ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 3 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a chemat în judecată pârâtele A. S.R.L. și B., solicitând ca, în urma dezbaterilor și a probelor ce vor fi administrate, să fie pronunțată o hotărâre prin care să fie obligate pârâtele la plata sumei de 150 RON plus TVA pentru fiecare lună și pentru fiecare mijloc auto cu care, în intervalul noiembrie 2017 - septembrie 2019, și la plata sumei de 156 RON plus TVA pentru fiecare lună și pentru fiecare mijloc auto cu care, în intervalul octombrie 2019 - noiembrie 2020, s-au desfășurat în România activități de transport persoane prin intermediul serviciilor pârâtelor, sumă datorată cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor patrimoniale de autor ca urmare a comunicării publice a operelor muzicale în aceste mijloace de transport persoane, comunicare publică realizată fără ca pârâtele să fi încheiat în prealabil autorizație licență neexclusivă cu UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor. În subsidiarul primului capăt al cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 15 RON plus TVA pentru fiecare lună și pentru fiecare mijloc auto cu care, în intervalul noiembrie 2017 - noiembrie 2020, s-au desfășurat în România activități de transport persoane prin intermediul serviciilor pârâtelor, sumă datorată cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în aceste mijloace de transport persoane; la plata penalităților de 0,5%/zi de întârziere începând cu fiecare scadență lunară în parte și până la data plății efective a remunerațiilor restante datorate de pârâtă. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă Prin sentința civilă nr. 401 din 9 martie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității, a respins acțiunea formulată de reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. și B., ca inadmisibilă. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 1323A din 18 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul formulat de pârâtele A. S.R.L. și B. și a admis apelul formulat de reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru drepturi de autor a compozitorilor împotriva sentinței civile nr. 401 din data de 9 martie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020. A anulat în parte sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe, menținând dispozițiile sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Prin decizia nr. 1161 din 23 aprilie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele A. S.R.L. și B. împotriva deciziei civile nr. 1323A din 18 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a obligat recurentele-pârâte, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2975 RON către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor. I.

Calea de atac extraordinară exercitată în prezenta cauză Împotriva deciziei nr. 1161 din 23 aprilie 2024 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în baza art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., au formulat cerere de revizuire B. și A. S.R.L., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 10 decembrie 2024, sub nr. x/2024 Prin cererea de revizuire, revizuenții B. și A. S.R.L. au solicitat schimbarea în parte a deciziei civile nr. 1161 din 23 aprilie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, în sensul înlăturării considerentelor atacate. În dezvoltarea cererii, revizuenții au învederat că recursul soluționat prin hotărârea atacată cu revizuire a vizat strict chestiunea admisibilității/inadmisibilității acțiunii din perspectiva lipsei metodologiei pentru activitatea de transport alternativ. De altfel, începând de la fondul cauzei, apel și până în recurs, tot procesul a dezbătut doar problema admisibilității acțiunii. Or, instanța de recurs s-a pronunțat și a făcut inclusiv aprecieri ce țin de fondul litigiului asupra unor chestiuni care fac obiectul unor excepții și apărări invocate de revizuente și care nu au intrat în dezbatere în fața instanțelor de fond, având prioritate excepția admisibilității cererii. În concret, revizuentele au susținut că se referă la problematica calificării calității activității desfășurate de acestea în cadrul industriei de transport alternativ și au apreciat că în mod eronat instanța de recurs a făcut considerații asupra unor aspecte care nu făceau obiectul judecății. Așadar, au invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susținând că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut (extra petita). Totodată, revizuenții au învederat că înțeleg să critice următoarele considerente din cuprinsul hotărârii de recurs: "În mod necontestat (art. 255 alin. (2) C. proc. civ.), recurentele-pârâte prestează activități de transport persoane prin operarea platformei C., prin intermediul cărora persoanele interesate pot solicita și obține, contra cost, transportul de persoane dintr-un loc în altul, ambele locuri, precum și tarifele fiind determinate prin utilizarea aplicației operate de recurente. Ca