ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1913/2024

Ședința publică din data de 29 octombrie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. x/2020, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să declare inopozabilitatea contractului de donație autentificat sub nr. x/17.10.2019 de către Biroul Individual Notarial D. având ca obiect imobilul situat în București, Drumul Mânăstirea Văratec nr. 7-11, Corp C2, având număr cadastral x, înscris în CF nr. x București, și să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 194 și următoarele C. proc. civ., art. 451, art. 1562 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5897/01.10.2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și materiale a Judecătoriei Sector 6 București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 121/C/16 aprilie 2021, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active și cererea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Expert SPRL, Filiala București, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca neîntemeiată. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. A fost obligată reclamanta la plata către pârâtul C. a sumei de 4.840 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentințe mai sus precizate, a declarat apel reclamanta A. S.A., în insolvență, prin administrator special E..

Prin decizia civilă nr. 1427/Ap din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special, E., pentru reclamanta A. S.A., în insolvență, invocată din oficiu și, în consecință, a anulat cererea de apel formulată de administratorul special E., pentru reclamanta A. S.A., în insolvență în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C., împotriva sentinței civile nr. 121/C/16 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă. Totodată, a obligat administratorul special E. să achite intimatului-pârât C. suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și intimatului-pârât B. suma de 5.000 RON, cu același titlu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar F. și prin administrator special E., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 și următoarele C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea deciziei recurate, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1357 din 24 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar F. și prin administrator special E. împotriva deciziei civile nr. 1427/Ap din 10 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a casat decizia recurată, trimițând cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020*.

Prin decizia civilă nr. 1984/Ap din 13.12.2023, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de apelanta reclamantă A. S.A., în insolvență, prin administrator special E. și prin administrator judiciar F., împotriva sentinței civile nr. 121/C/16.04.2021 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2020, pe care a păstrat-o. Totodată, a obligat apelanta reclamantă să plătească intimatului pârât C. suma de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel și a obligat apelanta reclamantă să plătească intimatului pârât B. suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii civile, la data de 29.04.2024, a declarat recurs reclamantul A. S.A., solicitând casarea în totalitate a deciziei civile nr. 1984/Ap din 13.12.2023 pronunțate de Curtea de Apel Brașov și, în rejudecarea cauzei pe fond, admiterea cererii de declarare a inopozabilității contractului de donație autentificat sub nr. x/17.10.2019 de către Biroul Individual Notarial D., având ca obiect imobilul situat în București, Drumul Mănăstirea Văratec, nr. 7-11, având număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x București Sectorul 6, și respingerea solicitării intimaților de plată a cheltuielilor de judecată. Totodată, a solicitat obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

Un prim motiv de casare indicat de recurenta reclamantă se referă la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că în mod greșit instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul A..

Astfel, recurenta reclamantă a arătat că, în ceea ce privește caracterul cert al creanței A., nu se poate reține puterea de lucru judecat al hotărârilor pronunțate în cele două dosare la care instanța de apel a făcut trimitere, nr. 163/3/2020 al Curții de Apel București și nr. 844/62/2020/a1 al Curții de Apel Brașov.

Acțiunea revocatorie demarată de către recurenta reclamantă are la bază două titluri executorii reprezentate de bilete la ordin emise de către societatea G. S.R.L. și avalizate personal de intimatul B..

Contestațiile la executare demarate atât de către B., cât și de către G., au fost respinse în mod definitiv.

În ceea ce privește hotărârea pronunțată în dosar nr. x/2020, recurenta a arătat că nu se poate vorbi despre o putere de lucru judecat al acesteia, având în vedere dispozițiile art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., singurele considerente ce sunt susceptibile de a genera autoritate de lucru judecat sau măcar un efect benefic al puterii de lucru judecat fiind cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă sau sunt rezultatul judecății dintr-un alt litigiu.

În dosarul nr. x/2020, soluționat prin emiterea deciziei civile nr. 498, achitarea sau nu a întregii chirii anuale de 330.000 euro nu a reprezentat o chestiune litigioasă, însăși apelanta reclamantă din acel dosar, G., prin contestația cu care a înțeles să investească instanța, recunoscând nemijlocit că nu a achitat întreaga sumă de 330.000 euro.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere considerentele sentinței civile nr. 2401/2020, apreciind că referirile la suma de 330.000 euro reprezintă un considerent indiferent sau supraabundent, care depășește sfera dezbaterilor din proces și care nu se bucură de autoritate de lucru judecat și nici nu este apt a genera, în mod independent, un efect benefic al lucrului judecat.

