ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 948/2025

Ședința publică din data de 6 mai 2025

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin decizia civilă nr. 22 din 1 februarie 2023, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de apelantul-pârât A. împotriva sentinței civile nr. 270 din 29 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Arad.

A obligat pe apelantul-pârât A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 26.288,31 RON, către intimată-reclamanta B..

Prin cererea înregistrată la data de 27 iunie 2024 la Curtea de Apel Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 442 C. proc. civ., apelantul-pârât A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 22 din 1 februarie 2023 pronunțată de aceeași instanță în dosar nr. x/2020, cu privire la modul de calcul și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate intimatei-reclamante.

Prin încheierea din 19 septembrie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins cererea de îndreptare eroare materială din cuprinsul deciziei nr. 22 din 1 februarie 2023 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2020, formulată de apelantul-pârât A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..

Împotriva încheierii din 19 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, pârâtul A. a declarat recurs.

Printr-o primă critică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat decizia nr. 22 din data de 1 februarie 2023 a Curții de Apel Timișoara, față de care a formulat cererea de îndreptare eroare de calcul a cheltuielilor de judecată, a fost pronunțată de un complet de judecată într-o anumită compunere, iar încheierea recurată a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a participat la dezbaterea fondului, fiind astfel încălcat principiul continuității completului de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății".

Printre regulile cu valoare de garanție a dreptului la un proces echitabil se regăsește și principiul fundamental al continuității prevăzut de art. 19 C. proc. civ., potrivii căruia:

"Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii", precum și de art. 214 C. proc. civ. - "Continuitatea instanței", potrivit căruia:

"Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății."

Acest principiu al continuității este stipulat și prin dispozițiile art. 13 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, potrivit căruia "Activitatea de judecata se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul, nu poate participa la judecată din motive obiective".

În speță, încheierea recurată este semnată de un alt judecător, care nu a făcut parte din completul de judecată care a participat la dezbaterea fondului, nefiind indicat nici un motiv de împiedicare, astfel încât, această împrejurare atrage nelegalitatea hotărârii.

Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că, prin încheierea recurată, curtea de apel nu a analizat hotărârile la care a făcut referire prin cererea de îndreptare eroare pentru a putea verifica corectitudinea cuantumului cheltuielilor de judecată ce au fost acordate reclamantei, ci doar a copiat considerentele deciziei nr. 22/2023 și, fără să răspundă motivelor de critică invocate prin cererea de îndreptare eroare, a respins cererea, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ.

Contrar celor reținute de curtea de apel, aceste prevederi vizează tocmai erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori în cerere.

Această procedură de îndreptare a greșelilor de calcul strecurate în dispozitivul hotărârii - și nu erori de judecată așa cum a reținut instanța - nu sunt de natură să afecteze în vreun fel soluția pronunțată în cauză - aceea de respingere a apelul formulat de pârât.

Chiar daca reclamanta, prin apărător, nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în toate ciclurile procesuale, instanța a calculat în mod greșit, adăugând la totalul cheltuielilor de judecată, pe lângă suma de 7735 RON pentru apelul din primul ciclu procesual, și suma de 11.519,31 RON pentru recursul promovat de parat care a fost admis de Înalta Curte. În realitate, prin decizia nr. 22 din 1 februarie 2023, instanța de apel, în rejudecare, trebuia să-i acorde reclamantei doar suma de 7034 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În mod evident este o vădită eroare de calcul, atâta vreme cât la totalul sumei de 26.288,31 RON, s-a calculat și s-a adăugat, în mod greșit și nelegal, suma totală de 19.254,31 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, compusă din suma de 7735 RON (acordată deja prin decizia nr. 84/27.05.2021) și suma de 11 519,31 RON, la care nu a fost îndreptățită reclamanta, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reclamanta fiind partea care a pierdut procesul.

În continuare, recurentul-pârât precizează că nu a contestat dreptul reclamantei de a primi cheltuieli de judecată în rejudecarea apelului, așa cum în mod eronat a reținut curtea de apel, ci doar modul de calcul al acestor cheltuieli.

Atâta vreme cât instanța de apel nu a motivat încheierea recurată cu privire la modul de calcul și întinderea cheltuielilor de judecată, ci doar a copiat considerentele deciziei nr. 22/2023, fără să răspundă motivelor de critică invocate prin cererea de îndreptare eroare, lipsa acestor motive fac ca soluția dată cererii de îndreptare eroare să fie superficială, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu consecința îndreptării erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 22 din 1 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2020 cu privire la modul de calcul și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate reclamantei.

