ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5845/2024

Ședința publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 08.01.2021, sub nr. de dosar x/2021, reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții Comisia pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel București, A., B., a solicitat anularea Ordonanței nr. 10/05.11.2018 emisă de Comisia pentru Controlul a Averilor.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că la data de 16.11.2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că A., având funcția de consilier superior în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, nu a respectat dispozițiile legale privind completarea și depunerea declarațiilor de avere și de interese.

Prin sentința civilă nr. 2240 din 28 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată și a respins cererea reconvențională subsidiară formulată de A..

Împotriva sentinței civile nr. 2240 din 28 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate, solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivare, a arătat că sentința este nelegală pentru că instanța de fond a apreciat în mod eronat că diferența nu este semnificativă, fiind mai mică de 10.000 euro, cu încălcarea dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, art. 1, 3 și 15 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, coroborate cu art. 11 și 18 din Legea nr. 176/2010;

Agenția Națională de Integritate a avut în vedere procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor în care se consemnează valoarea finală a lucrărilor executate, cu și fără TVA, asumat de pârât, acesta plătind taxe și impozite la valoarea trecută în proces-verbal până în 2017. Procesul-verbal nu a fost contestat, iar ANI susține că nu se mai poate în acest moment susține că valoarea lucrărilor este alta decât cea menționată în acesta.

A mai susținut că în mod greșit instanța a avut în vedere varianta I a expertizei contabile, ca fiind cea corectă, Comisia luând în considerare declarațiile martorilor audiați (rude cu pârâtul). De asemenea, instanța a reținut în mod greșit ca sumă reprezentând cheltuiala efectuată pentru edificarea imobilului în cuantum de 76.459,45 RON în loc să se raporteze la suma înscrisă în procesul-verbal de recepție a lucrării, semnat și asumat de pârâți în cuantum de 301.702,5 RON.

Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia:

"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanței de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că:

"(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analizând cererea de recurs, întâmpinarea formulată în cauză și sentința recurată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Intimatul-pârât A. a deținut funcția de inspector vamal în cadrul Autorității Naționale a Vămilor începând cu data de 01.11.2000 până la data de 07.12.2007, astfel cum reiese din relațiile comunicate Autorității Naționale a Vămilor transmise la cererea ANI prin adresa nr. x/03.03.2011. Ulterior, începând cu data de 07.12.2007, pârâtul - reclamant a fost numit în funcția de consilier superior în cadrul Autorității Naționale a Vămilor, funcție deținută până la data comunicării informațiilor către ANI.

Ca urmare a nedepunerii în termen a unei declarații de avere de către pârât, la data de 16.11.2010 Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010.

A fost înregistrată lucrarea nr. 83214/A/II/16.11.2010 în cadrul căreia s-a derulat activitatea de evaluare privind averea existentă și modificările patrimoniale intervenite pentru perioada 01.11.2000 (data numirii în funcția publică) - 31.12.2010 (data încheierii anului fiscal) în ceea ce-l privește pe reclamant și soția acestuia, B..

Agenția Națională de Integritate a precizat în cuprinsul raportului de evaluare că, la stabilirea diferențelor semnificative de 278.308,94 RON, ceea ce reprezintă un echivalent de 74.368,99 euro, calculat la cursul mediu ron/euro pentru anii 2002, 2003, 2004 și 2005, retragerile de numerar evidențiate nu au putut fi luate în calculul cheltuielilor pentru construirea imobilului, nefiind prezentate documente din care să rezulte acest lucru.

Ca urmare a raportului a fost sesizată Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010.

În vederea stabilirii unei eventuale diferențe semnificative și nejustificate de avere, în fața comisiei a fost administrată proba testimonială cu declarațiile martorilor C. și D., proba cu acte, precum și proba cu expertiza contabilă.

