ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 968/2025

Ședința publică din data de 6 mai 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

I. 1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta Parohia Icoanei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca, prin hotărârea care va fi pronunțată, să se dispună:

- obligarea pârâtului la lăsarea în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 170 mp situat în București str. x A (fosta str. x), sectorul astfel cum urma să fie identificat prin raportul de expertiză topo-cadastrală a cărui administrare a solicitat-o în cauză, acțiunea fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform articolului unic din Legea nr. 455/2006;

- radierea înscrierilor din Cartea funciară nr. x a Municipiului București - Oficiul Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2, efectuate în baza încheierii 20270/24.01.2011 privind imobilul situat în București, str. x A (fot str. x), cu numărul cadastral x, format din teren suprafață de 302 mp, având în vedere că acestea nu corespund situației juridice reale a imobilului;

- parcelarea și dezmembrarea terenului în suprafață de 302 mp, înscris în cartea funciara nr. x la Oficiul de Cadastru Publicitate Imobiliară București - Sector 2, în două loturi (în suprafață de 132 respectiv 170 mp), iar lotul în suprafață de 170 mp să fie atribuit Parohiei Icoanei în calitate de proprietar.

Prin încheierea de ședință de la termenul din 5 octombrie 2018, Tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta A. în interesul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 1019 din 18 iunie 2021, așa cum a fost îndreptată prin încheierea din 9 august 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Parohia Icoanei, invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, invocată de intervenienta Asociația de Proprietari strada x nr. 7-9.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intervenienta Asociația de Proprietari strada x nr. 7-9.

A admis în parte cererea formulată de reclamanta Parohia Icoanei împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București.

A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a înscrierilor privind terenul.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interesul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, formulată de intervenienta Asociația de Proprietari strada x nr. 7-9, în contradictoriu cu reclamanta Parohia Icoanei.

A obligat pe pârât să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 170 mp situat în municipiul București, str. x, cu următoarele vecinătăți: la Nord - prop. Parohia Icoanei, la Est - imobilul de la nr. 11 de pe strada x, la Sud - prop. Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București și la Vest - proprietate particulară și a fost obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 8025 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1477 din 8 octombrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea de completare a hotărârii judecătorești formulată de reclamanta Parohia Icoanei și a respins capătul de cerere privind parcelarea și dezmembrarea terenului, ca neîntemeiat, dispunând omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară realizat în cauză.

Prin decizia nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1019 din 18 iunie 2021, în contradictoriu cu apelanta-reclamanta Parohia Icoanei și cu apelanta-intervenientă Asociația de Proprietari str. x.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-intervenientă Asociația de Proprietari str. x împotriva aceleiași sentințe.

A fost respins, ca neavenit, apelul formulat de apelanta-intervenientă Asociația de Proprietari str. x împotriva sentinței civile nr. 1477 din 8 octombrie 2021.

A fost admis apelul formulat de apelanta-reclamanta Parohia Icoanei împotriva sentinței civile nr. 1019 din 18 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul București.

A fost schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul că:

A fost admis și capătul de cerere privind radierea din cartea funciară nr. x a OCPI sector 2 a înscrierii Statului Român ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 170 mp situat în str. x (ce face parte din terenul de 302 mp - număr cadastral x).

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamanta Parohia Icoanei împotriva sentinței civile nr. 1477 din 8 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul București.

A obligat pe apelantul-pârât Statul Român la plata către apelanta-reclamantă Parohia Icoanei a sumei de 3525 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intervenienta Asociația de Proprietari str. x au declarat recurs.

a) Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București:

Indicând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situației de fapt, într-o primă critică, recurentul-pârât a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Instanța de apel a înlăturat în mod neîntemeiat apărările pârâtului, cu o motivare sumară, făcând trimitere exclusiv la existența înscrierii dreptului de proprietate al Statului în Cartea Funciară, fără a face niciun demers suplimentar în vederea identificării actelor care au stat la baza acestei înscrieri și fără să pună în vedere pârâților să prezinte dovezi cu privire la situația de drept.

Cea de-a doua critică din cererea de recurs face referire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, care nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la faptul ca instanța de fond a admis doar unul dintre cele trei capete de cerere inițiale, curtea de apel a argumentat că unul dintre capetele de cerere, acela referitor la radierea din cartea funciara a mențiunilor făcute în baza încheierii nr. 20270/24.01.2011, nu ar fi fost respins ca lipsit de temei, ci pe considerentul că, urmare a admiterii acțiunii, reclamanta va fi în mod automat reînscrisă în Cartea Funciară ca proprietar.

