ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025
Asupra recursului de față, subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", reține următoarele:
Prin încheierea nr. 27/06.02.2023, dată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, Tribunalul Arad, secția a II-a civilă a confirmat A.., în calitate de lichidator judiciar al S.C. B. S.R.L. - în faliment, înlocuind astfel practicianul în insolvență desemnat inițial, C..
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, C.. a solicitat suspendarea provizorie a executării acestei încheieri, până la soluționarea cererii de suspendare formulate în cadrul apelului.
Prin decizia civilă nr. 97/A/27.02.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis cererea și a suspendat provizoriu executarea încheierii nr. 27/06.02.2023, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului declarat împotriva aceleiași hotărâri.
D. S.R.L. a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii cererii de suspendare provizorie.
Prin încheierea din 31.01.2024, Înalta Curte a suspendat judecata căii de atac în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar prin rezoluția din 09.10.2024 a stabilit termen pentru verificarea incidentului perimării și a dispus ca părțile să fie citate.
Astăzi, în ședință publică, instanța supremă a invocat, din oficiu, excepția perimării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:
Dispozițiile art. 416 C. proc. civ. reglementează perimarea de drept a oricărei cereri de chemare în judecată, contestații, apel, recurs, revizuire și a oricărei alte cereri de reformare sau retractare, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.
În accepțiunea normei legale evocate, perimarea reprezintă o sancțiune ce intervine asupra întregului proces, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune procedurală, cât și de act de desistare a părților de la judecarea procesului.
Reglementată pentru a asigura soluționarea cauzei cu celeritate, în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, dar și pentru a înlătura incertitudinea ce planează asupra drepturilor părților din proces, perimarea poate fi constatată de instanță din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ., și operează de drept în momentul întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul de lege enunțat, respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de 6 luni și vina părții.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la 31.01.2024, când judecata a fost suspendată în baza art. 242 alin. (1) C. proc. civ. ulterior acestei date, părțile nu au mai efectuat niciun act de procedură, fiind, astfel, în culpă procesuală.
În aceste condiții, luând act că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în această perioadă să intervină o cauză de întrerupere sau suspendare a cursului perimării în condițiile art. 417 și art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 420 alin. (1) C. proc. civ., va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 97/A/27.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2025.