiză de vreme de instanța reține finalmente că reclamantul a răsturnat prezumția de concertare prevăzută de art. 2 alin. 2 lit. d din Legea nr. 24/2017, la care se referă ASF în actul contestat. Referitor la notificarea prevăzută de art. 138 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, ASF omite un aspect relevant și anume că această chestiune nu se regăsește în cuprinsul Deciziei nr. 199/2023, iar ASF nu poate completa motivarea actului administrativ direct prin apărările formulate în faza de judecată a cauzei. Sub un al doilea aspect, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, prevederile art. 138 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 nu pot exclude de la aplicare o dispoziție legală, dat fiind că Legea reprezintă legislația primară, în timp ce Regulamentul reprezintă legislația secundară, cu forță juridică inferioară și care nu poate institui derogări de la Lege. Referitor la aspectele legate de răsturnarea prezumției legale de concertare, a susținut reclamantul că privitor la fapta imputată, prezumția legală de concertare prevăzută de art. 2 alin. 2 lit. d] din Legea nr. 24/2017 a fost înlăturată în condițiile în care: - D exercită în mod independent de B drepturile de vot aferente acțiunilor deținute în portofoliul C , având în vedere că B nu a acordat și nu acordă instrucțiuni directe sau indirecte sau prin orice alte mijloace în exercitarea drepturilor de vot deținute de către C ; -Independența D față de B a fost asumată încă din cadrul procedurii de autorizare de către ASF, când B a dobândit pachetul majoritar de acțiuni D Invest, astfel cum rezultă din Planul de afaceri depus în cadrul procedurii de autorizare; -Independența D nu rezultă doar din înscrisuri, ci și din legislația aferentă, respectiv din Legea nr. 74/2015; -Persoanele care decid asupra modalității de exercitare a drepturilor de vot în cadrul B și în cadrul C acționează în mod independent unele față de celelalte; -B , D și C au instituit politici și proceduri scrise care au drept scop prevenirea distribuirii de informații în exterior [inclusiv în ceea ce privește participarea la adunările ger erale și exercitarea drepturilor de vot], prevenirea conflictelor de interese în administrarea portofoliilor deținute, inclusiv în ceea ce privește exercitarea drepturilor de vot aferente acestor dețineri, drepturi care trebuie exercitate în beneficiul și cu luarea în considerare a interesului investitorilor în acțiunile B și/sau C ; -Executivii D răspund în fata Consiliului de Administrație, iar nu direct în fața acționarilor; -Tranzacționarea acțiunilor listate cum este cazul acțiunilor BVB beneficiază de confidențialitate, motiv pentru care, orice transfer de informații de la D către acționarii este interzis. A susținut reclamantul că aspectele expuse nu reprezintă simple afirmații, ci sunt probate de Regulamentul de guvernantă corporativă al C , Politicii de implicare și principiile privind exercitarea drepturilor de vot pentru fondurile administrate de D Invest SA; Politica de implicare și principiile privind exercitarea drepturilor de vot pentru portofoliul administrat de B ; Prospectul simplificat și Reglementările Interne ale B . Referitor la presupusa analiza de către ASF a argumentelor prezentate de B SA. în fața Autorității, a învederat recurentul reclamant că acest aspect este contrazis în totalitate de cuprinsul documentației depuse de ASF la dosarul cauzei. Astfel, discuțiile din ședința Consiliului ASF din 01.03.2022 confirmă lipsa de fundamentare a actului de sancționare. În al doilea rând, lipsa unei analize asupra aspectelor relevante speței, decurge și din faptul că pretinsa faptă pentru care a fost sancționat prin Decizia nr. 199/2023 datează 12.03.2020, iar în cuprinsul deciziei și la baza emiterii sale stau aspecte și corespondențe ulterioare acestui moment. În al treilea rând, astfel cum rezultă din cuprinsul Procesului - verbal la ședinței Consiliului, toate aspectele imputate se aflau în analiza Consiliului, fiind solicitată o analiză suplimentară care însă nu a fost finalizată. Referitor la susținerile ASF conform cărora este legala neanalizarea