Recurentul-pârât apreciază că motivarea instanței de apel este eronată, esențial fiind faptul că pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor nu a căzut în pretenții față de toate capetele de cerere formulate de reclamantă.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că, deși nu au fost admise toate capetele de cerere, ci doar capătul de cerere principal și unul dintre cele două capete de cerere subsecvente, raportat la principiul proporționalității în sensul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., nu se justifică o reducere a cheltuielilor de judecată.

Aceasta argumentație este contradictorie. Atâta timp cât se invocă și se aplică principiul proporționalității, iar capetele de cerere nu au fost admise în proporție de 100%, nu se poate justifica menținerea onorariului de avocat în întregime, iar aprecierea instanței de apel, în sensul că onorariul avocatului ar fi adecvat prin raportare la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată, o apreciază ca fiind subiectivă și insuficient dovedită.

În finalul cererii de recurs, menționează că și onorariul de avocat acordat în faza de apel, respectiv duma de 3.500 RON, este exagerat și disproporționat față de modul de desfășurare a apelului și faptul că a fost soluționat după doar trei termene de judecată. Pe cale de consecință, solicită cenzurarea onorariului în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

b) Recursul declarat de intervenienta Asociația de Proprietari str. x:

În cuprinsul cererii de recurs, într-o primă critică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-intervenientă a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel invocate de Asociație, considerând că intervenientul nu poate invoca mai multe apărări sau alte apărări decât partea în favoarea căreia intervine.

Recurenta-intervenientă apreciază că hotărârea nu este legală, întrucât singura cerință a art. 61 alin. (3) C. proc. civ. este cea a dovedirii interesului intervenientului de a interveni în cauză în favoarea unei părți, fără alte limitări.

Printr-o altă critică, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-intervenientă a arătat că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 36, art. 649 alin. (1), art. 651 și art. 652 C. proc. civ.

În baza Legii nr. 18/1991, s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea unor proprietari ai apartamentelor din clădire, care au devenit coproprietari cu Statul pe terenul aferent blocului de locuințe din str. x.

Prin urmare, Statul are doar calitate de coproprietar asupra terenului aferent condominiului din str. x și nu are calitate procesual pasivă exclusivă în cauză.

Acțiunea în revendicare promovată numai împotriva unui coproprietar este inadmisibilă.

Pe terenul în cauză se află construcții permanente, garaje din cărămidă construite înainte de 1989, aparținând unor terți proprietari ai apartamentelor din clădire, aspect necontestat, dar care a fost ignorat atât de instanța de fond, cât și de instanța de apel.

Potrivit art. 649 și art. 651 din C. civ., terenul de sub construcție (garaj) din curtea care deservește blocul de locuințe este accesoriu acestor construcții.

În concluzie, față de dispozițiile legale evidențiate, rezultă că terenul de sub construcția garajelor și din curtea interioară a condominiului nu poate avea alt regim decât al construcției, astfel că acțiunea în revendicare a terenului respectiv este, pe de o parte, nefondată, pe de altă parte nu poate fi primită în contradictoriu doar cu Statul Român.

Instanța nu a analizat consecințele juridice ale existenței unei construcții permanente pe terenul revendicat și nici dispozițiile art. 649 și art. 651 C. civ.

Acțiunea în revendicare bazată pe dispozițiile dreptului comun este inadmisibilă, în condițiile în care reclamanta are la îndemână doar legea specială, respectiv O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, calitate procesuală în respectiva acțiune având Comisia de retrocedare.

Recurenta-intervenientă apreciază că hotărârea instanței este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, art. 36 și art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Precizează că prin apelul formulat a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile OUC nr. 94/2000 și Deciziei nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte, însă instanța de apel nu a analizat motivul de apel, față de faptul că nu a fost invocat și de Statul Român.

Or, excepția inadmisibilității acțiunii este excepție de ordine publică și poate fi invocată în orice stare a pricinii și chiar din oficiu de către instanță, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., prin urmare, excepția poate fi invocată și de intervenientul în interesul unei părți.

Deși prin apelul formulat a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, instanța de apel nu a analizat-o, încălcând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În finalul cererii de recurs, recurenta-intervenientă a arătat că în mod nelegal instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, având în vedere că Parohia Icoanei și-a valorificat deja dreptul de reparație pentru preluarea abuzivă și fără titlu de către Stat a unei suprafețe de 170 mp teren situat în str. x, fost nr. 9.

În baza aceluiași titlu, extrasul de CF din 1940, Parohia Icoanei a obținut în patrimoniul său pe un alt amplasament, o construcție, în schimbul celei expropriate din str. x, cu teren aferent.

