ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 728/2025

Ședința publică din data de 9 aprilie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă la 12.07.2022 sub nr. x/2022, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în principal, obligarea pârâtului la predarea bunurilor mobile proprietatea reclamantei, iar în subsidiar, în ipoteza în care predarea bunurilor nu mai este posibilă, obligarea acestuia la restituirea contravalorii bunurilor, respectiv a sumei de 59.973,50 euro, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 166/PI/14.02.2023, prima instanță a admis cererea și a obligat pârâtul să predea reclamantei bunurile mobile ce fac obiectul facturii nr. x/11.08.2021 și a anexei depuse la dosar, iar în măsura în care predarea acestora nu mai este posibilă, să-i restituie contravaloarea, respectiv suma de 59.973,50 euro, echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data plății efective, precum și la plata sumei de 9.568 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel B..

Prin decizia civilă nr. 519/A/26.10.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea și a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 12.086,91 RON, cu titlu cheltuieli de judecată în apel.

Prin recursul formulat împotriva deciziei civile menționate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., S.C. A. S.R.L. a solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, întrucât hotărârea pronunțată este întemeiată pe motive contradictorii și care încalcă dispozițiile de drept material reglementate de art. 1.672 pct. 2 C. civ.

În susținere, a afirmat că întreaga motivare a instanței devolutive de control cuprinde o serie de constatări contradictorii, întrucât, deși apelantul a susținut că bunurile se aflau în custodia societății C. S.R.L., instanța a reținut că apelantul ar fi susținut că bunurile s-au aflat în custodia reclamantei, în condițiile în care martorul audiat a certificat că societatea menționată folosea bunurile în momentul vânzării acestora. Totodată, a reproșat instanței de apel faptul că a reținut un aspect străin, respectiv că reclamanta ar avea calitatea de asociat al S.C. D. S.A., deși aceasta putea fi doar acționar al societății.

A mai afirmat că instanța nu a arătat cum bunurile folosite de societatea C. S.R.L. au ajuns la reclamantă, în condițiile în care acea societate se afla în procedura insolvenței, iar bunurile au fost valorificare pentru a acoperi pasivul, reclamanta fiind obligată la plata unei sume pentru ceva ce nu putea vreodată să îi fie transferat.

Pe calea întâmpinării, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea de ședință din 19.06.2024, a suspendat judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 519/A/26.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., față de împrejurarea că părțile nu au solicitat judecata cauzei în lipsă și că, deși legal citate pentru termenul de judecată, nu s-au înfățișat la strigarea pricinii.

În baza referatului întocmit de către grefier la 03.02.2025, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., prin rezoluția din aceeași dată, s-a fixat termen de judecată 09.04.2025, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea discutării excepției perimării recursului declarat în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția perimării cererii de recurs, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a constata perimat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Sub acest aspect, instanța supremă reține că, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.", iar conform art. 420 alin. (1) din același cod:

"Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate".

Pornind de la dispozițiile legale evocate, se reține că perimarea reprezintă o sancțiune procedurală ce operează de drept și se răsfrânge asupra întregii activități judiciare din fața unei instanțe, iar nu doar asupra unui act de procedură concret, fiind determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea cererii cu care instanța a fost învestită, având un caracter mixt, de sancțiune procedurală și de prezumție de desistare a titularului cererii care a învestit instanța.

Termenul de perimare se întrerupe, în conformitate cu prevederile art. 417 C. proc. civ., prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, înăuntrul termenului de perimare prevăzut de lege. În caz contrar, sancțiunea perimării în materie civilă intervine, indiferent de faza procesuală în care se află, dacă pricina a rămas în nelucrare timp de 6 luni din culpa părților.

Prin urmare, perimarea operează în virtutea legii cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă, această lipsă de stăruință fiind imputabilă părții care a învestit instanța.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza va fi suspendată "când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

În speță, dat fiind temeiul de drept al suspendării, respectiv art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina trebuia repusă pe rol în condițiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că judecata putea fi reîncepută "prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor".

Încheierea de ședință din 19.06.2024, prin care s-a dispus suspendarea judecății recursului, față de lipsa nejustificată a părților, reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 19.12.2024.

Prin urmare, Înalta Curte notează că termenul de perimare s-a împlinit la 19.12.2024, neexistând nicio cauză de întrerupere sau suspendare a acestuia intervenită pe parcursul curgerii termenului.

Cum cauza a rămas în nelucrare din vina părților pe perioada prevăzută de lege, Înalta Curte constată că a operat sancțiunea reglementată de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. fiind perimată de drept.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât efectul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților care a condus la lăsarea cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 420 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 416 alin. (1) din același act normativ, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 519/A/26.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 519/A/26.10.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de Insolvență, Societăți, Concurență neloială și Litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Cu drept de recurs în termen de 5 de zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2025.