Recurenta a mai apreciat că emiterea biletului la ordin aferent celei de a patra tranșe a chiriei reprezintă o operațiune de plată valabilă din partea debitoarei G., indicând în acest sens pct. 2 din norma-cadru nr. 6 din 8.03.1994, privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin, pe baza Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994.

În ceea ce privește hotărârea pronunțată în dosar nr. x/2020, a arătat că nici aceasta nu poate să genereze un efect benefic al puterii de lucru judecat, prin această hotărâre fiind reținut caracterul litigios al creanței deținute de către A. împotriva G..

Recurenta a apreciat ca fiind foarte important faptul că hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2020 a fost pronunțată în timp ce pe rolul instanțelor de judecată se afla dosarul nr. x/2019 și înainte de pronunțarea hotărârii definitive din respectivul dosar, hotărâre prin care a fost respins apelul G. împotriva hotărârii de respingere a contestațiilor la executare.

În ceea ce privește natura juridică a actului de donație, recurenta a arătat că instanța de apel a comis o gravă eroare de judecată, respectiv a echivalat un act de liberalitate cu un act prin care s-a urmărit stingerea unei datorii, în cuprinsul actului de donație nefiind menționată vreo creanță a lui C. față de B., creanță care să fie stinsă prin darea în plată cu valoarea apartamentului donat.

Pe fondul cauzei, recurenta reclamantă a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile admiterii acțiunii revocatorii, respectiv existența prejudiciului, crearea stării de insolvabilitate a debitorului și frauda debitorului la încheierea actului a cărui inopozabilitate se solicita, reluând, în motivarea recursului, susținerile făcute pe parcursul procesului, cu privire la condițiile acțiunii revocatorii.

La data de 01.07.2024, intimații-pârâți B. și C. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, solicitând totodată și respingerea recursului, ca nefondat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 17.05.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 02.09.2024, s-a fixat termen de judecată la data de 15.10.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a rămas în pronunțare atât asupra excepției nulității recursului, invocată de intimații pârâți, cât și asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Procedând la soluționarea, cu prioritate, a excepției nulității recursului, în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece din parcurgerea motivelor indicate prin cererea de recurs se observă că există critici de nelegalitate care se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, în concret, sunt formulate atât critici de netemeinicie, care țin de stabilirea situației de fapt și de reaprecierea probatoriului, nefiind susceptibile de analiză în cadrul controlului judiciar prevăzut de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., cât și critici de nelegalitate vizând greșita interpretare și aplicare a unor dispoziții de drept material, respectiv art. 1562 C. civ. referitoare condițiile acțiunii revocatorii.

Întrucât sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu art. 489 C. proc. civ., intervine în ipoteza în care toate criticile invocate, în integralitate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488, constatându-se că o parte dintre acestea vizează motivul de casare referitor la darea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se impune respingerea excepției nulității invocate prin întâmpinare, nefiind posibilă pronunțarea unei soluții de anulare în parte, în privința criticilor care se referă la netemeinicia soluției pronunțate de instanța de apel. Desigur, cu prilejul analizării fiecărei critici, se va arăta punctual care sunt cele de nelegalitate, ce se impun a fi analizate pe fondul lor, și care sunt cele de netemeinicie, inadmisibile în calea extraordinară de atac a recursului, astfel cum se va argumenta mai jos.

Procedând la soluționarea fondului recursului, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimații pârâți B. și C., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată având ca obiect acțiunea revocatorie prin care s-a solicitat declararea inopozabilității contractului de donație încheiat între pârâți, autentificat sub nr. x/17.10.2019 la BIN D.. În esență, prima instanță a reținut că reclamanta este creditoarea pârâtului B., conform biletelor la ordin emise la data de 20.05.2019, cu privire la care a fost încuviințată executarea silită la data de 09.10.2019, fiind somat debitorul să achite sumele datorate, conform somațiilor din data de 11.10.2019 și din data de 25.10.2019, însă la data de 17.10.2019, a fost autentificat contractul de donație ce formează obiectul acțiunii revocatorii, prin care donatorul B. a donat donatarului C. dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun. București, Drumul Mănăstirea Văratic nr. 7-11, corp C2, cu număr cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a sectorului 6 București. În privința condițiilor legale prevăzute de art. 1562 C. civ. referitoare la acțiunea revocatorie, prima instanță a considerat că, prin încheierea contractului de donație atacat, nu s-a creat sau mărit o stare de insolvabilitate a debitorului B., nefiind administrate probe în sensul lipsei bunurilor mobile și imobile urmăribile existente în patrimoniul acestuia, în condițiile în care pârâtul are deschise conturi la două unități bancare și realizează venituri din salarii.

Instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția certitudinii creanței în patrimoniul reclamantei, astfel cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., prin decizia civilă nr. 498/19.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020, constatându-se că, în raportul juridic fundamental generator al biletelor la ordin emise pentru garantarea plății creanțelor izvorâte din contractul de închiriere din data de 28.03.2019, emitentul biletelor la ordin, G. S.R.L., nu datorează creanța pretinsă pe temeiul contractului, ci, dimpotrivă, beneficiarul biletelor la ordin, A. S.R.L., datorează sume de bani emitentului. De asemenea, în sensul lipsei certitudinii creanței sunt și statuările cuprinse în considerentele deciziei civile nr. 12/Ap/21.01.2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea creditoarei A. S.R.L. de deschidere a procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei G. S.R.L. S-a mai arătat că nu mai sunt analizate celelalte condiții de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, prevăzute de art. 1563 C. civ., dar s-a subliniat că între părțile contractului de donație atacat, respectiv între pârâții B. și C., s-au încheiat două contracte de împrumut în valoare de 75.000 RON și respectiv 50.000 RON, la data de 31.05.2017 și respectiv 12.03.2018, cu termen de restituire a sumelor împrumutate în termen de 1 an de la data acordării împrumuturilor, astfel încât este pertinentă apărarea pârâților în sensul că, prin actul de donație, intenția părților a fost de a stinge datoriile existente în temeiul contractelor de împrumut, iar nu de a frauda interesele creditoarei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta reclamantă A. S.R.L., invocând încălcarea unor dispoziții de drept material cu prilejul reținerii de către instanța de apel a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, urmărind să obțină casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea admiterii cererii de chemare în judecată și declarării inopozabilității contractului de donație autentificat sub nr. x/17.10.2019 la BIN D..

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurenta reclamantă a invocat nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art. 1562 și art. 1563 C. civ., care reglementează condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, fiind formulate critici concrete în sensul greșitei rețineri a lipsei de certitudine a creanței pretinse de reclamantă și a greșitei rețineri a stingerii unor creanțe ale pârâtului C. față de pârâtul B. prin încheierea contractului de donație.

Procedând la cercetarea criticilor invocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că, deși o parte dintre acestea sunt fondate, totuși nu sunt suficiente pentru a atrage soluția casării hotărârii recurate și, implicit, admiterea acțiunii revocatorii deduse judecății, pentru argumentelor ce vor fi prezentate mai jos.

Susținerile recurentei reclamante în sensul îndeplinirii condiției certitudinii creanței de care se prevalează aceasta în acțiunea revocatorie sunt întemeiate. Sub acest aspect, sunt relevante prevederile art. 1563 C. civ., conform cărora creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii revocatorii, iar în privința noțiunii de creanță certă este de menționat definiția legală cuprinsă în art. 663 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.

În cauza de față, reclamanta își justifică demersul procesual prin prisma biletelor la ordin seria x nr. x în valoare de 321.348,99 RON și nr. x în valoare de 199.651,28 RON, emise la data de 20.05.2019, cu scadența la data de 25.09.2019, avalizate de pârâtul B., în calitate de administrator al societății G. S.R.L., în considerarea creanțelor deținute de reclamanta A. S.R.L. în temeiul contractului de închiriere din data de 28.03.2019.

Niciuna dintre părți nu a invocat și, cu atât mai puțin, nu a probat desființarea celor două titluri de care se prevalează reclamanta, astfel încât sumele rezultate din biletele la ordin sunt pe deplin datorate, în lipsa prezentării vreunei hotărâri judecătorești definitive de admitere a contestației la executare sau a opoziției derulate cu privire la respectivele titluri executorii. Atât timp cât biletele la ordin nu au fost anulate, acestea constată o creanță certă în sensul art. 663 alin. (2) C. proc. civ., deoarece încorporează o obligație abstractă, autonomă, independentă de raportul juridic de fond, care a determinat emiterea acestor titluri de valoare. Altfel spus, în lipsa desființării biletelor la ordin, sumele pe care le constată sunt pe deplin datorate, creanța este neîndoielnică și rezultă din cuprinsul actelor menționate.

