ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1352/2025

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 23 august 2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Spitalul Clinic de Recuperare Iași și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale, în cuantum de un milion de euro, echivalent RON, ca urmare a desfigurării corpului său, a suferințelor pe care le-a avut și le are, a multiplelor spitalizări post-vaccinare și a ascunderii constante și susținute a repercusiunilor vaccinului.

La data de 11 decembrie 2023, reclamanta A. a formulat cerere de completare a acțiunii, în sensul introducerii în cauză și a altor doi pârâți, respectiv B. S.R.L. și Ministerul Apărării Naționale.

Prin sentința nr. 56 din 21 mai 2024, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și teritorială, invocată de pârâta B. S.R.L., și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Iași.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că obiectul acțiunii în contencios administrativ este configurat de prevederile exprese ale art. 52 din Constituția României și ale art. 1 alin. (1) și alin. (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorități publice poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei cauzate.

Astfel, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoașterea unui drept sau a unui interes legitim și repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar competența revenind instanțelor civile, determinate conform criteriilor prevăzute de art. 94-97 C. proc. civ.

Instanța a procedat la calificarea juridică a acțiunii reclamantei și a constatat că reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și restul autorităților administrației publice centrale, precum și B. S.R.L., persoană juridică de drept privat, fără statut de utilitate publică, solicitând obligarea acestora la plata despăgubirii bănești pentru pretinse daune produse asupra sănătății sale în urma vaccinării împotriva Covid-19 cu vaccinul B. fabricat de C., invocând, așadar, un fapt juridic apreciat cu caracter ilicit, fără ca în cuprinsul acțiunii reclamanta să solicite sau să facă referire la anularea unui act administrativ ori la existența unui refuz de rezolvare a unei cereri, în sensul pe care legea contenciosului administrativ îl dă acestor concepte.

A apreciat că nu sunt suficiente calitatea de autoritate/instituție publică a pârâților și nici natura juridică a obligației de despăgubire pentru a atrage competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în lipsa obiectului specific configurat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constând în nașterea litigiului din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

A reținut că prezenta acțiune trebuie să primească calificarea unei acțiuni civile în răspundere civilă delictuală, astfel cum transpare din motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată, ce determină un caracter de drept comun al raportului juridic născut între părți, nefiind susținută ideea aplicării extensive a normelor de competență materială conținute în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 doar pentru rațiuni care privesc calitatea de autoritate/instituție publică a pârâților ori prin asumpția existenței unui act administrativ tipic/unui refuz de soluționare a unei cereri ori a unei operațiuni administrative, în condițiile inexistenței unei afirmații exprese a reclamantului în acest sens, constatând, așadar, că nu a fost dedus judecății un atare tip de litigiu administrativ cantonabil dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Reținând inaplicabilitatea prevederilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care impun aplicarea lor strictă potrivit criteriului de atribuire a competenței ce vizează categoria obiectului juridic, iar nu potrivit elementului naturii juridice a obligației de despăgubire, aplicare ce trebuie făcută în lumina art. 2 alin. (1) lit. f) LCA, care presupune nașterea litigiului din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, precum și incidența dispozițiilor 94 pct. 1 lit. k) și 95 pct. 1 C. proc. civ., instanța a constatat că, în cauză, competența materială de soluționare a cererii, în primă instanță, revine tribunalului ca instanță civilă, competentă potrivit criteriului valoric al obiectului cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cererii, a aplicat regulile de drept comun menționate de dispozițiile art. 107 alin. (1) și art. 112 alin. (1) C. proc. civ., cu luarea în considerare a prevederilor art. 123 alin. (1) din același act normativ și, reținând că pârâtul Spitalul Clinic de Recuperare Iași are sediul în circumscripția teritorială a Tribunalului Iași, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Învestită prin declinare, Tribunalul Iași, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 2345 din 11 decembrie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamantă, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că din precizările scrise depuse de reclamantă pentru termenul de judecată din 11.12.2024 reiese că cererea de chemare în judecată reprezintă o cerere în răspundere civilă delictuală, astfel încât, raportat la valoarea obiectului acesteia, competența materială aparține tribunalului. În ceea ce privește competența teritorială, criticată de reclamantă la primul termen de judecată în fața Tribunalului Iași, a constatat că dintre cei șase pârâți doar Spitalul Clinic de Recuperare Iași își are sediul în Iași, toți ceilalți pârâți având sediul în București și, contrar celor reținute de Curtea de Apel Suceava în considerentele sentinței civile nr. 56/21.05.2024, Spitalul Clinic de Recuperare Iași nu este "prim-pârât", ci, dimpotrivă, este ultimul pârât menționat în cererea de chemare în judecată.

