ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2025

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra recursului de față, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă la 27.06.2022, modificată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Fetești (în continuare, UAT Fetești), solicitând ca, prin hotărârea care se va pronunța, pârâta să fie obligată să-i încheie un contract individual de muncă, începând cu 26.10.2019 și să-i achite începând cu aceeași dată, retroactiv, drepturile salariale, care să fie actualizate cu rata inflației și la care să fie calculată dobânda legală penalizatoare, pe perioada de valabilitate a contractului individual de muncă.

La 03.10.2022, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a introdus în cauză, în calitate de pârâtă, Direcția de Sănătate Publică Ialomița, iar prin sentința civilă nr. 181F/20.02.2023, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta UAT Fetești să încheie cu reclamanta un contract individual de muncă pentru perioada 26.10.2019-31.07.2022 și să-i achite drepturile salariale aferente, actualizate cu indicele de inflație și la care să fie calculată dobânda legală penalizatoare și a respins celelalte pretenții; a obligat aceeași pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 800 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, UAT Fetești a declarat apel.

Pentru termenul din 28.11.2023, A. (atunci intimată-reclamantă) a invocat excepția de neconstituționalitate a art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 130/2021, art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022, art. I din O.U.G. nr. 54/2023 și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, afirmând că dispozițiile criticate încalcă prevederile art. 41 din Constituție.

Pentru termenul din 09.04.2024, intimata-reclamantă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 14 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 153/2017, susținând că textul contravine art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituție.

Printr-o cerere distinctă, depusă la același termen, intimata-reclamantă a susținut excepția de neconstituționalitate a art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006, art. 8 din O.U.G. nr. 90/2017, art. 35 din O.U.G. nr. 114/2018, art. II din O.U.G. nr. 130/2021 și art. II din O.U.G. nr. 168/2022. A arătat că aceste dispoziții încalcă art. 42 și art. 50 din Constituție.

Prin decizia civilă nr. 3853/25.09.2024, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale, a admis apelul și a schimbat hotărârea apelată, în sensul că a respins în tot acțiunea.

Dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în decizia curții de apel, a fost atacată de A., care a solicitat casarea ei și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

În motivare, a susținut că instanța de apel a încălcat art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, referitoare la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

A învederat că excepțiile invocate vizau prevederi legale în vigoare, care nu au fost declarate anterior neconstituționale, sunt aplicabile litigiului și încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 41, art. 42 și art. 50 din Constituție.

Recurenta a arătat și că măsura de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale îi încalcă dreptul la un proces echitabil.

La 14.01.2025, recurenta a transmis la dosar note scrise, prin care a completat motivele de recurs formulate inițial; în dezbateri, Înalta Curte a admis excepția tardivității criticilor suplimentare de recurs, expuse în aceste note scrise.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului, asupra căreia, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recurând hotărârea prin care instanța de apel a respins, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cererile de sesizare a Curții Constituționale, autoarea căii de atac era chemată să prezinte critici concrete împotriva deciziei, ele fiind singurele admisibile și având vocația de a fi analizate în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Argumentul esențial care a fundamentat dispoziția de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale constă în neîndeplinirea condiției legăturii dintre textele de lege defăimate ca neconstituționale și soluționarea cauzei de față; astfel, instanța de apel a reținut că în calea de atac, hotărârea primei instanțe se analizează în limitele motivelor de apel și în considerarea limitelor efectului devolutiv pe care acesta îl provoacă; subsecvent, a conchis că dezlegarea dată excepțiilor de neconstituționalitate nu poate influența soluționarea căii ordinare de atac, de vreme ce intimata-reclamantă nu a solicitat prin mijlocirea unui apel, principal sau incident, schimbarea sentinței tribunalului, sub aspectul întinderii drepturilor salariale pretinse.

Recurenta nu combate aceste considerente prin calea extraordinară de atac promovată, respectiv nu dovedește că, în limitele devoluțiunii provocate de apel, textele criticate sunt aplicabile, iar invocarea excepției de neconstituționalitate este necesară pentru restabilirea stării de legalitate.

Niciuna dintre susținerile autoarei recursului nu este îndreptată spre a dovedi că cererile de sesizare, respinse ca inadmisibile, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, deși această obligație îi revenea, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale, un exemplu în acest fiind decizia nr. 586/2019.

Dimpotrivă, recurenta afirmă, fără a motiva, că instanța de apel a săvârșit o eroare când a constatat inadmisibilitatea cererilor de sesizare, reia normele constituționale pretins încălcate și indică două decizii ale Curții Constituționale, fără ca această construcție să poată fi validată drept o motivare legală a căii de atac.

Pentru aceste motive, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte, aplicând sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 C. proc. civ., să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 3853/25.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.