urmare, recurentele-pârâte cu privire la care se afirmă că desfășoară astfel de activități - care nu au fost contestate în sine, contestată fiind doar calificarea și relevanța lor juridică în contextul acțiunii de față - au calitate procesuală pasivă, întrucât au calitate de subiecte pasive în raportul juridic litigios, astfel cum acesta este afirmat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv astfel cum acesta este dedus judecății, astfel cum prevede art. 36 teza I C. proc. civ..". "Imposibilitatea aplicării prin analogie a remunerațiilor stabilite prin metodologiile în vigoare nu rezultă nici din art. 165 alin. (10) lit. a), respectiv art. 164 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, texte de lege invocate de recurente. Aceste prevederi legale dobândesc relevanță în cadrul negocierii unei noi metodologii, respectiv, dacă este cazul, a negocierii individuale a unei autorizații/licențe pentru tipuri de utilizare care nu sunt expres acoperite de metodologie. Ele nu pot constitui însă temei pentru poziția adoptată de recurente, aceea de a nu plăti nicio remunerație pentru serviciile de transport oferite și nici nu exclud aplicarea prin analogie a prevederilor metodologiilor existente". În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, revizuenții au invocat dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd în mod expres dreptul părții de a formula o cale de atac strict numai în ceea ce privește considerentele, în cazul în care cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, astfel cum este în cazul de față. De asemenea, au susținut că hotărârea atacată poartă asupra fondului, astfel cum este prevăzut de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., interpretat prin prisma jurisprudenței Înaltei Curți, indicând în acest sens decizia nr. 325 din 7 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Totodată, au susținut că, deși hotărârea atacată nu ar fi trebuit să se pronunțe pe chestiuni de fond, în fapt, instanța de recurs în mod eronat a făcu aprecieri și cu privire la unele chestiuni de fapt care încă nu au fost analizate nici măcar de instanța de fond, respectiv dacă revizuenții efectiv prestează sau nu activități de transport propriu-zise. Analiza în fapt a situației reclamate, respectiv utilizarea operelor muzicale în mașinile cu care se realizează transportul alternativ și cu atât mai mult identificarea persoanei care realizează efectiv transportul de persoane și care răspunde pentru cele petrecute cu mașinile deținute, este o chestiune care ține de fondul cauzei. Instanța de fond va trebui să analizeze dacă revizuenții au desfășurat sau nu în concret activități de transport sau cine anume le desfășoară, pe baza probelor administrate, o împrejurare concretă de fapt supusă probațiunii. Mai grav este reținerea faptic eronată a instanței de recurs, în sensul că revizuenții nu ar fi contestat desfășurarea activității de transport. Or, acest aspect a fost contestat prin întâmpinare, fiind invocată inclusiv excepția lipsei calității procesuale pasive, aspecte care au fost reiterate și prin cererea de apel. S-a mai susținut că au precizat că C. este operatorul platformei digitale, ce doar intermediază activitatea de transport alternativ. Nu este operator de transport și nu desfășoară activitatea efectivă de transport, astfel cum în mod greșit susține reclamanta, ci strict activitate de intermediere între potențialii clienți și diverși operatori privați (de regulă diverse SRL-uri care au flote de mașini și șoferi angajați). Au mai arătat că nu dețin și nu utilizează autovehicule în scopul activității de intermediere, că nu au șoferi etc, toate fiind apărări de fond. Afirmațiile instanței de recurs vizează fondul cauzei, fiind aspecte care nu au fost avute în vedere și nici puse în discuție de instanța de fond. Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, fiind vorba de critici aduse unor chestiuni asupra fondului cauzei. În ceea ce privește temeinicia cererii de revizuire, revizuenții au susținut că excedează obiectului recursului considerentele pe care le critică, recursul limitându-se doar la discuția posibilității teoretice a reclamantei de a formula pretenții în lipsa unei metodologii. Au mai susținut că au invocat două chestiuni în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii formulate de UCMR-ADA. O primă chestiune vizează faptul că Legea nr. 8/1996 prevede în mod clar că remunerația se datorează pe baza unei metodologii care trebuie realizată de către organismele de gestiune colectivă și negociată în prealabil cu utilizatorii (art. 162 lit. c). Doar după realizarea acestui acord și după stabilirea cuantumului respectivei remunerații, organismele de gestiune colectivă pot începe procedura de autorizare și colectare a acesteia. Or, nerespectarea procedurii de adoptare a unei metodologii lipsește de plano reclamanta de a formula pretenții față de operatorii de transport alternativ. Cea de-a doua chestiune privește faptul că nu este posibilă combinarea