În plus, hotărârile judecătorești indicate de instanța de apel ca având putere de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv, respectiv decizia civilă nr. 498/19.03.2021, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020, și decizia civilă nr. 12/Ap/21.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2020, nu sunt apte să susțină neîndeplinirea condiției certitudinii creanței, atât timp cât acestea sunt pronunțate ulterior introducerii acțiunii revocatorii. Astfel, cererea de față a fost înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la data de 19.02.2020, în timp ce deciziile invocate în hotărârea recurată au fost pronunțate ulterior, respectiv la data de 19.03.2021 și la data de 21.01.2021. Or, conform art. 1563 C. civ., creanța invocată de reclamant în sprijinul acțiunii revocatorii trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii. Așadar, până la data învestirii instanței, nu a fost pronunțată vreo hotărâre judecătorească prin care să fie pus în discuție caracterul cert al creanței rezultate din biletele la ordin emise în favoarea reclamantei A. S.R.L. și avalizate de pârâtul B..

Mai mult decât atât, din observarea hotărârilor judecătorești menționate se constată că acestea au vizat raportul juridic cauzal, respectiv raporturile de închiriere derulate între reclamantă și societatea G. S.R.L., fără vreo referire la valabilitatea biletelor la ordin emise la data de 20.05.2019, astfel încât cerința identității de obiect nu este realizată. Nepunându-se problema existenței unui lucru anterior judecat într-un alt litigiu, nu sunt îndeplinite cerințele pentru a se reține efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., cum eronat a reținut instanța de apel.

Aceste argumente sunt suficiente pentru a reține că, în cauză, contrar considerentelor expuse de instanța de apel, este îndeplinită cerința existenței unei creanțe certe a creditorului care a introdus acțiunea revocatorie, conform art. 1563 C. civ.

Cu toate acestea, îndeplinirea acestei cerințe de admisibilitate nu determină în mod automat admiterea prezentei căi de atac și, implicit, admiterea acțiunii revocatorii, atât timp cât aceasta presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, desprinse din prevederile art. 1562 alin. (1) C. civ. și avute în vedere de instanța de apel, respectiv cauzarea unui prejudiciu creditorului prin încheierea actului atacat și existența fraudei debitorului la încheierea respectivului act juridic. Într-adevăr, textul legal menționat prevede că "dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate."

Cu privire la cerința prejudicierii creditorului prin încheierea actului atacat, instanța de apel a reținut neîndeplinirea acestei condiții, efectuând o analiză a situației de fapt pe baza probatoriului administrat și reținând, în esență, că prin încheierea contractului de donație dintre cei doi pârâți s-a realizat, în realitate, stingerea unei datorii a debitorului B. față de un alt creditor al său, C., ceea ce înseamnă că, prin încheierea actului atacat, nu s-a mărit starea de insolvabilitate a debitorului deoarece s-a diminuat în mod corespunzător pasivul patrimonial. Toate aceste considerente expuse în decizia recurată țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea probatoriului administrat, nefiind astfel supuse cenzurii în fața instanței de recurs, care poate efectua exclusiv un control de legalitate a hotărârii, iar nu unul de temeinicie.

În acest context, se impune precizarea în sensul că instanțele de fond, ca instanțe devolutive, au plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, sunt suverane în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea și reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond și a instanței de apel. Așa fiind, statuările instanței de apel cu privire la aprecierea probatoriului și conturarea situației de fapt exced controlului instanței de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia.

De aceea, susținerile recurentei reclamante în sensul îndeplinirii cerinței referitoare la prejudicierea sa prin încheierea contractului de donație reprezintă critici de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu critici de nelegalitate, urmărindu-se, în fapt, o reapreciere a probatoriului administrat, ceea ce instanța de recurs nu poate realiza, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Criticile în sensul greșitei aprecieri a instanței de apel cu privire la stingerea unei datorii preexistente prin încheierea contractului de donație nu reprezintă critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind indicată vreo dispoziție de drept material sau de drept procesual încălcată sau greșit aplicată prin modalitatea în care instanța devolutivă a realizat aprecierea și coroborarea probelor administrate în cauză.

