ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1906/2025

HOTĂRÂRE

11.11.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1906/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 03.01.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (fostă C.) să se dispună (i) comunicarea către operatorul de distribuție a valorilor actuale ale parametrilor transformatorului aflat în funcțiune pentru locul de consum identificat prin cod eneltel x și anume valoarea pierderii de mers în gol P0 de 0,082 KW și valoarea curentului de mers în gol I0 de 2,2%, (ii) recalcularea facturii în raport de pierderile reale corespunzătoare valorilor parametrilor transformatorului aflat în funcțiune, (iii) recalcularea facturii în raport de pierderile reale corespunzătoare valorilor parametrilor transformatorului aflat în funcțiune și (iv) plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a fost invocat Ordinul ANRE nr. 98/2021.

Prin sentința civilă nr. 791 din 06.06.2024, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, secția civilă.

A reținut instanța că pentru a fi în situația unui litigiu de competența instanței de contencios administrativ, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), c)

), f), și alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, condiția esențială este ca actul a cărui anulare sau încheiere se solicită să fie un act administrativ. Această condiție nu este îndeplinită în cauza de față, întrucât eventualul refuz al pârâtei de a efectua o operațiune necesară pentru determinarea corectă a consumului de energie electrică nu poate fi definit ca act administrativ asimilat în sensul Legii nr. 554/2004, acesta nefiind emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii (chiar dacă refuzul respectiv dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice), ci în executarea contractului de furnizare a energiei electrice încheiat între părți.

În consecință, a concluzionat Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal că cererea reclamantului reprezentând o acțiune în stabilirea unor obligații de a face impuse unui operator economic și nu unei autorități publice, se circumscrie dreptului comun, acțiune care în temeiul art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., este de competența materială a judecătoriei, iar în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod este de competența instanței de la domiciliul consumatorului.

Prin sentința civilă nr. 1537/07.02.2025, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

A reținut instanța că în cauză nu este incident niciun caz care atrage competența alternativă - nici cel prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât între părți nu există un contract, nici dispozițiile art. 121 C. proc. civ. întrucât calitatea de reclamant este deținută de o persoana fizică și nici cel prevăzut de art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod, întrucât cererea de față are ca obiect obligația de a face neevaluabilă în bani, și nu executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist și nici repararea pagubelor produse consumatorilor.

În plus, între părți nu există o convenție cu privire la alegerea de competență, pentru a fi incidente dispozițiile art. 126 C. proc. civ., context în care competența teritorială este cea de drept comun, ce aparține instanței din circumscripția domiciliului pârâtului.

Prin sentința civilă nr. 6695/03.06.2025, Judecătoria Sectorului 3, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3, invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 3 a dat eficiență principiului disponibilității instituit de art. 9 alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit căruia părțile sunt cele care determină cadrul obiectiv, reclamanta învestind instanța cu o acțiune în temeiul Legii nr. 554/2004 potrivit precizărilor aduse prin răspunsul la întâmpinare, astfel că instanța nu poate da o altă calificare cererii introductive, în condițiile în care, în mod expres, reclamanta a arătat că a înțeles să învestească instanța cu o cerere de contencios administrativ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului dedus judecății sub forma celor trei capete de cerere cu care a fost învestită instanța - obligația de a comunica valorile actuale ale parametrilor transformatorului și obligația de a recalcula cele două facturi indicate, îl reprezintă o obligație de a face, refuzul nejustificat invocat în cuprinsul cererii introductive reprezentând cauza juridică pe care sunt întemeiate pretențiile reclamantului. De altfel, temeiul de drept invocat de reclamant prin cererea de chemare în judecată se limitează strict la dispozițiile Ordinului ANRE nr. 98/2021, împrejurarea că prin răspunsul la întâmpinare au fost indicate dispozițiile Legii nr. 554/2004 nefiind de natură să producă efecte juridice sub aspectul modificării, în mod legal, al cererii introductive de instanță.