regulilor aplicabile răspunderii delictuale cu cele aplicabile răspunderii contractuale, în cadrul unei acțiuni mixte, după cum nu este posibil nici să se apeleze, în paralel/subsidiar, la acțiunea delictuală și acțiunea contractuală. Metodologia are caracterul unui contract, ceea ce mută răspunderea pe tărâm contractual, iar având în vedere că revizuenții nu sunt parte în contract acțiunea este inadmisibilă. Astfel, niciuna dintre cele două critici nu viza calitatea efectivă de transportator sau nu a revizuentelor, ci s-au legat exclusiv de ceea ce privește problema teoretică de formulare a unor pretenții în lipsa metodologiei. Considerentele criticate ale instanței de recurs sunt vădit extra petita, prejudiciind în mod evident revizuenții. A analiza elemente de fapt pentru prima oară direct în recurs și reținerea eronată a susținerilor părții poate fi catalogată ca un abuz (în măsura în care nu s-ar remedia) și o încălcare a dreptului la un proces echitabil, instanța de recurs formulând aprecieri cu privire la chestiuni de fond asupra cărora nu a fost chemată să se pronunțe. Pentru toate motivele arătate, revizuenții au solicitat admiterea cererii de revizuire și înlăturarea considerentelor criticate din decizia de recurs. I.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor nu a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cererea de revizuire, din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanța sa. Potrivit dispozițiilor art. 509 C. proc. civ., calea de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul și poate fi cerută doar în cele unsprezece cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text. Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că pentru hotărârile judecătorești, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că numai hotărârile instanței de recurs pronunțate asupra fondului sau prin care se evocă fondul cauzei pot fi atacate cu revizuire, deoarece calea de atac extraordinară a revizuirii este un mecanism de îndreptare a unor greșeli de fapt, în scopul restabilirii adevărului în cauză, ce țin de specificul căii de atac. Prin urmare, potrivit normei legale menționate, antamarea fondului cauzei prin hotărârea a cărei revizuire se solicită este o condiție de admisibilitate a căii de atac de retractare, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 509 alin. (2) C. proc. civ., respectiv cazurile prevăzute la alin. (1) al aceluiași text pct. 3 (dar numai în ipoteza judecătorului), pct. 4 și pct. 7-10, cazuri în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. Cererea de revizuire, ce formează obiectul dosarului pendinte, este îndreptată împotriva unei hotărâri definitive pronunțate în calea extraordinară de atac a recursului și este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire asupra unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, revizuenții prevalându-se de primul caz, extra petita (când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut). Acest motiv de revizuire este o aplicație a principiului de dispoziție al părților consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia instanța este obligată să statueze exclusiv în limitele cu care a fost învestită de către părți și conform apărărilor formulate de acestea. De asemenea, instanța este obligată să se pronunțe cu privire la tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel. Dacă aceste cerințe au fost nesocotite de instanță, iar hotărârea judecătorească nu poate sau nu mai poate face obiectul căii ordinare de atac și instanța a evocat fondul, va fi admisibilă retractarea hotărârii prin revizuire. Prioritar analizei condițiilor de revizuire instituite de textul legal menționat, se impune verificarea admisibilității căii extraordinare de atac prin raportare la cerința ca hotărârea atacată să evoce fondul. Astfel, hotărârea care evocă fondul cauzei este acea hotărâre care este rezultatul unei analize de fond făcute de instanțele de control judiciar, care, statuând în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză ori sunt aplicate alte dispoziții legale la împrejurările de fapt anterior stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând a da o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea care fusese aleasă până în acel moment. În categoria acestor hotărâri nu intră hotărârea prin care s-a respins recursul pe motiv că este nefondat, întrucât instanța nu evocă fondul, ci se rezumă exclusiv la analiza motivelor de casare, care prin ipoteză nu presupun evocarea fondului. Condiția ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac, aceea de cale de retractare, prin care se solicită instanței care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. În speța pendinte, ne regăsim chiar în situația mai sus expusă, având în vedere că obiectul prezentei cereri de revizuire îl constituie decizia nr. 1161 din 23 aprilie 2024, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de revizuenții din prezenta cauză împotriva deciziei civile nr. 1323A din