obiecțiunilor formulate a susținut că dreptul de a formula obiecțiuni față de raportul de control este conferit prin lege iar autoritatea trebuia să expună și motivele pentru care a înlăturat obiecțiunile părții și, implicit, rațiunile de ordin factual și juridic care au condus la înlăturarea acestora, iar nu doar o enumerare formală a unor aspecte, pentru a crea aparența falsă că susținerile B ar fi fost analizate. Or, în ședința Consiliului ASF nu s-a discutat niciunul din argumentele prezentate prin obiecțiunile formulate iar în cuprinsul Deciziei nr. 199/2023, ASF s-a limitat la a menționa faptul că au fost depuse obiecțiuni și la a prelua un singur argument din cuprinsul acestora, cu privire la care reține că proba contrară unei prezumții de concertare nu poate să contesta într-o simplă declarație contrară. Referitor la pretinsa acțiune concertată, subliniază că B nu a recunoscut vreodată existența unei concertări între aceasta și C referitor la dreptul de vot aferent acțiunilor BVB pe care le dețin în portofoliu. Arată că a dovedit faptul că D exercită în mod independent față de B drepturile de vot pentru acțiunile deținute de C în cadrul BVB. Sub un alt aspect, trebuie observat că, în cazul raportărilor deținerilor majore, legiuitorul nu a prevăzut prezumția de concertare, relevantă din acest punct de vedere fiind conduita efectivă a acționarilor, conform art. 72 din Legea nr. 24/2017. Noțiunea de acțiune concertată ește reglementată de art. 2 lit. d] din Directiva 2004/25/CE și este legată de instituția ofertei publice obligatorii de preluare. Așadar, această Directivă are o sferă limitată de aplicare. Dimpotrivă, instituția raportării deținerilor majoritare este reglementată de Directiva 2004/109/CE, care nu cuprinde vreun fel de trimiteri la noțiunile de prezumție concertată sau acțiune concertată. Analizând Legea nr. 24/2017 în integralitatea sa, se poate observa că singurul capitol în care legiuitorul a făcut trimitere la noțiunea de persoane concertate, explicitată prin art. 2 alin. (2) din Lege privind prezumțiile de concertare, este cel privind ofertele publice. Aceste noțiuni nu sunt utilizate și în capitolul privind Raportările pentru dețineri majore ceea ce conduce la singura concluzie corecte și anume că prezumțiile de concertare nu se aplică și în alte situații decât cele privind ofertele publice. În ipoteza contrară, legiuitorul ar fi făcut uzitat de cele două noțiuni și în alte capitole ale Legii nr.24/2017. 4.2. Recurentul-reclamant A a formulat și recurs incident față de considerentele hotărârii instanței de fond, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ., solicitând admiterea în tot a acțiunii formulate. A arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că decizia ASF a fost emisă în baza unui control prevăzut de lege, ceea ce reprezintă un argument formal de nelegalitate a controlului efectuat de ASF - fila 13 din sentința recurată, pct. 7.2.1., critica fiind subsumată motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. ( 1) pct. 6 și 8 C.proc.civ. Pârâta a realizat o confuzie între tipurile de control reglementate de legiuitor și atribuțiile ASF, printre care și activitatea de supraveghere și monitorizare iar pretinsul control permanent efectuat de ASF nu beneficiază de reglementare legală, contrar celor reținute de instanța de fond. În mod eronat a reținut instanța de fond că problema tipului de control este irelevantă, din moment ce prin acțiune nu s-a criticat competența ASF de a efectua controlul. Chiar dacă s-ar presupune prin absurd că ar exista la nivel de lege și o a treia formă de control -controlul permanent - aceasta oricum nu era aplicabilă prin raportare la premisele care au stat la baza controlului și a emiterii Deciziei nr. 199/2023, argument care a fost omis de instanța de fond în analiza sa. În mod nelegal reține instanța de fond că respectarea formelor procedurale de control se poate subsuma unei decizii de practică administrativă a autorității. Or, în sensul dispozițiilor legale, aplicarea de sancțiuni și constatarea contravențiilor efectuată cu încălcarea procedurii de control și a competenței