Ca urmare a administrării probelor și în raport de prevederile legale, Comisia a stabilit că nu a fost identificată o diferență semnificativă pe durata exercitării funcției între modificările intervenite în averea pârâtului A.. A constatat, de asemenea, că proveniența bunurilor este justificată.

În raport de aceste concluzii, în temeiul articolului 10 indice 4 din Legea nr. 115/1996, Comisia a dispus, prin ordonanță, clasarea sesizării formulate de reclamant Agenția Națională de Integritate împotriva părților A. și B..

Autoritatea reclamantă a formulat contestație împotriva ordonanței și a introdus acțiune pe rolul Curții de Apel București.

Înalta Curte reține că potrivit art. 11 din Legea nr. 176/2010:

"(1) Activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

(2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților, exclusiv pentru perioada exercitării funcțiilor sau demnităților publice."

Art 18 din același act normativ prevede că:

"Prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă."

Înalta Curte apreciază că averea reprezintă o acumulare patrimonială de-a lungul timpului, astfel că bunurile existente la un moment dat în patrimoniul unei persoane nu pot fi achiziționate doar cu veniturile obținute în anul respectiv, ce reprezintă expresia acumulărilor patrimoniale de-a lungul anilor, or susținerea conform căreia trebuie justificată exclusiv prin veniturile din anul achiziției, fără a lua în calcul soldul pozitiv al anilor anteriori, echivalează cu imposibilitatea persoanelor cercetate în cadrul acestei proceduri de legi de a se apăra si justifica oricare achiziție care depășește veniturile obținute într-un singur an.

Prima instanță a reținut că interpretarea dată de pârâta Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel București este cea corectă, prin raportare la scopul procedurii speciale instituite prin dispozițiile Legii nr. 176/2010, ale Legii nr. 115/1996 și la jurisprudența Curții Constituționale, în lumina principiului constituțional consacrat la art. 44 alin. (8) din Constituția României astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 415/2010 a Curții Constituționale.

Astfel, prima instanță a reținut că noțiunea de "avere dobândită", la care se referă aceasta procedură, semnifică totalitatea bunurilor și sumelor de bani deținute de o persoană, dar și a sumelor cheltuite de persoana și familia ei în perioada evaluată, având în vedere scopul prevăzut la art. 8 din Legea 176/2010. Raportat la prevederile art. 11 și 18 din aceeași lege, realizarea balanței veniturilor și cheltuielilor nu trebuie făcută pentru fiecare an calendaristic în parte, așa cum s-a procedat prin raportul de evaluare întocmit de recurenta-reclamantă, textul art. 18 din Legea nr. 176/2010 fiind clar și neechivoc și referindu-se la "modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă".

Prin urmare, prima instanță a reținut în mod corect că realizarea balanței veniturilor și cheltuielilor trebuie făcută pentru toată perioada evaluată, în ansamblu, ceea ce presupune că, la verificarea veniturilor necesare realizării unor achiziții, este obligatoriu să fie luate în considerare și veniturile anilor anteriori, rămase necheltuite, cu alte cuvinte soldul pozitiv al anilor anteriori, evaluarea averii pe subperioade fiind necesară numai în cazul efectuării unor achiziții, pentru că nu este firesc ca achizițiile efectuate într-un an să fie justificate cu venituri ulterioare, care nu se aflau în patrimoniu la momentul achiziției.

Or, a accepta interpretarea recurentei potrivit căreia acestea ar trebui justificate exclusiv prin veniturile din anul achiziției, fără a lua în considerare soldul pozitiv al anilor anteriori, ar echivala cu imposibilitatea persoanelor cercetate în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 176/2010 de a-și justifica orice achiziție care depășește veniturile obținute într-un singur an.

Pentru a se putea stabili cu exactitate dacă o persoană are posibilitatea financiară de a efectua anumite cheltuieli, trebuie să se stabilească dacă anterior exista un sold pozitiv, dacă respectivele cheltuieli pot fi justificate cu venituri anterioare, nefiind legal a se justifica cheltuieli cu venituri ulterioare, care nu existau la momentul efectuării cheltuielii.