La dosar nu a fost depusă întâmpinare.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (28 ianuarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 mai 2025, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Calea extraordinară de atac este exercitată împotriva încheierii prin care a fost respinsă o cerere de îndreptare a erorii materiale vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel.

Prin primul motiv de recurs, recurentul-pârât susține cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., arătând, în esență, că încheierea recurată a fost pronunțată de un alt complet decât cel care a participat la dezbaterea fondului și care a pronunțat decizia al cărei dispozitiv a solicitat să fie îndreptat, fiind astfel încălcat principiul continuității completului de judecată.

Se reține că motivul de nelegalitate reglementat de 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se referă la situația în care pronunțarea hotărârii recurate s-a făcut de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Acest motiv de casare protejează principiul continuității completului de judecată și a repartizării aleatorii, reglementat de art. 10

1

din Legea nr. 304/2004, respectiv actualul art. 13 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, care prevede: "Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective".

Astfel cum a indicat și recurentul-pârât în cererea de recurs, aceleași principii le regăsim și în art. 19 C. proc. civ., - intitulat "Continuitatea", ce prevede că "judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii" și în cuprinsul art. 214 C. proc. civ., a cărui denumire marginală este "Continuitatea instanței", conform căruia "(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluționarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condițiile legii. (3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părților, cauza se repune pe rol."

Conform textelor legale anterior redate, principiul continuității dezbaterilor implică o singură condiție, anume aceea ca hotărârea să fie pronunțată de judecătorii care au participat la soluționarea cauzei în fond.

În speță, contrar susținerilor recurentului-pârât, se constată că această condiție a fost respectată de către instanța de apel, încheierea recurată fiind pronunțată în sensul celor de mai sus, întrucât principiul continuității nu exclude înlocuirea judecătorilor pe parcursul soluționării cauzei, din motive obiective.

Modalitatea de constituire a completului învestit să soluționeze o cerere de îndreptare a erorii materiale este reglementată în Secțiunea a 2-a intitulată "Înregistrarea și repartizarea cererilor adresate instanțelor, circuitul dosarelor" din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești adoptat prin Hotărârea nr. 3243 din 22 decembrie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ care în cuprinsul art. 110 alin. (6) dispune că: " Cererile de îndreptare a erorilor materiale și cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită. Aceeași rezolvare se va da și contestațiilor la executare prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen. și de art. 712 alin. (2) din C. proc. civ.. În cazul completurilor colegiale, judecătorii care au pronunțat hotărârea se vor reuni chiar dacă nu mai fac parte, împreună, din același complet.

Dacă la data apariției oricăreia dintre situațiile menționate numai unul sau unii dintre respectivii judecători își desfășoară activitatea în cadrul secției, completul va fi întregit cu unul ori, după caz, 2 judecători din lista de permanență de la data înregistrării cererii de îndreptare a erorilor materiale sau a cererii de completare ori lămurire a hotărârii, respectiv a contestației la executare."

Reiese, așadar, că regula continuității nu este una absolută, existând situații punctuale în care participarea judecătorului care a făcut parte din complet nu este posibilă, intervenind o imposibilitate de moment ori definitivă, când locul judecătorului este luat de un alt judecător de pe planificarea de permanență.

În ceea ce privește compunerea completului care a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 22 din 1 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte constată că în cauză a existat un motiv temeinic care a determinat înlocuirea unuia dintre membrii completului de judecată, dat fiind faptul că, de la momentul pronunțării hotărârii (data de 1 februarie 2023) și până la momentul formulării cererii de îndreptare (27 iunie 2024), unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia a cărei îndreptare s-a solicitat a fost eliberat din funcție prin pensionare (astfel cum reiese din hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 29 februarie 2024), iar consecința acestei împrejurări a fost înlocuirea sa cu unul dintre judecătorii din lista de permanență de la data înregistrării cererii de îndreptare a erorii materiale.

Faptul că la soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale a existat o imposibilitate obiectivă definitivă de constituire a completului de judecată inițial învestit, iar cererea de îndreptare a fost soluționată de un complet de judecată într-o altă compunere decât cel care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare eroare s-a solicitat, reprezintă o excepție de la principiul continuității completului de judecată, care nu este de natură să constituie un motiv de nelegalitate a încheierii astfel pronunțate, cât timp judecătorul care a pronunțat decizia a fost înlocuit în condițiile legii.