prevăzute de lege conduce la nulitatea deciziei de sancționare. De asemenea, a susținut recurentul – reclamant că analiza în parte a argumentelor invocate constând încălcarea formelor procedurale care stau la baza emiterii actului atacat reprezintă argument formal de nelegalitate, motivele de recurs incidente fiind cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C.proc.civ. Astfel, neîndeplinirea condițiilor procedurale anterioare emiterii unui act administrativ, prin caracterul incomplet al documentației care stă la baza emiterii sale, atrage nulitatea actului. Referitor la criticile sale privind încălcarea formelor procedurale care stau la baza emiterii actului atacat, instanța de fond a reținut în mod eronat că derularea controlului este un aspect de practică administrativă a ASF. Observă, de asemenea, că instanța de fond a analizat doar în parte argumentele invocate în susținerea motivului de nelegalitate invocat. Din documentele depuse la dosar rezultă că ASF nu a respectat procedura de control iar observarea tuturor acestor aspecte ar fi condus, în aprecierea sa, la reținerea ca fiind întemeiat a acestui motiv de nelegalitate. În speță, independent dacă este acceptată ideea că ASF putea realiza un control permanent sau nu, din cuprinsul Deciziei nr. 199/2023 și a documentației pe care ASF a depus-o la dosar nu rezultă că Autoritatea ar fi urmat o procedură de control. Astfel, ASF nu a depus la dosarul cauzei toate documentele prevăzute de OG nr. 93/2012 și de Regulamentul propriu nr. 4/2021 care trebuie să fie elaborate și aprobate în cursul controalelor efectuate iar câtă vreme documentele nu se regăsesc la dosar, prezumă că acestea nu există, ceea ce confirmă teza privind nelegalitatea controlului efectuat. Sub un al doilea aspect, în situația în care, pe durata supravegherii [controlului permanent], există dubii cu privire la respectarea dispozițiilor legale de către instituțiile supravegheate, ASF procedează la demararea controlului - inopinat sau periodic - realizat pe atât pe baza raportărilor, cât și pe baza verificării la fața locului. Or, în speță, nu a existat o verificare la fața locului. A susținut recurentul că analiza în parte a argumentelor invocate în susținerea motivului de nelegalitate privind nerespectarea standardelor în materia motivării actului administrativ - argument de nelegalitate intrinsec actului administrativ- Filele 13, 14 din Sentința recurată - pct. 7.2.2. atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C.proc.civ. A subliniat că, deși analiza instanței de fond este suficientă pentru a se reține că actul atacat nu a fost motivat cu respectarea cerințelor legale, a apreciat că în susținerea acestui motiv erau întemeiate și se puteau reține suplimentar și următoarele argumente invocate: în cuprinsul Deciziei nr. 199/2023 nu se regăsește analiza ASF asupra incidenței dispozițiilor art. 72 și art. 74 din Legea nr. 24/2017; din cuprinsul Deciziei nr. 199/2023 lipsește raționamentul pentru care ASF a considerat aplicabilă prezumția de concertare, reținerea prezumției de concertare în cuprinsul Deciziei nr. 199/2023 fiind în contradicție cu realitatea; discuțiile din ședința Consiliului ASF din 01.03.2022 confirmă existenței unei situații în analiză, nefiind reținută o concluzie clară în sensul că cele două SIF-uri ar acționa concertat. Referitor la fapta imputată, nelegalitatea deciziei ASF privind pretinsa încălcare a art. 71 alin. 1 și art. 74 alin. 2 din Legea nr. 24/2017 prin raportare la art. 2 lit. d din Legea nr. 24/2017 - filele 14 - 18 din sentința recurată - pct. 7.2.3 atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ. În mod eronat, instanța de fond a respins argumentul conform cu care dispozițiile art. 72 din Legea nr. 24/2014 nu extind sfera de aplicare la persoanele care ar putea fi prezumate a acționa în mod concertat, ci vizează exclusiv persoanele care acționează în mod efectiv concertat. Deși este în mod clar corectă analiza instanței sub aspectul răsturnării prezumției reținute de ASF, prioritar avea relevanță în cauză argumentul conform cu care o astfel de prezumție nu putea fi aplicată. Pe de o