ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.12.2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1914/2025

HOTĂRÂRE
10.12.2025
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1914/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 12.02.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Casa Locală de Pensii Sector 3, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestora la anularea tuturor deciziilor de pensionare din anul 2011, la respectarea deciziei Curții Constituționale nr. 871/2010, la recalcularea pensiei conform dispozițiilor Legii nr. 19/2000, precum și la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 7362/25.11.2024, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa Națională de Pensii Publice, a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Locală de Pensii Sector 3.

Această sentință civilă a fost atacată cu apel de A..

Prin decizia civilă nr. 2746/24.06.2025, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul.

Împotriva deciziei civile menționate, A. a promovat recurs, prin care a solicitat conexarea dosarelor nr. x/2023 și nr. y/2024 ale Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și a invocat dispozițiile art. 20 din Constituția României și decizia nr. 871/2010 a Curții Constituționale.

Intimata nu a uzat de dreptul procesual de a formula întâmpinare.

Prin rezoluția din 06.10.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 10.12.2025, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii de recurs, invocată din oficiu.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, ce presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat atât prin art. 129 din Constituția României, cât și prin art. 457 C. proc. civ.

În speță, reclamantul a învestit Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 12.02.2024 cu o cerere privind un conflict de asigurări sociale.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (...)".

Totodată, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aplicabil cauzei, raportat la data inițierii procesului, "împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă", iar conform alin. (2) al aceluiași articol, "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Interpretarea acestor dispoziții legale relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunțate în materia litigiilor de asigurări sociale, care potrivit prevederilor legale enunțate, pot fi atacate numai cu apel.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 2746/24.06.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., exclusă din sfera controlului de legalitate în recurs, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2746/24.06.2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1014/2024
Ședința publică din data de 14 mai 2024 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale
ÎCCJ 2023-11-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2391/2023
Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023 Prin cererea înregistrată la data de 20 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu
ÎCCJ 2023-05-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2023
Ședința publică din data de 10 mai 2023 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 2 iunie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte
ÎCCJ 2023-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1512/2023
plata în continuare a diferențelor între pensia recalculată și cea efectiv încasată, a fost anulată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Sectorului 3 București și respinsă ca tardiv formulată cererea având ca obiec
ÎCCJ 2025-11-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1622/2025
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 29 august 2024 pe rolul Tribunalului Buc
Sursă