Toate situațiile de schimbare din motive obiective a titularului completului, reglementate expres de lege, nu pot atrage casarea hotărârii. Casarea în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. intervine numai dacă schimbarea titularului completului s-a făcut fără respectarea normelor legale, fiind desemnat să judece un alt judecător decât cel din planificarea de permanență, în condiții în care legea nu e respectată.

În cauză, prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu contestă faptul că unul dintre judecătorii care au pronunțat încheierea de îndreptare eroare în discuție nu ar fi fost înlocuit din motive temeinice (pensionare) și nici faptul că nu ar fi fost înlocuit în condițiile legii (Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești), ci arată faptul că, în acest mod, a fost încălcat principiul continuității.

Totodată, în susținerea aceluiași motiv de nelegalitate, extrapolând, făcând referire la același principiu, recurentul-pârât a arătat că încheierea recurată a fost semnată de un alt judecător, care nu a făcut parte din completul de judecată care a participat la dezbaterea fondului, astfel încât, această împrejurare atrage nelegalitatea hotărârii.

Or, în ce privește încălcarea dispozițiilor art. 426 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se redactează și se semnează de judecătorul care a soluționat procesul, în contextul dat, nu se poate reține o încălcare a principiului continuității, astfel cum este reglementat prin dispozițiile procedurale anterior redate, încheierea fiind semnată de judecătorii care au soluționat cererea de îndreptare.

Pentru argumente expuse, se constată că susținerile recurentului-pârât vizând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sunt nefondate.

Aceeași soluție se impune și cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care recurentul-pârât a arătat că instanța de apel nu a analizat hotărârile la care a făcut referire prin cererea de îndreptare eroare pentru a putea verifica corectitudinea cuantumului cheltuielilor de judecată ce au fost acordate reclamantei, ci, fără să răspundă criticilor invocate, a respins cererea de îndreptare, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de apel a demonstrat de ce s-a oprit la soluția pronunțată, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 442 C. proc. civ., astfel încât nu se impunea analizarea pe fond a criticilor formulate.

Hotărârea recurată respectă standardul de calitate impus de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind prezentate argumentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, în sensul că modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezintă, în realitate, o antamare a legalității deciziei civile în discuție, astfel că nu se poate interveni asupra soluției pronunțate în cauză prin intermediul unei cereri de îndreptare a erorii materiale.

Fiind investită cu judecarea cererii de îndreptare a erorii materiale, instanța de apel a avut a analiza, cu prioritate, în limitele stabilite de dispozițiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., dacă aspectele prezentate de pârât au rolul de a remedia greșeli sau omisiuni formale și evidente (de calcul) ori tind la schimbarea soluției pronunțate prin dispozitiv.

Curtea de Apel Timișoara a argumentat soluția pronunțată și a prezentat considerentele pentru care a apreciat că nu i se poate reproșa instanței de apel care a pronunțat decizia a cărei îndreptare se solicită o eroare de calcul, ci dimpotrivă, invocându-se modul eronat de calcul al cheltuielilor de judecată, se tinde, în fapt, la o modificare a considerentelor referitoare la întinderea și îndreptățirea obținerii acestora, astfel încât susținerile pârâtului nu se încadrează în procedura prevăzută de lege pentru remedierea unor greșeli sau omisiuni formale.

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost analizate.

Se constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de textul legal anterior menționat, întrucât instanța de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a arătat, în mod explicit, logic și coerent, care sunt considerentele pentru care a reținut că cererea pârâtului A. nu se circumscrie sferei de cuprindere a dispozițiilor art. 442 C. proc. civ.

Erorile de calcul la care face referire textul legal sunt acelea care rezultă din cifrele înscrise în hotărâre în urma unor calcule care, refăcute în raport cu aceleași elemente de care s-a ținut cont anterior, duc la o altă sumă.

Cum modalitatea de calcul și întinderea cheltuielilor de judecată țin chiar de fondul litigiului, suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată nu poate fi încadrată în noțiunea de "eroare materială", astfel cum în mod eronat susține recurentul-pârât prin cererea de recurs. Remediul procedural, în cazul unor atare critici, impunea formularea căii de atac a recursului împotriva deciziei, în cadrul căreia să fie supusă examinării nelegala acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de apel.

Cum în cuprinsul încheierii recurate nu se identifică vicii de nelegalitate privind nemotivarea, criticile întemeiate pe aceste dispoziții legale urmează a fi respinse, ca nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din 19 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2025.