parte, inaplicabilitatea este justificata de sfera limitată a noțiunii de acțiune concertată, iar pe de altă parte, prezumția nu poate fi aplicată întrucât notificările supuse raportării potrivit art. 72 în coroborare cu art. 74 din Legea nr. 24/2017 se referă la deținerile efective (care rezultă în urma unui calcul al deținerilor existente) și nu la deținerile care s-ar putea cumula în baza unei prezumții care ar fi incidentă. În mod eronat, a reținut instanța de fond că prezumțiile de concertare își găsesc aplicabilitatea în materia raportărilor de dețineri. Contrar aspectelor reținute de instanța de fond (și a alegațiilor ASF), în materia raportărilor de dețineri nu sunt incidente prezumțiile de concertare explicitate de art. 2, alin. (2) din Legea nr. 24/2017. Prezumțiile legale sunt enumerate expres și limitativ de lege și nu pot fi extinse la alte situații nereglementate de aceasta. Or, în cazul raportărilor deținerilor majore, legiuitorul nu a prevăzut prezumția de concertare, relevantă din acest punct de vedere fiind conduita efectivă a acționarilor, conform art. 72 din Legea nr. 24/2017. De asemenea, apar ca nelegale reținerile instanței de fond în sensul că dispozițiile art. 71,72, 74 din Legea nr. 24/2017 ar viza "concertările" (în general), pentru că textul "nu ar exclude și posibilitatea ca respectiva concertare să fie prezumată". Reiterează faptul că dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 24/2017, care definesc noțiunea de prezumție de concertare și pe care ASF își fundamentează întreaga susținere, sunt dispoziții generale, în acord cu prevederile art. 51 și 52 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Aceste noțiuni nu sunt utilitate si în capitolul privind Raportările pentru dețineri majore, ceea ce conduce la singura concluzie corectă și anume că prezumțiile de concertare nu se aplică și în alte situații decât cele privind ofertele publice în ipoteza contrară, legiuitorul ar fi făcut uzitat de cele două noțiuni și în alte capitole ale Legii nr. 24/2017. Sub un al doilea aspect, inaplicabilitatea prezumției de concertare în alte situații decât oferta publică a fost reținută și la nivelul jurisprudenței obligatorii CJUE, în Cauza C-339/19, Aris Capital SRL și Romenergo S.A. c. ASF. Chiar dacă, prin absurd, ar fi aplicabilă prezumția prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 24/2017, ASF ar fi trebuit să facă dovada faptului vecin și conex. Or, o astfel de dovadă nu a fost făcuta de către ASF. A arătat de asemenea recurentul că B S.A. nu a susținut vreodată că ar acționa concertat cu C iar procedura prevăzută de art. 138 alin. 2 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 nu a fost reținută prin Decizia nr. 199/2023 Referitor la notificarea prevăzută de art. 138 din Regulamentul ASF nr. 5/2018, primul aspect care trebuia observat de instanța de fond în opinia recurentului este că această susținere nu se regăsește invocată în cuprinsul Deciziei nr. 199/2023, iar ASF nu poate completa motivarea actului administrativ direct prin apărările formulate în faza de judecată a cauzei. Sub un alt aspect, trebuie observat că B nu a recunoscut vreodată existența unei concertări între aceasta și C referitor la dreptul de vot aferent acțiunilor BVB pe care le dețin în portofoliu. În mod eronat, instanța de fond a înlăturat argumentul că Decizia nr. 199/2023 a fost emisă de către ASF cu depășirea limitelor puterii discreționare, prin exces de putere. și cu încălcarea principiului proporționalității mai ales în contextul în care s-a reținut explicit în cuprinsul Sentinței recurate că motivarea actului atacat nu a fost suficientă, autoritatea neanalizând și nerăspunzând obiecțiunilor formulate și înlăturând de plano, în mod formal, probele invocate de B. Recurentul reclamant arată că inexistența unui act administrativ cu putere obligatorie prin care să stabilească existența unei acțiuni concertate între B și C cu privire la emitentul BVB, contrar aspectelor reținute de instanța de fond, atrage incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C.proc.civ. Pentru considerentele anterior arătate, recurentul – reclamant a