ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1522/2025

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02 aprilie 2024 pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Horticultura S.A., constatarea nulității absolute și, după caz, anularea hotărârii nr. 1 din 05.03.2024 a consiliului de administrație al societății pârâte; în cazul în care se va respinge primul capăt de cerere, să se constate că revocarea sa din funcția de director general al societății pârâte, dispusă prin hotărârea menționată, este fără justă cauză; obligarea pârâtei la plata unor daune-interese egale în cuantum de 60.000 de RON, reprezentând trei remunerații fixe lunare brute, conform art. 18 din contractul de mandat nr. x/03.10.2022; obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 50.000 de RON și a cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile legale menționate în cuprinsul prezentei cereri, precum și pe art. 63 din Legea nr. 31/1990 și art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 674/PI din data de 5 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Timiș a dispus următoarele: a admis excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare; a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute și, după caz, anularea hotărârii nr. 1 din 05.03.2024 a Consiliului de Administrație al societății Horticultura S.A.; a respins ca neîntemeiată în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Horticultura S.A.; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, de acordare a cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul, soluționat prin decizia civilă nr. 42/A din data de 28 ianuarie 2025, prin care Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a trei remunerații lunare fixe a câte 20000 RON, reprezentând despăgubiri, la care se aplică impozitele și taxele conform art. 18 din contractul de mandat nr. x/03.10.2022; a obligat pârâta la plata către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel și primă instanță, a sumei de 3558 RON, taxă de timbru, și a sumei de 4760 RON, onorariu avocat.

Împotriva acestei soluții, a declarat recurs pârâta Horticultura S.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea memoriului de recurs, după prezentarea parcursului procesual al dosarului, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, evocând dispozițiile art. 36 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 2.030 - art. 2.032 din C. civ.

Făcând trimitere la considerentele instanței de apel, consideră că aceasta a făcut o greșită aplicare a normelor de drept sus-citate atunci când a redus noțiunea de justă cauză a revocării exclusiv la situațiile în care mandatarul nu și-a îndeplinit sarcinile prevăzute în contractul de mandat.

Susține că legea nu definește sintagma "justa cauză", iar, potrivit doctrinei juridice și jurisprudenței, reprezintă cauză justă a revocării nu doar culpa propriu-zisă în administrare, ci și o serie de alte împrejurări, cum ar fi insuficienta pregătire, lipsa performanțelor, defectuoasa comunicare cu ceilalți membri ai organelor de administrare sau management etc.

În opinia sa, față de caracterul intuitu personae al mandatului, privit din prisma elementului esențial constând în încrederea pe care mandantul trebuie să o aibă în mandatarul său, justa cauză a revocării poate fi și consecința unor acțiuni sau inacțiuni ale mandatarului care nu au legătură directă cu indicatorii financiari și nefinanciari stabiliți prin contractul de mandat.

Mai susține recurenta-pârât că dispozițiile art. 36 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, ale art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 2.030 - art. 2.032 din C. civ. au fost aplicate greșit în proces, inclusiv ca urmare a statuării că motivele de revocare invocate nu conferă caracter justificat măsurii dispuse în privința reclamantului.

Potrivit recurentei-pârâte, aprecierea cantitativă și calitativă asupra cauzei de revocare aparține exclusiv consiliului de administrație, hotărârea acestuia reprezentând actul de voință al societății până la eventuala invalidare de către adunarea generală. Subliniază recurenta-pârâtă că odată dovedită neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a unei/unor obligații/îndatoriri de către reclamant față de așteptările mandantului, instanța de judecată nu putea stabili că revocarea a survenit fără justă cauză doar pentru că, în accepțiunea sa, motivele de revocare constatate de consiliul de administrație nu ar fi fost suficient de grave.

În al doilea rând, susține că faptele imputate se subsumează noțiunii de îndeplinire necorespunzătoare a mandatului încredințat reclamantului și, deci, conferă caracter just măsurii revocării adoptate de către consiliul de administrație.

Sub acest aspect, arată că, în speță, considerentele deciziei atacate restrâng, contrar voinței legiuitorului, dreptul mandantului de a revoca mandatul fără plata de daune-interese, ori de câte ori mandantul și-a pierdut încrederea în mandatarul său ca urmare a conduitei acestuia.

Pe cale de consecință, normele de drept material cuprinse în art. 36 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011, art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și art. 2.030 - art. 2.032 din C. civ. au fost aplicate în mod eronat de către instanța de apel într-o manieră excesiv de restrictivă și exclusiv în favoarea reclamantului mandatar.

În drept, au fost invocate dispozițiile legale indicate în cuprinsul cererii de recurs.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului, susținând, în esență, că motivele invocate nu vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, ci doar interpretarea probelor administrate în cauză, iar definirea noțiunii de "justă cauză " este o chestiune de fapt, care revine instanței de fond, depinzând de probele administrate, nu de aplicarea normelor de drept material.

În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 24 martie 2025, iar prin rezoluția de primire a dosarului s-a fixat termen de judecată la 21 octombrie 2025.

La acest termen de judecată, instanța supremă a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite și, în consecință, a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din examinarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă, se constată că aceasta a formulat critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei instanței de apel.

Autoarea căii de atac încearcă să demonstreze în recurs justețea deciziei de revocare a reclamantului din poziția de director general, solicitând reanalizarea condițiilor revocării mandatului și a noțiunii de "justă cauză", or, aceste aspecte au fost stabilite de instanțele devolutive în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Astfel, recurenta-pârâtă a prezentat în detaliu argumentele sale împotriva demersului reclamantului, invocând presupusa încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, cele ale art. 143

1

din Legea nr. 31/1990 și ale art. 2030 - 2032 din C. civ., context în care a subliniat caracterul justificat al motivelor de revocare a contractului de mandat, raportat și la caracterul intuitu personae al acestuia, precum și necesitatea reevaluării contextului factual al litigiului.

Notează instanța supremă că toate susținerile recurentei-pârâte în sensul că revocarea contractului de mandat a avut un caracter justificat și neintempestiv reprezintă critici de netemeinicie a deciziei recurate, critici care presupun reevaluarea probatoriului și stabilirea unei alte situații de fapt.

Or, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, în recurs nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest context, se impune a se preciza că indicarea unor dispoziții legale (ex: art. 36 alin. (6) din O.U.G. nr. 109/2011, cele ale art. 143

1

din Legea nr. 31/1990 și ale art. 2030 - 2032 din C. civ. etc.) nu este suficientă pentru a situa criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., întrucât, cum s-a menționat, din expunerea argumentelor evocate în memoriul de recurs rezultă cu evidență că recurenta-pârâtă a readus în discuție chestiunile de fond.

În egală măsură, notează Înalta Curte că nici simpla nemulțumire a părții în privința hotărârii atacate nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea nu este legală.

Pe cale de consecință, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă HORTICULTURA S.A.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin raportare la acest text de lege și constatând culpa procesuală a recurentei-pârâte în promovarea recursului, în raport și de solicitarea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform dovezilor de la dosar (factura fiscală seria x emisă în data de 4.05.2025 și extrasul de cont din data de 4.05.2025 - dosarul de recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă HORTICULTURA S.A. împotriva deciziei civile nr. 42/A din 28 ianuarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2025.