Prin urmare, dreptul său de reparație, pretins încă o dată în prezenta acțiune, a fost deja valorificat, aspect pe care instanța de fond l-a considerat fără relevanță, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea caracterului echitabil al procesului consacrat de art. 6 din CEDO.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 4 martie 2025.

În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că urmează a fi analizată, cu prioritate, posibilitatea încadrării criticilor din ambele cereri de recurs în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților la 4 - 17 martie 2025.

Părțile nu au formulat puncte de vedere la raport.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Motivarea recursului presupune invocarea și argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluția pronunțată de instanța de apel, iar pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigențe legale, recurentul limitându-se la a-și expune nemulțumirile în legătură cu soluția de respingere a excepția lipsei calității sale procesuale pasive și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în cauză de instanțele fondului, fără a dezvolta, însă, critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Astfel, sub un prim aspect, deși a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a înlăturat în mod neîntemeiat apărările sale referitoare la excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu o motivare sumară, făcând trimitere exclusiv la existența înscrierii dreptului de proprietate al Statului în Cartea Funciară, fără a face niciun demers suplimentar în vederea identificării actelor care au stat la baza acestei înscrieri și fără să pună în vedere pârâților să prezinte dovezi cu privire la situația de drept.

Chiar dacă recurentul a indicat ca temei de drept al recursului art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi circumscrise acestui motiv de casare. Nelegalitatea la care se referă acest text trebuie să fie legată de legea aplicabilă, iar nu de chestiuni de fapt sau de administrare/apreciere a probelor administrate în cauză.

Pe de altă parte, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al recursului, presupune aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, respectiv interpretarea greșită a unui text de lege corespunzător situației de fapt. Or, în cauză, recurentul nu a invocat și nu a demonstrat niciuna dintre aceste ipoteze, nemulțumirea sa vizând, în concret, faptul că instanța de apel nu a făcut demersuri suplimentare (din oficiu) și nu a pus în vedere pârâților să prezinte dovezi cu privire la situația imobilului.

Astfel cum a reținut și instanța de apel, cu relevanță în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual, Înalta Curte subliniază că în conformitate cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ. "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

Lipsa calității procesuale nu se confundă cu netemeinicia acțiunii, deoarece, în cazul unei acțiuni introduse de o persoană fără calitate procesuală activă sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, dreptul există, dar acțiunea nu a fost introdusă de titularul lui sau nu a fost introdusă împotriva subiectului pasiv al raportului litigios, în vreme ce în cazul unei acțiuni nefondate, instanța constată chiar inexistența dreptului reclamat.

Verificările privind îndeplinirea acestei condiții nu presupun o analiză efectivă a modului de realizare a dreptului în litigiu, ci dovedirea existenței elementelor din care să rezulte concordanța între afirmațiile deduse judecății ale părții reclamante (împotriva părții pârâte) și calitatea aparentă de titular al dreptului pretins (respectiv, în cazul pârâtului din speță, calitatea de persoană chemată să răspundă în calitate de proprietar înscris în Cartea Funciară a imobilului revendicat).

Prin urmare, față de considerentele anterior arătate, instanța de apel era ținută să analizeze critica de nelegalitate formulată de apelantul-pârât vizând limitele investirii sub aspectul cadrului procesual, în acord cu pretențiile solicitate prin chemarea de chemare în judecată.

Astfel cum în mod legal au reținut instanțele fondului, identitatea dintre partea chemată în judecată în calitate de pârât și cel care este titularul dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecății putea fi relevată prin simpla raportare la temeiul de drept invocat - acțiune în revendicare. Identificarea actelor care au stat la baza acestei înscrieri și dovedirea aspectelor ce țin de situația juridică a terenului reprezintă chestiuni ce țin de temeinicia cererii de chemare în judecată, neputând fi sancționate ca excepție procesuală.

Revenind la critica din recurs, fără a evidenția care ar fi norma de drept material care încălcată sau greșit aplicată de către instanța de apel, de natură a atrage examinarea cererii de recurs din perspectiva motivului de nelegalitate invocat (pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.), se constată că recurentul nu invocă, punctual, nici critici privind nerespectarea exigențelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Susținerile sale ce fac trimitere la o motivare sumară a soluției de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate.

Separat de împrejurarea că aspectele reiterate prin cererea de recurs, vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive au fost analizate și verificate de instanța de apel în cadrul controlului devolutiv, printr-o motivare clară și suficientă, în cuprinsul căreia instanța a prezentat considerentele pentru care a apreciat că nu este întemeiată critica vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, se constată că, inadecvat procedural, recurentul face trimitere la elementele de probatoriu (în sens generic) care ar fi trebuit și s-ar fi impus, în aprecierea sa, să fie administrate în cauză (chiar și din oficiu). Or, aceste susțineri ce fac referire la modalitatea de administrare și de valorificare a probatoriului privesc temeinicia deciziei civile recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, astfel încât nu pot forma obiect de analiză în recurs.