solicitat admiterea recursului formulat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus întâmpinare la recursul incident, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. În esență aceasta a arătat că recurentul-reclamant reia în mod identic, în cuprinsul recursului incident, considerentele expuse prin acțiunea introductivă, prin notele scrise formulate în faza analizării pe fond a cauzei, precum și prin întâmpinarea la recursul formulat de A.S.F., invocând 5 posibile critici ca fiind temeiuri care stau la baza căii de atac formulate. Contrar celor susținute pe calea recursului incident, pârâta a susținut că nu pot fi primite criticile referitoare la nelegalitatea controlului efectuat de ASF, încălcarea formelor procedurale care au stat la baza emiterii actului atacat, analiza în parte a argumentelor referitoare la nemotivarea actului administrativ în litigiu, nelegalitatea prezumției de concertare reținută de instanța de fond, nelegalitatea decurgând din inexistența unui act administrativ cu putere obligatorie prin care să stabilească existența unei acțiuni concertate între B și C cu privire la emitentul BVB. 5.Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară respectiv recurentul – reclamant A au formulat răspunsuri la întâmpinările depuse de prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate împotriva recursurilor declarate. 6.Procedura de soluționare a recursului În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C.proc.civ. . În temeiul dispozițiilor art. 490 alineat 2, coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alineatele 5 și 6 C.proc.civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 05.09.2024, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.02.2025, în ședință publică, cu citarea părților. 7.Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din Codul de procedură civilă. 7.1.Circumstanțele factuale și legale ale speței: Reclamantul A, în calitate de Președinte/Director General al B, acționar al societății Bursa de Valori București S.A a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 71 alin. (1) și art. 74 alin. (2) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață. prin Decizia A.S.F nr. 199/01.03.2023. ASF a reținut că prin tranzacția realizată la data de 12.03.2020, B a achiziționat 115.414 acțiuni emise de B.V.B. S.A., reprezentând 1,43% din capitalul social al acesteia. La acea dată, C deținea o participație reprezentând 4,46963% din capitalul social al B.V.B. S.A.. Ca urmare a acestei tranzacții, B S.A care deține, în proporție de 99,98%, D , societatea care administrează C , împreună cu C au depășit pragul de 5% din totalul drepturilor de vot asupra emitentului B.V.B. S.A. La data la care B a depășit, împreună cu C , pragul de 5% din drepturile de vot asupra Bursa de Valori București S.A., persoana sub semnătura căreia erau publicate pe website-ul B.V.B. rapoartele aferente B era domnul A , în calitate de Președinte/Director General al acesteia. Potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, „În cazul în care un acționar dobândește sau înstrăinează acțiuni ale unui emitent, care sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și cărora le sunt anexate drepturi de vot, acționarul este obligat să notifice emitentului procentul de drepturi de vot pe care le deține în urma achiziției sau cesiunii în cauză, atunci când procentul respectiv atinge, depășește sau scade sub unul din pragurile de 5%, 10%, 15%, 20%, 25%, 33%, 50% și 75%. Drepturile de vot se calculează pe baza ansamblului acțiunilor la care sunt anexate drepturi de vot, chiar dacă exercitarea acestora este suspendată. Această informație este, de asemenea, furnizată pentru ansamblul acțiunilor care aparțin aceleiași categorii și cărora le sunt anexate drepturi de vot. ” Conform art. 74 alin (2) din Legea nr. 24/2017, notificarea solicitată în conformitate cu prevederile art. 71 alin. (1) trebuie efectuată „(...) în mod prompt, dar nu mai târziu de 4 zile de tranzacționare de la data la care acționarul sau persoana menționată la art. 72: a) află despre achiziționare sau cesiune sau despre posibilitatea de exercitare a drepturilor de vot sau la care ar fi trebuit să afle despre acestea, date fiind circumstanțele, indiferent de data la care produce efecte achiziționarea, cesiunea sau posibilitatea de exercitare a drepturilor de vot; sau b) este informat/informată în legătură cu evenimentul menționat la art. 71 alin. (2). Nerespectarea prevederilor legale menționate a fost sancționată potrivit art. 146 alin.