ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2024, la data de 13 august 2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj a solicitat instanței să constate că, în perioadele cuprinse între data de 06.05.2003 și până la data de 01.04.2015, reclamantul a desfășurat activitate salarială în cadrul pârâtei în condiții speciale de muncă, în procent de 100% și să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 719 din 1 aprilie 2025, Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Tribunalul Cluj a reținut că, în raport de dispozițiile art. 269 Codul Muncii, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de domiciliul, reședința sau locul de muncă al reclamantului, iar, în prezenta cauză, domiciliul reclamantului, așa cum rezultă din cartea de identitate, se află în circumscripția Tribunalului Bihor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din 18 iunie 2025, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.

Tribunalul Bihor a reținut, în esență, că, din interpretarea prevederilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 reiese că, în cazul acțiunilor având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă - fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

A subliniat că prevederile art. 269 alin. (2) Codul muncii stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor), dar și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (ori de la domiciliul sau reședința sa, ori de la locul de muncă).

Astfel, reclamantul este acela care are dreptul de a opta între instanțele deopotrivă competente teritorial. Ulterior exercitării dreptului de opțiune, competența rămâne stabilită în favoarea acelei instanțe, aleasă de către partea reclamantă, aspectul legalei învestiri a instanței nu mai poate fi pusă în discuție, iar partea nu mai poate reveni asupra opțiunii alese.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Cluj, unde s-a aflat locul său de muncă, reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, iar opțiunea acesteia nu poate fi contestată nici de către pârât, nici de către instanță.

S-a mai arătat de către Tribunalul Bihor că, interpretarea noțiunii "locul de muncă", din perspectiva competenței teritoriale în conflictele de muncă, a fost făcută și de către Curtea de Apel București, în cadrul unei recente Minute de unificare a practicii judiciare din 8 aprilie 2025, în sensul că aceasta privește raportul juridic cu un anumit angajator, chiar dacă la momentul sesizării instanței reclamantul ar fi angajat în altă parte, cât timp locul de muncă este acolo unde s-a născut raportul juridic dedus judecății.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 695 din 18 iunie 2025, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea promovată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj, a solicitat instanței să constate că, în perioadele cuprinse între data de 06.05.2003 și până la data de 01.04.2015, reclamantul a desfășurat activitate salarială în cadrul pârâtei în condiții speciale de muncă, în procent de 100%.

Între părți s-a declanșat un litigiu de muncă, iar reclamantul a învestit pentru soluționarea cauzei Tribunalul Cluj, instanță în circumscripția căreia se afla fostul său loc de muncă, respectiv sediul pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Cluj.

Potrivit art. 269 alin. (1) Codul muncii:

"Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Înalta Curte subliniază că, deși reclamantul nu mai avea calitatea de angajat la data sesizării instanței, obiectul cererii de chemare în judecată vizează raporturile sale de muncă cu fostul angajator, pârâta în cauză, astfel că se poate adresa și instanței în circumscripția căreia a avut ultimul loc de muncă, aceasta fiind deopotrivă competentă.

Transpunând dispozițiile legale anterior evocate în prezenta cauză, se impune în mod necesar concluzia că reclamantul avea dreptul de opțiune între instanța domiciliului său, respectiv Tribunalul Bihor și cea a fostului loc de muncă, respectiv Tribunalul Cluj, iar exercitându-și acest drept, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a învestit-o pe cea din urmă.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Cluj reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia.

Pentru raț iunie înfățișate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, formulată de reclamantul A., în favoarea Tribunalului Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2025.