De asemenea, instanța de apel a reținut neîndeplinirea cerinței legate de frauda debitorului la încheierea actului atacat, iar cu privire la aceasta nu au fost expuse critici de nelegalitate care să poată fi analizate de instanța de recurs și care să permită adoptarea unei soluții contrare celei reținute de instanțele de fond.

Într-adevăr, cerința fraudei debitorului rezultă fără dubiu din cuprinsul art. 1562 alin. (1) C. civ., care face referire explicită la actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor creditorului, fiind exemplificată situația în care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.

Sub un prim aspect, trebuie subliniat că prima instanță a reținut neîndeplinirea cerinței cu privire la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului B. prin încheierea contractului de donație autentificat sub nr. x/17.10.2019 la BIN D., motivat de faptul că nu au fost administrate probe cu privire la insolvabilitatea debitorului. Criticile expuse de apelanta reclamantă prin cererea de apel, cu privire la aceste considerente ale tribunalului, nu au fost cercetate de către instanța de apel, însă, prin cererea de recurs nu au fost aduse niciun fel de critici de nelegalitate cu privire la această omisiune, ceea ce înseamnă că, în mod definitiv, s-a reținut neadministrarea probatoriului adecvat în sensul probării stării de insolvabilitate a pârâtului debitor.

Sub un al doilea aspect, chestiunea privind crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului ține de stabilirea situației de fapt și excede controlului judiciar pe care îl poate realiza instanța de recurs, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Sub un al treilea aspect, lipsa fraudei debitorului la încheierea contractului de donație a fost reținută de instanța de apel prin raportare la împrejurarea că liberalitatea a fost perfectată în contextul în care donatorul avea calitatea de debitor al donatarului, în temeiul contractelor de împrumut din data de 31.05.2017 și din data de 12.03.2018, cu scadența la un an de la data acordării sumelor, astfel că donația încheiată la data de 17.10.2019 a putut fi justificată prin dorința debitorului de stinge o datorie, iar nu prin intenția de a frauda un alt creditor, respectiv pe recurenta reclamantă A. S.R.L. Pentru a ajunge la această concluzie instanța de apel a valorificat și situația rezultată din probele administrate, în sensul că somațiile de executare a titlurilor executorii reprezentate de biletele la ordin nu au ajuns la cunoștința debitorului B. mai înainte de data încheierii actului de donație, atât timp cât acest act a fost întocmit la data de 17.10.2019, iar una dintre somații a fost emisă ulterior, la data de 25.10.2019, și, în plus, în ambele somații, s-a făcut referire la o adresă eronată a debitorului, în jud. Teleorman, deși domiciliul acestuia se află în jud. Brașov. Așadar, coroborând probele administrate, instanța de apel a reținut nedovedirea condiției de admisibilitate referitoare la existența fraudei debitorului prin încheierea actului atacat, atât timp cât, la momentul perfectării donației, debitorul nu avea cunoștință despre demersurile creditoarei de a executa silit titlurile executorii deținute împotriva sa și a urmărit diminuarea pasivului său prin stingerea unei alte datorii, față de un alt creditor, iar nu fraudarea drepturilor reclamantei.

Toate celelalte critici cuprinse în cererea de recurs reprezintă critici de netemeinicie a hotărârii, inadmisibile în recurs, deoarece tind la o reapreciere și o reinterpretare a probatoriului administrat, nefiind susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În raport de argumentele expuse, rezultă caracterul nefondat al motivului de casare invocat de către recurenta reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material incidente, respectiv ale art. 1562 C. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. prin administrator special E. și prin administrator judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 1984/Ap din 13 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ținând seama de soluția de respingere a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei reclamante, Curtea o va obliga pe aceasta să plătească intimatului pârât B. suma de 15.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocațial, achitat, în temeiul facturii fiscale nr. x, cu ordinul de plată din data de 29.07.2024, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității invocată de intimații pârâți B. și C..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. prin administrator special E. și prin administrator judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 1984/Ap din 13 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Obligă pe recurenta reclamantă A. S.A. la plata sumei de 15.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2024.