Înalta Curte constată că veridicitatea susținerilor privind acumulările patrimoniale anterioare trebuie cercetată pe cale incidentală prin administrarea de dovezi în sensul existenței acestora. Or, tocmai acest lucru a făcut obiectul probațiunii în fața primei instanțe, inclusiv prin administrarea probei cu expertiză.

Curtea a reținut, în fapt, că reclamantul împreună cu soția sa au obținut în perioada 1.11.2000 - 31.12.2010 venituri în valoare de 420.783,85 RON, astfel cum reiese din raportul de expertiză contabilă. Aceste venituri includ valoarea salariilor, a dobânzilor și a bunurilor imobile înstrăinate în cursul anului 2001.

În aceeași perioadă, pârâtul împreună cu familia sa au efectuat cheltuieli totale în cuantum de 258.727 RON. Dintre acestea, 137.456,4 RON reprezintă cheltuieli curente, conform expertizei și 76.459,49 RON reprezintă cheltuieli efectuate pentru construirea imobilului din Voluntari, sat Pipera, jud. Ilfov, Tarlaua T 38.

Înalta Curte achiesează la argumentele instanței de fond potrivit cu care ceea ce interesează pentru stabilirea unei diferențe semnificative conform Legii nr. 176/2010 și, consecutiv, a unei creșteri nejustificate a averii conform Legii 115/1996 este valoarea muncii și a materialelor incorporate în construcție, adică cât a cheltuit familia a cărei avere este evaluată pentru dobândirea imobilului.

În cazul unui imobil precum cel dobândit de E., prin construire în regie proprie, Înalta Curte reține, în acord cu argumentele Curții de Apel și ale Comisiei pentru Controlul Averilor, că este mai relevantă pentru comparația între venituri și averea acumulată pe baza acestora evaluarea prin raportare la costul muncii și al materialelor incorporate în imobil, iar nu valoarea stabilită în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/07.09.2005, prin care valoarea imobilului a fost de stabilită la 3.017.025.000 RON vechi, pentru care, la stabilirea valorii de impunere, cu relevanță fiscală, sunt incidente elemente precum amplasamentul și alcătuirea construcției, calitatea lucrărilor efectuate, etc, care nu depind de valoarea muncii și a materialelor.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dat prevalență variantei I a expertizei contabile judiciare efectuate în cauză. Totodată, în ceea ce privește proba cu martori, aceasta nu poate fi înlăturată cu totul, pentru caracterul subiectiv al acesteia din perspectiva relației de rudenie cu pârâtul. În virtutea acestei legături de familie, preconstituirea de înscrisuri era improbabilă, însă Curtea de Apel și Comisia au reținut în mod corect faptul că meseria domnului C. (zidar, conform carnetului de muncă) și cunoașterea detaliată a situației de fapt conduc la ideea că imobilul a fost construit în regie proprie, cu ajutorul rudelor audiate, justificându-se astfel parte din cheltuieli dovedite cu chitanțe eliberate pe numele rudelor persoanei evaluate.

Având în vedere cele expuse mai sus, nu se poate stabili că toate retragerile în numerar trebuie alocate cheltuielilor curente, excluzând posibilitatea ca acestea să fie destinate construcției locuinței, astfel cum a procedat ANI în cadrul raportului de evaluare, mai ales în situația în care imobilul se ridica în regie proprie cu ajutorul familiei.

Înalta Curte constată că suma de bani extrasă din contul bancar nu dispare automat din patrimoniul persoanei cu privire la care s-a efectuat evaluarea averii, dar nici nu se poate exclude posibilitatea ca acestea să fie destinate, chiar și parțial, construcției locuinței.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate, ca nefondat.

În temeiul art. 451- 453 C. proc. civ. va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimații-pârâți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4760 RON reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței civile nr. 2240 din 28 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimații-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4760 RON reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.