Pe de altă parte, chiar dacă reclamantul ar fi invocat în cuprinsul acțiunii dispozițiile Legii nr. 554/2004, ori ar fi procedat în mod eficient - printr-o cerere adițională, la modificarea cadrului legal, acest aspect nu ar fi condus la schimbarea competenței materiale, de vreme ce, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., "judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, "judecătorul dă, sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire."

Astfel cum s-a reținut în practica constantă a Înaltei Curți, temeiul juridic indicat de reclamant nu are decât o valoare indicativă, întrucât, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (4) C. proc. civ., revine instanței judecătorești care judecă procesul dreptul și, totodată obligația de a da calificarea juridică corectă, întrucât instanța este obligată să soluționeze litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, indiferent dacă sunt sau nu invocate de parte.

Drept urmare, principiul disponibilității este înfrânt de prerogativa și totodată obligația instanței, de a cunoaște dreptul și de a-i da eficiență în cauzele care îi sunt deferite spre soluționare.

Cererea reclamantului se circumscrie dreptului comun, prin raportare la (i) obiectul acesteia - obligație de a face, (ii) cadrul procesual pasiv și calitatea pârâtei - care este o persoană juridică și nu autoritate publică, precum și prin raportare la (iii) cauza acțiunii care nu poate reprezenta un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

) din Legea nr. 554/2004.

Obiectul acțiunii judiciare în materia contenciosului administrativ este reglementat la art. 8 din Legea nr. 554/2004, relevante fiind dispozițiile alin. (1) ale textului de lege, potrivit cărora "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

În lipsa tuturor celorlalte criterii stabilite prin Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței de contencios administrativ, refuzul nejustificat al pârâtei de a efectua o operațiune necesară pentru determinarea corectă a consumului de energie electrică, invocat de reclamant, nu îndeplinește condiția de a fi calificat act administrativ ori act administrativ asimilat în sensul Legii nr. 554/2004, de vreme ce acest refuz nu a fost emis în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în regim de putere publică.

În consecință, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. h) și k) C. proc. civ., potrivit cărora "judecătoriile judecă în primă instanță cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe" - temei legal ce se circumscrie primului capăt de cerere vizând comunicarea către operatorul de distribuție a valorilor actuale ale parametrilor transformatorului, precum și "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști" - temei legal aferent capetelor de cerere doi și trei, vizând recalcularea facturilor emise.

Odată stabilită competența materială ca aparținând judecătoriei, Înalta Curte va statua și în ce privește competența teritorială, aspect ce a făcut obiectul declinării de competență - de la Judecătoria Constanța în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, în ciclul declinărilor succesive de competență care au iscat conflictul negativ.

Potrivit art. 2 pct. 2 din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, consumatorul este definit ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. În acest sens, pentru aprecierea calității de consumator, este relevant criteriul scopului pentru care a fost încheiat contractul respectiv, iar nu situația subiectivă a persoanei respective, aspect subliniat și de statuările Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Așadar, numai contractele încheiate în afara și independent de orice activitate sau finalitate de natură profesională, în scopul exclusiv de satisfacere a propriilor necesități de consum privat ale unui individ, se pretează aplicării dispozițiilor excepționale reglementate în favoarea consumatorului.

Având în vedere calitatea de persoană fizică a reclamantului, ce îi conferă acestuia calitatea de consumator în raport cu societatea pârâtă, pretențiile formulate fiind derivate din contractul de furnizare a energiei electrice, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce instituie competența alternativă a instanței de la domiciliul consumatorului "în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reține că reclamantul, înregistrând cererea pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, și-a exercitat opțiunea privind alegerea instanței dintre mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., în sensul atragerii competenței instanței de pe raza teritorială unde acesta domiciliază. În raport de împrejurarea că domiciliul pârâtului este în localitatea Sibioara, județul Constanța, localitate ce se află în circumscripția Judecătoriei Constanța, Înalta Curte reține că această instanță este competentă din punct de vedere teritorial pentru soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Constanța.