ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1315/2025

HOTĂRÂRE

23.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1315/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 mai 2024 pe rolul Tribunalului Iași, lichidatorul judiciar A., reprezentantul debitorului B. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu C. S.A. obligarea pârâtei la virarea disponibilului existent în conturile de garanții, având ca titular debitorul și beneficiari foștii salariați, în contul prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, respectiv la închiderea conturilor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 45 alin. (1) lit. r) și art. 168 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința civilă nr. 121/2025 din 5 martie 2025, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile - judecător sindic și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivare, s-a reținut că potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței:

"Toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu excepția recursului prevăzut la art. 8 sunt de competența tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerțului, respectiv în registrul societăților agricole sau în registrul asociaților și fundațiilor și sunt exercitate de un judecător-sindic."

Conform acestei norme legale, competența exclusivă privind procedurile prevăzute de Legea nr. 85/2014 cade în sarcina tribunalului, iar exercitarea prerogativelor referitoare la îndeplinirea procedurilor sunt în atribuția judecătorului-sindic.

Cerința ca acțiunea judiciară să fie aferentă procedurii insolvenței presupune cu necesitate ca respectiva cerere să se circumscrise scopului procedurii insolvenței, instituit de art. 5, respectiv, "instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență", împrejurare ce nu se regăsește în speța dedusă judecății.

S-a mai reținut că judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce ar transcede procedurii insolvenței, cum este cererea de față, care deși urmărește întregirea sau protejarea averii debitorului presupune administrarea unui probatoriu reglementat de dispozițiilor dreptului comun și aparținând competenței judecătorului de fond.

Concluzionând, Tribunalul Iași a apreciat că acțiunea lichidatorului judiciar A., având ca obiect transferul sumelor reprezentând garanții reținute gestionarilor debitorului în contul de lichidare plată, este o acțiune de drept comun și nu una specifică procedurii insolvenței, motiv pentru care excepția necompetenței materiale a fost admisă, cu consecința declinării soluționării cauzei către instanța competentă, Judecătoria Sectorului 1 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în esență, că obiectul cererii este strâns legat de procedura insolvenței, aspect de natură a justifica soluționarea cererii de instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 120 C. proc. civ., respectiv art. 8 din Legea nr. 85/2014.

Chiar dacă obiectul cererii nu este prevăzut expressis verbis în cuprinsul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/20014, s-a apreciat că, prin raportare la dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cât și la celelalte prevederi legale menționate, competența de soluționare a prezentei cererii, care este strâns legată de procedura insolvenței în care se află debitorul pe care reclamantul îl reprezintă, este conferită de legiuitor în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 7690/2025 din 1 iulie 2025, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Constatându-se invit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Iași competența materială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte subliniază că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant.

Așa fiind, obiectul dedus judecății în prezentul litigiu, în care și-au declinat reciproc competența materială judecătoria și tribunalul - judecător sindic, este dat de solicitarea lichidatorului judiciar A., reprezentant al debitorului B. S.R.L., de obligare a pârâtei C. S.A. la virarea disponibilului existent în conturile de garanții, având ca titular debitorul și beneficiari foștii salariați, în contul prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, respectiv la închiderea conturilor.

Este adevărat că judecătorul sindic nu are atribuții în soluționarea unei cereri ori acțiuni ce ar transcede procedurii insolvenței, însă este de necontestat că acțiunea promovată de A. nu vizează pretenții proprii pe care reclamantul le-ar avea împotriva pârâtei, ci vizează demersuri efectuate în exercitarea atribuțiilor sale în calitate de lichidator judiciar-provizoriu al debitorului B. S.R.L., desemnat prin sentința civilă nr. 122/2021 din 2 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, obiectul cererii este strâns legat de procedura insolvenței în care se află reclamantul, în calitate de reprezentant al debitorului, procedură deschisă în baza sentinței civile nr. 122/2021 din 2 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, aspect de natură a justifica soluționarea cererii de instanța competentă conform dispozițiilor art. 120 C. proc. civ., care stipulează că, în materia insolvenței, cererile sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

În același sens sunt și prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora toate procedurile prevăzute de prezenta lege sunt de competența tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul social sau profesional al debitorului.

În egală măsură, principiul disponibilității, ce guvernează procesul civil, impune instanței să se raporteze în soluționarea cauzei la temeiul de drept invocat de reclamant, iar în speță, temeiul invocat atrage aplicarea normelor privind competența specială reglementată de Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar A. indicând drept temei al pretențiilor sale dispozițiile art. 45 lit. r); art. 168 din Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte sublininiază că Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, legiuitorul urmărind concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului, în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței debitoarei. Asigurarea judecării în mod unitar de către judecătorul-sindic a tuturor cererilor îndreptate împotriva debitorului, ce pot afecta patrimoniul acestuia, este unul dintre obiectivele avute în vedere de Legea insolvenței.

Importanța și specificul procedurii insolvenței determină instituirea unor reguli de competență, care sunt diferite de cele ale dreptului comun. În acest sens, conform art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, competența exclusivă privind procedurile prevăzute de această lege cade în sarcina tribunalului, prin judecătorul-sindic.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, modificată, atribuțiile judecătorului-sindic privesc controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar, precum și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, reglementarea de la alin. (1) nefiind una exhaustivă - "Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentului capitol, sunt (...)".

Prin urmare, din conținutul acestor reglementări "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței" reiese că legiuitorul nu limitează atribuțiile judecătorului-sindic la cazurile concrete enumerate în alin. (1) al art. 45 din Legea nr. 85/2014, ci are în vedere și controlul tuturor operațiunilor și actelor săvârșite de către administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, debitori și alți participanți la desfășurarea procedurii, precum și litigiile care au legătură directă cu procedura concursuală.

Așa fiind, raportat la prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, ținând cont că debitorul are sediul în Iași, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Iași.

În consecință, față de considerentele expuse, văzând și dispozițiile 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.