(l) lit. c), art.147 alin.(l) lit. c) pct.3 (i), art.151, art.155 din Legea nr. 24/2017. 7.2. Analiza cererii de recurs formulate de recurenta – pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară. Motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1 ) punctul 5 Codul de procedură civilă Prevederile art. 488 alin. (1 ) punctul 5 din C.proc.civ. stabilesc un caz de casare a hotărârii, atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Înalta Curte reține că prevederile art. 488 alin 1 punctul 5 din Codul de Procedură Civilă constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, care include în conținutul acestuia toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția regulilor vizate de alte motive de casare, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. Din examinarea hotărârii recurate și a actelor de procedură întocmite în cauză rezultă ca instanța de fond a respectat principiile care guvernează procesul civil, inclusiv principiul disponibilității prevăzut la art. 9 C.proc.civ. și dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 C.proc.civ. . Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat principiul disponibilității în sensul că a soluționat cauza prin raportare la limitele sesizării instanței, sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată și a cauzei acesteia. Nu se constată că instanța ar fi analizat cererea ultra petita sau că ar fi analizat aspecte care excedează cadrului procesual stabilit de părți. În nici un caz judecătorul fondului nu a stabilit dispoziții general obligatorii prin hotărârea pronunțată, contrar prevederilor art. 5 alin. (4) C.proc.civ. , cu referire la acțiunea concertată a B și C S.A, întregul raționament al Curții de Apel fiind raportat la emitentul BVB și la situația concretă dedusă judecății. Nu rezultă din cuprinsul hotărârii recurate că instanța ar fi depășit limitele deduse judecății ci aceasta a analizat Decizia ASF contestată prin raportare la criticile de nelegalitate formulate, atât cele formale cât și cele vizând conținutul intrinsec al actului contestat. În realitate, ceea ce susține ASF sunt de fapt aspecte care vizează fondul analizei instanței de fond cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 199/2023 din perspectiva interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material, însă aceste critici nu sunt subsumate motivului de nelegalitate prevăzut la pct 5, ci vor face obiectul analizei motivului de casare de la art. 488 alin. 1 pct. (8) C.proc.civ. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) punctul 6 C.proc.civ. Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurenta – pârâtă cu privire la faptul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii. Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art.425 alin.(1) lit.b) C.proc.civ. , întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din Codul de procedură civilă, precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. De altfel, este de observat că nu sunt invocate contradicții la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci, între motivarea sentinței și textele de lege incidente, deci, în esență, o greșită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile cauzei deduse judecății. Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin.(1) pct.6 C.proc.civ. în sensul invocat de aceasta. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.(1) punctul 8 C.proc.civ. Astfel, motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită, prin hotărâre, a normelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Cu caracter preliminar, Înalta Curte constată că rațiunile pentru care instanța de fond a dispus admiterea acțiunii și anularea Deciziei ASF nr. 199/01.03.2023 sunt cele legate de reținerea insuficientei motivări a actului contestat respectiv răstunarea prezumției de concertare. Referitor la nerespectarea condiției motivării actului, Înalta Curte reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat. Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Motivarea trebuie, în primul rând, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască și să-i evalueze temeiurile și efectele, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau greșită echivalând cu lipsa motivării. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului. Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat. O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui. În cazul de față, instanța de fond reține în mod legal că decizia contestată indică temeiul legal al competenței ASF pentru emiterea actului (primul paragraf din decizie), în dispozitiv menționează sancționarea reclamantului, în conținut indică atât temeiul de drept, art. 146 alin.(l) lit. c), art.147 alin.(l) lit. c) pct.3 (i), art.151, art.155 din Legea nr. 24/2017, cât și situația de fapt reținută (prezumția de concertare B cu C, depășirea pragului de 5% din totalul drepturilor de vot asupra emitentului, nerespectarea de către E a dispozițiilor art. 71 alin. 1 și ale art. 74 alin. 2 din Legea nr. 24/2017, faptul că la data de 12.03.2020 C era acționar al BVB cu o poziție care nu îl obliga la întocmirea și publicarea unei notificări), s-au prezentat obiecțiunile formulate de E la Raportul de control permanent, argumentele și concluzia ASF că obiecțiunile formulate nu sunt de natură să modifice concluziile finale din raportul de control permanent. În schimb, apar ca fiind nelegale reținerile conform cărora pârâta nu a furnizat o motivare suficientă din perspectiva obiecțiunilor și probelor administrate de reclamant în fața ASF premergător emiterii actului (referitor la aplicarea art. 74 alin. 4 din Legea nr. 24/2017), neregularitate care afectează legalitatea actului atât din perspectiva insuficientei motivări cât și cât și a netemeiniciei actului. În acest sens, Înalta Curte arată că decizia atacată cuprinde toate elementele prevăzute, într-o redactare exhaustivă, de art. 155 alin. (3) din Legea nr. 24/2017, conform căruia „Decizia de sancționare prevăzută la alin. (2) trebuie să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârșirii faptei, descrierea faptei contravenționale și a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabilește și se sancționează contravenția, sancțiunea principală și eventualele sancțiuni complementare și măsuri administrative aplicate, termenul și modalitatea de plată a amenzii și termenul de exercitare a căii de atac ". Or, prevederile art. 155 alin. (9) din Legea 24/2017 stabilesc că dispozițiile se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, însă această completare se realizează ,,în mod corespunzător” și ,,în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.”. În acest sens, reiese că, spre deosebire de procesul verbal de contravenție, în cazul deciziei de sancționare emise de ASF, printre elementele pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancționare nu se regăsesc și obiecțiunile persoanei sancționate, astfel că pârâtul nu avea obligația de a le menționa în cuprinsul acesteia. În cauza de față, motivarea Deciziei ASF nr. 199/01.03.2023 este efectivă, completă, precisă și circumstanțială, cuprinzând pe larg situația de fapt constatată în cronologia ei, inclusiv răspunsul emitentului actului la obiecțiile societății în care se arată argumentele pentru care nu se susțin motivele invocate în cuprinsul acestora. Mai mult decât atât, din cuprinsul actului sancționator reiese că autoritatea recurentă- pârâtă a expus raționamentul care a stat la baza înlăturării obiecțiunilor formulate de reclamant, nefiind necesar ca aceasta să răspundă în mod exhaustiv tuturor subargumentelor invocate de către acesta. Pe de altă parte, evaluarea probatoriului pus la dispoziția autorității reprezintă un aspect care ține de motivele de nelegalitate intrinsecă ale Deciziei ASF, fără a se confunda cu critica privind nemotivarea actului adminis