În mod similar, nici solicitarea de reevaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, care nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate care să poată fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci poate constitui, eventual, o critică de netemeinicie, ce nu poate fi cenzurată de instanța de control judiciar, fiind supusă analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Cu privire la criticile vizând cheltuielile de judecată, se reține că, în calea de atac a recursului, în temeiul prevederilor art. 453 C. proc. civ., instanța de recurs poate exercita controlul de nelegalitate numai sub aspectul verificării noțiunii de "culpă procesuală" și a categoriilor de cheltuieli efectuate de părți, ce pot fi incluse în categoria "cheltuieli de judecată".

Ținând cont de dezlegarea de principiu dată prin Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii problemei de drept ce vizează inadmisibilitatea tranșării, pe calea recursului, a aspectelor litigioase vizând proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial, se reține că în prezenta cale de atac nu pot face obiect de analiză criticile formulate de recurentul-pârât privitoare la reducerea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat (acordate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel), pe care le apreciază ca fiind nejustificate și disproporționate în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată.

Tot cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată, făcând trimitere la noțiunea de "culpă procesuală", recurentul-pârât a mai arătat că motivarea instanței de apel este eronată, dat fiind că petitele cererii de chemare în judecată nu au fost admise în întregime, iar pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanțelor nu a căzut în pretenții față de toate capetele de cerere formulate de reclamantă.

Cu privire la această critică, ținând cont de prevederile art. 482 C. proc. civ. și interpretând dispozițiile art. 453 C. proc. civ. referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, se reține că sintagma "partea care pierde procesul" se raportează la modul de soluționare a apelului, iar nu la modul de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Motivarea instanței de apel nu este eronată, cum greșit susține recurentul-pârât - instanța a stabilit în mod corect că există culpă procesuală și, de asemenea, a stabilit în mod corect categoria cheltuielilor ce pot fi incluse în noțiunea de "cheltuieli de judecată" puse în sarcina părții căzute în pretenții. Reținând că au fost admise capătul principal de cerere și unul dintre capetele subsecvente, Curtea a realizat o evaluare proprie a proporționalității în sensul prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că nu se justifică o reducere a cheltuielilor de judecată.

Or, aspectele vizând proporționalitatea cheltuielilor de judecat nu mai pot face obiect de analiză în fața instanței de recurs - criticile formulate din această perspectivă nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., deoarece vizează chestiuni de temeinicie a hotărârii atacate ce implică puterea de apreciere a instanței în aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., relevantă în acest sens fiind, astfel cum anterior s-a arătat, Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 05 martie 2020, potrivit căreia:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Demersul recurentului-pârât, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile inserate în cuprinsul cererii de recurs, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt ce vizează modalitatea de evaluare a cuantumului cheltuielilor de judecată de către instanțele de fond.

Prin urmare, întrucât deși formal întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul pârâtului nu expune argumente care să contureze chestiuni de nelegalitate apte să determine o încadrare corespunzătoare.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată și indicarea formală a unor texte de lege, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cum susținerile recurentului-pârât nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

În ceea ce privește recursul declarat de intervenienta Asociația de Proprietari str. x, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ., "calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socotește neavenită dacă partea care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunțat la calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond".

Intervenientul accesoriu nu are o poziție procesuală independentă, ci una subordonată părții în favoarea căreia a intervenit, limitată la interesul acesteia, astfel încât cererea sa de recurs nu poate fi concepută ca o continuare a activității procesuale a părții pentru care a intervenit în fața instanței de control judiciar. În cazurile anterior enunțate de textul legal, reținerea, ca neavenită, a căii de atac declarate de către intervenient reprezintă cauza de ineficiență a respectivei căi de atac, ce se translatează, din perspectiva soluției procedurale practice, în rezultatul respingerii de către instanță a cererii de recurs, ca rămasă fără efect.

Cum, în cauză, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost anulat pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate (ceea ce nu a implicat cercetarea fondului), în conformitate cu dispozițiile legale anterior redate, urmează a se constata că recursul declarat de intervenienta Asociația de Proprietari str. x a rămas fără efect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 610 A din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Constată, ca rămas fără efect, recursul declarat de intervenienta Asociația de Proprietari str. x împotriva aceleiași decizii.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2025.