data de 18 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Față de cele arătate supra, decizia pronunțată în recurs, a cărei revizuire se solicită, nu întrunește condiția legală cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., respectiv nu evocă fondul cauzei, întrucât nu oferă o soluție pe fond, așa încât acest tip de hotărâre nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, ea fiind pronunțată ca efect exclusiv al analizării motivelor de casare, care, prin ipoteză, nu presupun evocarea fondului, ci doar cercetarea legalității hotărârii atacate. Însăși Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 156 din 14 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 414 din 27 mai 2019, a statuat în cadrul paragrafului nr. 17 "În ceea ce privește categoria hotărârilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunțate de instanțele de recurs prin care se evocă fondul. Prin dispozițiile art. 322 teza introductivă din C. proc. civ. din 1865, legiuitorul a impus o condiție ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât cea dată până la acel moment. Hotărârile instanțelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanțele admit recursul și, rejudecând cauza dedusă judecății, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefăcând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins. Curtea a mai reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt. Pentru acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evocă fondul". Chiar dacă această hotărâre a instanței de control constituțional statuează cu privire la deciziile instanțelor de recurs pronunțate sub imperiul vechii reglementări procedurale civile, soluția este pe deplin aplicabilă și în raport cu actuala reglementare, care a preluat cerința evocării fondului prin hotărârea a cărei revizuire se solicită. Este de observat și că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în ipoteza extra petita invocată de revizuenți, vizează situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, or noțiunea de "lucru" trebuie interpretată ca referindu-se la cererile concrete, pretențiile formulate de părți prin intermediul cererii de chemare în judecată, al cererii reconvenționale, al cererii de intervenție voluntară principală sau al unora din tipurile de cereri de intervenție forțată, nu la diferitele argumente care susțin sau combat aceste cereri. În cauză, revizuenții nu au invocat pronunțarea asupra unor cereri care nu au format obiectul învestirii instanței, ci existența unor considerente ale instanței de recurs care ar fi extra petita, or, astfel cum s-a arătat cazul de revizuire invocat nu se referă la argumentele expuse de instanță pentru a justifica soluția pronunțată. Înalta Curte va înlătura susținerile revizuenților referitoare la faptul că sunt incidente dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd în mod expres dreptul părții de a formula o cale de atac strict numai în ceea ce privește considerentele, în cazul în care acestea cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea. Dispozițiile acestui text de lege reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Or, această dispoziție este incidentă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât acestea implică un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea, care nu presupune realizarea unui astfel de control. Aceste aspecte au fost statuate și de instanța de control constituțional prin Decizia nr. 23 din 30 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 914 din 10 septembrie 2024 (a se vedea paragrafele 22-23). De altfel, concluziile formulate de revizuenți în cererea de revizuire, anume de a fi schimbată decizia atacată în sensul eliminării din considerentele acesteia a argumentelor instanței de recurs pe care ei le contestă, relevă nemulțumirea acestor părți cu privire la soluția pronunțată de instanța de recurs și intenția lor de a obține, sub pretextul și pe calea revizuirii, o rejudecare a recursului finalizat prin hotărârea atacată, respectiv un recurs la recurs, ceea ce contravine scopului pentru care au fost edictate dispozițiile referitoare la revizuire și încalcă principiul legalității căilor de atac. Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., și anume aceea ca hotărârea atacată să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul, situație în raport cu care analizarea altor condiții specifice reglementate de cazul de revizuire invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) devine inutilă, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A. S.R.L.. Totodată, reținând culpa procesuală a revizuenților, cererea formulată de aceștia urmând a fi respinsă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va dispune obligarea acestora, ca părți care au pierdut procesul în sensul textului legal menționat, la plata sumei de 5950 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocatului achitat de aceasta conform ordinului de plată nr. x/7.04.2025, aflat la dosarului de recurs.