A mai constatat că, din cuprinsul cererii, astfel cum a fost precizată pe parcursul judecății, rezultă cu suficientă claritate că reclamanta se îndreaptă, în primul rând, împotriva instituțiilor centrale ale statului, iar faptul că pârâții autorități publice centrale au servicii descentralizate cu sediul în municipiile reședințe de județ ar fi putut atrage, eventual, chiar competența Tribunalului Suceava, potrivit normei de competență alternativă conținută de art. 111 C. proc. civ.

Reținând că prin întâmpinări pârâții Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale și B. S.R.L. au solicitat, în mod expres, declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, în a cărui circumscripție își au sediul cinci dintre cei șase pârâți chemați în judecată, că în cadrul dosarului nr. x/2023 chiar Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența de soluționare a unei cauze identice, în favoarea Tribunalului București, precum și că reclamanta a solicitat, în fața Tribunalului Iași, ca cererea sa să fie soluționată de Tribunalul București (aspectul competenței raportat la calificarea cererii ca fiind o cerere în răspundere civilă delictuală nefiind pus în discuția contradictorie a părților în fața Curții de Apel Suceava), instanța, având în vedere dispozițiile art. 107 și 112 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința nr. 239 din 26 februarie 2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut, în ceea ce privește calificarea acțiunii, că reclamanta se întemeiază pe răspundere civilă delictuală, conform celor stabilite de Curtea de Apel Suceava, precum și aspectelor reținute de Tribunalul Iași în raport de precizările depuse pentru termenul de judecată din 11.12.2024.

A constatat că sunt incidente dispozițiile art. 113 C. proc. civ., norme de competență teritorială alternativă, și a apreciat că Tribunalul Iași, instanța sesizată prin sentința de declinare nr. 56/21.05.2024 a Curții de Apel Suceava, era competentă în judecarea cauzei, ca instanță de la sediul pârâtului Spitalul Clinic de Recuperare Iași.

A reținut că aspectul cantitativ (faptul că din șase pârâți doar Spitalul Clinic de Recuperare Iași își are sediul în Iași), precum și ordinea indicării pârâților în cerere nu sunt relevante în stabilirea instanței competente, nefiind criterii prevăzute de dispozițiile art. 113 C. proc. civ.

De asemenea, nici faptul că prin întâmpinări pârâții Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale și B. S.R.L. au solicitat, în mod expres, declinarea competenței în favoarea Tribunalului București nu a fost apreciat ca având relevanță, atât timp cât alegerea instanței în cazul competenței alternative nu aparține pârâților.

În aceste condiții, instanța a reținut că, în condițiile în care Curtea de Apel Suceava a dispus declinarea către o instanță competentă din punct de vedere teritorial, s-a realizat alegerea de competență, fiind fixată definitiv competența în favoarea Tribunului Iași, care a devenit instanța competentă exclusiv să soluționeze cauza.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului care a generat prezentul conflict negativ de competență îl reprezintă cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Spitalul Clinic de Recuperare Iași, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării Naționale și B. S.R.L., prin care a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor morale, în cuantum de un milion de euro, echivalent RON, ca urmare a desfigurării corpului său, a suferințelor pe care le-a avut și le are, a multiplelor spitalizări post-vaccinare și a ascunderii constante și susținute a repercusiunilor vaccinului.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile delictuale, conform precizărilor reclamantei depuse pentru termenul de judecată din 11 decembrie 2024.

Înalta Curte reține că dezînvestirea reciprocă a celor două instanțe aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, prin prisma obiectului litigiului, respectiv norma de competență de drept comun din art. 107 C. proc. civ. și cea din art. 113 alin. (1) pct. 9 din același act normativ, referitoare la competența teritorială alternativă.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 112 din același cod.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabilă, în mod alternativ, cu prevederile art. 107 C. proc. civ.

Art. 112 alin. (1) C. proc. civ. statuează că cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia.

În litigiul pendinte, Tribunalul Iași este instanța de la sediul pârâtului Spitalul Clinic de Recuperare Iași, precum și instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit pretinsa faptă ilicită, constând în vaccinarea reclamantei în perioadă în care a fost intrenată în Spitalul Clinic de Recuperare Iași, iar Tribunalul București este instanța de la sediul pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării Naționale și B. S.R.L..

Astfel, Tribunalul Iași, în favoarea căruia a fost declinată competența materială de soluționare a cererii de către Curtea de Apel Suceava, ca instanță competentă teritorial, atât în raport cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., având în vedere sediul unuia dintre pârâți, cât și în raport cu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și locul săvârșirii pretinsei fapte ilicite, nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la solicitarea pârâților, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la sediul pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Apărării Naționale și B. S.R.L..

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Iași este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.