Secțiunea a treia Cerere nr. 75808/01 prezentată de Petruta SUTOIU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 3 mai 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Birsan mes Fura-Sandström Gyulumyan Myjer mes Ziemele, Berro-Lefevre, judecători și dnii Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior la 18 ianuarie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie cu privire la reclamantă, Petruta Sutoiu (Petre), este un resortisant român, născut în 1982 și rezident în Pucioasa. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către mama sa, E. Petre. Guvernul românesc ( mai mult decât) este reprezentat de co-agentul său, dl R. Pașoi, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta susține că a fost violată de un anumit V.C.A. la data faptelor, și anume în iunie 1998, reclamanta avea șaisprezece ani și ar fi fost violată de mai multe ori, fiind sechestrată de fiecare dată de membrii familiei V.C. la 18 septembrie 1998, reclamanta a depus în fața Parchetului în apropierea Tribunalului de Primă Instanță din Pucioasa o plângere penală pentru viol împotriva V.C. Prin scrisoarea din 8 septembrie 1999, procurorul J.R. a informat recurenta că la 6 septembrie 1999 a fost pronunțată o ordonanță de nejudiciare, pe motiv că nu reiese din elementele dosarului că recurenta ar fi fost obligată să facă sex de către V.C. Recurenta a formulat o acțiune împotriva acestui refuz. După mai multe trimiteri între parchete de diferite grade (la tribunalul departamental, instanța de judecată și Curtea Supremă de Justiție), acest lucru nu a fost confirmat la 7 iunie 2001, de către Parchet lângă Curtea Supremă de Justiție. Invocând art. 8 din Convenție, recurenta se plânge de absența unei anchete penale efective cu privire la violul din iunie 1998. În esență, se plânge că aceste deficiențe constituie o încălcare a obligației pozitive a statului de a proteja integritatea fizică și viața privată a individului și de a prevedea acțiuni efective în acest sens. Recurenta se plânge că a fost reținută de V.C. și declară o încălcare a dreptului la libertate [art. 5 alineatul (1) din Convenție]. Fără a-și susține afirmațiile, aceasta se plânge de la data procedurii [art. 6 alineatul (1) din Convenție]. La 18 ianuarie 2006, președintele celei de a treia secțiuni a Curții a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitându-l să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. Guvernul și-a prezentat observațiile prin faxul din 12 aprilie 2006. La 29 mai 2006, grefa a invitat-o pe reclamantă să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului și la cererile sale de satisfacție echitabilă, în temeiul articolului 41 din Convenție. La 17 august 2006, grefa a trimis recurentei o nouă scrisoare recomandată cu aviz de primire, indicându-i că, în lipsa unui răspuns din partea sa, cererea ar putea fi retrasă din rol, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. Această scrisoare a revenit la grefa cu menionarea Curtea constată că, deși informată cu privire la consecințele lipsei de răspuns la scrisorile trimise de Curte, recurenta nu a răspuns nici la scrisoarea din 29 mai 2006, nici la scrisoarea din 29 mai 2006, prin care a invitat să prezinte observații ca răspuns la cele ale guvernului, nici la cea din 17 august 2006. Aceasta concluzionează că reclamanta nu mai dorește să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, aceasta nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) din Convenție. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să șteargă cauza rolului, în conformitate cu art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Santiago Quesada Bošjan M. Zupančič Moduler
Requête n
o
75808/01
présentée par Petruta SUTOIU
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 3 mai 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
E.
Fura-Sandström
,
A.
Gyulumyan
,
M.
E.
Myjer
,
M
mes
I.
Ziemele,
I.
Berro-Lefèvre,
juges
,
et de M. S.
Quesada,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 janvier 2001,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Petruta Sutoiu (Petre), est une ressortissante roumaine, née en 1982 et résidant à Pucioasa. Elle était représentée devant la Cour par sa mère, E. Petre.
Le gouvernement roumain («
le Gouvernement
») est représenté par sa co-agente, M
me
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
La requérante affirme avoir été violée par un certain V.C. A l’époque des faits, à savoir en juin 1998, la requérante avait seize ans. Elle aurait été violée plusieurs fois, en étant séquestrée à chaque fois par les membres de la famille de V.C.
Le 18 septembre 1998, la requérante déposa devant le parquet près le tribunal de première instance de Pucioasa une plainte pénale pour viol contre V.C.
Par une lettre du 8 septembre 1999, le procureur J.R. informa la requérante qu’une ordonnance de non-lieu avait été rendue le 6
septembre
1999, au motif qu’il ne ressortait pas des éléments du dossier que la requérante aurait été contrainte à des rapports sexuels par V.C.
La requérante forma un recours contre ce non-lieu. Après plusieurs renvois entre les parquets de différents degrés (près le tribunal départemental, la cour d’appel et la Cour suprême de justice) ce non lieu fut confirmé le 7 juin 2001, par le parquet près la Cour suprême de justice.
1.
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint de l’absence d’une enquête pénale effective au sujet du viol dont elle a fait l’objet en juin 1998. En substance, elle se plaint que ces déficiences constituent une violation de l’obligation positive incombant à l’Etat de protéger l’intégrité physique et la vie privée de l’individu et de prévoir des recours effectifs à cet égard.
2.
La requérante se plaint d’avoir été séquestrée par V.C. et allègue une atteinte au droit à la liberté (article 5 § 1 de la Convention).
3.
Sans étayer ses allégations, elle se plaint de l’iniquité de la procédure (article
6 § 1 de la Convention).
Le 18 janvier 2006, le président de la troisième section de la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire. Le gouvernement a présenté ses observations par une télécopie du 12
avril
2006.
Le 29 mai 2006, le greffe a invité la requérante à présenter ses observations en réponse à celles du gouvernement ainsi que ses demandes de satisfaction équitable, au titre de l’article 41 de la Convention. La requérante n’a pas donné suite à cette communication.
Le 17 août 2006, le greffe a envoyé à la requérante une nouvelle lettre recommandée avec avis de réception, lui indiquant qu’en l’absence d’une réponse de sa part, la requête pourrait être rayée du rôle, en vertu de l’article
37 § 1 a) de la Convention. Cette lettre est revenue au greffe avec la mention «
remise
». Cette dernière lettre est restée sans suite.
La Cour constate que, bien qu’informée des conséquences de l’absence de réponse aux lettres envoyées par la Cour, la requérante n’a répondu ni à la lettre du 29 mai 2006 l’invitant à soumettre des observations en réponse à celles du Gouvernement, ni à celle du 17 août 2006.
Elle en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle, en vertu de l’article
37 § 1 a) de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Santiago
Quesada
Boštjan
Greffier
Président